Lego, jocul preferat

              Nu știu care mi-a fost cea mai dragă jucărie dar pot să răspund fără să clipesc  care a fost jucăria preferată a lui Vlad: Lego, fără doar și poate. Si, mai exact Lego Technic. Nu-mi dau seama dacă acest joc i-a influențat viitorul sau a fost invers, având abilitățile tehnice înnăscute, el a ales cu ce să se joace, la fel cum sora sa Cristina, pasionată de povești, inventa scenarii punând cap la cap piesele din Lego System. La imaginația debordantă pe care o avea, mă gândesc ce creații fantastice ar fi ieșit dacă pe vremea aia ar fi existat Lego Elves dar elfii ăștia nu au apărut decât prin 2015. Jocul se bazează pe aventurile unei fetițe care, după moartea bunicii ei, primește o amuletă care o teleportează într-o lume paralelă, a spiridușilor unde se împrietenește cu tot felul de personaje și trăiește o mulțime de aventuri fascinante în castelul misterios, în magazinul secret, în peștera din Iava, la școala de dragoni sau la brutăria magică. Dacă habar n-aveți despre ce vorbesc, uitați-vă pe YouTube pe canalul Lego la serialul Unite the Magic, treceți pe la Noriel sau, cel mai simplu, întrebați-vă copiii sau nepoții cine este Emily Jones și sigur o să fiți bombardați cu o avalanșă de explicații delicioase.

        Când Vlad a crescut și am început să dau din jucăriile lui, mi-a spus că renunță la toate, pot să dau orice, oricui, că nu ține la nimic în mod special dar să nu cumva să mă ating de Lego. Și i-am respectat dorința iar cutia de lemn cu aspect vintage în care își ținea piesele a rămas intactă până în ziua de azi.         Lego Technic l-a învățat chestii inginerești la vârsta la care încă nici măcar nu știa să scrie. Avea o revistă Lego de unde se inspira și radia de fericire când îmi arăta ce suspensii a reușit să facă la motocicletă, cum a montat volanul la un camion care lua curba când îl conducea pe covor sau cum construia tot felul de angrenaje cu roți dințate la care eu mă uitam ca mâța-n calendar. Visa la sistemele de transmisie pe care le vedea în reclamele la Lego dar care erau foarte scumpe și pe care, din păcate, nu i le-am cumpărat niciodată.        În schimb le are acum în mărime naturală și nu cred că e o simplă întâmplare faptul că acum are propriul său atelier auto. Practic face același lucru doar că micuțele bucăți de plastic au devenit piese de schimb pentru mașini reale care circulă pe șosele adevărate și nu pe parchetul din sufragerie. Pot oare să spun că jocul de Lego i-a influențat cursul vieții? cred că da.

        Și pentru că fenomenul Lego mi s-a părut întotdeauna fascinant, vă împărtășesc și vouă câteva lucruri interesante despre acesta:

1. Țara unde s-a născut Lego este Danemarca iar numele vine de la două cuvinte daneze leg godt (play well, adică joacă bună).
2. Orice piesă fabricată din anul 1958 încoace poate să fie asamblată cu oricare alta astfel încât toate seturile existente sunt interschimbabile.
3. Dacă ar fi să facem o medie, fiecare persoană de pe planetă deține 86  de piese de lego.
4. La un milion de piese fabricate doar 18 sunt rebuturi și asta datorită matrițelor care sunt super exacte (au o finețe de două miimi de milimetru).
5. Șase piese cu opt crampoane fiecare, pot să fie asamblate în 915.103.765 moduri diferite. Două piese pot fi combinate în 24 de feluri, iar 3 în 1060.
6. În perioada sărbătorilor de iarnă sunt vândute 28 de seturi la fiecare secundă.
7. Lego este cel mai mare producător de roți din lume. Sigur, sunt roți de jucărie dar tot roți se numesc. Compania produce 306 milioane de roți pe an cu mult mai mult decât Bridgestone sau Goodyear 🙂
8. Artiștii și arta lego există și nimeni nu poate să conteste acest lucru.

        Și acum, că am încheiat oda adusă Lego-ului aș vrea să-mi spuneți care a fost jucăria voastră preferată? Dacă mă întrebați pe mine, mi-ar fi greu să dau un răspuns imediat. Aș avea nevoie de un timp de gândire și tot n-aș fi sigură dacă aș alege-o pe Rita, ciudățenia de păpușă care nu avea picioare ci avea tălpile lipite direct de corpul de forma unui cartof, Arabella, păpușa negresă venită din Algeria cu fundița din păr în culorile tricolorului Franței sau ursoaica Martina, mereu murdară pe bot de resturile de mâncare pe care i le îndesam cu forța în gură.