bath and body works

Black Friday de primăvara-vară-toamnă-iarnă

        Nu-mi vine să cred că am ajuns deja în luna mai, trece timpul ăsta parcă zboară și zboară cu așa o viteză că a început să sară peste etape. Sau numai mie mi se pare că anul acesta n-am avut primăvară? Am trecut din zăpezile care nu de mult blocau drumurile și închideau școlile direct în sandale și pantaloni scurți fără să mai apucăm să ne bucurăm cu adevărat de narcise, liliac și lalele care s-au uscat toate înainte de vreme sub fierbințeala soarelui dogoritor.

        Nu sunt genul care să mă panichez ușor dar, poate și  influențată de clișeele jurnalistice care au tendința de a exagera orice fenomen meteorologic, zilele astea am simțit că mă paște teroarea caniculei. Încă n-am apucat să-mi montez plasele de țânțari la geamuri și în casă deja atmosfera a devenit sufocantă de parcă suntem în luna lui cuptor. În consecință, chiar dacă noaptea aerul se mai răcorește un pic, am luat o decizie istorică: aceea de a-mi pune aer condiționat (în urmă cu doi, trei ani aș fi băgat mâna în foc că așa ceva n-o să se întâmple niciodată). Cum de 1 Mai n-am plecat nicăieri, nici măcar la un grătar sau la doi mici tradiționali, am făcut o incursiune de recunoaștere în Altex să văd cum stă treaba cu aparatele de aer condiționat: prețuri, caracteristici, montaj, chestii, trestii, socoteli. N-am rezolvat nimic, cum s-ar spune m-am dus bou și m-am întors vacă, asta și datorită lipsei de amabilitate a pesonalului, ca să mă exprim eufemistic. Erau toți fierți, nervoși și nerăbdători să scape de clienții care le mâncaseră ziua ce ar fi trebuit să fie liberă, iar eu fiind unul dintre aceștia simțeam cum sulițele privirilor mi se înfig în spate în timp ce mă plimbam agale printre rafturi meditând asupra nedreptăților lumii.

       La un moment dat o voce suavă a întrerupt refrenele muzicale împrăștiate de difuzorul magazinului anunțând că tocmai s-a lansat Black Friday de primăvară. Hmmm… Al câtelea Black Friday să fie acesta? Că doar n-or fi toate vinerile negre :) Originali cum suntem, avem un Black Friday de iarnă, unul de vară, unul de mid season, de Paști, de Valentine’s Day, de Back to School, de, de , de… ca să nu-l mai punem la socoteală pe ăla real. Adevărat. Tradițional. Intrat în conștiința națiunii :) Cel care la americani se ține imediat după Thanksgiving, adică în a patra vineri din luna noiembrie, și reprezintă începutul glorios al sezonului de cumpărături de Crăciun.

       Interesant este că întâia utilizare a termenului de Vinerea Neagră nu are absolut nicio legătură cu shoppingul ci se referă la criza financiară din 1869 când piața aurului din SUA s-a prăbușit trimițând piața bursieră în cădere liberă și falimentând întregul Wall Street.

        Black Friday-ul nostru însă e de dată mult mai recentă iar printre explicațiile care circulă asupra etimologiei, cea care este cel mai larg utilizată și care mi se pare că se potrivește cel mai bine, are o conotație pozitivă și este legată de contabilitate. După un an de zile în care comercianții au înregistat pierderi și registrele lor au fost ”în roșu”, în ziua în care cumpărătorii dau năvală în magazine pentru a goli rafturile cu o viteză amețitoare, bilanțurile contabile trec brusc pe profit ducând la scrierea cu negru a cifrelor. Iar dacă nu știți despre ce vorbesc eu aici și ce e cu culorile astea, pe vremea când am învățat eu noțiuni de contabilitate, încă se mai recurgea la acest procedeu devenit acum anacronic: în toate situațiile și rapoartele cifrele negative se scriau fie cu semnul minus în față, fie cu culoarea roșie :) Deci Black Friday e de bine pentru comercianți, black însemnând, deci, profit.

        La fel ar trebui să fie și pentru noi, o zi profitabilă, cu cumpărături făcute cu cap și nu doar o  goană disperată după reduceri ce de multe ori se dovedesc a fi false. Am pățit-o și eu, nu de multe ori dar mi s-a întâmplat totuși să-mi doresc un produs și să aștept răbdătoare în speranța unei reduceri iar când aceasta a apărut, dezamăgirea să fie profundă, discountul fiind aplicat la un preț umflat artificial. Știți despre ce vorbesc, nu?

        Acum însă am o strategie care funcționează perfect și care mă ajută să fac economii importante de bani: liste peste liste cu produse pe care mi le doresc și cu prețuri trecute în dreptul fiecăruia. Degeaba spun că țin minte pentru că nu țin minte, sunt prea multe oferte  și din prea multe domenii. Nu trebuie să fie neapărat achiziții importante gen aer condiționat (la care à propos, nu înțeleg de ce marja de prețuri se întinde de la 1100 la 4500 la aceleași caracteristici) ci și pentru mărunțișurile pe care le folosesc zilnic cum ar fi marea mea iubire, cosmeticele :) Deja aștept vinerea neagra de pe notino.ro, un site unde găsesc tot felul de chestii pe care altfel nu le-aș putea cumpăra din România și aici mă gândesc prima dată la minunățiile de la The Bath & Body Works. E un brand american care nu are magazine nicăieri în Europa și e specializat în mirosuri :) Nu exagerez deloc, sunt mii de firme care produc loțiuni de corp, geluri de duș sau lumânări parfumate dar arome și mirosuri ca la firma asta eu nu am întâlnit nici la marile case sau la designerii celebri. Love it! bath and body works

        Apoi urmează TIGI Bed Head, astea sunt șampoane și balsamuri pentru păr, pe care, la fel, nu le găsesc în magazinele fizice dar și branduri mai cunoscute la noi pe care deși le întâlnesc în mai toate magazinele, prefer să le iau de pe aoro.ro pentru că sunt mult mai ieftine. Și e normal dacă te gândești câți bani se economisesc doar pentru plata chiriei și a utilităților. Deja mi-am făcut liste întregi de parfumuri care îmi plac și pe care sper să le găsesc la următorul Black Friday la reducere iar pe primele trei locuri se află Crystal Noir de la Versace, L’ai du temps de Nina Ricci și unul pe care nu l-am avut niciodată, English Pear and Freesia de la Jo Malone. L-am testat într-un aeroport și de atunci mi-a rămas gândul la el, de fapt toate parfumurile de la Jo Malone sunt mai altfel decât cele pe care le știu de ani de zile. Chiar, dacă ar fi să alegeți un singur parfum pe care să-l purtați tot restul vieții, care ar fi acesta?

        Așadar, chiar dacă nu aștept deloc să treacă vara, chiar dacă aerul meu condiționat e în standby până dau de un profesionist care să mă ajute să iau decizia corectă, mă simt complet pregătită să întâmpin un Black Friday de succes ceea ce vă doresc și vouă :)

Share This:

12 păreri despre “Black Friday de primăvara-vară-toamnă-iarnă

    1. Cred ca imediat dupa ce au aparut in Ro am facut prima comanda si de atunci tot de la ei cumpar. De multe ori, cand nu am suma minima ca sa beneficiez de transport gratuit, ma cuplez cu cate o colega ca sa avem impreuna 250 de lei.

  1. Eu de la tine de pe blog am aflat de aoro. Si cred ca am tras concluzia gresita, ca dupa ce am citit comentariile, am ramas cu ideea ” de la astia nu-i bine sa cumperi”.

    1. M-am uitat in profilul meu de pe site si am vazut ca am facut in total 18 comenzi (in 5 ani). Intr-adevar sunt persoane care sustin ca parfumurile nu sunt originale pentru ca ”nu persista”. Eu vorbesc strict prin experienta proprie si am cumparat de pe aoro vreo 4-5 parfumuri de care sunt foarte multumita (in rest am luat alte produse, de igiena si machiaj). Parerea mea este ca persistenta unui parfum depinde enorm de ph-ul pielii si de reactia individuala a fiecaruia deci nu poti sa afirmi ca parfumul X nu este original pentru ca pe mine nu se simte la fel ca pe tine.

  2. N-am de gand sa comand :) ,dar stiu ca ma amuza cu fake, no-fake si concluzia mea a fost ca nu m-aș aventura sa comand. Din comentarii am aflat de adresa unui site care iti spunea, in functie de nr lotului, daca e un fals sau nu si cand a fost produs. Si asa am aflat de ce parfumul cumparat fetei (nu de pe aoro) era mai ieftin: era vechi.
    Si aici au acum ceva zile cu reduceri, le-au numit „french days” :)

    1. Da, si eu stiam de site-ul ala, l-am uitat, am verificat atunci parfumurile de le aveam de pe aoro si erau originale, dar cam vechi
      Eu am avut problema cu persistenta si la parfumuri luate de la Ina center cum era pe atunci, ulterior am incercat sa imi iau din vacante
      Acum in nl sunt sigura ca nu is contrafacute, si totusi cele pe care mi le-am luat din duty-free din tari mai nordice si UK tin mai mult. Folosesc 2 parfumuri de cativa ani (alternativ), deci nu-mi imaginez…

  3. Nu stiu care-i garantia unui parfum dar eu am un Femme de la Rochas, adica, mai e ceva acolo in sticla si din cind in cind o mai deschid sa miros si e la fel ca in prima zi cind l-am cumparat cu multi ani in urma ! Acum, mi-am cumparat de pe aoro o sticla din acest parfum, la ei pe sait sticla semana perfect cu a mea de acasa dar cind am desfacut coletul am vazut ca dopul are alta culoare…. m-am si gindit ca e un fake dar nu e, miroase, totusi nu exact la fel la fel de bine cu ce am avut eu, doar ca de data asta sticla e cu pulverizator. Se mai zice ca unele parfumuri au o formula „innoita” si de aceea nu miros perfect cu cea veche. Cred ca asta al meu e o formula innoita mai ales ca au schimbat culoarea dopului.

  4. Imi place cum scrii si cum gandesti. Blogul tau nu are nicio optiune pentru a primi o instiintare atunci cand apare un articol nou ? Ceva gen „Notify me”, cum este cel de la comentarii, dar pentru articole. Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *