Verde crud. De-i plastic, nu tre’ să-l ud.

        Eticheta made in România ar trebui să fie motiv de mândrie, nu? că doar cu câtă bucurie  ne aruncăm la orice ocazie să cântăm din toți rărunchii noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni… Câteodată însă, în loc să-mi exalte mândria națională, stau și mă crucesc când văd chestii produse, create, fabricate, manufacturate, gândite, îmbunătățite  sau inventate de compatrioții mei. Și, din păcate, de multe ori nu e nimic de semnalat în sensul bun al cuvântului. I-ați văzut pe tembelii ăia din Slatina care au cioplit copacii la rădăcină ca să poată monta ornamentele comandate de primărie? Atâta i-a dus capul… dacă arborii nu încăpeau, au pus mâna pe bardă și au cioplit tulpinile care nu se încadrau în tipar fără să se gândească o clipă că dacă tai scoarța de jur împrejurul copacului, acesta se usucă. Dacă îmi aduc bine aminte, lucrul acesta l-am învățat la școală în clasa a treia. Sau poate a patra? copaci-ciopliti

        Sigur că prima întrebare ar fi la ce folosește acoperământul metalic din jurul pomului dar, după cum se știe, arta nu are nevoie de explicații. După știrea asta, din punct de vedere al protejării mediului, cei din Bacău par niște mici copii față de olteni. Să vedeți ce idee le-a venit autorităților din orașul de baștină al soțului meu: să înlocuiască spațiul verde cu mochetă care imită iarba. Motivul, simplu și eficient: „Se păstrează mereu verde și nu necesită tundere”. Și, aș mai adăuga eu, nu necesită nici udare. Se întreține cu mopul 🙂 A, și să nu uit, covorul trântit pe scuarurile din Bacău este ignifug, deci dacă sunt aruncate mucuri de țigară nu va lua foc. Se prinde cu cleme, nu are nevoie de îngrijiri speciale și trotuarul arată ca sala de așteptare de la oficiul poștal de la buna’ din sat. Mai lipsesc niște carpete cu răpirea din Serai puse pe spătarul băncilor iar tabloul este complet. Am intrat în Europa pe ușa din față. Cu buldozerul. covor bacau

        Nu știu vouă, dar mie mi se pare că arată horror. De un kitsch dus la extrem și credeți-mă că nu am idei preconcepute despre plantele artificiale deși pe vremuri nu puteam să le văd în fața ochilor. Știu însă de ce. Pentru că erau extrem de nereușite și parcă îți strigau în față că sunt false, pentru că le vedeai de la o poștă îmbinările și culoarea ne-naturală, pentru că din loc în loc ieșeau din codițe capete de sârmă, pentru că erau grosolane, nefinisate și țepene . Mi-am schimbat părerea într-un concediu când timp de o săptămână am udat o plantă din aceea cu frunze groase (suculentă parcă îi zice) care stătea fain frumos într-un ghiveci de ceramică pe măsuța din balcon. Cu o zi sau două înainte să plecăm acasă am răsturnat ghiveciul și surpriză! nu s-a împrăștiat niciun pic de pământ… iar eu am constatat cu stupoare că planta de care avusesem grijă era artificială 🙂 Era atât de reușit realizată încât și dacă îi pipăiai frunzele nu-ți dădeai seam pentru că până și perișorii de pe dos se puteau simți ca un puf.

        Și tot la Barcelona (că acolo s-a petrecut faza) am văzut apoi terase împrejmuite cu gard viu artificial de stătea mâțu-n coadă. Nu mi-aș fi dat seama de asta nici într-o mie de ani dar cum deja mi se aprinsese un beculeț în cap, pe unde mergeam nu mă mai bazam doar pe ochi ci și pe simțul tactil așa că pipăiam orice frunzuliță îmi ieșea în cale ca să le verific autenticitatea.

        Știu că sunt unii dintre voi care vor spune că, spre  deosebire de cele artificiale, o plantă naturală îți aduce, în afară de plăcerea estetică, și satisfacția de a vedea cum crește datorită îngrijirii, îți aduce bucuria de a vedea cum se dezvoltă, cum înflorește și cum se transformă în fiecare zi. Am trăit-o și pe asta, mă apucase și pe mine pasiunea la un moment dat dar pe urmă a devenit din ce în ce mai complicat pentru că la fiecare plecare nu aveam cui să le las în îngrijire. Am luat decizia să renunț complet la toate plantele din casă atunci când, după ce am lipsit trei zile, am găsit yucca pe care o aveam de câțiva ani, făcută fâșii-fâșii și împrăștiată în tot apartamentul. Se pare că în lipsa noastră mâța se plictisise de moarte. Nu mi-a părut rău pentru că iubesc mai mult creaturile cu blană decât pe cele cu frunze iar soțul meu s-a bucurat și el: de acum înainte nu vor mai avea unde să se ascundă țânțarii 🙂

        La momentul actual nu am nicio plantă în casă și parcă simt nevoia de ceva verde. De mult mă tot pregătesc să iau ceva și am tot amânat dar acum mă bate serios gândul să trec la acțiune. Ce părere aveți despre plantele de aici?

 

Share This:

Citește mai mult

YouTube Made Me Buy It

        Adică, pe româneşte, YouTube-ul m-a făcut să cumpăr.

        Probabil sunt printre puținii oameni pe care publicitatea nu îi enervează ba chiar mă uit cu plăcere la clipurile care apar zi de zi ca ciupercile după ploaie și admir ideile creative care te duc cu imaginația acolo unde nu te-ai fi gândit. Recunosc că reclamele mă influențează în decizia de a cumpăra dar nu într-atât de mult încât să nu-mi mai folosesc capacitatea de judecată și să mă arunc cu capul în gard doar pentru că nu știu ce actor a spus că anumite suplimente alimentare te fac mai sănătos sau că nu știu ce cremă de față îți vor face ridurile să dispară. Despre detergenți nu mai spun nimic pentru că știu din start că toți fac petele să dispară și că păstrează culorile nealterate.

        Mai nou, sau poate nu chiar atât de ”nou”, când vine vorba de un produs pe care aș vrea să-l cumpăr caut recenzii pe internet. Părerile sincere ale oamenilor care l-au cumpărat și care au apucat să-l folosească contează de o mie de ori mai mult decât toate avantajele prezentate în poleială aurită de către producător. Știu însă că și acestea pot fi manipulate și cunosc practicile prin care unii comercianți inventează review-uri pozitive doar de dragul vânzărilor. Cu toții știm că nu există nimic pe lumea asta care să fie pe placul tuturor pentru că din fericire suntem foarte diferiți.

        Mi s-a întâmplat însă, și nu doar o dată, să mă trezesc în mijlocul unor recenzii de produse despre care nu doar că nu intenționam să cumpăr, dar nici măcar nu auzisem de ele. Și cel mai des asta se petrece pe YouTube, locul unde pierd cel mai mult timp de când am renunțat aproape total la televizor. Pe YouTube am descoperit tot felul de chestii și youtuberițele de acolo m-au făcut să le cumpăr… dar nu știu de ce vorbesc la trecut pentru că de fapt acest lucru continuă să se întâmple 🙂

        Primul și primul lucru pe care YouTube-ul m-a făcut să-l cumpăr au fost niște pensule de machiaj, mai exact cele de la Real Techniques iar asta se întâmpla în urmă cu vreo 4-5 ani. Până atunci îmi întindeam fondul de ten cu degetele, fardul de obraz la fel iar cel de pleoape cu bețișoarele alea de plastic cu burețel la capăt. Consideram că pensulele de machiaj sunt un moft și că sunt destinate doar profesioniștilor în domeniu. YouTube-ul însă vuia, toate fetele erau înnebunite după Real Techniques, nimeni nu mai putea trăi fără pensulele astea așa că am zis să fac și eu o încercare. Mi-aduc aminte că erau reduceri de Black Friday și mi-am luat modelul Expert Face. A fost dragoste la prima vedere și n-am regretat nicio clipă achiziția făcută iar acum chiar am ajuns să mă întreb cum am putut trăi fără pensula asta atâta amar de vreme 🙂 Între timp colecția mea de pensule s-a îmbogățit considerabil și acum sunt cum nu se poate mai mulțumită. pensule real techniques

        Am câteva fete pe care le urmăresc cu mare drag pe YouTube, nu doar pentru că sunt frumoase și carismatice, dar și pentru că am încredere în ceea ce promovează. Nu am simțit niciodată că ar fi false sau că ar face reclamă unor produse în care nu cred cu adevărat. În afară de asta în străinătate există legislație foarte clar definită în ceea ce privește inluencerii atunci când aceștia vorbesc în social media despre produse pentru care sunt plătiți și orice postare trebuie (și este) marcată ca fiind advertising. Deci poți să alegi de la bun început dacă te uiți sau nu.

        Una din fetele de care vă spuneam este Fleur de Force, o englezoaică de vreo 30 de ani (sau poate nici atât) care are un canal cu peste un milion de abonați iar unul dintre aceștia sunt eu. Este mare specialistă în cosmetice (din asta trăiește), extrem de sinceră și în același timp foarte competentă și autentică. I-am văzut parcursul de-a lungul anilor și nu m-a dezamăgit niciodată în sensul că nu mi s-a întâmplat să cumpăr ceva recomandat de ea care să mă fi dezamăgit sau care să nu mi se fi potrivit. Pot să spun că ea ”m-a împins de la spate” să folosesc anumite creme de la Clinique sau fonduri de ten mai scumpicele pe care poate altfel nu m-aș fi îndurat să dau banii. Adevărul e că produsele de calitate pot fi uneori destul de piperate la preț însă dacă ai răbdare și știi exact ce vrei e bine să cumperi doar atunci când apar oferte de Black Friday. Eu cel puțin așa fac atunci când e vorba de o ”investiție” mai mare, aștept Black Friday și cumpăr depe Notino Black Friday mai ales că la ei evenimentul nu ține doar o zi ci durează două săptămâni. Mai exact, anul acesta din 12 până în 25 noiembrie, o perioadă în care ai timp suficient să te tot gândești ce pui și ce scoți din coș. Mai mult de pus pentru că la anumite branduri există coduri de discount de 25% iar la cosmeticele și parfumurile bestseller reducerile ajung chiar până la 70%.

       YouTube-ul m-a făcut deci să cumpăr pensule și creme, m-a făcut să descopăr ce e aia apă micelară și iluminator, m-a făcut să mă îndrăgostesc de anumite branduri de care nu auzisem și chiar mi-a schimbat percepția asupra anumitor parfumuri. Dar nu se rezumă totul la capitolul cosmetice. Am trecut cu plăcere prin faza ideilor bazate pe mobila de la Ikea, pe decorațiuni hand made sau prin euforia gătitului (ce-i drept, asta s-a întâmplat mai rar). Ultima pasiune pe care mi-am descoperit-o pe YouTube este studiul interioarelor de rulote numai bune pentru a pleca în vacanțe. Habar n-aveam că rulotele pot avea atâtea dotări și facilități și că pot oferi atâta confort iar acum sunt pusă pe o muncă serioasă de cercetare în ceea ce privește oportunitatea unei închirieri pentru vara viitoare. Cred că ar fi super-interesant.

        Voi ce ziceți? Nu doar despre rulote, dar v-a făcut YouTube-ul să cumpărați ceva?

Share This:

Citește mai mult

Tu eşti Mircea?

        Am un vechi prieten și când spun ”vechi” înseamnă zeci de ani de când ne cunoaştem (gizăs, când a trecut vremea??) care de ceva timp s-a apucat de gătit. E pasiunea lui și îl înțeleg, cu atâtea emisiuni culinare unde se explică totul pas cu pas, cu atâtea mirodenii care au apărut în ultima vreme și pe piața românească, e foarte tentant să încerci rețete noi sau, de ce nu, chiar să creezi preparate inedite.

         Mircea, pentru că așa îl cheamă, face experimente aproape în fiecare seară și pe la ora zece când deja mi-e foame dar nu aș mai mânca atât de târziu din motive de dietă, postează pe Facebook poze cu fripturi rumenite, pilafuri colorate, mămăliguțe aburinde și sărmăluțe înecate în smântână. Asta atunci când alege să gătească tradiţional pentru că de multe ori o ia spre alte meleaguri cum ar fi cele mexicane sau chinezeşti ceea ce uneori poate fi chiar mai apetisant. Ziua şi rețeta sau, mai bine spus, seara şi reţeta. Înghit în sec, îi dau like și îi urez poftă bună de fiecare dată iar apoi noaptea visez doar plăcinte și cataifuri turcești 🙂 Îmi place pasiunea lui Mircea pentru gătit şi îl admir pentru perseverenţă mai ales că eu nu excelez în acest domeniu.

        Într-o zi eram la cumpărături în Kaufland, plictisită maxim că plecasem de acasă fără listă, și mă uitam pe rafturi gândindu-mă ce sărăcie să mai pun în coș. La un moment dat, puțin mai departe, îl văd în fața mea pe Mircea care se mișca și el la fel de agale ca mine. Cu nelipsita lui geacă de blugi, cu părul grizonat și tuns scurt și cu mersul inconfundabil l-am recunoscut imediat chiar dacă îl vedeam doar din spate. Am grăbit pasul și l-am ajuns din urmă bucuroasă să schimb două vorbe cu el mai ales că nu ne întâlnisem de mult. Încă nu mă observase când am ajuns în dreptul lui așa că m-am aplecat puțin peste umăr și, în loc de salut, l-am întrebat direct, cu o voce ce ascundea oarece subînțelesuri: În seara asta ce faci de mâncare?

        Când s-a întors cu faţa către mine, am paralizat instantaneu. Nu îmi mai aduc aminte dacă sângele mi s-a urcat la cap sau mi s-a scurs în pământ dar știu că ultimii stropi care îmi mai rămăseseră în vene nu îmi ajutau deloc creierul să gândească ce mi se întâmplă. Tipul care se holba la mine nu era Mircea şi, clar, nu înţelegea gluma din programul meu. Era un domn respectabil care se uita siderat la o doamnă care îi făcea un soi de avansuri cel puţin ciudate acostându-l fără jenă şi pe nepusă masă. Eu, cel puţin la fel de şocată ca el, simţeam cum mi se aprind obrajii şi îmi creşte temperatura iar capul stă să-mi explodeze. Am făcut feţe-feţe trecând de la stacojiu la verde-albastru, am îngăimat nişte scuze neinteligibile şi am plecat de acolo cât m-au ţinut picioarele fără să mă mai uit înapoi. Cred că în viaţa mea nu m-am simţit mai penibil şi deşi acuma îmi vine să râd, atunci am simţit că mă ia cu leşin.

        Faza nu s-a întâmplat recent, să tot fie vreun an de când am comis-o, dar drept să spun abia acum am prins curaj să o povestesc. Pentru că e de poveste, nu? eyes-304338_640

Share This:

Citește mai mult