Shopping pe bani grei în Bicester Village

        Poate n-o să vă vină să credeți dar a doua mare atracție turistică vizitată de excursioniștii chinezi veniți în vacanță în Anglia este Bicester Village. Pe primul loc se află Palatul Buckingham dar pentru unii asta sună destul de plictisitor și, fiind ceva oarecum previzibil, nu surprinde pe nimeni.

        Bicester Village este un outlet, un centru comercial imens, dar ceea ce îl diferențiază față de mall-urile obișnuite este faptul că aici nu se găsesc decât magazine de lux și firme ale designerilor celebri începând de la Versace, Balenciaga, Calvin Klein, Armani, Givenchy, Fendi, Dolce & Gabbana până la Dior, Gucci, Prada și lista continuă până la vreo 160 de nume care au făcut și continuă să facă istorie în modă. Sau ordinea e inversă? de fapt nici nu contează, am fost o singură dată acolo și am ieșit nebună de cap. Într-adevăr era plin de chinezi și alte nații care umblă în haine înfășurate și toți aveau mâinile încărcate de pungi inscripționate cu logo-urile de mai sus, pungi evident pline de cumpărături.

        Outletul este situat la vreo 80 de km nordvest de Londra, foarte aproape de Oxford, și ca să ajungi acolo există fie varianta trenului (o soluție foarte populară în Anglia și care face doar 45 de minute), fie mașina personală dacă ții morțiș să pierzi vremea în traficul nebun din weekenduri, fie poți lua un autocar special (Shopping Express luxury coach) care pentru 28 de lire te ia dimineața din centrul Londrei și te aduce înapoi dupămasa cu plasele pline și cardurile goale. Asta bineînțeles dacă îți permiți să cumperi poșete de 2000 de lire, tricouri de 300 sau  huse de telefon la 50 de lire bucata. Desigur toate aceste prețuri reprezintă adevărate chilipiruri pentru că prețul întreg este de fapt cu 30, 40 sau chiar 50% mai mare. Doar de-aia Bicester Village se numește outlet.

        Am fost și eu în outletul ăsta însă am ajuns acolo absolut întâmplător într-o zi de duminică. Veneam de la Oxford unde petrecusem o zi minunată de vară timpurie împreună cu soțul meu și la un moment dat am început să vedem indicatoarele, din ce în ce mai dese, care te îndrumau spre centrul comercial. Și nu doar indicatoarele ci și fluxul de mașini care era tot mai evident că are aceeași destinație.

        Auzisem de Bicester Village, știam cum arată din ceva filmulețe de pe YouTube, mi-era cunoscut ca  un outlet de unde influenserițele de pe Instagram își fac veacul și parcă eram curioasă să văd cu ochii mei cum stă treaba în realitate. Mi s-a părut un pic ciudat că soțul nu auzise de această locație deși e relativ aproape de orașul în care locuiește, Coventry, mai ales că și lui, ca și mie, îi place shoppingul. Însă după ce am văzut la fața locului despre ce este vorba mi-am dat seama de ce sfera lui de interes s-a oprit la poarta ”satului” Bicester. Complexul e construit pe modelul unui sat în sensul că de-a lungul unei străzi foarte lungi sunt înșirate, de-o parte și de alta, căsuțe care adăpostesc fiecare câte un brand celebru.

        Venind din parcarea absolut imensă (unde cu foarte mare greutate am găsit un loc liber), am intrat în sat pe undeva pe la mijloc iar primul magazin pe care l-am văzut, care practic ne-a ieșit în față, a fost Gucci.

        La intrare, o mare de oameni. Coada era dirijată prin culoare improvizate din panglică prinsă pe stâlpișori exact ca în aeroporturi când aștepți la controlul de securitate. Ne-am mirat noi un pic și am presupus că o fi ceva promoție de așteaptă lumea cu atâta răbdare să intre în magazin. Omul de la pază dădea drumul înăuntru cam la 10 persoane odată iar mie faza asta mi-a adus aminte de ”consignațiile” care apăruseră imediat după revoluție și unde, la fel, era buluc la intrare de așteptai în stradă o juma’ de oră să intri ca să cumperi, sau mai degrabă doar ca să admiri, mărfuri nemaivăzute, proaspăt aduse din Turcia: pantofi de lac, chiloți cu imprimeuri aurii, geci de blugi cu guler de blăniță, tricouri cu scris, carioci multicolore și bluze din mătase poliesterică. Normal, n-am intrat la Gucci pentru că îmi era clar că indiferent ce promoție ar fi fost, nu era de buzunarul meu.

        Nu la toate magazinele era cu așteptat rândul la intrare dar pe unde am avut curiozitatea să intrăm, cu atât am rămas. Prețuri de prețuri de nu mă puteam reculege. Desigur că știu ce însemnă branduri de lux dar una e să le vezi pe internet și alta e să ajungi în fața unor articole de îmbrăcăminte care costă cât salariul meu pe trei luni. Sau șase. Acuma că sunt eu săracă pentru o astfel de experiență n-ar fi așa de mare lucru dar marea mea  uimire a fost să văd câte sute sau chiar mii de oameni (fără exagerare) cumpărau în draci orice le cădea la îndemână. Nu contest calitatea… de fapt ba da, uneori calitatea lasă de dorit chiar și la articolele de lux, dar să dai 300 de lire pe o curea din material textil mi se pare un gest de mare snobism. Ca să nu mai spun de 600 de lire pe un slg (small leather good, aka un portmoneu minuscul cu fermoar, un etui pentru chei sau un dreptunghi de piele în care poți să bagi 4 carduri), o adevărată prostie.

        Sigur că fiecare îşi cheltuieşte banii cum crede de cuviinţă şi nu sunt eu cea îndreptăţită să judec pe nimeni dar unele lucruri chiar nu le înţeleg. Am intrat în foarte multe magazine deşi ştiam că nu o să cumpăr nimic dar curiozitatea parcă mă împingea de la spate şi după ce am făcut un tur complet am concluzionat că cele mai ieftine magazine sunt New Balance şi Pandora 🙂 Iar după ce am stat vreo două ore cu gura căscată ca nişte ţărani minunându-ne cum unii cumpără botoşei pentru bebeluşi cu 150 de lire, înainte să plecăm am zis să trecem şi noi pe la baie şi, deşi credeam că nu o să mă mai surprindă nimic, baia m-a impresionat cel mai tare.

        Nu că n-aş mai fi văzut eu băi imense, curate, cu lumini strălucitoare, cu tablouri pe pereţi şi vaze de flori din loc în loc dar să văd săpun lichid şi cremă de mâini de la Molton Brown lăsate la discreţie pe marginea fiecărei chiuvete, nu mi-aş fi imaginat vreodată. Un flacon costă 25 de euro şi deşi miroase absolut divin, nu m-am îndurat niciodată să dau atâţia bani pe un săpun. La fiecare baie erau alte variante ale acestor cosmetice şi drept urmare am prelungit şederea în Bicester Village ca să le testez pe toate. M-am spălat şi cremuit până m-am săturat 🙂 E drept că şi ambianţa per total era una extrem de plăcută, fiind multe băi nu era deloc aglomerat iar blatul de marmură, robinetele şi oglinzile nu văzuseră praf sau vreo altă mizerie în viaţa vieţii lor.

        Și dacă tot veni vorba de băi, mă întreb și întreb dacă ați mai văzut pe undeva în lume chiuvete de baie atât de minuscule cum există în anumite restaurante din Ro de nu ai  cum să te speli pe mâini fără să te stropești din cap până în picioare, băi făcute în dorul lelii doar ca să fie bifat și acest punct pe lista necesară pentru autorizarea activității. Există și la noi magazine care vând tot ceea ce îți trece prin cap începând de la produse termo, hidro, obiecte sanitare, gresie și faianță până la corpuri de iluminat și chiuvete pentru bucatarie, doar un pic de dorință să ai și iese ceva frumos fără să fie necesară o avere. Anyway, e oarecum o întrebare retorică pe care mi-o pun de fiecare dată când văd ceva care mă impresionează…

        Am plecat din Bicester Village fără să fi cheltuit un leu (sau liră, ce-o fi) ceea ce nu a fost deloc rău. Pentru noi a fost ca la muzeu,  exponate pe care le-am admirat de aproape dar de care nu ne-am atins. Financiar vorbind pentru că de fapt le-am pipăit pe toate părțile și le-am studiat pe îndelete să vedem de unde vine diferența enormă de preț. A fost o vizită interesantă pe care o recomand dacă ajungeți în zonă. Mă întreb însă cât de aglomerat va fi în perioada reducerilor sau de Black Friday dacă acum, la mijlocul sezonului, lumea se călca în picioare să ajungă la rafturi.

Share This:

13 păreri despre “Shopping pe bani grei în Bicester Village

  1. Din cate inteleg asta e un fel de Parndorf sau un Valee village de-al lor. Eu am concluzionat ca astea sunt pentru persoane care in mod obisnuit sunt clienții mărcilor alea, deci isi iau chilipiruri. Pentru mine, care nu ma învârt în lumea lor, nu e de mers acolo.
    La Viena am vazut coada la Dior-ul de pe Graben. Sau la Paris la Vuittonul de pe Champs Elysees. Pentru oamenii de la astfel de cozi cred că-s outlet-urile.

    1. La Hermès nu intri decat cu programare si ca sa cumperi o geanta Birkin e posibil sa astepti luni, daca nu chiar ani intregi. Ca sa nu mai spun de pret. peste 12000 de euro. O lume nebuna!

  2. Eu is de părere că sa purtam lucruri care sa corespundă la nivelul nostru. Adică as putea economisi cateva salarii sau lua un credit si lua o chestie de mare marca. Dar n-ar fi de nivelul meu, nu m-as simti bine purtand-o. Ca sa zic adevarul, am in dulap o poșetă f scumpa, pe care am primit-o cadou, pentru ca am in familie lume de nivelul mărcilor ăstora. Dar n-o port niciodată, ca m-as simti prost.

    1. Si eu ma gandeam deunazi cum ar fi sa merg cu transportul in comun purtand o poseta care costa cat tot autobuzul :))))
      In ceea ce priveste cadoul tau eu l-as vinde fara remuscari si as face o excursie cu banii primiti. Sunt oare prea cinică? nu cred, mai degraba sunt practica.

  3. Eu am văzut în transport în comun (tren) persoane cu poșete Prada sau alte branduri de lux și nu erau fake-uri. Dacă e damblaua femeii să-și ia poșeta aia și economisește pentru ea ori și-o permite…treaba ei. Mai bine un singur original sau ceva de calitate decât dulapul plin cu 20 de genți de plastic.

    Apropo de calitate, în orașul în care locuiesc momentan, Bangkok, la mall-uri normale din centrul orașului se găsesc branduri precum Prada, Gucci, Louis Vitton, Chanel, Dolce & Gabbana, Stella McCartney etc. Mai intru din când în când, mai clătesc și eu ochii. O dată am intrat la Emporio Armani, eram cu un coleg fan branduri al căror nume să se vadă cât mai mare. Numai plasticuri în magazin. Mi s-a părut așa, să-mi fie scuzat, de cocalari pentru că tot e cu siglă mare, să se vadă „firma”. Nu așa o siglă discretă sau eticheta sau ceva finuț ori elegant. Nu nene, scris mare, să știe lumea ce porți. Iar calitate ioc, plasticuri. Și colegul meu zice că „asta plătești, brandul, numele”. Nu serios, și eu care credeam că plătesc pentru calitate.

    1. Asta mă intrigă cel mai mult: când un brand de renume pune în vânzare tot felul de plasticuri de o calitate îndoielnică la preturi astronomice…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *