I love eBay

          Dacă ai de gând sa cumperi ceva, orice,
este imposibil sa nu gasesti pe eBay. Incepand de la chibrituri si
ace cu gămălie pana la masini, terenuri si vile gasesti orice
pentru ca, teoretic, fiecare om din cele 5 miliarde câți
suntem acum pe pământ poate sa vina si sa isi vanda marfa pe acest
site. Si pentru fiecare obiect care este de vanzare se gaseste si un
cumparator.
          Site-ul a fost creat in California, in
1995, de către Pierre Omidyar , de profesie programator si era doar o mica sectiune dintr-un
site personal. Nimic si nimeni nu prevedea succesul urias pe care o sa îl aiba.
Primul obiect pe care proprietarul site-ului l-a vandut la licitatie
pe ebay a fost un indicator cu laser care era stricat. A obtinut pe
el 14.83 $ si a crezut ca este o greseala, cine ar da atâția bani pe
un obiect stricat ? Mirat, l-a contactat pe castigatorul licitatiei
intrebandu-l daca a inteles ca indicatorul nu este in stare de
functionare. A primit raspunsul pe email : ”colectionez indicatoare
cu laser care sunt stricate” … fiecare om cu pasiunea lui.
          In luna ianuarie 1997 (la mai putin de
un an si jumatate de la înființare) s-au inregistrat 2 milioane de
vânzari prin licitatie. Habar nu am la ce nivel s-a ajuns acum dar
cred ca in fiecare secunda se vinde ceva.
          Cel mai ieftin produs pe care l-am
cumparat eu a fost o pereche de șireturi (pe care nu le-am gasit in
Romania sub nici o forma pentru ca erau dintr-un fel de panglica de tulle ) si cel mai scump (cred) a fost un ceas pe
care l-am primit de ziua mea printr-o donatie colectiva a familiei. Cel mai voluminos obiect a fost un
parbriz iar cel mai mic pachet continea o pila de unghii. Imi place
sa cred ca sunt experta in cumparaturi si ca rareori ma insel in
privinta pretului corect. Totul este sa ai rabdare atunci cand cauti
ceva : pe de o parte rabdare sa cauti printre miile de anunturi si
mai apoi sa ai rabdare sa primesti prin posta ceea ce ai comandat. Ca
in orice domeniu, experienta isi spune cuvantul si mereu ai ceva de
invatat. Am facut multe tranzactii pe eBay si daca aveti nevoie de
ajutor va raspund cu placere la orice întrebare.
          Eu fac cumparaturi in mod constant de
pe www.ebay.co.uk (eBay-ul din Marea Britanie) pentru ca este in limba engleza si
inteleg descrierea produselor, este in UE si astfel pachetele le primesc la
oficiul postal de cartier (deci nu platesc vama) si are cele mai
multe anunturi asa ca am de unde alege. Exista însa si vanzatori din
alte tari decat UK care isi listeaza produsele pe acest site asa ca
trebuie un pic de atentie atunci cand faceti o comanda sa vedeti din
ce tara se face expeditia. Daca marfa vine din afara UE dureaza mai
mult (in jur de 3 saptamani) si daca valoarea pachetului este mai
mare de 50 $ se plateste vama. Sau nu, in functie de noroc. (Asta cu taxele vamale este o
mare necunoscuta pentru noi, oamenii de rand) . Dar uneori merită
chiar si asa.
          Ca să platesti ai nevoie de un cont
paypal pe care ti-l faci singur, in 3 pasi. Trebuie doar sa ai un
cont deschis la o banca iar acest cont sa aiba un card atasat. Eu am
contul la BCR si functioneaza perfect. Sistemul este foarte sigur,
datele cardului se introduc o singura data, la inceput, se face o
verificare la banca (primesti un cod de 4 cifre pe extrasul de cont)
si mai apoi nu mai trebuie sa dai niciodata datele personale. Daca se
intampla sa nu primesti produsul pe care l-ai comandat si ai platit
prin paypal primesti banii inapoi. Este adevarat. Mie mi s-a
intamplat de doua ori, de fiecare data a fost vorba de câte o pereche
de cercei, o dată trimisi din Malta, si o data din UK.
          Acum astept sa gasesc in cutia postala
avizul pentru o agenda si pentru o pereche de ochelari de soare. Si
mai astept sa se deschida eBay.ro . Pentru că, asa cum spune sloganul
firmei,

When it’s on your mind, it’s on eBay.
 

Share This:

5 thoughts on “I love eBay

  1. Nu pot sa vizualizez corect linkul, imi apar mai multe articole si nu imi dau seama despre ce bratara este vorba. Uita-te la ”postage” si vezi cat costa transportul. De obicei , pentru o bratara, este ”free” adica zero. Iar pentru o singura bratara nu se platesc taxe vamale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *