haine

Ce nu trebuie să lipsească din garderoba niciunei femei

        De câte ori vi s-a întâmplat să stați năuce în fața șifonierului privind tonele de haine îngrămădite pe umerașe și să vă gândiți că nu aveți cu ce să vă îmbrăcați? Mie de foarte multe ori…dar nu în ultima vreme :) Pentru că acum am o garderobă smart de care sunt foarte mândră și pe care am clădit-o bazându-mă pe sfaturile experților în domeniu. Am luat idei de ici, de colo și le-am combinat așa cum mi s-a potrivit mie iar dacă vreți, vi le împărtășesc și vouă. Cu toate că acum dulapul meu nu mai geme de haine, pentru că am mult mai puține decât în urmă cu doi-trei ani, nu mi se mai întâmplă niciodată să mă enervez că nu am cu ce să mă îmbrac. Iată deci cele zece piese de bază care mă scot la liman de fiecare dată:

  1. Un tricou alb. Deși l-am considerat ani de zile un articol sport, în ultima perioadă mi-am reconsiderat părerea. Un tricou alb de calitate, dintr-un material bun care nu se întinde și nu se lărgește la spălat m-a scos din multe încurcături. Purtat sub un sacou, cu o mică eșarfă la gât sau fiind pur și simplu ”suportul” pentru un colier statement, un tricou alb, simplu, perfect croit, deci nu mulat încât să puște pe tine, te face să te simți confortabil și dă un aer tineresc oricărei ținute. Personal le prefer pe cele la baza gâtului însă și cele cu decolteu în V arată la fel de bine.
  2. Un tricou negru. Aceleași caracteristici ca cele mai sus și suficient de lung astfel încât să poată fi băgat în pantaloni. Atunci când găsiți tricoul perfect sfatul meu este să cumpărați mai multe bucăți pentru că acestea nu se demodează niciodată.
  3. Cămașa albă cu nasturi în față. De fapt aceasta este definiția cămășii (un articol de îmbrăcăminte care se încheie cu nasturi în față) însă mereu aud referiri la acest articol ca fiind ”bluză”. Nu, bluza e bluză și cămașa e altceva. E perfectă nu doar pentru serviciu ci și pentru o ieșire în weekend. Cu cât  materialul e mai apretat și mai bine călcat, cu atât ținuta e mai elegantă. Inul și alte țesături care se șifonează la prima mișcare nu sunt tocmai pe gustul meu atunci când vine vorba de cămăși.
  4. Sacoul negru. Îl știu de când eram mică și nu s-a demodat niciodată chiar dacă linia umerilor, lungimea sau modelul reverelor au suferit mici schimbări de-a lungul deceniilor și cred că este piesa de rezistență a garderobei oricărei femei. O investiție într-un sacou de calitate nu aduce regrete nimănui pentru că poate fi purtat și la o ținută casual și la o ținută elegantă, și cu blugi dar și cu o fustă, și la birou dar și după masa în parc.
  5. Un pulover cu gât înalt. De preferință negru dar dacă această culoare nu vă prinde mai ales că puloverele se poartă iarna când tenul nu este deloc bronzat, poate fi și o altă culoare neutră, bej, crem, gri sau chiar alb. Oricum ar fi, calitatea trebuie să primeze și e de luat în considerare opțiunea unui pulover din cașmir chiar dacă prețul pare uneori înfricoșător. Un pulover de cașmir ține însă ani de zile fără să se scămoșeze precum puloverele din poliester care după un sezon și două spălări sunt tocmai bune de aruncat. Și nu am cuvinte să spun cât de plăcută este senzația cașmirului purtat direct pe piele iar, după cum știm cu toții, atunci când te simți bine, arăți bine :)
  6. Rochia neagră. Black, dar nu neapărat ”little” :) Trebuie însă să se potrivească perfect formei corpului și să pună în valoare părțile frumoase iar pe cele de care nu suntem tocmai mulțumite… nu musai să le ascundă, dar măcar să nu le scoată în evidență. Nu știu de ce i se spune ”little” pentru că lungimea rochiei nu trebuie să fie scurtă, ba aș spune că din contră, o lungime până la genunchi sau chiar mai lungă face rochia mai versatilă și mai ușor de purtat la diverse ocazii.
  7. Pantaloni într-o culoare neutră. Nu neapărat negri (deși eu pe această variantă merg), pot să fie și gri, bleumarin sau bej în orice caz să fie ceva care să poată forma un outfit închegat cu celelalte haine din dulap. Sugerez o pereche de pantaloni clasici (înspre business) cu croială elegantă dintr-un material care cade greu (găsiți variante aici) mai degrabă decât unii mulați care sunt (prea) confortabili și sugerează un trening. Prefer să fiu un pic prea bine îmbrăcată decât prea prost, comparativ cu cei din jur, bineînțeles.
  8. O pereche de blugi de culoare închisă care merg purtați fie cu pantofi sport gen adidași pentru un stil casual, fie cu tocuri înalte pentru un look mai sofisticat. Fiecare dintre noi își cunoaște (sau cel puțin așa ar trebui) stilul de blugi care i se potrivește cel mai bine. Deasupra gleznei, cu talie înaltă, skinny, evazați, , boyfriend, cu manșetă, drepți, nu contează, important la blugi este confortul și nu trebuie să deținem câte o pereche din fiecare model. Una și bună este suficient.
  9. Un trench bej. Cu toate că este un mare clasic este în același timp foarte cool, mereu în tendințe și este una din piesele esențiale care nu ar trebui să lipsească din garderoba niciunei femei. Cu un trench clasic ești bine îmbrăcată indiferent că mergi la serviciu sau la teatru, la plimbare sau la mall și merge purtat cel puțin șase luni pe an iar asta înseamnă un cost per purtare mic.
  10. Un palton negru. Pentru că negrul merge cu orice, este elegant și poate fi purtat în orice împrejurare.

