Relația mea de dragoste-ură cu Lidl

22 May 201414 September 2022 Ioana 2 Comments

După cum știți iubesc ofertele, promotiile si reducerile iar fara ele shoppingul ar fi extrem de plictisitor. Cu Lidl am o relatie veche, de dragoste-ură, sentimente care se schimba săptămânal. Adica odata cu saptamana mexicana, asiatica, italiana sau ce-o mai fi.

O sa incep cu partile bune. La Lidl gasesc tot felul de specialitati de mancare din toate colturile lumii pe care le incerc de fiecare data cu multa placere si curiozitate. Diversitatea e un lucru bun. De exemplu in ”saptamana asiatica” au aparut tot felul de sosuri din care am cumparat 3 borcane diferite. Le-am combinat pe rand cu legume autohtone si a iesit ceva pe gustul familiei. Asta in decurs de doua, trei saptamani. Din cele 3 feluri de sos unul mi-a placut foarte mult si mi-am spus ca o sa-l cumpar din nou pentru a repeta reusita culinara. M-am dus la magazin dar ”saptamana asiatica” se terminase de mult si sosurile la fel. Si cand spun ca nu am mai gasit respectivul sortiment de sos inseamna ca nu se stie daca il voi mai gasi vreodata… Nu stiu daca o sa il aduca peste o saptamana, o luna sau un an. Sau niciodata. Adica nu este un loc gol in raft in care sa fie un anunt de genul ”Ne pare rau, produsul este deocamdata indisponibil”. Pur si simplu Lidl l-a adus o data si apoi a inchis relatia cu producatorul. Sau cel putin asa pare.

Nu este singurul exemplu, pot sa dau o mie de exemple. In saptamana suedeza am gasit celebrele chiftelute suedeze (congelate), sosul si gemul de merisoare exact ca la restaurantul IKEA.

Am luat o punga sa le incerc, sa vad cum sunt. Au fost delicioase dar bineinteles ca au fost in stoc limitat. Acum nu mai exista in magazin. La fel si prajitura cu migdale (tot suedeza, tot ca la IKEA) , am luat o cutie , am mancat-o pe nerasuflate si pe cand sa o iau pe a doua (peste cateva zile) … gata, trecem la prajituri thailandeze, pakistaneze sau americane.

Imi place sa stiu ca exista o anumita continuitate atunci cand e vorba de mancare, sa stiu ca daca m-am obisnuit cu un anumit tip de muștar o sa il gasesc de fiecare data in magazin, daca imi place un iaurt vreau sa il iau tot pe acelasi, vreau sa stiu ca ma pot baza pe anumite lucruri pe care le caut. Sigur ca anumite produse exista mereu in stoc dar eu vorbesc acum in special despre delicatețuri. Cum ar fi sosurile de muștar Deluxe pe care Lidl mi le-a dat pe la nas, m-a facut sa le ador si apoi s-a facut ca uită sa le mai aduca. Noroc ca am gasit intr-un magazin la Bacau si mi-am luat 5 borcanele. (Cel cu miere este cel mai bun).

Dar asta nu e o solutie, cel putin pentru mine. Si atunci prefer sa nu mai merg la Lidl, sa aleg alte
magazine care aduc constant aceeasi marfa . Asta pana imi trece perioada de suparare pe Lidl, de obicei pana imi cade in maini un alt pliant cu vreo oferta noua, cu o noua ”saptamana” de care nu am mai auzit si atunci ma re-îndragostesc si redescopar magazinul.

I love eBay

21 May 201413 August 2015 Ioana 5 Comments

Dacă ai de gând sa cumperi ceva, orice,
este imposibil sa nu gasesti pe eBay. Incepand de la chibrituri si
ace cu gămălie pana la masini, terenuri si vile gasesti orice
pentru ca, teoretic, fiecare om din cele 5 miliarde câți
suntem acum pe pământ poate sa vina si sa isi vanda marfa pe acest
site. Si pentru fiecare obiect care este de vanzare se gaseste si un
cumparator.

Site-ul a fost creat in California, in
1995, de către Pierre Omidyar , de profesie programator si era doar o mica sectiune dintr-un
site personal. Nimic si nimeni nu prevedea succesul urias pe care o sa îl aiba.
Primul obiect pe care proprietarul site-ului l-a vandut la licitatie
pe ebay a fost un indicator cu laser care era stricat. A obtinut pe
el 14.83 $ si a crezut ca este o greseala, cine ar da atâția bani pe
un obiect stricat ? Mirat, l-a contactat pe castigatorul licitatiei
intrebandu-l daca a inteles ca indicatorul nu este in stare de
functionare. A primit raspunsul pe email : ”colectionez indicatoare
cu laser care sunt stricate” … fiecare om cu pasiunea lui.

In luna ianuarie 1997 (la mai putin de
un an si jumatate de la înființare) s-au inregistrat 2 milioane de
vânzari prin licitatie. Habar nu am la ce nivel s-a ajuns acum dar
cred ca in fiecare secunda se vinde ceva.

Cel mai ieftin produs pe care l-am
cumparat eu a fost o pereche de șireturi (pe care nu le-am gasit in
Romania sub nici o forma pentru ca erau dintr-un fel de panglica de tulle ) si cel mai scump (cred) a fost un ceas pe
care l-am primit de ziua mea printr-o donatie colectiva a familiei. Cel mai voluminos obiect a fost un
parbriz iar cel mai mic pachet continea o pila de unghii. Imi place
sa cred ca sunt experta in cumparaturi si ca rareori ma insel in
privinta pretului corect. Totul este sa ai rabdare atunci cand cauti
ceva : pe de o parte rabdare sa cauti printre miile de anunturi si
mai apoi sa ai rabdare sa primesti prin posta ceea ce ai comandat. Ca
in orice domeniu, experienta isi spune cuvantul si mereu ai ceva de
invatat. Am facut multe tranzactii pe eBay si daca aveti nevoie de
ajutor va raspund cu placere la orice întrebare.

Eu fac cumparaturi in mod constant de
pe www.ebay.co.uk (eBay-ul din Marea Britanie) pentru ca este in limba engleza si
inteleg descrierea produselor, este in UE si astfel pachetele le primesc la
oficiul postal de cartier (deci nu platesc vama) si are cele mai
multe anunturi asa ca am de unde alege. Exista însa si vanzatori din
alte tari decat UK care isi listeaza produsele pe acest site asa ca
trebuie un pic de atentie atunci cand faceti o comanda sa vedeti din
ce tara se face expeditia. Daca marfa vine din afara UE dureaza mai
mult (in jur de 3 saptamani) si daca valoarea pachetului este mai
mare de 50 $ se plateste vama. Sau nu, in functie de noroc. (Asta cu taxele vamale este o
mare necunoscuta pentru noi, oamenii de rand) . Dar uneori merită
chiar si asa.

Ca să platesti ai nevoie de un cont
paypal pe care ti-l faci singur, in 3 pasi. Trebuie doar sa ai un
cont deschis la o banca iar acest cont sa aiba un card atasat. Eu am
contul la BCR si functioneaza perfect. Sistemul este foarte sigur,
datele cardului se introduc o singura data, la inceput, se face o
verificare la banca (primesti un cod de 4 cifre pe extrasul de cont)
si mai apoi nu mai trebuie sa dai niciodata datele personale. Daca se
intampla sa nu primesti produsul pe care l-ai comandat si ai platit
prin paypal primesti banii inapoi. Este adevarat. Mie mi s-a
intamplat de doua ori, de fiecare data a fost vorba de câte o pereche
de cercei, o dată trimisi din Malta, si o data din UK.

Acum astept sa gasesc in cutia postala
avizul pentru o agenda si pentru o pereche de ochelari de soare. Si
mai astept sa se deschida eBay.ro . Pentru că, asa cum spune sloganul
firmei,

When it’s on your mind, it’s on eBay.

Ce este în frigider ?

20 May 201413 August 2015 Ioana Leave a comment

Ești curios să știi ce au in
frigider prietenii tai ? Sau cum isi tin hainele in dulap ? Sau poate
vrei sa stii ce au in dulapiorul din baie , in pivniță sau in
sertarele mobilei de bucatarie ? Este incredibil cât de curiosi pot
sa fie oamenii chiar si atunci cand de fapt nu e nimic interesant de
vazut.

Exista filmulete pe YouTube in
care poti sa iti satisfaci toate aceste curiozitati ciudate si
neîmpartașite. Si poti sa fii linistit pentru ca nu esti singurul…
De exemplu in frigiderul lui Nikki Phillippi s-au uitat aproape
158000 de oameni. Iar 1403 au comentat si au dat sfaturi pentru o mai
buna organizare.

Curiozitatea însa e infinit mai
mare atunci cand e vorba de ceea ce contine poșeta unei fete. De
exemplu in poseta lui Bethany Mota, o tanara americanca, s-au uitat
mai mult de 2600000 (doua milioane sase sute de mii !) de oameni.
Printre acestia ma numar si eu. I-am vazut portofelul, servetelele, peria de par, agenda, castile
pentru telefon, portfardul, cheile, un baton de ciocolata ba chiar si
periuta de dinti. Si doar 1400 dintre cei care s-au uitat au spus ca
nu le-a placut ce au vazut, restul au fost pe deplin satisfacuti. Daca vrei și tu sa vezi ce are in poseta, poti sa vezi aici .

Cei care fac astfel de
filmulete se numesc vloggeri (prescurtarea de la video blogging).
Printre primii astfel de vloggeri este Blaire Fowler care si-a
inceput cariera pe YouTube in 2008, fiind inca o adolescenta careia
îi placeau cumparaturile . Cand se intorcea acasa de la mall, se
aseza in fata camerei de filmat, in dormitorul ei cu peretii roz, si
incepea sa descrie in cele mai amanuntite detalii toate achizitiile
facute. Toate filmarile erau apoi postate pe YouTube pe canalul pe
care ea l-a denumit ”JuicyStar07”. Din casele lor mii de fete ii
urmareau postarile intrebandu-se daca Blair a facut cea mai buna
alegere cand si-a cumparat puloverul gri, daca topul cu paiete este
șic sau mai degraba kitsch, daca blugii skinny o arata intr-adevar
mai slaba sau daca poseta roz se asorteaza cu rochita in dungi.

Blair nu este singura care
adora sa impartaseasca tot ceea ce a cumparat si sa isi descrie noile
comori cu atata entuziasm ( exista deja zeci de mii de oameni care
fac acest lucru ) dar ea conduce detasat avand in vedere numarul
vizionarilor de pe YouTube. Filmuletele ei ciudate, superficiale dar
hipnotizante au strans pana acum mai mult de 250 de milioane de
vizionari si are aproape 1700000 de abonati la canalul sau.

Printre cei care urmaresc cu maxim interes acesti vloggeri se
numara nu doar consumatorii innebuniti dupa cumparaturi ci si
directorii executivi ai marilor companii de moda si cosmetice care
fac acum marketing direct trimitand vloggerilor mostre si chiar
produse in speranta unui comentariu favorabil. Aceasta strategie se
pare ca functioneaza cu succes : dupa ce retailerul Shoes of Prey i-a
trimis lui Blair o pereche de sandale ”gladiator” aceasta a fost
incantata sa isi descrie cadoul primit intr-un nou video. Imediat
site-ul producatorului a fost vizitat de 200000 de utilizatori. Este
evident ca vloggerii sunt ”parteneri” cu YouTube aceasta
insemnand ca primesc bani pentru reclamele pe care sunt de acord sa
le afiseze in timpul derularii filmarilor postate : cu cat mai multe
vizionari are un video, cu atat mai multi bani intra in buzunarul
vloggerului.

Anna Saccone , o tanara irlandeza , casatorita, cu doi
copii foarte mici ,este o alta prezenta de mare succes pe YouTube.
Impreuna cu sotul sau isi filmeaza toata viata postand aproape
zilnic cate un clip de 20-25 de minute (deja au ajuns la mai mult de
2300 de filmulețe). Impartasesc cu intreg mapamondul ce mananca la
micul dejun, ce haine poarta, cum e vremea afara, cum fac curatenie
si cumparaturi, ce progrese au mai facut copiii si orice li se
intampla (sau nu). Pentru ca, de exemplu, putem sa vedem si cum stau
si se uita la televizor. Si ”curiosii” se uită, la randul lor, la
ei. Si nu sunt putini pentru ca deja au strans mai mult de 130 de
milioane de vizualizari.

Chiar daca de multe ori acesti vloggeri au fost
ridiculizati pe Web punându-li-se la îndoiala calitatile
intelectuale acestia nu se sinchisesc si merg inainte cu jobul lor
din care castiga bani frumosi.

Yard Sale

19 May 201413 August 2015 Ioana Leave a comment

In primul rand trebuie sa fii deschis
la minte si sa nu ai fițe in cap. Daca te conduci dupa principiul
”eu nu intru niciodata intr-un magazin second-hand” nu ai ce sa
cauti la un yard-sale pentru ca ai strâmba tot timpul din nas si
i-ai indispune pe cei din jur. Daca in schimb expresia ”niciodata
sa nu spui niciodata” face parte din gandirea ta, un astfel de
eveniment iti va placea cu siguranta.

Un yard-sale inseamna ”vânzare în
curte” si este un eveniment obisnuit in multe tari ( in Statele
Unite se mai numeste garage sale – adica vanzare in garaj, in
Anglia se organizeaza carboot sale, adica vanzare din portbagajul
masinii ). In romaneste am putea sa le numim targuri de vechituri dar
ar suna peiorativ si de fapt nu se vand ”vechituri” ci lucruri
care chiar daca nu sunt noi-noute mai au inca multe de spus, sunt in
stare foarte buna, nu sunt de aruncat si sunt pe gustul altor
persoane decat actualul proprietar.

In septembrie anul trecut am fost
pentru prima data la un yard sale organizat in Bucuresti in curtea si
subsolul unui restaurant ( pe strada Dianei nr 4 ). Atunci am fost in
calitate de vizitator si cumparator. Mi-a placut sa scotocesc prin
cosurile cu fleacuri colorate, sa caut comori prin cutiutele cu
bijuterii din plastic si sa probez rochii hippie. Vânzatorii stateau
la mese in curte sub umbrele mari de soare si nu te presau cu nimic.
De fapt ajungeai la conversatii placute de la primele cuvinte
schimbate, aflai povestea fiecarui obiect, de unde a fost cumparat,
unde a fost purtat si de ce este scos la vanzare. Cred ca erau numai
fete, era un yard sale de nișă dedicat celor care iubesc moda. Am
plecat de acolo cu o pereche de cercei Tiffany in forma de bănuț pe
care am dat 2 lei ,cu o bluza rosie flower power pe care am dat 20 de
lei (daca imi aduc bine aminte) si cu dorinta de a reveni intr-o zi
ca vanzator.

Si asta s-a intamplat in urma cu o
luna, in aprilie. Ca sa fii vanzator trebuie sa te înscrii cu ceva
timp înainte, sa platesti o taxa de participare si in schimbul a 60
de lei ti se pune la dispozitie o masa, un scaun si bineinteles
publicitatea din jurul evenimentului. Din pacate am prins o zi
ploioasa, dar ce spun ”ploioasa”… ca de fapt a turnat cu
galeata aproape tot timpul, adica de la 10 dimineata la 6 dupamasa
asa ca toata lumea a stat in subsol si nu in curte. Chiar daca, din
cauza vremii, au fost destul de putini vizitatori (ca doar cine se
porneste la drum cand afara e sfarsitul lumii…) am reusit totusi sa
vand cate ceva , undeva la nivelul asteptarilor pe care mi le
setasem. M-am despartit cu drag de o rochie rosie cumparata de pe
ebay si spun ”cu drag” pentru ca fetei care a cumparat-o îi
statea atat de bine parca era facuta special pentru ea. Am mai dat
niste sacouri pe care nu credeam ca o sa le vrea cineva dar s-a
adeverit inca o data ca gusturile oamenilor nu sunt aceleasi, niste
cureluse pe care nu le-am purtat niciodata, multe brățări
cumparate de-a lungul timpului sub impulsul momentului si cercei pe
care îi tineam in colectie doar de dragul culorilor.

Iată câteva poze, din pacate slabe calitativ, dar interesante pentru redarea spiritului de târg :

Atmosfera care se creeaza la un yard
sale de acest fel este foarte placuta si relaxanta, cunosti oameni
deschisi , afli povesti de viata, te bucuri de chilipiruri, gasesti
surprize placute si ramai cu amintiri frumoase. In timpul celor
cateva ore petrecute in subsol am trait intr-o alta comunitate decat
cea de zi cu zi, intre niste oameni pe care parca îi cunosteam de
cand lumea, cu care am fost pe aceeasi lungime de unda de la inceput
la sfarsit. Mi-a placut experienta in sine mai mult decat banii pe
care i-am adunat si , cu siguranta, voi mai participa la astfel de
targuri pentru ca ajungem sa strangem in dulapuri foarte multe
lucruri de care la un moment dat nu mai avem nevoie si ne pare rau sa
le aruncam la gunoi. Pana la urma ar putea fi reciclate, ar putea sa
bucure pe altcineva iar daca pentru acestea putem obtine câțiva
bănuti, de ce nu ?

Primii bani câștigați

18 May 201419 May 2020 Ioana 9 Comments

Pentru cei care nu au trăit acele timpuri , diafilmele erau un soi de înșiruire de imagini statice (diapozitive ) , proiectate pe perete care prezentau poveșsti pentru copii : un fel de benzi desenate cu text pe fiecare imagine .

Aveau un succes enorm printre copii avand în vedere ca la vremea respectiva nu existau video-playere iar programul tv era foarte zgarcit la capitolul desene animate : 10 minute in fiecare seara cu Mihaela si alte 10-15 minute duminica la pranz. La gradinita si la scoala primara existau aparate de proiectie dar invatatoarele se fereau sa ne ofere acest deliciu prea des mai ales din cauza faptului ca pentru a putea viziona un diafilm trebuiau trase draperiile astfel incat sa se faca intuneric iar copiii atat asteptau ca sa faca o harmalie de nedescris. Asa ca cine avea acasa un proiector de diafilme era considerat ca fiind foarte “instarit” si invidiat de toata pustimea din cartier.

Aveam o prietena care detinea o astfel de comoara plus ca avea si foarte multe diafilme dintre care cel mai de succes era “Ursul pacalit de vulpe”. Ea avea 9 ani, eu 7 , locuiam pe aceeasi strada si eram prietene nedespartite. Aveam multe discutii dar una din temele preferate era cum sa facem bani – ce mai, spirit antreprenorial ! Asa ca ideea unei proiectii de diafilme ( contra cost ) pentru copiii din cartier ni s-a parut o idee foarte buna, cu investie zero si cu profit imediat.

Segmentul tinta erau copiii intre 4 si 10 ani , nu mai mici pentru ca ar fi putut sa se apuce de plans, si nici mai mari pentru ca deja nu mai gustau povestile. Asa ca zis si facut : am programat o proiectie de diafilme in care primul pas era tiparirea biletelor pe foi cu patratele taiate la dimensiunea unor bilete reale apoi confectionarea unei stampile dintr-o radiera in care am sculptat o floricica si impregnarea acesteia cu cerneala albastra . Bineinteles ca stampila se imbiba prea mult si curgea iar randamentul era destul de scazut, abia unul din 4 bilete iesea cum trebuie , fara sa fie mazgalit , dar rezultatul final era multumitor , cel putin pentru noi, organizatorii spectacolului.

Cand biletele au fost gata am plecat pe teren sa ne promovan spectacolul ca niste adevarati agenti de vanzari. Fara nici o prejudecata, emotie sau timiditate am inceput sa batem din usa in usa in blocurile in care locuiau colegii nostri. Era o zi de vara, era vacanta, toti parintii erau la servici ( asa era pe vremea aceea, nici un parinte nu era acasa, toti copiii erau cu cheia la gat si se descurcau singuri ). Un bilet costa 50 de bani dar eram deschise la negociere : daca luai 2 bilete ( pentru tine si fratele tau mai mic ) plateai 70 de bani in loc de 1 leu. Am strans rapid vreo 10 lei si i-am chemat pe copii sa vada filmul. Proiectia a fost o adevarata reusita : copiii au stat linistiti , intimidati oarecum de autoritatea noastra si fiindca multi nu stiau inca sa citeasca prietena mea si cu mine le-am citit cu voce tare , pe roluri, cu intonatie , ca niste actori adevarati.

Problema a aparut la sfarsit cand toti cei douazeci si ceva de copii au iesit deodata din curtea casei si i-a vazut o vecina vigilenta care a inceput sa ne ia la intrebari . Stiind ca parintii sunt la servici i s-a parut suspect sa vada atatia copii venind in vizita deodata. Bineinteles ca parintii nostri au fost informati in regim de urgenta despre business-ul nostru si tot la fel de rapid acestia au luat masuri sa ne inchida afacerea. Am ramas cu dezamagirea ca am fi putut face foarte multi bani dar forţe pe care nu le înțelegeam la vremea aceea se opuneau spiritului nostru liber…

Share This:

Share This:

Share This:

Share This:

Share This: