7 verbe pentru 7 zile #29

N-am făcut multe săptămâna asta dar tot am găsit ce să scriu 🙂

• Am intrat într-un grup pe Facebook – Muzica copilăriei tale. Am intrat pentru că am fost adăugată (fără acordul meu) dar la fel de repede precum am intrat, am și ieșit. Pe cât de tare mă plictisește chestia asta cu grupurile, pe atât de tare mă și enervează. Vreau să fie decizia mea dacă mă alătur unui grup sau nu și nu vreau să primesc notificări din trei în trei minute pentru subiecte care nu mă interesează deloc. Doar pentru faptul că m-am născut într-un anumit an și într-o anumită generație, nu înseamnă că am avut sau avem aceleași gusturi în materie de muzică. Sau chiar dacă da, poate nu am chef să discut despre asta. Așa că vă rog să nu mă mai faceți membru la niciun fel de grup chiar de-ar fi să fie vorba despre iubitori de pisici, literatură sau modă. Așteptați să mă cer eu 🙂
• Am primit de la ANAF, și nu e pentru prima oară, un mesaj pe telefon prin intermediul aplicației Spațiul privat virtual. Mi-am făcut contul îm urmă cu un an și rămân în continuare încântată de serviciul acesta chiar dacă încă nu e perfect. Însă pentru ceea ce am eu de făcut, este ideal. Am scutit o mulțime de drumuri și de cozi la ghișee și dacă toate instituțiile statului ar reuși să țină pasul cu tehnologia am face și noi progrese astfel încât să ajungem în rândul țărilor civilizate. În cazul de față, viitorul sună bine.
• Am cumpărat bilete pentru un concert al corului Madrigal pentru luna decenbrie și abia aștept să merg. Parcă nu-mi vine să cred cum s-au schimbat toate de când eram eu mică și ascultam colindele acestui cor pe benzi de magnetofon neimaginându-mi vreodată că pe scena unui teatru se vor auzi cântece despre Isus și magi și Bethleem. Nu eram obișnuită decât cu Cântarea României 🙂
• Am observat un nou semn al iernii care se apropie gâfâind și anume clementinele care au apărut în rafturile magazinelor. Clementinele astea, de fapt niște hibrizi inventați de om care nu se găsesc decât din noiembrie până prin martie, sunt preferatele mele pentru că se decojesc foarte ușor, nu au sâmburi, sunt foarte dulci și, nu în ultimul rând, ieftine. Sunt în stare să mănânc până mă doare burta și pățesc exact ca și cu cireșele, pur și simplu nu mă pot opri 🙂 Când văd munții de clementine în supermarket știu că deja e iarnă. Ce nu înțeleg însă, este de ce se chinuie toți să rupă frunzele înainte de a le pune în pungă pentru că  mie îmi place foarte mult cum arată cu un pic de verde lângă codiță. Cred că ați asistat și voi la scene de hărnicie, parcă desprinse din practica agricolă a perioadei comuniste, în care clienții stau în cele mai incomode poziții și lucrează de zor rupând frunză de frunză pentru a avea o pungă de clementine ”curate”. 
• Am rezistat tentației de a face cumpărături de Black Friday. Nu mă întrebați cum, că nici mie nu-mi vine a crede. N-am cumpărat nimic nici online dar nici în magazine deși am fost cât pe-aci s-o comit din nou. Pe online am rezistat eroic la un ceas de la Tommy Hilfiger la care mă uitam din zece în zece minute până a dispărut din stoc iar pe viu m-am tot zgâit la o periuta de dinti electrica și nu m-am putut nicicum hotarî ce model să aleg. Dentistul meu mi-a spus și înclin să îi dau dreptate, că nu contează cu ce fel de pastă de dinți ne spălăm și că nu are rost să cheltuim zeci de lei pe sofisticării care promit marea și sarea. Singurul lucru care contează pentru menținerea unei danturi sănătoase este un periaj corect și făcut la timp, poa’ să fie și cu cea mai ieftină pastă din lume. Dacă tehnica periajului este bună, nu avem de ce să ne facem griji. Drept urmare, după aflarea unei asemenea vești, am hotărât că este cazul să trec la nivelul următor și să renunț la clasica periuță dar dintre aceste modele nu știu pe care să îl aleg și trebuie să decid repede pentru că Cyber Monday bate la ușă.
• M-am crucit (oare pentru a câta oară?) văzând cât de plini de sine pot fi unii. Și aici mă refer la bloggeri deși discuția s-ar putea extinde ușor în oricare alt domeniu. Citeam deunăzi un interviu în care o blogeriță era întrebată ce bloguri citește și care sunt colegii ei de breaslă preferați. A răspuns că nu are preferați, că cel mai mult îi place de ea însăși și că ea crede că scrie cel mai bine. Și nu apăreau ghilimele pe nicăieri 🙂 Mă mir că n-a spus că o ia cu leșin de admirație când se uită în oglindă. Cum poți să fii atât de arogant mai ales când n-ai pe ce te baza? Iar altă blogeriță l-a făcut praf pe un altul când acesta a cerut feedback pentru un articol pentru care, susținea el, luase o nemeritată notă mică într-un concurs. Praf și pulbere l-a făcut! Omul săracu’ ceruse o părere sinceră despre articolul de care el era foarte mândru și tipa asta i-a dat sinceritate să se sature pentru vreo zece ani.  De ce naiba nu poți să taci dacă n-ai nimica bun de spus? Mi s-a întâmplat și mie să vină câte o colegă încântată de rochia sau coafura sa cea nouă și să aștepte complimente iar mie să mi se pară horror. Dar dacă n-am găsit nimic frumos la ce îmi arăta, m-am limitat doar la un simplu să o porți sănătoasă și atât. Ce rost ar fi avut să-i stric ziua?
• M-am hotărât ca de-acum înainte să fac doar un ou pe zi. Glumă-neglumă asta e o teorie care e legată de multitasking-ul care ne omoară cu zile și care presupune că putem face mai multe lucruri în același timp (metaforic vorbind, mai multe ouă). Ne sufocăm numai la gândul a câte avem de făcut și câte liste avem de bifat. Din păcate, cu cât ne propunem să facem mai multe și nu ducem la îndeplinire ceea ce am fi vrut, cu atât devenim mai frustați. Dacă însă ne propunem să facem doar un lucru, și acela făcut ca lumea, viziunea asupra vieții se poate schimba radical. L-am făcut, l-am bifat, sentimentul de confort pune stăpânire pe noi și ceea ce facem de acolo încolo în ziua respectivă vine ca un bonus. Ideea aceasta am auzit-o prima dată la Mimi și Alex Ikonn cu al lor Productivity Planner (pe cei doi îi găsiți pe YouTube) iar de curând am citit cam aceleași lucruri spuse sub o altă formă într-un articol foarte interesant publicat de Adina Popescu în Dilema Veche.
• M-am gândit la o mulțime de lucruri. Atâtea îmi trec prin cap și atâtea gânduri am încât nici nu pot dormi bine noaptea… Dar să luăm partea bună. Cogito ergo sum. Cuget, deci exist. Cine-a spus asta că tare mi se potrivește.

Hai că am zis destule azi. Voi ce spuneți de periuță,de ANAF, de ou, de datul cu părerea? 🙂