        Pentru mine acestea sunt piesele esențiale și sunt convinsă că oricine le deține nu ar trebui să mai spună niciodată că nu are cu ce se îmbrăca. Orice cârpă colorată, cu dungi, floricele sau imprimeuri geometrice își găsește ușor locul lângă piesele clasice și astfel se pot compune o mulțime de ținute. Iar în ceea ce privește încălțămintea, se aplică aceleași reguli. În niciun caz nu contează numărul perechilor de pantofi ci calitatea acestora. Decât mulți și proști, mai bine puțini dar buni. O pereche de pantofi bej, o pereche de cizme negre ca cele de aici și o a treia pereche de încălțări sport ne scot garantat din orice dilemă referitoare la spinoasa problemă  ”cu ce mă îmbrac azi”.

        Mă uit pe scaunul pe care tocmai mi-am aruncat hainele pe care le-am purtat azi la birou și văd că am aplicat ceea ce am scris mai sus: botine negre, blugi, o cămașă albă și un colier mare cu flori albastre. Dacă mâine în loc de colier îmi pun o eșarfă colorată o să arăt cu totul altfel. Voi cu ce v-ați îmbrăcat azi? haine

 

 

Share This:

31 păreri despre “Ce nu trebuie să lipsească din garderoba niciunei femei

  1. N-am camasa, nu-mi place, n-am trench bej, am avut, dar am scapat de el ca nu ma simteam bine in el. Detest puloverele cu gatul inalt, dar am unul pt mers la munte. N-am nici pantaloni de stofă, ca nu imi plac. N-am nici tricou alb simplu doar cu imprimeu, in schimb negre am mai multe. Si n-am niciodata problema ca n-am cu ce sa ma imbrac :)

    1. Inseamna ca ti-ai gasit stilul si stii exact ce ai nevoie si ce merge pentru tine. Eu de exemplu nu port iarna fuste sau rochii pentru ca mi se pare complicat.

  2. Adaugare: a nu se intelege ca sunt prost îmbrăcată: am de ex rochii, fuste, bluze, pulovere fine de lana sau casmir cu decolteu in v, iarna eu as zice ca nu trebuie sa lipseasca din garderoba colanti mati grosi de calitate, jerseu din mohair in care sa te invelesti si esarfa de lana pe care o poti pune la gat afara sau pe umeri daca ti-e frig. Si sosete fine din lana, am un stoc.

    1. Cu articolele groase pentru iarnă am o mare problema in ultimii ani. Este atat de cald peste tot incat simt ca ma sufoc. Si la serviciu si acasa si in mijloacele de transport in comun si in magazine, peste tot sunt 22-23 de grade daca nu chiar mai mult. Pur si simplu nu am nevoie de haine groase.

      1. De aia e bun jerseul, il pun peste lucruri cu maneca scurta. Am doua fuste de iarna, le port cu colanti mati si cu pulovere de lana fina cu decolteu in v. Ma apuca des sa ma imbrac in rochii sau fuste :)

  3. Am tricou negru si-o bluza cu sclipici, camasa alba lipseste cu desavirsire in schimb am mai multe bluze albe sau cu f.mult alb. Am si blugi si pantalon negru, ma asortez de minune cu diverse bluze sau pulovare. Trenciul meu are doua fete, bej si roz dar sta nou nout in sifonier de ani de zile ca mereu am gasit un motiv sa nu-l port. Uite ca rochie neagra nu am, nu prea imi place culoarea asta ! Puloverele pe git sa nu le mai vad, am purtat atitia ani din astea cind erau in voga incit sunt satula de ele pina in git ! O seara buna Ioana !

  4. Am toate piesele de mai sus, de acord si cu afirmația ref cămașa albă. Totuși, de unde îți iei cămăși cât mai „neșifonabile”(Bumbacul se sifoneaza înfiorător și m-am săturat de sintetice) ? Oricine știe, please let me know.

    1. La barbati sunt unele marci care fac camasi care nu trebuie calcate, sunt din bumbac 100%, dar tratate (cu amoniac in general), le speli la temp joasa si le pui pe umeras de cum le scoti din masina.

  5. Nu am trenciul bej ,doar unul negru pe care-l detest pt ca-l imbrac doar la inmormantari,am dulapuri pline cu haine care nu ma mai incap si tot sper sa mai dau cateva kg dar nu prea reusesc asa ca din cand in cand fac un triaj si o cadornisesc pe prietena mea mai mica.La capitolul incaltaminte am invatat sa rezist tentatiilor si-mi cumpar numai ce e comod la purtare dar si aici ma insel uneori .Asa ca la mine e rezolvata partial problema.

  6. În afară de tricouri (pe care nu prea reușesc să le găsesc nicăieri în ultima vreme, ba sunt oversized, ba crop top) și sacoul negru (nu prea îmi plac sacourile în general și nici nu port) le bifez și eu pe restul. Apoi pentru mine un must have sunt și 1-2 fuste pe care le poți combina cu orice (eu am una baj-maro, una bleumarin. Și rochii cât mai multe :)) Asta e slăbiciunea mea, ador rochiile.

  7. Absolut toate piesele mentionate de tine le am si eu. De altfel uniforma mea de zi cu zi e formata din botine, blugi sau un pantalon, tricou alb sau negru sau camasi si deasupra sacou. Azi mi am cumparat si un cardigan ca sa mai diversific putin. Port aceeasi cercei si acelasi lantisor zi de zi. De ziua mea intentionez sa imi cumpar un lant dim aur alb, parca straluceste mai frumos decat argintul.

  8. Mie negrul mi se pare urat si trist, desi purtam intr-o vreme, nu am aproape nimic negru. Ce e mai sobru e un gri (inchis, deschis, fifty shades), nu ca ar fi vesel, dar mi se pare mai bland si mai elegant
    De la o vreme port mult rochii si fuste, iarna imi place mult combinatia de rochie/fusta simpla, o singura culoare, de lana/casmir cu ciorapi mati cu model
    Cred ca de nelipsit ar trebui sa fie piese intr-o singura culoare din materiale de calitate, potrivite anotimpului. Le poti asorta usor si se potrivesc in multe situatii

    1. Si eu am crezut aproape toata viata ca negrul e trist si funebru pentru ca asa mi-a spus mama :) Serios, am preluat de la ea o multime de idei stilistice printre care si faptul ca asimetriile la imbracaminte sunt urate. Tarziu de tot mi-am dat seama ca astea erau doar gusturile ei si ale mele ar putea fi altele. Iubesc negrul dar nu de sus pana jos si o pata de culoare mi se pare ca schimba totul.
      Tot mamei nu-i placea nici griul, spunea ca este o culoare comunista :)))) In schimb adora culorile de pamant; maro, bej, ocru, caramiziu… din astea.

      1. Si mie imi plac culorile pamantii. De fapt, toate imi plac, si am si noroc sa imi stea bine cu orice in afara de galben. Eu fac fixatii periodic, acum cu fifty shades de gri vin dupa cativa ani de fifty shades de roz prafuit :)) merg bine impreuna, macar :)

    2. Nici eu nu mai cumpar nimic negru de cativa ani, iar cand iau ceva negru la purtat ma simt cumva apăsată si il ascund sub ceva colorat. In schimb port mult bleumarin, ca vorba aia bleumarinul e noul negru.
      Ciorapii opaci tin mai cald decat niste pantaloni, subtiaza piciorul si nu se vad venele sau celulita, ca vara :) In fiecare iarna imi imbogatesc colectia de colanti cu una-doua perechi si salivez la cei cu model, dar nu stiu ce efect dau la purtat si nici nu prea am curajul…dar iar mi s-a facut pofta de ei, asa ca o sa dau chiar acum fuga pe site-ul de ciorapi sa vad ce au anul asta :)

      1. Eu ii port numai cu tinute f simple, altfel sunt greu de purtat ciorapii cu model. Si sa nu ai picioare groase, cred, ca scot in evidenta forma

  9. Mi se par minunate ideile tale. Ai cateva piese de baza, clasice, care pot fi combinate foarte usor, fara stres.
    Haine multe n-am, nu sunt o persoana eleganta, iar stilul meu e, cred, cuminte si feminin.
    Tricou alb n-am, dar am cateva topuri albe cu imprimeu finut, marunt.
    La fel si pentru negru, tot asa, am cateva cu imprimeu finut (3 la fel :)) si inca vreo 3 diferite).
    In acelasi stil am si cateva bleumarin.
    Sacou nu port, dar stiu ca e o piesa de baza. Am unul singur, grena, dar parca nu ma simt eu atunci cand il port. Ma imbrac cu cardigane care urmeaza linia corpului in loc de sacouri. Deci am „cardiganul negru” :))
    Trenci bej nu am, al meu e bleumarin, in stil clasic.
    Palton negru am avut (l-am purtat mult). Momentan nu mai am, dar sigur imi voi lua altul intr-un viitor apropiat, cu prima ocazie cand gasesc unul croit frumos si din material bun, ca sa ma tina mai multi ani.
    Pantaloni nu mai port cam de 10 ani; cei de casa sau de pijama nu cred ca se pun. Port fuste dragute (nu creion sau office), putin peste genunchi ca lungime – chiar si iarna, cu cizme lungi pana la genunchi (pe dedesubt am ciorapi 80-100 den si niste pantalonasi modelatori pe care nici nu-i simt si pe care eu ii pun doar ca sa-mi tina de cald – sunt din 92% bumbac subtire si 8% elastan – de la Lisca, o firma din Cehia, parca, de la care mai importa Sofiaman si arata dragut, au si o dantela finuta jos; cand am gasit mi-am facut stoc, am luat 6 perechi: bej, alb si negru)
    Rochita neagra n-am, dar e minunat s-o ai, te scoate usor din incurcatura.

  10. Am si eu toate piesele pe care le mentionezi,mai putin trenciul bej,dar am senzatia ca niciodata nu e vremea potrivita pt trenci,asa ca nu ii simt lipsa.Oricum,desi am toate piesele mentionate de tine,tot nu stiu dimineata cu ce sa ma imbrac,probabil e din cauza ca am sifonierele pline,tot incerc sa le golesc😀,dar nu stiu de ce nu reusesc,dau haine multe,destul de regulat,dar tot sunt pline,o fi vreun fenomen paranormal😀😀?Tot de la tine am aflat de Remix,si acum vreau sa mai pun pe Remix o parte din haine,dar tot aman asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *