România lucrului prost făcut

        Sau cum ne batem joc de noi înșine. Azi am ”doar” trei exemple, trei situații care mă umplu pe de o parte de lehamite și pe de altă parte de un soi de tristețe dar, din păcate, lista e mult mai lungă și vă las pe voi să o continuați.

  • Rampele de acces construite în dorul lelii, făcute probabil cu siguranță doar pentru a obține autorizația de funcționare. Legea 448 din 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede foarte clar locurile de utilitate publică unde este obligatorie construirea rampelor de acces (clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun și stațiile acestora, taxiurile și vagoanele de transport feroviar pentru călatori). Gradul  de  înclinare  al  rampei din poza de mai jos  denotă o totală  lipsă  de  empatie  față  de  persoanele  cu  dizabilități  și chiar mai mult, o sfidare  a bunului  simț.  Până  la  urmă  nu  este  vorba doar de cărucioare pentru handicapați  ci și de cărucioare pentru bebeluși cărora le este cu totul imposibil să aibă acces într-o astfel de clădire. Și nu este doar vina constructorului ci și a proiectantului și, mai ales, a celui care a dat aviz pentru o astfel de monstruozitate.  De  nenumărate  ori  rampele  arată  în  halul  ăsta,  de  fapt  în  majoritatea  cazurilor  sunt  impracticabile  iar noi rămânem cu legea… Legea care este o barieră peste care sar dulăii, pe sub care trec cățeii și în fața căreia se opresc numai boii. Adică noi.
  • Toaletarea delirantă a arborilor în fiecare primăvară. Copacii se taie și se retează (dacă s-ar putea, chiar din rădăcini) de niște neaveniți, muncitori incompentenți care sunt angajați fără a avea nici cea mai vagă noțiune de grădinărit sau horticultură.  Probabil  sunt  plătiți  la  metrul liniar de crengi tăiate,  altfel  nu-mi  explic  dorința  delirantă  de  a-și  folosi  drujbele  într-un  exces  de  zel  demn  de  filmele  horror.  Pot  să  pun  zeci  de  poze  în  care  coroana  arborilor  a fost  definitiv  compromisă  sau,  mai  rău,  copacii  s-au  uscat  complet,  așa  cum  se  vede  în  poza  din  dreapta.  Din  bezna  cărei  minți bolnave a ieșit  oare o astfel  de  lucrare  făcută  în  dușmănie?
  • Colectarea selectivă a gunoaielor și reciclarea, operațiune impusă de Uniunea Europeană. Doar că degeaba încearcă uniunea să ne demonstreze că planeta asta se duce de râpă dacă nu avem grijă de ea și degeaba ne avertizează că am ajuns în al doișpelea ceas, la gradul de nesimțire de care dăm dovadă, le putem arăta oricând că noi suntem mai tari și că facem tot ce ”vrea mușchii noștri”. Iar amenzile pe care probabil le vom căpăta cât de curând se vor plăti tot din taxele și impozitele colectate de la noi, muritorii de rând. Cum să pui o singură pubelă de un metru cub la 200 de apartamente? Dar, în același timp,  bifa de pe raportul final există: avem colectare selectivă a deșeurilor? da, să trăiți, raportăm că am executat! Somnul nepăsării naște monștri.

        Când vezi astfel de cazuri, îți vine să spui că nu suntem în stare de nimic și, evident te întrebi de ce în alte părți se poate și la noi nu. De ce în alte țări nu ți-e groază să mergi la poștă să trimiți un pachet, de ce înmatricularea unei mașini se face online iar numerele îți vin la ușă, de ce, dacă știi că ai asigurare medicală îți poți programa telefonic o consultație la medic fără să aștepți ore în șir la coadă, în picioare, în condiții greu de imaginat chiar și pentru un om sănătos așa cum se întâmplă zi de zi la registratura Spitalului oncologic? De ce nu reușim să ne ridicăm din cloaca în care ne complacem de atâta amar de vreme? De putut se poate, avem exemple ca cele de aici când vedem că turismul medical a devenit o opțiune pentru mulți străini care vin la noi în țară nu doar pentru prețurile mai mici ci și pentru profesionalismul medicilor, nu doar pentru probleme stomatologice ca acum câțiva ani ci și pentru chirurgie estetică sau chiar generală (de exemplu riscuri de hernie). Însă tot ceea ce este bun și eficient aparține sistemul privat. Chiar și amărâții care adună din gunoaie pet-urile de plastic ca să-și facă bani de-o pâine fac o treabă mai bună decât cei însărcinați cu reciclarea și care au fost înzestrați cu mare tam-tam cu pubele, tomberoane, afișe și semnalizatoare, creîndu-li-se (probabil pe bani europeni) sloganuri mobilizatoare.

        Din păcate, nimic sau aproape nimic din ceea ce ține de sistemul de stat nu funcționează cum trebuie și atâta timp cât noi toți aruncăm vina pe ceva abstract, lucrurile vor continua să se desfășoare în exact aceeași manieră.

Share This:

Citește mai mult

Shopping pe bani grei în Bicester Village

        Poate n-o să vă vină să credeți dar a doua mare atracție turistică vizitată de excursioniștii chinezi veniți în vacanță în Anglia este Bicester Village. Pe primul loc se află Palatul Buckingham dar pentru unii asta sună destul de plictisitor și, fiind ceva oarecum previzibil, nu surprinde pe nimeni.

        Bicester Village este un outlet, un centru comercial imens, dar ceea ce îl diferențiază față de mall-urile obișnuite este faptul că aici nu se găsesc decât magazine de lux și firme ale designerilor celebri începând de la Versace, Balenciaga, Calvin Klein, Armani, Givenchy, Fendi, Dolce & Gabbana până la Dior, Gucci, Prada și lista continuă până la vreo 160 de nume care au făcut și continuă să facă istorie în modă. Sau ordinea e inversă? de fapt nici nu contează, am fost o singură dată acolo și am ieșit nebună de cap. Într-adevăr era plin de chinezi și alte nații care umblă în haine înfășurate și toți aveau mâinile încărcate de pungi inscripționate cu logo-urile de mai sus, pungi evident pline de cumpărături.

        Outletul este situat la vreo 80 de km nordvest de Londra, foarte aproape de Oxford, și ca să ajungi acolo există fie varianta trenului (o soluție foarte populară în Anglia și care face doar 45 de minute), fie mașina personală dacă ții morțiș să pierzi vremea în traficul nebun din weekenduri, fie poți lua un autocar special (Shopping Express luxury coach) care pentru 28 de lire te ia dimineața din centrul Londrei și te aduce înapoi dupămasa cu plasele pline și cardurile goale. Asta bineînțeles dacă îți permiți să cumperi poșete de 2000 de lire, tricouri de 300 sau  huse de telefon la 50 de lire bucata. Desigur toate aceste prețuri reprezintă adevărate chilipiruri pentru că prețul întreg este de fapt cu 30, 40 sau chiar 50% mai mare. Doar de-aia Bicester Village se numește outlet.

        Am fost și eu în outletul ăsta însă am ajuns acolo absolut întâmplător într-o zi de duminică. Veneam de la Oxford unde petrecusem o zi minunată de vară timpurie împreună cu soțul meu și la un moment dat am început să vedem indicatoarele, din ce în ce mai dese, care te îndrumau spre centrul comercial. Și nu doar indicatoarele ci și fluxul de mașini care era tot mai evident că are aceeași destinație.

        Auzisem de Bicester Village, știam cum arată din ceva filmulețe de pe YouTube, mi-era cunoscut ca  un outlet de unde influenserițele de pe Instagram își fac veacul și parcă eram curioasă să văd cu ochii mei cum stă treaba în realitate. Mi s-a părut un pic ciudat că soțul nu auzise de această locație deși e relativ aproape de orașul în care locuiește, Coventry, mai ales că și lui, ca și mie, îi place shoppingul. Însă după ce am văzut la fața locului despre ce este vorba mi-am dat seama de ce sfera lui de interes s-a oprit la poarta ”satului” Bicester. Complexul e construit pe modelul unui sat în sensul că de-a lungul unei străzi foarte lungi sunt înșirate, de-o parte și de alta, căsuțe care adăpostesc fiecare câte un brand celebru.

        Venind din parcarea absolut imensă (unde cu foarte mare greutate am găsit un loc liber), am intrat în sat pe undeva pe la mijloc iar primul magazin pe care l-am văzut, care practic ne-a ieșit în față, a fost Gucci.

        La intrare, o mare de oameni. Coada era dirijată prin culoare improvizate din panglică prinsă pe stâlpișori exact ca în aeroporturi când aștepți la controlul de securitate. Ne-am mirat noi un pic și am presupus că o fi ceva promoție de așteaptă lumea cu atâta răbdare să intre în magazin. Omul de la pază dădea drumul înăuntru cam la 10 persoane odată iar mie faza asta mi-a adus aminte de ”consignațiile” care apăruseră imediat după revoluție și unde, la fel, era buluc la intrare de așteptai în stradă o juma’ de oră să intri ca să cumperi, sau mai degrabă doar ca să admiri, mărfuri nemaivăzute, proaspăt aduse din Turcia: pantofi de lac, chiloți cu imprimeuri aurii, geci de blugi cu guler de blăniță, tricouri cu scris, carioci multicolore și bluze din mătase poliesterică. Normal, n-am intrat la Gucci pentru că îmi era clar că indiferent ce promoție ar fi fost, nu era de buzunarul meu.

        Nu la toate magazinele era cu așteptat rândul la intrare dar pe unde am avut curiozitatea să intrăm, cu atât am rămas. Prețuri de prețuri de nu mă puteam reculege. Desigur că știu ce însemnă branduri de lux dar una e să le vezi pe internet și alta e să ajungi în fața unor articole de îmbrăcăminte care costă cât salariul meu pe trei luni. Sau șase. Acuma că sunt eu săracă pentru o astfel de experiență n-ar fi așa de mare lucru dar marea mea  uimire a fost să văd câte sute sau chiar mii de oameni (fără exagerare) cumpărau în draci orice le cădea la îndemână. Nu contest calitatea… de fapt ba da, uneori calitatea lasă de dorit chiar și la articolele de lux, dar să dai 300 de lire pe o curea din material textil mi se pare un gest de mare snobism. Ca să nu mai spun de 600 de lire pe un slg (small leather good, aka un portmoneu minuscul cu fermoar, un etui pentru chei sau un dreptunghi de piele în care poți să bagi 4 carduri), o adevărată prostie.

        Sigur că fiecare îşi cheltuieşte banii cum crede de cuviinţă şi nu sunt eu cea îndreptăţită să judec pe nimeni dar unele lucruri chiar nu le înţeleg. Am intrat în foarte multe magazine deşi ştiam că nu o să cumpăr nimic dar curiozitatea parcă mă împingea de la spate şi după ce am făcut un tur complet am concluzionat că cele mai ieftine magazine sunt New Balance şi Pandora 🙂 Iar după ce am stat vreo două ore cu gura căscată ca nişte ţărani minunându-ne cum unii cumpără botoşei pentru bebeluşi cu 150 de lire, înainte să plecăm am zis să trecem şi noi pe la baie şi, deşi credeam că nu o să mă mai surprindă nimic, baia m-a impresionat cel mai tare.

        Nu că n-aş mai fi văzut eu băi imense, curate, cu lumini strălucitoare, cu tablouri pe pereţi şi vaze de flori din loc în loc dar să văd săpun lichid şi cremă de mâini de la Molton Brown lăsate la discreţie pe marginea fiecărei chiuvete, nu mi-aş fi imaginat vreodată. Un flacon costă 25 de euro şi deşi miroase absolut divin, nu m-am îndurat niciodată să dau atâţia bani pe un săpun. La fiecare baie erau alte variante ale acestor cosmetice şi drept urmare am prelungit şederea în Bicester Village ca să le testez pe toate. M-am spălat şi cremuit până m-am săturat 🙂 E drept că şi ambianţa per total era una extrem de plăcută, fiind multe băi nu era deloc aglomerat iar blatul de marmură, robinetele şi oglinzile nu văzuseră praf sau vreo altă mizerie în viaţa vieţii lor.

        Și dacă tot veni vorba de băi, mă întreb și întreb dacă ați mai văzut pe undeva în lume chiuvete de baie atât de minuscule cum există în anumite restaurante din Ro de nu ai  cum să te speli pe mâini fără să te stropești din cap până în picioare, băi făcute în dorul lelii doar ca să fie bifat și acest punct pe lista necesară pentru autorizarea activității. Există și la noi magazine care vând tot ceea ce îți trece prin cap începând de la produse termo, hidro, obiecte sanitare, gresie și faianță până la corpuri de iluminat și chiuvete pentru bucatarie, doar un pic de dorință să ai și iese ceva frumos fără să fie necesară o avere. Anyway, e oarecum o întrebare retorică pe care mi-o pun de fiecare dată când văd ceva care mă impresionează…

        Am plecat din Bicester Village fără să fi cheltuit un leu (sau liră, ce-o fi) ceea ce nu a fost deloc rău. Pentru noi a fost ca la muzeu,  exponate pe care le-am admirat de aproape dar de care nu ne-am atins. Financiar vorbind pentru că de fapt le-am pipăit pe toate părțile și le-am studiat pe îndelete să vedem de unde vine diferența enormă de preț. A fost o vizită interesantă pe care o recomand dacă ajungeți în zonă. Mă întreb însă cât de aglomerat va fi în perioada reducerilor sau de Black Friday dacă acum, la mijlocul sezonului, lumea se călca în picioare să ajungă la rafturi.

Share This:

Citește mai mult

O ploaie amărâtă nu încurcă planurile

        Am găsit pe Facebook un grup care se numește Vacanțe do it yourself, un grup cu oameni faini (în marea lor majoritate), evident pasionați de călătorii și unde găsesc o mulțime de informații utile, așa zisele tips and tricks legate de cele mai diverse destinații. Oamenii pun uneori tot felul de întrebări ciudate, împărtășesc experiențele atât pozitive cât și cele negative, vorbesc deschis despre costuri și îți dau o grămadă de idei despre locuri de vizitat sau despre lucruri de făcut. Sunt călători începând de la genul care adoră all inclusive până la genul hippie care n-ar ieși din camping nici morți, călători la business class sau alții care fac turul lumii pe bicicletă, montaniarzi scormonitori în creierii peșterilor până la amatori de croaziere luxoase, tineri care își cară bebelușii în mănducă pe drumurile din Thailanda până la octogenari cu spiritul tânăr care știu în continuare cum să se bucure de viață. Pe toți însă îi leagă pasiunea pentru călătorii.

        Ceea ce mă intrigă însă, și nu doar în cadrul acestui grup ci în general, este frica de fenomenele meteorologice și aici nu mă refer la condiții extreme care ar pune în pericol viața, nu, nu e nici pe departe vorba de uragane, furtuni, geruri siberiene sau căderi de zăpadă care să blocheze drumuri, e vorba doar de simple ploi. O teamă atavică de ploi care se întâmplă ca în unele țări să fie mult mai dese decât în Românica noastră și care pe unii îi sperie în așa hal încât sunt în stare să renunțe la a vedea orașele propuse pe itinerarul inițial.

        Bună, dragilor! plecăm joi la Bruxelles pentru 3 zile pline… și vremea se pare ca va fi ploioasă :(… ce am putea face? Planul era să mergem în Rotterdam într-o zi, eventual și Amsterdam în alta… dar suntem în pană de idei pe o asemenea vreme… Ne ajutați? 🙂

        Acesta e un exemplu de postare în care teama de ploaie mă face să mă gândesc dacă femeia care a scris-o a auzit vreodată că s-a inventat umbrela sau că, mai nou, există tot felul de materiale impermeabile din care se fac geci  ușoare ca fulgul pe care le porți fără să le simți și fără să-ți țină mâinile ocupate. Trăim totuși în secolul XXI și cred că am depășit demult stadiul de oameni ai peșterilor când, dacă te prindea ploaia te uda până la piele iar hainele nu ți uscau nici în trei zile. Așa că de unde până unde frica asta? Drept să spun, dacă ar fi de ales între două ”rele”, adică de a călători pe ploaie sau a călători pe caniculă, aș alege întotdeauna prima variantă. După cum spuneam, de ploaie te ferești ușor dar de caniculă nu prea ai cum te ascunde decât intrând la adăpostul aerului condiționat, eventual într-un mall 🙂 Și e păcat să pierzi vremea prin mall-uri când pe lumea asta sunt atâtea de văzut iar acum, slavă Domnului, se găsesc de toate și la noi. Nu mai e ca acum 20 de ani când, odată ajuns în occident, ziceai că ți-a pus Dumnezeu mâna în cap văzând bogăția de mărfuri de care erau pline rafturile magazinelor și era de neconceput să ratezi ocazia de a veni acasă cu niscaiva cosmetice de firmă, o pereche de ochelari ray-ban și ceva parfumuri barbatesti cu care să-ți dai gata soțul de Crăciun sau de ziua lui.

        Dar totuși, decât să stai ascuns în mall de teamă că te udă ploaia, nu mai bine îți vezi de planurile tale mergând înainte? M-am surprins de multe ori uitându-mă la englezii obișnuiți cu clima umedă din insulă și nu i-am văzut niciodată fugind ca disperații să se ascundă atunci când începe să picure. Dar ce spun eu ”fugind”… nu i-am văzut nici măcar grăbind pasul. Calmul lor proverbial îi face cel mult să își deschidă tacticos umbrela dar și asta doar atunci când începe să toarne cu găleata, în rest n-au nicio treabă…

        Desigur că și eu prefer cerul senin și un soare zâmbitor dar am făcut excursii minunate cu amintiri de neuitat și pe ploaie, fără să mă indispun și fără să îmi stric ziua din cauza norilor grei. Plimbarea pe Sea Wall de la Dawlish Warren, un  orășel  din  sudul  Angliei,  a fost  o experiență unică  deși  a plouat  din  prima  până în  ultima  clipă.  Sau  poate  tocmai  de  aceea  🙂

        Voi  ce  faceți  când  plouă?  înfruntați  vremea  sau vă  retrageți  în  bârlog?

Share This:

Citește mai mult

Sare-albastră, sare-albastră, totuși este scump în lume

        Trebuie să recunosc că am căzut și eu în capcana publicității conformându-mă trendului inițiat de cercetătorii cu studii publicate exclusiv pe Facebook și, în urmă cu câțiva ani, am cumpărat mult lăudata sare roz de Himalaya,  cea mai pură sare din lume, starea ei fiind menținută timp de milioane de ani de stratul gros de gheață care a ferit-o de poluare. Și, cum a stat ea de-a lungul erelor geologice ferită de intemperii, a ajuns acum o alternativă ”sănătoasă” la sarea obișnuită pe care o avem cu toții la masă. Afirmația asta, oarecum de bun simț deși nu este demonstrată științific, ar mai fi cum ar fi, dar articolele care vin să susțină că structura celulară a acestei sări înmagazinează ”energie vibrațională” sau că sarea roz previne bolile cardiovasculare și că reduce semnele îmbătrânirii, m-au trezit la realitate și mi-am dat seama că am cumpărat o mare minciună. Un rezultat al campaniilor de marketing concretizat într-o râșniță de sticlă cu o formă frumoasă, cu cristale roz care arată bine pe raftul din bucătărie (și în pozele de pe Instagram) dar care exact aceeași utilitate și același gust ca sarea din salina orașului în care m-am născut și care, cel puțin în zona unde locuiesc, se găsește gratis.

        Din fericire am trecut de mult de faza de oameni ai peșterilor și ca să ne procurăm sarea zilnică nu mai suntem nevoiți să rășpălim blocul de sare care se întinde sub pământ în aproape toată zona Ardealului. Mergem frumușel la orice magazin unde cu doi lei cumpărăm un kil de sare sau, dacă vrem ceva mai trendy-flendy, luăm o cantitate mai mică ambalată frumos într-un flacon cu găurele în capac și gata de a fi presărată peste mâncarea din farfurie.

        De câte ori văd râșnița mea cu sare roz de Himalaya mă gândesc ce naivă (ca să nu spun fraieră) am fost lăsându-mă înșelată de campaniile influencerilor care promovau niște aberații greu de înghițit de cineva care are pretenția că își folosește judecata proprie atunci când vine vorba de descoperiri senzaționale. Adică eu.

        Cum se zice, am pus o dată botul, a doua oară nu-l mai pun. Sărorologii au ajuns acum la un cu totul alt nivel, unul de importanță mai mare, mai tare și cu niște beneficii atât de fantastice de stă mâța-n coadă. Tocmai ce am văzut în magazine flaconașe cu sare albastră de Persia, o sare  celebră pentru culoarea ei unică (asta e adevărat) și  un gust deosebit, ușor dulce (cmon, sare dulce??) și aromă puternică și pregnantă. Ca o paranteză, vă spun eu că dacă scapi prea multă sare în oală, indiferent ce culoare ar avea sarea, aroma devine înfiorător de pregnantă 🙂 Verificat pe propria piele.

        Sarea albastră de Persia este delicioasă (chiar așa??) și este indicată în dietele vegane. De ce ar fi recomandată veganilor, asta nimeni nu poate să precizeze cu exactitate dar bag seama că sarea albă, țărănească, plictisitoare și lipsită de orice finețuri conține probabil urme de ouă sau lapte. Altă explicație nu am însă partea cu adevărat șocantă vine atunci când vezi prețul: 25,99 adică 26 de lei suta de grame. Sau două milioane șase sute kilu’ pe înțelesul celor care încă socotesc pe stil vechi. Iar prost e ăla care dă, nu ăla care cere.

        Era să pic jos când am văzut prețul dar n-am făcut-o pentru că mi-am dat seama că totuși există și alte variante ”sănătoase” de sare pentru bugete mai strâmtorate. Cum ar fi sarea neagră de Himalaya.

        E drept că fiind neagră e mai urâțică, dar ca beneficii nu e cu nimic mai prejos decât verișoara roz-bombon sau prietena bleu-ciel. La fel ca suratele, și sarea neagră e mai curată și mai nutritivă decît ceea ce se găsește în ocnele din România, e naturală, organică și nerafinată, e extrasă din mine virgine unde poluarea nu a ajuns sub nicio formă și conține minerale în formă pură cristalizate înainte de mezozoic. Desigur, dacă ții la sănătate și dacă vrei să devii o versiune mai bună a ta, va trebui să renunți la toate porcăriile de snacksuri sau chipsuri sărate în mod clasic și să alegi variantele mai scumpe, sărate în culorile curcubeului. Nu garantez rezultatele dar un pic de hipstăreală încă n-a omorât pe nimeni.

Share This:

Citește mai mult

Care este diferența dintre gel de duș și spumant de baie?

        Nu știu dacă v-ați pus vreodată această întrebare dar pe mine, ca o împătimită a cosmeticelor ce sunt, mă roade de mult. Însă dacă vă gândiți că o să găsiți răspunsul la mine, nu e cazul. Sunt în proces de cercetare și fac investigații serioase dar cu toate astea încă nu am găsit persoana care să aibă suficientă competență în această industrie și care ar putea să lămurească enigma. După mine, e cam unul și același lucru deși un mic indiciu ar putea diferenția puțin cele două produse: spre deosebire de gelul de duș, spumantul de baie are în compoziție mai multe substanțe care, la contacul cu apa, produc spumă. Dar nici asta nu e sută la sută sigur pentru că dacă torn sub jetul de la robinet gel de duș obțin același efect, volumul de spumă diferind doar în funcție de brand.

        Nu mă pot spăla (adică pot, dar nu-mi face nicio plăcere) cu geluri sau săpunuri care nu fac spumă, am impresia că nu curăță deloc și că mă frec cu apă chioară. Am primit mai demult un șampon, de la Bioderma parcă era, șampon scumpicel, pentru utilizare zilnică fără parabeni și fără detergenți pentru scalp sensibil sau ceva de genul ăsta. Scria foarte clar pe sticlă că nu face spumă dar parcă tot nu mi-a venit să cred când am văzut că e doar un lichid pe care îl întindeai pe păr și… nimic. Se prea poate ca pentru alte persoane să fi fost potrivit însă eu după ce am avut bunăvoința să-l încerc de două ori și să-l păstrez în baie vreo doi ani, l-am aruncat fără niciun regret.

        Ador să fac băi cu spumă multă mai ales iarna și îmi place să încerc tot felul de arome. Pe etajera din baie stau înșirate o mulțime de flacoane începute, însă cum am așa de multe, îmi este greu să le termin. Dar ce spun greu? e aproape imposibil. Și mereu  văd în magazine alte și alte noutăți și îmi vine să le încerc pe toate dar parcă nici nu mă îndur să mai dau banii când știu ce rezervă bogată am acasă. Mă așteaptă litri întregi de geluri de duș 🙂 Așa că atunci când am văzut pe Notino acest set de geluri de dus cu flacoane micuțe, de doar 100 de ml care evident că nu țin o veșnicie și ai satisfacția că apuci să le termini, am zis că e exact ceea ce îmi trebuie. Șase arome, șase culori, șase fructe, șase zile de răsfăț. Sunt absolut adorabile iar mirosul este divin!

        Iar ca bonus, pe ele scrie că sunt ”bubble bath and shower creme”, adică doi în unu, deci am rezolvat și dilema cu diferența dintre gelul de duș și spumantul de baie 🙂 Numai că nu m-am putut abține și decum am zărit cu coada ochiului un gel de duș cu aromă de pepene de la Dermacol, l-am pus și pe acela în coș. Dar dacă nu acum vara, atunci când? Preferatul meu rămâne însă  cel cu mango și papaya și sunt curioasă să aflu preferințele voastre în materie de geluri de duș. Zmeură sau portocale? Lămâie sau mere verzi? Iar dacă știți care este diferența dintre un spumant de baie și un gel de duș, nu ezitați să împărtășiți cu noi.

        Și să nu uit să vă spun de promoția care se desfășoară săptămâna aceasta (adică până pe 4 august) pe notino.ro. Dacă faceți o comandă de minim 220 de lei, veți primi un voucher de 25 de lei pe care puteți să-l folosiți la următoarele cumpărături. Fain, nu? 🙂

Share This:

Citește mai mult