Perlele Lăcrămioarei și alte cadouri

         De multe ori e foarte dificil sa alegi
un cadou mai ales atunci cand timpul te preseaza sau bugetul îți este
limitat. Sau , si mai rau, ambele.
         Mi-aduc aminte de o întamplare
petrecută cu ani in urma, pe vremea studentiei. Stateam in cămin si
împărțeam camera, timpul si viata cu un grup de prietene despre care
stiam totul. Ne intelegeam bine, ne sfatuiam si ne spuneam toate
secretele. In general, universul relatiilor noastre se limita la
colegii de facultate si fostii colegi de liceu. Eram cu toții la acelasi
nivel si nu aveam nici un fel de complexe unii fata de altii. S-a
intamplat însă odată ca Lăcrămioara, una din colegele mele, sa fie
invitata la un eveniment în high class-ul Bucurestiului de atunci.
Era ziua de nastere a unei prietene a surorii iubitului ei sau ceva
de genul acesta. Oricum cineva din afara cercului nostru si pentru
care se cereau pregatiri speciale. Cea mai mare problema (mult mai
mare decat rochia, pantofii sau coafura) era cadoul. Ce cadou poti sa
ii duci unei persoane ”care are de toate” ?
         De ziua noastra nu ne faceam cadouri
una alteia in primul rand pentru ca nu aveam bani si apoi cred ca
devenise un fel de intelegere tacita asupra acestui subiect. Asa ca
experienta in domeniu era zero. Lăcrămioara ne-a spus ca a gasit
cadoul perfect si ne-a aratat ce cumparase : un sirag de perle
intr-o cutiuta de catifea rosie. Perlele erau niste margele frumoase,
sidefate, de un roz foarte pal dar ceea ce iti lua ochii era cutia.
O cutiuta demna de a adaposti o comoara. Era intr-adevar un cadou
frumos. Am intrebat-o cum de stia ca fetei ii plac perlele si ca
poarta asa ceva iar Lăcrămioara mi-a raspuns cu o siguranta de
invidiat că respectiva mai are perle exact la fel pe care le poarta
mereu.
         – Si atunci de ce i-ai mai luat unele ?

– Ca sa fiu sigura ca nu dau greș cu
cadoul…

Am ramas surprinsa si nedumerita …
cum sa faci cadou cuiva un obiect stiind ca deja mai are unul exact
la fel ? Ce fel de cadou e acela care nu iti aduce nici o bucurie si
nici o surpriza? Nu mi-a placut deloc abordarea si mi-am spus atunci
ca nu voi face niciodata asta.

         Si cred ca de-a lungul timpului am
reusit sa daruiesc cadouri frumoase. E foarte greu sa cauti si sa
gasesti in cateva ore cadoul potrivit mai ales cand colinzi prin
magazine fara sa stii de fapt ce cauti. Poate apare ceva la care nu
te-ai fi gandit… dar de cele mai multe iti ies in fata obiecte
inutile care pe moment par amuzante si rezolva ”problema”. Dar de
ce sa nu fii pregatit din timp ?
         Eu am acasa o cutie mare de carton pe
care o numesc cutia cu cadouri . In ea țin atât cadourile cumparate
din timp, cu dedicatie, pentru anume persoane dragi cat si cadouri
pentru situatii neprevazute. De exemplu s-a intamplat sa cumpar
cadouri de Craciun in luna iulie pentru ca atunci am aflat cu
exactitate ce isi doreste sotul meu. Eram la o terasa cu niste
prieteni , ne adaposteam de cele 40 de grade de afara si se vorbea
despre muzica. Atunci am auzit pentru prima oara despre concertul
Live Aid din 1985 organizat concomitent in Anglia si Statele Unite
si tot atunci l-am auzit pe sotul meu spunand cat de mult si-ar dori
sa aiba inregistrarea. A doua zi am cautat pe  amazon , am gasit
dvd-ul si l-am comandat. L-am tinut pana la Craciun si surpriza a
fost cu atat mai mare cu cat eu nu prea ma pricep la muzica… ”cum
ai stiut ca imi doresc asta??” a fost intrebarea în urma careia am stiut ca nimerisem exact.
        In timpul unei excursii o prietena mi-a
vazut trusa de machiaj si mi-a admirat foarte tare o pensula de la
Real Technique… Stiu deja ce cadou o sa ii fac de ziua ei desi mai
sunt 10 luni pana atunci.
         De cate ori cumpar cosmetice online ma
uit si la promotii pentru ca mereu au seturi foarte frumoase si la
preturi mici. De ce sa nu profit din timp pentru ca oricand se
gaseste cineva caruia nu i-ar strica niste marci bune…
         Iar pentru
copiii mici trebuie sa ai mereu ceva pregatit mai ales ca acum nu
prea mai e la moda sa le duci ciocolata ( pentru ca are zahar! ) si
la ei chiar nu te poti duce cu mana goala. In supermarketuri apar
mereu standuri cu ”orice produs la 4 lei” si au de multe ori
jucarii, creioane, carti si tot felul de prostioare care ii bucura pe
copii. Intotdeauna cand gasesc ceva dragut cumpar si pun in cutia cu cadouri
pentru ca jucariile nu au termen de expirare.
         Iar daca se intampla sa fiu in situatia
urgenta de a face un cadou fara sa fiu pregatita, prefer sa cumpar
bomboane, bauturi si flori decat sa cumpar tot felul de prostii
despre care nu ma pot pronunța cu siguranta. Pentru ca, nu-i asa , cui nu i-ar placea o
sticla de lichior ?

Share This:

2 thoughts on “Perlele Lăcrămioarei și alte cadouri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *