Jucăriile Silviei

        Oricâtă durere am purtat zilele astea în mine, oricât de sfârșită am fost, a existat ceva pe lume care m-a făcut să uit pentru o secundă tristețea și acesta a fost zâmbetul Silviei. Lumina din ochii ei, puritatea, delicatețea și gingășia gesturilor mi-au înseninat serile mohorâte de februarie. E și ea o crenguță care se întinde spre lumină crescând pe zi ce trece și luând  în liniște locul celor plecați dintre noi. Aș vrea să simtă cât de mult o iubesc începând chiar de acum, de la vârsta bebelușiei. Mi-am propus multe înainte ca ea să se nască dar principiile sunt făcute pentru a fi încălcate și asta nu o spune Murphy ci o spun chiar eu, din propria experiență. Printre altele, mi-am spus și mi-am repetat de nenumărate ori că nu o să fac greșeala de a o răsfăța exagerat de mult cumpărându-i jucării în neștire, dar pur și simplu nu pot să mă abțin. Câteodată vrem să vedem cum iubirea se materializează în ceva palpabil și atunci căutăm obiectul potrivit pentru a ne exprima afecțiunea. Eu, cel puțin, de câte ori trec pe lângă Noriel simt cum un magnet mă atrage înăuntru și niciodată nu ies cu mâna goală. IMAG2691

        Elefănței, ursuleți, iepurași… pe toate i le-aș cumpăra :) Adevărul e că și mie îmi plac jucăriile (de fapt cui nu-i plac?) și abia aștept să crească Silvia mai mare ca să ne jucăm de-adevăratelea cu păpuși. Eu sper că Barbie va fi întotdeauna la modă și sper ca Silvia să fie genul girlie-girlie pentru că atunci nu o să ne plictisim niciodată împreună. Nimic nu se compară cu a pieptăna părul lung al păpușilor sau a le schimba hainele și pantofii de  o sută de ori pe zi.

         Dar, drept să spun, am un pic de emoții văzând că, cel puțin deocamdată, pe Silvia nu o atrag păpușile. În schimb e înnebunită după orice fel de telecomandă. După ce le-a gustat pe toate, acum a început să le demonteze. telecomanda ioana spune

        Și decât să țină în mână o păpușă, e în stare să se joace cu o cutie de cola o zi întreagă fără să se plictisească.  cola ioanaspune      Totuși, chiar dacă un ambalaj roșu e mai frumos și atrage mai tare interesul unui copil, nu a protestat când am înlocuit doza de cola cu un bax de apă minerală. Important pentru ea este să aibă ce muta dintr-un loc în altul cu icnirile de rigoare. apa ioanaspune        Cu toate astea, eu încă nu mi-am pierdut speranța că într-o bună zi o să mă joc ”de-a doamnele” cu Silvia. Am văzut că-i plac rujurile (pe care chiar vrea să le testeze) iar atunci când i-am dat cutia în care îmi țin ojele a fost în delir. Le-a luat pe rând, a vorbit cu fiecare în parte și a gustat din fiecare capac. Dar parcă tot rujul este produsul ei preferat de makeup.ruj ioanaspune        Deocamdată acestea sunt jucăriile preferate ale Silviei dar abia aștept să văd care va fi prima păpușă pe care o va îndrăgi și, mai ales, cum o să o cheme. Eu încă îmi mai aduc aminte (vag) de Rodica, o păpușă care avea păr lipit, mâinile și picioarele din plastic și corpul din pânză… Era cam urâțică dar am dormit cu ea în pat vreo doi ani. Voi vă mai aduceți aminte ce nume purta prima voastră păpușă?

Share This:

Citește mai mult

De-a mersul în America

      Copiii sunt ca maimuțele, imită tot ceea ce fac adulții și le repetă vorbele imaginându-și jocuri care refac, la scară miniaturală, tot ceea ce se întâmplă în jurul lor. Sunt sigură că la vârste mici v-ați jucat cu toții de-a vânzătoarea, de-a mama și de-a tata, de-a doctorița sau de-a școala. Cel puțin eu asta făceam cu sora mea cât era ziua de lungă și nu ne plictiseam niciodată. Dar în afară de aceste clasice jocuri mai aveam unul care ne plăcea enorm și care pornise de la poveștile pe care le auzeam în casă despre străbunicul nostru care emigrase în America înainte de primul război mondial și care se întorsese după câțiva ani. Ne jucam de-a mersul în America iar mjlocul de transport era o tricicletă de lemn, singurul model care se găsea pe vremea aia. Încă nu apăruse Noriel cu zecile de modele de triciclete pentru cei mici dar asta nu ne împiedica să pedalăm prin hol în drumul nostru spre țara tuturor posibilităților.

2 trici

      Jocul consta, de fapt, în pregătirile pe care le făceam pentru marea călătorie și asta era toată frumusețea: să facem cât mai multe bagaje. Scoteam toate hainele din dulapuri și vasele din bufet iar asta o aducea pe mama la disperare pentru că se făcea o dezordine de nedescris. Parcă văd și acum cum întindeam pe jos prin cameră niște pături mici rămase de pe vremea bebelușiei pe care puneam jucării, cârpe, cărți, caiete, creioane, haine, căciuli, ciorapi și orice altceva ne mai trecea prin cap, iar apoi prindeam cele patru colțuri într-un nod transformând păturica într-un fel de desagă pe care s-o putem căra în spate. Apoi umpleam până la refuz sacoșele de rafie găsite în cămară cu alte zeci de lucrușoare din care nu trebuiau să lipsească păpușile Rita. Erau două și pe amândouă le chema la fel iar noi le spuneam Ritele. Rita asta era o ciudățenie de păpușă din cauciuc, cu o față mare și rotundă, pistruiată, cu un zâmbet până la urechi și cu păr pe cap care putea fi pieptănat dar ce era cu adevărat deosebit față de alte păpuși era faptul că nu avea picioare ci doar două tălpi lipite de corpul care avea forma și mărimea unui cartof. A fost cea mai dragă păpușă a copilăriei mele deși era urâțică foc.

        După ce bagajele erau gata, ne îmbarcam pe vapor, aka tricicletă, încărcate ca doi măgari. De obicei eu stăteam jos și dădeam la pedale iar sora mea, fiind mai mică, se urca în spate, pe bara care lega cele două roți și se ținea de umerii mei. Amândouă aveam bocceluțe în spate și plase burdușite în brațe iar pe ghidon aveam agățate de toartă niște cratițe. Îmi închipui ce spectacol ofeream, cred că arătam ca niște corturari dar jocul acesta ne amuza teribil :) Făceam câteva ture prin hol iar apoi distracția se termina și niciodată nu am ajuns să vedem cum este de fapt în America.

        De-a mersul în America era un joc de iarnă pentru că în timpul verii pe soră-mea n-o prindeai în casă, bătea toată strada cu tricicleta ei ceea ce pe mine nu m-a pasionat niciodată. În schimb eu eram cea care inventa jocuri cum ar fi de-a naufragiații (de care v-am povestit mai demult) sau de-a bariera, acesta fiind unul din care ieșeau bani frumoși și neimpozabili :) Frumoase amintiri mai am, dar voi? Voi de ce jocuri vă aduceți cu drag aminte?

Share This:

Citește mai mult

Zâmbete pentru copii

        Azi am ajuns la cumparaturi la Kaufland la ora deschiderii, adică fix la 8 dimineața, pe o vreme mizerabilă, să nu scoți câinele afară din casă. Era încă întuneric și ceață, umezeală din toate părțile, frig… nimic specific atmosferei dinaintea Crăciunului. În fața standului cu cărucioare, un băiat de 11-12 ani cu o căciulă neagră trasă până aproape de ochi abordase o femeie. Nu am înțeles ce i-a spus, am auzit doar răspunsul răstit care îl trimitea la muncă dacă vrea ceva. La muncă? un copil așa de mic? N-am apucat să mă întristez că băiatul s-a și întors către mine cu niște ochi umili și o figură disperată Tanti, nu-mi luați ceva de mâncare? Sunt obișnuită să fiu asaltată de tot felul de cerșetori, de fapt cine nu e?, dar foarte rar mi se întâmplă să-mi ceară cineva de mâncare, de obicei toți vor bani. Ba un leu de pâine, ba 50 de bani, ba 7 lei că exact atât costă autobuzul să-l ducă acasă că tocmai a ieșit din spital… tot felul de texte. Sunt foarte miloasă din fire dar nu îmi place să dau bani cerșetorilor mai ales de când am văzut tot felul de reportaje care au scos la iveală dedesubturile afacerilor în care cerșetorii sunt inuman exploatați. Orori inimaginabile. De aceea prefer să dau copiilor care cerșesc o napolitană, un fruct, o bomboană, ceva ce am în poșetă și știu că ajunge direct la ei și nu la vreun cap al mafiei.

       Copilul de azi, Marian îl cheamă, știu asta pentru că l-am întrebat, nu a cerut bani. A vrut doar ceva de mâncare. Cine știe de când nu mai mâncase, mai mult ca sigur că seara se culcase cu burta goală și cu gândul că atunci când se va lumina de ziuă o va lua de la capăt cu rugămințile pe lângă oamenii care ies din supermarket-uri cu cărucioarele dând pe dianafară de pachete și pachețele care mai de care mai îmbietoare și mai frumos colorate. Avea o privire atât de rugătoare, de câine flămând, avea chiciură pe căciulă, semn că era de mult pe afară și mâinile înghețate îi ieșeau din mânecile prea scurte ale unei jachete sărăcăcioase care cândva fusese albastră. Mi s-a rupt inima-n două și i-am spus că o să-i cumpăr de mâncare. Fața i s-a luminat de parcă i-aș fi promis că o să-i dau luna de pe cer … Tanti, tanti, sunt niște cârnăciori la un leu bucata la reduceri, îmi luați din ăia?… Mi s-a mai frânt o dată inima, am lăsat capul în jos și am intrat în magazin. I-am cumpărat baghetă caldă, un kilogram de cârnați, chefir și câteva cornuri cu ciocolată. Cred că a fost una dintre cele mai fericite zile din viața lui, a mușcat cu poftă din pâine în timp ce-mi ura de sănătate și de sărbători și de familie și de copii… Am plecat cu sufletul gol lăsându-l cu plasa plină de mâncare și cu bucuria câtorva ore de îndestulare. Dar mâine? Cum va fi pentru el ziua de mâine? Va mai găsi pe cineva care să-i asigure supraviețuirea?

        Oricât ar părea de frumos sau uman gestul meu, aceasta nu este o soluție pentru acești copii năpăstuiți de soartă. Un petic cusut pe un sac găurit pe toate părțile rezolvă doar o problemă de moment fără ca drumul spre o viață mai bună să fie schimbat în vreun fel. De aceea am admirat și am susținut întotdeauna, așa cum am putut, fundațiile și organizațiile umanitare care încearcă, și chiar reușesc, să schimbe destine. Acestea oferă copiilor nu numai un adăpost cald și mâncare, e adevărat, nevoi de bază ale supraviețuirii, dar le deschid și drumul spre educație pentru că fără școală n-ar avea nicio șansă la maturitate. Există mulți voluntari care dedică timp prețios acestor scopuri nobile dar pe lîngă asta au nevoie de bani. Bani mulți. Bani, bani și iar bani! Iar banii ar putea veni de la marile companii în spatele cărora se află suflete inimoase.

        Anul acesta ING și-a propus să aducă bucurie unor suflete mici prin acțiunea ”Zâmbete pentru copii”. Campania dorește să strângă o colecție de selfie-uri amuzante, care  să readucă zâmbetul pe buzele copiiilor de la SOS Satele  Copiilor. Pentru  fiecare participare la campanie, ING donează 50 lei, bani  care susțin casa, familia și educația copiilor  asistați.  In plus, ING va adauga la donații 50 lei pentru fiecare  membru nou venit in familia ING in perioada campaniei, adică până în 20 decembrie. Familia ING înseamnă cei care primesc salariul pe card la ING.

ing_banking_logo_2806

        Deci, ce ai de făcut? Intri pe aplicație aici , încarci două poze cu tine, una cu o mutră serioasă iar cealaltă zâmbăreață iar ING va dona 50 de lei pentru organizația nonguvernamentală SOS Satele Copiilor. Atât trebuie să faci și nimic mai mult iar asta înseamnă că îți pasă și că te-ai implicat. Dacă vrei, poți să dai share pe Facebook și să te mândrești cu asta dar nu e obligatoriu. Poate că dacă ar fi să scoți din buzunar 50 de lei și să-i dai nu ar fi chiar ușor, știu exact cum e. Dar așa  nu te costă nimic și o să ai marea satisfacție că ai contribuit și tu la fericirea unui copil născut sub o stea nenorocoasă. 

        Suma maximă pe care a luat-o ING în calcul este de 250000 de euro, adică atât s-a gândit că ar putea dona. Mie personal acest plafon mi se pare uriaș iar asta ar însemna că aproximativ 22500 de oameni ar trebui să își facă selfie-uri și apoi să-și pună pozele în aplicație. Știți câți au făcut asta până acum? Din 24 noiembrie până în 10 decembrie abia 2025 de oameni :( Și mai sunt doar 10 zile!

        Cel mai probabil nici voi nu știați de această acțiune, așa cum și eu am aflat abia ieri. Dar cum am aflat, am și înscris! Cu ajutorul meu se vor duce 50 de lei acolo unde cineva are cea mai mare nevoie de ei și vă rog, dacă vreți, să vă rupeți câteva minute prețioase și să vă puneți și voi pozele în galeria oamenilor cu inimă de aur. Eu pe astea mi le-am pus și mă bucur că am făcut-o.

zambete ioana spune

Share This:

Citește mai mult

Cu spatele la drum

        Când eram mică nu am avut scăunel de mașină din două motive cât se poate de simple. În primul rând ai mei nu aveau mașină iar în al doilea rând, și dacă ar fi avut, aceste scăunele nu erau inventate :) Au apărut între timp iar utilitatea acestora în ceea ce privește siguranța celor mici în trafic mi se pare imensă astfel încât nu pot să-i înțeleg pe cei care ignoră sau chiar refuză să folosească un scaun auto copii. Mi se pare o inconștiență inimaginabilă să-ți lași copilul să se rostogolească pe bancheta din spate, să dea cu capul de portieră, să-și lovească fața de geam bazându-te doar pe noroc și pe gândul că ție nu ți se poate întâmpla niciun accident pentru că, nu-i așa, tu conduci prudent și nu faci manevre riscante. Că doar nu ești fraier să pui viața propriului copil în pericol. E de ajuns însă să-ți apară un dement în cale și într-o clipă cel mai prost scenariu să se transforme în realitate.

        Silvia noastră are scăunelul de la Noriel cu care s-a obișnuit din prima zi după naștere. Mă rog, din a treia, că atunci a făcut primul drum, dar niciunuia din familie nu i-a trecut vreo clipă prin cap s-o ia de acolo și s-o țină în brațe. P9120343

        E adevărat că uneori mai plânge dar acesta nu mi se pare un motiv destul de serios ca să i se pună viața în pericol. Din fericire, toți cei pe care îi cunosc eu își țin copilul la drum instalat în scaunul auto. Ceea ce vreau să vă spun azi este că ar fi bine ca acest scaun să fie poziționat invers decât sensul de mers al mașinii cel puțin până la vârsta de 2 ani. Iar dacă se poate mai mult timp, cu atât mai bine. În cazul unui impact frontal, stând cu fața la direcția de mers, izbitura poate avea efecte devastatoare asupra unui copil mic datorită forțelor uriașe care se exercită brusc asupra regiunii gâtului și a umerilor. Practic, vertebrele se pot rupe ducând la leziuni ireversibile deși copilul a rămas fixat la locul lui. Dacă însă scăunelul este așezat invers sensului de deplasare, forțele de impact se vor distribui pe o arie mult mai mare a corpului iar presiunea exercitată asupra capului, gâtului și celorlalte organe va fi mai mică și nu se vor produce leziuni grave. Dacă vă vine să credeți, riscul de deces este redus astfel cu 90% și nu vorbim aici de accidente cutremurătoare ci de coliziuni care se întâmplă relativ frecvent la viteze mici.

        Am găsit pe YouTube un videoclip care durează doar un minut și care explică foarte clar ceea ce am spus eu mai sus iar după ce o să îl vedeți, cu siguranță o să vă reconsiderați părerea în ceea ce privește modul de instalare a scaunului auto pentru copii. Scaun pe care presupun că îl aveți deja iar dacă nu, este cel mai util cadou pe care puteți să-l faceți cu ocazia sărbătorilor care se apropie.

Share This:

Citește mai mult

Pinterest către Moș Crăciun

        Acest articol participă la concursul “Hervis – Kitul de ski ideal intr-un articol pe blog

      Ador să fac cumpărături de Crăciun și în fiecare an regret că nu mai găsesc în geam scrisori pentru Moșul, adică indicii prețioase care să-mi arate în ce direcție să mă îndrept… Anii au zburat ca o clipă și copiii mei au trecut de mult de faza poveștilor și serbărilor de grădiniță în care ”recitau” strigând cât îi țineau plămânii: Prin nămeți, în fapt de seară,/A plecat către oraș / Moș Crăciun c-un iepuraș / Înhămat la sănioară…

       Pentru mine alegerea cadourilor n-a fost niciodată o sarcină dificilă pentru că am știut să sondez terenul din timp făcând mici investigații. Iar când copiii erau foarte mici și credeau cu tărie în existența lui Moș Crăciun i-am încurajat să-și aștearnă dorințele în scrisori. Am păstrat an de an toate scrisorile de atunci și, pe măsură ce timpul trece, fiecare dintre ele valorează din ce în ce mai mult:

IMAG2596

IMAG2595

        Schiurile au fost pe lista de dorințe a lui Vlad de când era mic de tot dar, la vremea respectivă,  noi nu știam nici să schiem, nici pârtii nu prea erau și, sinceră să fiu, nici nu știam cu ce se mănâncă sportul acesta. Ca să nu mai spun că nu existau mall-uri iar magazinele de articole sportive aveau în stoc doar niște rămășițe de marfă comunistă și nimic mai mult. Dar ce nu fac părinții pentru copii? le-ar da și luna de pe cer dacă ar putea așa că într-un final soțul meu a găsit în piață la ruși niște schiuri de lemn și le-a cumpărat cu mare bucurie. Nu aveau legături, din alea am găsit abia mai târziu, dar schiurile vopsite în galben au apărut sub brad în seara de Ajun. Vlad avea 5 ani și o să țin minte toată viața cum a dormit cu ele în pat noapte de noapte și cât a fost de fericit. Pe schiurile acelea rudimentare a făcut primele coborâri și s-a descurcat de la început fără niciun ajutor. Nu ca să mi-l laud, dar e foarte talentat la orice sport :)

        Din păcate, mai problematic decât schiurile, a fost echipamentul, în special salopeta. Dacă o jachetă de fâș, de bine, de rău mai găseai, să achiziționezi niște pantaloni impermeabili era o adevărată epopee. Singura soluție (cel puțin pentru noi care nu prea ieșeam în străinătate și nici nu ne dădeau banii afară din casă) erau magazinele second-hand. Dar nici acolo nu găseam ce și-ar fi dorit Vlad așa că bietul de el, în fiecare an, îi scria lui Moș Crăciun să-i aducă o salopetă de schi (roșie, fără elastic jos). Până la urmă aceasta a fost o dorință pe care și-a îndeplinit-o singur, mulți ani mai târziu, când au apărut în România magazinele Hervis, un adevărat rai pentru un pasionat al sporturilor de iarnă.

        Mi-e dor de scrisorile naive și candide ale copiilor, însă ideea board-urilor pe Pinterest mi se pare grozavă. Practic acestea înlocuiesc acum orice scrisoare, oferindu-ți mură-n gură  diverse variante pentru alegerea cadoului perfect. Este absolut imposibil să dai greș. Anul acesta am aruncat deja un ochi pe pinterest-ul lui Vlad și, deloc surprinzător pentru mine, am văzut că își dorește echipament nou de ski. În primul rând vrea pantaloni Benger Alibert  (de data asta nu roșii) care costă 399.99 lei.
Benger-Alibert-1379061-00-24997

        Apoi și-a ales o jacheta Cygnus Frank cu 469.99 lei. Asta îmi place foarte tare și probabil o să i-o cumpăr (stați liniștiți că nu o să-i stric surpriza pentru că Vlad nu prea îmi citește blogul).

Cygnus-Frank-1896828-00-68745

        La ski sau snowboard mănușile sunt foarte importante așa că merită o mică investiție în Salomon Quartz . Costă 229.99 lei dar merită fiecare bănuț pentru că  te țin o viață și sigur nu se demodează :)

Salomon-Hr.-Ski-HS-GTX-Quarts-1878999-00-71613

        Iar ochelarii frameless  pe care i-am văzut la 159.99 lei mi se par așa de faini că ar merge nu numai pentru Vlad ci și pentru mine, așa că, de ce nu? Poate îi iau și pe aceștia.

Cygnus-Frameless-1762114-00-42366

        Abia aștept weekendul viitor, cel cu patru zile libere, să dau iama la cumpărături :)

 

 

Share This:

Citește mai mult