talpi

Dragoste cu năbădăi

        Terminasem de citit una dintre poveștile cu Mog, pisica ce pare să intre mereu în bucluc, și am stins lumina în protestele somnoroase ale Silviei. Acum ne culcăm și mâine citim altă carte, da? am întrebat-o împăciuitoare în timp ce ea, îmbufnată, și-a băgat degetul mare în gură și n-a răspuns nimic. Simțeam că mai are doar clipe până să se scufunde în somn așa că, în timp ce îi cuprindeam tălpițele în palmă, i-am spus pentru a suta oară în acea zi: Silvia, eu te iubesc foarte, foarte mult… și, după o scurtă ezitare, am continuat: tu mă iubești pe mine? Fața i-a înflorit toată într-un zâmbet larg, și-a mijit ochii ca două liniuțe și printre genele lungi mi-a șoptit dulce și abia auzit un daaaaa prelung și sincer așa cum numai copiii îl au. Apoi mi-a îmbrățișat mâna și m-a sărutat deasupra cotului iar eu m-am topit toată cu  inima scurgându-se printre cearceafuri ca zăpada moale primăvara de pe acoperișuri.

        A doua zi i-a spus soră-mii că sunt urâtă și și-a pus mâinile la urechi când am vrut să vorbesc cu ea la telefon. Credeți că mai avem  șanse de împăcare?talpi

Share This:

6 păreri despre “Dragoste cu năbădăi

  1. Cand Olivia era de varsta Silviei a avut si ea o mica revolta pt ca eu vorbeam doar romaneste cu ea si mi-a spus ca prietenii ei vorbesc numai franceza asa ca m-a trimis acasa in Romania.Radem si acum cand ne amintim de nazbatiile ei .Acum e lipita de mine si ma bucur ca inca isi doreste sa faca vacante la buni in Romania ei ,ma bucur ca vorbeste scrie si citeste bine romaneste .O iubesc si ma iubeste foarte mult si ma topesc de dorul ei cand e departe de mine.

    1. Ha-ha :) A propos de limba, Silvia era in Bulgaria si la locul de joaca un baietel i se tot adresa in limba bulgara iar asta mica nu intelegea nimic. S-a enervat si a inceput sa strige la el ”vorbeste frumos cu mine!!” :))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *