De-a mersul în America

      Copiii sunt ca maimuțele, imită tot ceea ce fac adulții și le repetă vorbele imaginându-și jocuri care refac, la scară miniaturală, tot ceea ce se întâmplă în jurul lor. Sunt sigură că la vârste mici v-ați jucat cu toții de-a vânzătoarea, de-a mama și de-a tata, de-a doctorița sau de-a școala. Cel puțin eu asta făceam cu sora mea cât era ziua de lungă și nu ne plictiseam niciodată. Dar în afară de aceste clasice jocuri mai aveam unul care ne plăcea enorm și care pornise de la poveștile pe care le auzeam în casă despre străbunicul nostru care emigrase în America înainte de primul război mondial și care se întorsese după câțiva ani. Ne jucam de-a mersul în America iar mjlocul de transport era o tricicletă de lemn, singurul model care se găsea pe vremea aia. Încă nu apăruse Noriel cu zecile de modele de triciclete pentru cei mici dar asta nu ne împiedica să pedalăm prin hol în drumul nostru spre țara tuturor posibilităților.

2 trici

      Jocul consta, de fapt, în pregătirile pe care le făceam pentru marea călătorie și asta era toată frumusețea: să facem cât mai multe bagaje. Scoteam toate hainele din dulapuri și vasele din bufet iar asta o aducea pe mama la disperare pentru că se făcea o dezordine de nedescris. Parcă văd și acum cum întindeam pe jos prin cameră niște pături mici rămase de pe vremea bebelușiei pe care puneam jucării, cârpe, cărți, caiete, creioane, haine, căciuli, ciorapi și orice altceva ne mai trecea prin cap, iar apoi prindeam cele patru colțuri într-un nod transformând păturica într-un fel de desagă pe care s-o putem căra în spate. Apoi umpleam până la refuz sacoșele de rafie găsite în cămară cu alte zeci de lucrușoare din care nu trebuiau să lipsească păpușile Rita. Erau două și pe amândouă le chema la fel iar noi le spuneam Ritele. Rita asta era o ciudățenie de păpușă din cauciuc, cu o față mare și rotundă, pistruiată, cu un zâmbet până la urechi și cu păr pe cap care putea fi pieptănat dar ce era cu adevărat deosebit față de alte păpuși era faptul că nu avea picioare ci doar două tălpi lipite de corpul care avea forma și mărimea unui cartof. A fost cea mai dragă păpușă a copilăriei mele deși era urâțică foc.

        După ce bagajele erau gata, ne îmbarcam pe vapor, aka tricicletă, încărcate ca doi măgari. De obicei eu stăteam jos și dădeam la pedale iar sora mea, fiind mai mică, se urca în spate, pe bara care lega cele două roți și se ținea de umerii mei. Amândouă aveam bocceluțe în spate și plase burdușite în brațe iar pe ghidon aveam agățate de toartă niște cratițe. Îmi închipui ce spectacol ofeream, cred că arătam ca niște corturari dar jocul acesta ne amuza teribil :) Făceam câteva ture prin hol iar apoi distracția se termina și niciodată nu am ajuns să vedem cum este de fapt în America.

        De-a mersul în America era un joc de iarnă pentru că în timpul verii pe soră-mea n-o prindeai în casă, bătea toată strada cu tricicleta ei ceea ce pe mine nu m-a pasionat niciodată. În schimb eu eram cea care inventa jocuri cum ar fi de-a naufragiații (de care v-am povestit mai demult) sau de-a bariera, acesta fiind unul din care ieșeau bani frumoși și neimpozabili :) Frumoase amintiri mai am, dar voi? Voi de ce jocuri vă aduceți cu drag aminte?

Share This:

5 păreri despre “De-a mersul în America

  1. Noi ne jucam mult de-a vanzatoarea cu mama si sora mea. Jocul asta a fost deosebit de instructiv, nu doar amuzant. Si elasticul ne tinea ocupate dupa-amieze intregi. Dar jocul preferat era cu rujurile, hainele, bijuteriile si pantofii mamei… Ce de amintiri mi-ai trezit, Ioana! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *