Gafe de Hollywood

        Cum e oare să fii vedetă la Hollywood? Să te recunoască lumea în orice oraș al lumii te-ai afla, să ți se ceară autografe când intri într-un restaurant, să participi zi de zi la evenimente, gale de binefacere, premiere, spectacole și conferințe, să ți se ofere gratuit haine, cosmetice și tot felul de lucruri cu simplul scop de a le purta pentru reclamă sau să fii asaltată de fani la fiecare ieșire din casă? Majoritatea oamenilor ar spune că e greu și că nu își doresc acest lucru dar eu, una, aș vrea să intru în pielea unui astfel de personaj măcar pentru o zi și abia apoi să mă pronunț. Nu poți să spui că strugurii sunt acri dacă nu i-ai gustat, nu?

        Dacă ar fi să aleg o zi în care să trăiesc precum o divă de la Hollywood, evident nu aș alege o zi de filmări, ci una din zilele alea în care nu ai nimic mai bun de făcut decât să te răsfeți cu o vizită la coafor, la cosmetică, la spa, apoi un prânz într-un restaurant select, ceva shopping mititel de câteva zeci de mii de dolari iar seara o coborâre spectaculoasă din limuzină, direct pe covorul roșu în uralele frenetice ale fanilor așteptând în extaz în fața sălii în care se vor decerna niscaiva premii. Aș vrea să fiu pentru o zi Julia Roberts, e una dintre actrițele care îmi plac în orice fel de rol. Mi-a plăcut enorm și în Pretty Woman dar și în Eat, Pray, Love sau în Erin Brockovich. Îi ador zâmbetul, părul, ținuta, dantura perfectă și picioarele lungi dar nu o pot ierta pentru gafa impardonabilă de a apărea în public fără să fi fost epilată. Nu înțeleg cum s-a putut întâmpla una ca asta la nivelul la care a ajuns.

julia

        La banii, renumele și prestanța ei, ar fi fost suficient să pocnească din degete și o mulțime de saloane cosmetice i-ar fi căzut la picioare acceptând cu onoare să o scape și de ultimul firicel de păr inestetic necerând în schimb decât un strop de publicitate. Dacă aș fi fost eu cea surprinsă într-o astfel de ipostază, cred că aș fi murit de rușine.

        Bine, nu e singura celebritate care apare în halul ăsta fără niciun pic de jenă. Beyonce, Britney Spears sau Drew Barrymore i-au călcat pe urme fără să le pese că poartă rochii de enșpe mii de dolari iar sub-brațul lor arată ca cel al Babei Dochia.

Drew-Barrymore

        Și când mă gândesc că toate femeile astea au acces la ultimele inovații în materie de epilare doar la o simplă clipire din gene… nu înțeleg de ce au scăpările astea. Pe cuvânt că îmi vine să le spun să își cumpere un aparat de epilare definitivă care să le scape o dată pentru totdeauna de această problemă. Dacă nu au chef de saloane cosmetice, să stea ele frumușel acasă și să-și rezolve problema în particular ca să nu mai râdă paparazzi de ele.

        Eu am un astfel de aparat cu IPL (Intense Pulsed Light adică lumină intens pulsată) și vă spun că a meritat fiecare bănuț.

silkn-glide

        Mi se pare mai practic și mai confortabil să mă epilez acasă. Fac atât economie de timp evitând drumurile la salon cât și economie de bani pentru că în câteva ședințe am amortizat costul aparatului. Inițial tehnologia IPL a fost destinată saloanelor de înfrumusețare și cabinetelor cosmetice dar, ca de obicei, totul a evoluat foarte rapid și a apărut varianta pentru acasă. Este foarte, foarte simplu de utilizat singura contraindicație fiind de a nu se utiliza pe pielea bronzată sau imediat după expunerea la soare pentru că în acest caz pielea conține cantități mari de melamină iar aparatul nu mai detectează corect firele de păr.

        Dacă această condiție este îndeplinită puteți fără griji să începeți utilizarea. Dispozitivul are o amprentă de 3 cm pătrați care se presează pe pielea rasă în prealabil, apoi se apasă pe buton și încet-încet se deplasează pe suprafața care urmează a fi epilată. Este astfel proiectat încât lumina nu pătrunde decât până la rădăcina firelor de păr. Apare o ușoară senzație neplăcută dar nu se compară cu durerea de la epilarea cu ceară, de exemplu. Iar avantajul este că te poți opri oricând și relua procesul când te simți pregătit. O sesiune de tratament pentru gambe durează aproximativ 30 de minute. Să nu vă așteptați ca în momentul în care ați scos aparatul din priză să nu mai aveți nici un fir de păr. Nu, majoritatea firelor vor dispărea în următoarele 3-4 zile și, după cum am spus, procesul se repetă după două săptămâni. Rezultatele definitive se văd după câteva ședințe și vă asigur că o să uitați complet că ați folosit cândva ceara. Sigur că nimic nu este magic pe lumea asta și după o perioadă de câteva luni s-ar putea să mai apară din loc în loc câte un fir de păr anemic dar într-o singură ședință de întreținere această problemă se va rezolva.

        Dacă încă nu v-ați hotărât ce să-i cereți lui Moș Crăciun, eu spun că acum este momentul adevărului :) silkn.ro-logo-241x300

        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Share This:

7 păreri despre “Gafe de Hollywood

  1. Buna seara ,va citesc de multa vreme .. nu am comentat niciodata si intotdeauna mi s-a parut ca sunteti o persoana echilibrata si ok … si totusi articolul acesta m-a decis sa va adresez o intrebare – de ce este jenant pentru cineva sa aleaga sa nu se epileze …. indiferent cine ar fi acel cineva ? cine stabileste regulile sau normele pentru cum ni se pare noua corect sa ne afisam ? fara suparare , dar nu consider ca cineva ar trebui sa se simta jenat ca este sau nu epilat – daca vorbeam aici de spalat sau de lipsa igienei intelegeam – dar daca am fi trait acum 50 de ani ? cand nu era necesar ca o femeie sa se epileze ? credeti ca mai era cineva jenat? sau mai era acest fapt o problema? eu consider ca a te epila sau nu este o problema strict personala , iar cine alege sa te judece , persoana publica sau nu …. are o problema el insusi . Nu am vrut sa jignesc sau sa deranjez dar …. va sfatuiesc sa va ganditi macar un minut la ceea ce am scris . Sunt convinsa ca ati fi putut alege o abordare mult mai buna pentru acest subiect privind prin prisma concursului la care participati si sincer vreau sa cred ca nu sunteti genul de persoana atat de superficiala incat sa judecati dupa astfel de aparente . Sa aveti o seara frumoasa !

    1. De acord cu Andreea. N-a fost o gafa din partea lor, ci pur si simplu au vrut sa arate ca refuza sa se supuna dictatelor care stabilesc ca o femeie trebuie sa se epileze. Eu le admir pentru asta. Daca toate am face la fel probabil n-ar mai trebui sa ne chinuim cu ceara si cu tot felul de tehnici…

        1. Deocamdată acestea sunt normele de frumusețe și marea majoritate ne conformăm. Eu n-aș putea avea spiritul de frondă al Juliei… Sunt foarte mulțumită de aparat și până se va schimba moda o să-l folosesc :)

  2. In primul rând îți mulțumesc pentru comentariu, în niciun caz nu se pune problema de supărare… Mă gândesc că poate am transmis un mesaj interpretat greșit. Eu nu am vrut să judec pe nimeni, am spus doar ceea ce îmi place MIE și cum m-aș comporta EU într-o astfel de situație. Recunosc că nu îmi plac femeile care nu se epilează dar sigur aceasta este un o chestiune de gust și nu un criteriu după care îmi aleg prietenele.
    În fiecare clipă a vieții noastre evaluăm ceea ce este în jurul nostru: ”asta îmi place, asta nu îmi place” chiar dacă nu o spunem cu voce tare și ne gândim dacă noi am proceda la fel sau nu într-o anumită situație. Din fericire oamenii au gusturi diferite și nu ne plac tuturor aceleași lucruri.
    Chestiunea epilării ține și de modă, evident. Dacă aș fi trăit în anii 30 când nimeni nu se epila, la fel aș fi făcut și eu.
    Și, repet, nu părul de pe corp sau hainele purtate sunt criteriile după care apreciez oamenii din jur dar asta nu mă împiedică să admir când văd ceva ce-mi place.

  3. Este inestetic. Adică deranjant la ochi. Evident c-or fi si multe femei care nu se epileaza dar mie-mi pare o atitudine neglijentă. Nu-mi plac femeile păroase si asta-i strict personal, nu e judecată de valoare. O epilez si pe mama la 60 de ani, de fapt se epileaza singura cand mergem in concediu si nu e o divă dar asa găseste elegant: dacă iese in evidentă cu-n colăcel pe burtică nu-i musai s-aveam si barbă sub braț 😛

    1. Și mie mi se pare total inestetic dar în anii 50 toată lumea umbla așa. Uită-te, de exemplu, la pozele Sophiei Loren din acea perioadă.
      Este și o chestiune de modă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *