Fotografii post mortem

        Cotrobăind prin internet am aflat, absolut întâmplător, despre un obicei care la prima vedere pare înfiorător dar care ascunde un tragism care m-a cutremurat. Musai să vă povestesc și vouă despre asta deși poate pentru unii dintre voi nu e o noutate: fotografiile post mortem. Da, este exact ceea ce pare a fi. 

        Să faci o fotografie costa relativ mult în secolul al XIX-lea și nu oricine își permitea acest lux. Moartea bântuia peste tot și era o parte obișnuită a vieții: epidemiile erau la ordinea zilei iar boli care azi se tratează atât de simplu făceau ravagii. Mortalitatea infantilă era foarte mare iar copiii se prăpădeau pe capete indiferent de mediul din care proveneau: scarlatina, pneumonia, chiar și o simplă gripă erau boli care îi puneau la pământ. Disperarea părinților era însă exact ca în zilele noastre iar durerea resimțită n-avea cum să fie mai mică decât acum. Moartea unui copil este cea mai mare tragedie pe care o mamă o poate trăi. Iar înainte de a-l înmormânta pe micuțul mult iubit părinții vroiau să-i păstreze imaginea astfel încât amintirea să nu se estompeze de-a lungul anilor. În disperarea lor apelau la un fotograf care să imortalizeze ceea ce a fost odată copilul lor. Acest obicei a făcut parte destul de mulți ani din cultura engleză și cea americană. 

        Se pare că în epoca victoriană în momentul în care cineva murea, primul lucru pe care familia îl făcea era nu să cheme medicul legist, ci fotograful. Când vine vorba de moarte tradițiile zilelor noastre nu mai seamănă, nici pe departe cu ceea ce se întâmpla acum 100-150 de ani. În jurul anului 1900 acest straniu obicei a atins cele mai înalte cote iar artiștii fotografi au creat cele mai ciudate compoziții  fotografiind toți copiii unei familii împreună: vii și morți deopotrivă. 

        În poza de mai sus fetița din stânga, moartă deja, este pozată alături de frații săi fiind sprijinită de un suport pe care orice fotograf de la acea vreme îl avea în dotare: 

        Nu doar copiii erau fotografiați, ci orice persoană dragă din familie căreia vroiai să nu-i uiți trăsăturile dar mie cele cu copii mi se par sfâșietoare.

foto dailymail.co.uk

        Sper că nu v-am oripilat prea tare… Până la urmă e o părticică din istoria omenirii care nu a făcut rău nimănui. Un obicei uitat de mult pe care acum îl considerăm ciudat și atât.