In Anglia toti oamenii sunt egali

        De fiecare data cand vin in Anglia mai gasesc ceva care ma surprinde in mod placut desi nu sunt genul care sa cad pe spate si sa ma extaziez degeaba. Adica nu fac parte din categoria celor pe care cu siguranta ii stiti si voi, cei care odata iesiti din Romania, vad doar caini cu covrigi in coada si au impresia, pardon, certitudinea, ca in occident Pepsi-ul e mai gustos, Ariel-ul spala mai bine, sapunul Dove face mai multa spuma si parfumurile persista mai mult. Poate unele din aceste amanunte or fi adevarate, stiu ca erau la un moment dat niste discutii despre existenta unor duble standarde la unii producatori, dar nu stiu ca zvonurile sa se fi adeverit vreodata.

        Ce se vede insa cu ochiul liber, este grija fata de om. Fata de orice om, indiferent de dizabilitatea pe care o are, indiferent de cum arata, indiferent de cum se imbraca sau in ce biserica intra. Pentru noi, care avem inoculata ideea ca odata iesit la pensie, cetateanul român nu mai are ce astepta decat ziua de intâi a lunii ca sa isi ia reteta compensata, este de neimaginat cum reusesc altii sa isi continue viata intr-un mod cat se poate de placut fara a fi o povara pentru cei din jur. Nu este nimic neobisnuit sa vezi doamne trecute bine de 80-90 de ani care coboara de la volan, isi iau cadrul si se deplaseaza sontac-sontac traversand parcarea mall-ului unde au venit sa faca cumparaturi. Rochii roz, ochelari de soare si posete colorate.

        Nu exista loc care sa fie inaccesibil persoanelor in carucior sau care se deplaseaza cu ajutorul unui cadru, peste tot exista rampe, incepand de la trecerile de pietoni pana la intrarile in orice magazin, institutie, restaurant sau muzeu, autobuzul si trenul opresc la peroane care au acelasi nivel fara sa trebuiasca sa urci vreo treapta, ca sa nu mai spun ca nu exista mijloc de transport in comun care sa nu aiba prevazut loc special pentru persoanele in carucior (sau bebelusi, de ce nu?) iar toalete cu sisteme speciale pentru cei cu dizabilitati exista in orice restaurant. Chiar ma uitam cu admiratie la doua doamne, una mai greu deplasabila ca alta, cum venisera la restaurant sa isi petreaca impreuna o dupa masa placuta si nu aveau nevoie de niciun insotitor pentru ca totul era gandit astfel incat sa se poata descurca singure. “La noi” cred ca erau demult trimise la azil, nu ca ar fi ceva rau sa ajungi sa te retragi acolo, problema este ca nu mai ai cum sa iesi in lume pentru ca orice bordura devine un obstacol de netrecut.

        Asta pe de o parte, pe de alta parte, exista dizabilitatile celor care s-au nascut “altfel” si pe care societatea engleza ii integreaza asa cum sunt. Pentru ca nu toti am avut norocul sa ne nastem cu doua maini, doua picioare si cu capul indeajuns de limpede ca sa putem invata sa scriem si sa citim. Am vazut nu doar o data, tineri cu sindromul Down care lucrau in supermarketuri cot la cot cu colegi “obisnuiti” sau, cel putin, asa pareau. Si nimeni, dar nimeni, nu avea priviri dubioase sau sa dea vreun semn de mirare. In afara de mine, desigur, care tragean cu coada ochiului pentru ca nu-mi venea sa cred cat de bine erau integrati in colectiv si daca nu ar fi avut trasaturile caracteristice, nu s-ar fi observat nimic.

        Si acum, daca tot veni vorba de boli, sa va spun si parerea mea, desigur neavizata, despre sistemul medical din Anglia. Nu vorbesc din experienta proprie ci din cea a sotului meu care, slava Domnului, este sanatos si nu a avut nevoie de doctor decat de vreo doua-trei ori in aproape sapte ani de UK. Dar experienta lui a fost una pozitiva chiar daca odata a ajuns la urgente si a asteptat vreo trei ore. Pare enorm dar faptul ca avea frisoane si febra 39 (asta  era inainte de covid) ii scadea din importanta atunci cand aparea in sala de asteptare cate unul care sangera abundent, altul cu un bat infipt in ochi sau un copilas intepat de albine si cu posibila alergie la venin. Nu stiu care e ordinea urgentelor dar cu siguranta infectia urinara urmeaza dupa fractura si durerea de cap este mai putin grava decat o arsura. Ideea e ca atunci cand a ajuns la rand, toata atentia medicului a fost asupra sa, a fost respectat, i s-a vorbit frumos si a primit tratamentul de care avea nevoie. Gratis.

        De celelalte doua dati cand a avut nevoie de medic nu a mai fost vorba de urgente si a fost programat la consultatie odata peste o luna, iar cealalta data peste trei saptamani. Toate analizele de sange au fost gratuite, programate la o anumita ora, asteptat 5 minute si rezolvat. Realmente nu are de ce sa fie nemultumit de sistemul medical. Poate doar de faptul ca nu i se prescriu antibiotice pentru orice raceala asa cum a fost obisnuit de mic 🙂