scrisori

Confirmarea mea ca blogger

        Aseară am văzut Still Alice și cred că toată lumea știe că Julianne Moore, una din actrițele pe care le iubesc de ani buni, a câștigat Oscarul pentru rolul din acest film. M-a impresionat teribil drama ei cum, de altfel, boala Alzheimer îmi provoacă fiori reci de câte ori aud că cineva a fost diagnosticat cu ea pentru că bolile minții mi se pare cele mai cumplite lucruri care se pot întîmpla cuiva. Creierul omului este cel care îl ridică deasupra tuturor ființelor vii iar pierderea conexiunilor care au loc acolo îl trimit undeva mult înapoi în timp pe scara evoluției iar asta mi se pare absolut îngrozitor.
        Și, ca întotdeauna când seara trăiesc impresii puternice, visele mele de noapte se țes pe tema a ceea ce am simțit, văzut sau auzit. Drept și prin urmare, astă noapte am visat că nu-mi mai găseam cuvintele. Eram la servici (lucram încă la bancă) și vorbeam cu un client căruia îi explicam cum funcționează un cont escrow. Mă învârteam în jurul subiectului, îi arătam avantajele, beneficiile, durata, termenii, condițiile, dar nu reușeam să găsesc denumirea produsului. Cuvântul escrow îmi ieșise complet din minte, pur și simplu nu mai știam cum se numește. Aveam senzația că sunt la un examen și nu reușesc să scriu, eram complet blocată și bulversată de incompetența mea în fața clientului. Deja eram agitată peste măsură când m-am trezit și tot nu-mi găseam cuvântul. Oricât m-am concentrat cu ochii în tavan nu mi-am adus aminte și pace. Parcă în creierul meu nu mai era nimic. Nothing, nada, niente, rien… Până la urmă am căutat pe internet și am găsit imediat. Nu numai că panica mi-a dispărut instantaneu dar chiar mi-a venit să zâmbesc realizând că, în sfârșit, acesta este semnul că am reușit să mă detașez de ceea ce am făcut atâția ani. Și că viața mea înseamnă acum și altceva decât termeni bancari, ținte de vânzări, teleconferințe, asumări de obiective și anexe cu indicatori.
         Am lucrat mulți ani (poate prea mulți) în aceeași instituție și viața mea se plafonase complet. Același lucru zi de zi, aceleași cuvinte, aceleași obiective, aceiași clienți, nicio provocare, nicio schimbare, doar o rutină înăbușitoare întreruptă din când în când de câteva zile de concediu în care nu apucai să te dezmeticești bine că trebuia să te întorci la eternul program în biroul fără geamuri. Nu știai dacă plouă, dacă ninge, dacă a venit primăvara sau dacă au început să cadă frunzele. Eram ca un robot care știa totul despre ce se întâmplă în bancă și nimic despre ce este în afara ei.
        Pierderea jobului a venit ca un fel de ușurare pe care mulți din jurul meu nu au înțeles-o, iar aerul proaspăt care mi-a intrat brusc în plămâni mi-a adus aminte de cuvintele bunicii În tot răul este-un bine.
          Mi se părea însă că nu mai știu să fac nimic altceva decât ceea ce făcusem până atunci în bancă, lucruri care nu îmi mai foloseau deloc. Aș fi vrut să scriu. Mi-ar fi plăcut să scriu, mi-ar fi plăcut să am un blog dar amânam în fiecare zi din lipsă de curaj. În afară de tot felul de rapoarte și business-planuri nu mai scrisesem un rând de ani de zile. Și cu câtă plăcere scriam pe vremuri scrisori! Îmi plăcea chiar mai mult decât să le primesc. Am păstrat toate scrisorile primite de-a lungul timpului (în poză sunt cam un sfert din ele) și tare mi-ar plăcea să le revăd pe ale mele, să văd ce puteam să scriu eu la 10 ani. Am avut o prietenă care s-a mutat în Moldova și  cu care am corespondat din clasa a V-a până la sfârșitul liceului. Nu a trecut nici măcar o săptămână în cei 7 sau 8 ani fără să ne scriem una alteia.

      Am început să scriu scrisori imediat după ce am terminat alfabetul și am continuat fără întrerupere până în ziua în care mi-am făcut adresa de e-mail. Apoi, după ce am descoperit internetul, m-am oprit brusc. Descoperisem un alt mod de a umple timpul.
          Revenind la ideea blogului, până la urmă am găsit impulsul necesar și am scris primul articol. Asta se întâmpla anul trecut, pe 18 mai. Când am apăsat prima dată butonul publish am simțit o mare ușurare. Făcusem pasul. Am continuat să scriu aproape în fiecare zi cu aceeași bucurie fără să am habar câtă lume citește postările mele pentru că nu știam că există google analytics cu care aș fi putut măsura acest lucru. Și nu știam nici dacă mai am cititori din afara familiei și a cercului de prieteni și nu știam unde mă situez în ierarhia blogurilor. Asta până când am descoperit că există concursuri la care poți participa cu articole scrise pe anumite teme date. Mi-a plăcut ideea și spiritul de competiție și am avut câteva încercări nereușite dar care m-au ambiționat mai tare. Până la urmă mi-a venit și mie rândul. După 5 luni de la apariția primului articol pe blogul meu, am câștigat un concurs sponsorizat de o firmă de cosmetice. Au fost aproape 200 de articole înscrise și s-au acordat 6 premii. Unul a fost al meu. Când s-au publicat rezultatele, am fost cea mai fericită, niciun premiu luat până atunci (și credeți-mă că mi-e plin dulapul de diplome) nu m-a bucurat mai tare. Nu-mi venea să cred că am fost cea mai bună, că am fost exact pe placul juriului și că am fost apreciată pentru ceea ce am scris. Realmente am țopăit de bucurie.
         Nu pot să descriu în cuvinte cât de mult m-a marcat acest moment pentru că, poate, din exterior nu pare mare lucru. Dar pentru mine a fost confirmarea că pot să fac și altceva de acum înainte. Cu pasiune și muncă niciodată nu e prea târziu să începi ceea ce îți face plăcere cu adevărat. Îmi vin acum în minte tot felul de citate motivaționale dar toate mi se par desuete și niciunul parcă nu se potrivește cu ceea ce am eu de făcut. Trebuie doar să-mi văd de drumul meu fără să ascult de pe margine clișeele demodate ale celor care s-au născut și vor muri pesimiști.
         De ce v-am povestit aceste lucruri? Au venit ca un răspuns provocării pe care a lansat-o Sun Plaza de a împărtăși un moment care m-a marcat în ultimii 5 ani în ceea ce privește dezvoltarea mea personală. Până acum nu m-am gândit în acest fel la momentul confirmării mele ca blogger dar mă bucur că acest moment a existat și că mi-a dat aripi noi.
         Pe 28 februarie Sun Plaza împlinește 5 ani de la deschidere (waw, ce repede au trecut!) și își ține ziua. Nu cu tort și lumânări, ci cu un spectacol de 5 stele care se va încheia cu un concert Ștefan Bănică jr. Bineînțeles concertul va fi incendiar ca toate concertele lui Bănică. Deja acest epitet ar putea fi brevetat ca marca lui proprie. Și aș mai adăuga de foarte mult bun-gust.
        Dar înainte de concert, care începe la ora 19, o să fie și corul de copii Bravissimo, și un spectacol de dans, și un show de magie… deci distracție cât cuprinde pentru toate vârstele. Mie îmi place la mall (nu știu dacă v-am spus că sunt #clientde5stele)  chiar și când nu sunt spectacole, iar acum, cu atât mai mult. Adică este cineva care n-ar vrea să îl vadă pe Ștefan Bănică jr?? Hmm, nu-mi vine să cred…

Share This:

8 păreri despre “Confirmarea mea ca blogger

  1. Wow, ce de scrisori ai, eu n-am primit, nici scris nici pe jumatate. Am incercat candva prin clasa a 9-a sa corespondez cu cineva din Hunedoara, ii gasisem adresa intr-o revista – i-am uitat numele – la rubrica Vor sa corespondeze (suna aproximativ asa), dar, colac peste pupaza, m-am trezit peste 2-3 luni cu citatie de la militie, unde am fost interogata de 3 ori, cine este persoana din Hunedoara, de unde o cunosc, de ce ii scriu, tot felul de intrebari si suspiciuni…. abia cand am gasit revista cu anuntul respectiv si le-am demonstrat ca acolo am gasit adresa m-au lasat in pace. M-am speriat asa de tare atunci ca nu am mai avut chef de corespondat cu nimeni.
    Bafta la concursul acesta, sper sa castigi premiul cel mare, il meriti cu prisosinta.

    1. Ceea ce-mi spui poate fi subiect de film, îmi închipui că pentru tine nu a fost deloc amuzant dar pe mine m-ai făcut să râd. Ce timpuri am putut trăi, parcă acum nici nu-mi mai pot imagina cum era… ceva de râsu-plânsu :)

  2. Nu stiam ca ai lucrat in banca…uite ca mai avem ceva chestii in comun…in aafra de blogging si dragostea pentru pisici. Ai povestit foarte frumos, iar scrisul tau evolueaza. Nu te opri. Ai sa faci minuni pana la urma, ai sa vezi, Si vei fi din ce in ce mai mandra de tine! Ca motive ai.

  3. Pentru o persoana a cifrelor , povestesti foarte frumos. Ai o cursivitate si un stil cald, care nu plictiseste, indiferent de tema articolului. Primul pe care ti l-am descoperit a fost acela cu ursul Fram si Circul, care mi-a placut tare mult. Curaj in continuare si inspiratie multa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *