Mike a fost la un pas de moarte

        Până acum nu cred că v-am povestit nimic despre Mike, noul nostru câine care nu, nu l-a ”înlocuit” pe Jax pentru că asta ar fi imposibil dar și-a făcut destul de repede drum înspre inima noastră. Îl avem de la mijlocul lui iunie când Vlad l-a salvat din mâinile unor țigani care cel mai probabil îl furaseră de undeva și încercau acum să-l vândă, de fapt asta s-a și întâmplat pentru că Mike a intrat în familia noastră contra sumei de 200 de lei. Și a intrat plin de purici și pariziți și vai de capul lui dar după o vizită la veterinar, multă grijă, atenție și mîncărică bună s-a transformat în câteva zile într-un cățel de mai mare dragul.

        E un pitbull plin de energie, jucăuș și mâncăcios și s-a împrietenit din prima clipă cu Patrocle care l-a luat sub aripa, sau mai degrabă laba, lui protectoare. Micuța Gina în schimb a fost extrem de agasată de noul venit și o săptămână doar a pufnit și și-a dat ochii peste cap, apoi însă și-a dat seama că vremurile de liniște nu au cum să se mai întoarcă și s-a resemnat. L-a acceptat pe Mike, însă doar la limita toleranței, și nu i-a permis să se apropie la mai mult de juma’ de metru de ea, asta în timp ce lui Patrocle i se urcă la propriu, în cap. Toată ziua e călare pe el, îl provoacă la joacă, îl mușcă de bărbie (în glumă, desigur) și încearcă să-i molfăie blana lungă și deasă care acum în parg de iarnă e mai stufoasă ca niciodată. Se pare că și lui Patrocle îi place hârjoneala, altfel nu ar sta să îndure cu stoicism toate înghiontelile micuțului (deși uneori asta îl obosește) și când efectiv nu mai suportă fuge și se ascunde sub câte o mașină din curtea atelierului de unde nu mai iese decât după un pui de somn.

        Ăsta micu’ e ca turbat când nu are de cine trage și atunci își găsește de lucru prin atelier făcând ferfeniță tot ce prinde în cale, de la ambalaje de carton, bucăți de cauciuc, cârpe, salopete, pungi de plastic, peturi sau cutii de pizza rămase pe masă, la orice ajunge, și credeți-mă nimic nu-l oprește și nimic nu-l împiedică să roadă cu pasiune orice porcărie. Este mai curios decât pisica mea de acasă și într-o zi l-am găsit cu botul negru după ce-și băgase capul într-o găleată cu ulei de motor din care probabil a vrut să guste. Ar putea părea distractiv, așa cum a apărut cu mutra lui nevinovată dar cu urme clare de ulei pe juma’ de față, dar e totuși periculos pentru un animăluț să aibă acces la ceva atât de toxic. Pe de altă parte și săracul Vlad nu mai știe pe unde să își pună sculele și uneltele ca să se apere de urgia lui Mike pentru că e foarte vigilent, cum vede ceva ce îi seamănă a jucărie, cum înșfacă respectivul obiect și o ia la fugă de nu-l mai prinzi nici cu hingherii.

        Acum cîteva zile însă joaca lui era cât pe-aici să se transforme într-o adevărată tragedie dacă Vlad nu ar fi descoperit la timp ultima lui boroboață. L-a lăsat în garaj nesupravegheat, dar cât… poate 10 minute, atâta timp cât a mai făcut ceva comenzi la un magazin de piese auto și când și-a întors ochii către el, ăsta ronțăia dopul unei sticle de plastic din care începuse deja să curgă antigel. Sticla nu fusese uitată pe jos, nu, măgarul ăsta mic o luase de pe un raft pentru că v-am spus, e mai curios decât o pisică. Să fi fost eu acolo nu aș fi știut cum să reacționez pentru că până la acest incident habar n-aveam că antigelul este atât de otrăvitor și că din câteva picături înghițite (cică are un gust dulceag) un câine poate muri. Nu știam asta. Și nici nu știam că există ticăloși care otrăvesc câini și pisici cu antigel. Dar Vlad știa și s-a speriat iar primul lucru pe care l-a făcut a fost să sune la veterinar. Din păcate doctorița la care mergem de obicei nu era la cabinet însă i-a spus că este un caz de urgență maximă și să-l ducă pe Mike la USAMV (pentru cei care nu sunt din zonă asta e Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară)  ceea ce Vlad a făcut imediat.

        Același lucru i-au spus și medicii de acolo, că ingerarea de antigel este fatală de cele mai multe ori, acesta afectând sistemul nervos central, ficatul și rinichii. Câinii care au ingerat cantități mici de antigel pot supraviețui, dar riscă blocaje renale la câteva zile de la ingerare și, din nefericire, rata mortalității la animalele intoxicate cu antigel este foarte mare. Panică maximă deci. I-au dat ceva să vomite, apoi i-au pus o perfuzie și deși câinele nu avea simptome de intoxicație (oricum acestea apar doar după 12 ore) i s-a spus lui Vlad că dacă duce câinele acasă e pe răspunderea lui și cel mai bine ar fi să îl lase internat ca să fie ținut sub observație 48 de ore. Evident că l-a lăsat acolo. Nu vă spun ce emoții am avut și ce spaimă am tras și cât de frică ne-a fost să nu-i fie rău. Dar cred că și lui, săracul, că nu i-a trebuit nimic cât a stat acolo, nici apă, nici mâncare, nici măcar nu a dormit, cred, altfel nu știu de ce s-a întors atât de rupt după experiența spitalul. La întoarcerea acasă, duminica dimineața după două nopți petrecute acolo, a dormit în mașină de puteai să tai lemne pe el. Dar era așa de fericit în mediul lui! și noi la fel 🙂

        Dacă sunteți mai noi pe aici și nu ați înțeles despre cine vorbesc când spun de Jax, Gina și Patrocle, găsiți aici toate detaliile.

 

Share This:

13 păreri despre “Mike a fost la un pas de moarte

  1. Ma bucur ca este ok, pisicile si cainii sunt animalute curioase, de multe ori ne surprind cu ,,ideile” lor.
    Cred ca ar fi bine sa stergeti din text anumite propozitii sau sa reformulati, sa nu le mai vina unora idei, nu putem avea certitudinea ca pe aici sunt numai iubitori de animale. Va rog sa nu va suparati, asta e parerea mea :).

      1. Din pacate eu am dat de o doamna veterinar care nu era…om, ca altfel nu pot sa ii zic. In afara de incompetenta in domeniul medical (iar eu, medic de oameni am avut incredere oarba in ea, ca fraiera, sunt foarte necajita pe mine, dar cred ca atunci cand suferi nu mai gandesti chiar limpede), a fost de o lipsa de empatie incredibila fata de caine. Apoi am aflat ca e pasionata de pescuit si vanatoare, ceea ce mi s-a parut, sincer, ciudat. In orice caz, cainele meu a murit si din cauza incompetentei ei. Dar asta as fi putut intelege, insa statea si se juca Solitaire dand ochii peste cap in timp ce cainele efectiv murea in asteptarea ambulantei de la Bucuresti, cica sta peste program, desi oricum i-am platit orele cu o suma frumusica. Nu s-a atins de el o noapte intreaga, l a lasat asa, saracutul, in camera cu cel otravit cu antigel, care pana la urma a murit si el…In fine, amintiri teribile. Cert e, ca asta doream sa zic, ca si veterinarii trebuie alesi cu grija si ca nu e o meserie pentru oricine. Eu zic ca iubirea de animale este esentiala, macar atat 🙁

        1. Nu pot concepe ca un medic veterinar sa fie pasionat de vanatoare, sunt doua notiuni total incompatibile. Imi pare foarte rau pentru experienta ta.

  2. Veterinarii sunt ca toti oamenii și ca toti doctorii: si mai buni, si mai rai, si mai empatici si mai putini empatici.
    Pe vremea cand mi-am facut studiile de veterinar, accentul nu se punea deloc pe empatie, ci din contra, as putea zice. La anatomie in primul an, venea calul pe picioarele lui, era omorât, iar noi il disecam: ieșeau aburii din burta lui, ca doar era „proaspăt” si in sala era frig. La fiziologice cand ma gandesc acum retrospectiv chinuiam biletele animale cu tot felul de experimente. La chirurgie venea calul, il adormeam si il operam toata grupa, în vreo 10 locuri deodata. Sa mai vorbesc cum ne făceam mana la abator castrând pe viu purcei care oricum urmau să fie omorati? Pe mine facultatea m-a inasprit.
    Ce bine ca a fost salvat Mike, dar poate nici n-a apucat sa bea antigel. Ai dreptate Ioana, oamenii sadici gasesc ei metode…Am văzut la o emisiune despre un cabinet veterinar cum în zona aia era unul care omora caini si pisici strivindu-le capul cu o cărămidă. Din cand in cand mai găseau un animal omorât asa.

    1. Elena, eu nu am generalizat. Am cunoscut veterinari minunati, grozavi, unii imi sunt prieteni. Dar asa ceva nu mi-a fost dat sa vad pana acum….plus ca avem o varsta similara eu si aceasta doamna, adica am terminat facultatea de mai putin de 10 ani. Ok, te inaspreste facultatea, dar…nu asa. 🙁
      Iar ce zici de oamenii aceia….eu cred ca arata multe despre starea lor psihica. Si cred ca legile ar trebui sa fie mai dure in acest sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *