IMG_20171214_145010_resized_20171214_040446105

Vitamina A pe pâine

        Am o relație specială cu vitamina A :) Știu că sună ciudat să ai o relație cu o vitamină dar se mai întâmplă. La mine a început când eram la liceu și debutul a fost dezastruos. Am participat odată la un fel de prezentare/ conferință/ workshop, nici nu știu cum să îi spun pentru că evenimentul a fost ceva total nereușit deși intenția organizatorilor a fost una dintre cele mai bune. Ne-au adunat în Casa de cultură a studenților pe elevele de clasa a XII-a de la toate liceele din Cluj și medici de diverse specialități au ținut câte o mică prelegere despre probleme pe care ei le considerau de interes pentru vârsta noastră. Spun că evenimentul nu a avut succes pentru că pe noi nu ne interesa aproape nimic din ce se spunea pe scenă, în sală era gălăgie și nu prea auzeam ce se vorbește și singurul episod la care lumea a devenit atentă a fost cel în care o cosmeticiană a dat câteva sfaturi despre îngrijirea tenului adolescentelor. Evident, în acel moment toată lumea a ciulit urechile, frumusețea fiind un subiect de maxim interes în toate timpurile :)

        Nu știu cât de competentă era persoana care a făcut prezentarea și dacă avea cunoștințe bazate pe studii științifice dar înclin să cred că nu. În orice caz, ce am reținut eu din pledoaria ei a fost faptul că vitamina A aplicată pe gene duce la creșterea și îndesirea acestora. Deși niciodată nu m-am plâns de genele mele, ba din contră pot să spun că sunt foarte mulțumită de cum arată, m-am gândit că n-ar strica să mi le fac mai lungi și mai frumoase așa că ajunsă acasă am aplicat sfaturile specialistei. Mi-am cumpărat de la farmacie o fiolă de vitamina A uleioasă și seara, înainte de culcare, mi-am pus pe gene loțiunea magică.  Dimineața, șoc și groază, aproape nu am mai putut deschide ochii atât de tumefiate îmi erau pleoapele. Aveam ochii umflați ca o broască, nu puteam clipi  și abia îi țineam întredeschiși. M-am speriat rău și m-am dus la dermatologie unde doctorița a constatat că făcusem o alergie groaznică la leacul miraculos și m-a certat bine. Am umblat ca un zombi, distrusă complet și răspunzând la întrebări idioate, aproape o săptămână și mi-am jurat că nu o să mă mai ating de vitamina A în viața vieții mele.

        Nu e de mirare deci că douăzeci de ani mai târziu când o prietenă mi-a recomandat vitamina minune pentru pielea foarte uscată a palmelor nici n-am vrut să aud de așa ceva. Întotdeauna am avut pielea uscată pe mâini și, deși mă dau cu cremă de fiecare dată după ce mă spăl, tot nu pot să scap de problema asta. Atunci însă a fost un episod de-a dreptul acut, aveam niște palme pe care îmi crescuseră solzi de șopârlă atât de deshidratată eram. După ce am încercat toate cremele posibile și imposibile de la cele mai scumpe până la clasica glicerină sau vaselina pe bază de petrol, în disperare de cauză am zis să mai fac o încercare și mi-am luat inima în dinți. M-am dat cu vitamina A pe mâini și, pe cuvântul meu, după două zile mă lăudam cu o piele fină ca de bebeluș. Se pare că într-adevăr aveam o carență și de atunci am revenit la sentimente mai bune față de vitamina A. De atunci, din când în când mai ales iarna, îmi ofer câte un astfel de tratament și îmi face foarte bine.

        Zilele trecute eram pe un site unde căutam niște suplimente alimentare pentru tratamentul hepatitei C pentru o cunoștință în vârstă care nu prea se pricepe la internet iar sistemul medical de stat (nici cel oficial, nici cel paralel) nu o ajută cu nimic și am dat peste niște chestii foarte interesante. Legate de vitamina A, evident :) Spun interesante pentru că îmi convin de minune: Vitamina A se regăseşte în mod natural în alimente de origine animală, cum sunt ouăle, ficatul, peştele gras (anşoa, macrou, hering etc.), lapte şi produse lactate nedegresate, cum sunt smântâna sau untul. Deci exact alimentele care-mi plac mie :) Şi având în vedere că au început să-mi iasă din nou solzii, inspirată fiind de sursele de vitamină de mai sus am creat o reţetă de pate de ficat ex-cep-ţio-na-lă. Nu că mă laud… de fapt, ba chiar mă laud dar mi-a ieşit ceva foarte bun, simplu şi rapid de făcut.

        Nu ştiu vouă cum vi se pare dar pateul de ficat care se găseşte în comerţ este din ce în ce mai rău. Rău înspre oribil. Mie mi-a plăcut întotdeauna pateul şi nici nu sunt o mofturoasă dar parcă acum când desfac o conservă zici că mănânc hârtie. Nu mai are niciun gust în schimb are termen de expirare peste 5 ani. Nici nu vreau să mă gândesc ce bagă în el de ţine atât, în orice caz nu ficat că ăla este în proporţie de maxim 15% :) Adică pate de ficat fără ficat.

        În consecinţă mi-am făcut singură pateul de vis :) Am fiert 300 de grame de ficat de pui, dar nu mult, doar câteva minute cât să nu mai iasă sânge dacă îl înţepam cu furculiţa şi apoi l-am băgat în blender unde l-am măcinat. Practic s-a făcut imediat ca o pastă şi tot acolo am băgat şi aproximativ 40-50 de grame de unt, un pic de sare şi piper proaspăt măcinat. IMG_20171214_145010_resized_20171214_040446105

        A ieşit ceva foarte bun la gust, untul fiind dulce a luat amăreala de care se plâng cei cărora nu le place ficatul. Eu nu fac parte dintre ei dar ştiu că sunt unii care susţin că ficatul este amărui. A ieşit un pate care mustește de vitamina A, gustos şi foarte ieftin, 3 lei ficatul şi încă vreo 2 lei untul deci eu spun că merită. Plus că se face şi foarte repede, nu are conservanţi, E-uri, aditivi, culoranţi şi nici nu stă cu anii în aluminiu sau plastic. L-am mâncat cu roşii şi castraveţi cruzi dar merge şi mai bine cu murături. Din alea puse de mine ca să mă laud până la sfârşit :)IMG_20171214_150305_resized_20171214_040400945        Mai am o reţetă de pate dar acela este mult mai gras, este reţeta pe care o făcea bunica mea când tăia porcul. Şi acela este delicios dar plin de colesterol, dacă vreţi să v-o spun și pe aia, daţi de ştire.

Share This:

Citește mai mult

posch tea

Lista (scurtă) a cadourile pe care mi le doresc de Crăciun

        Nu țin neapărat să primesc cadouri de Crăciun. Am de toate și când spun asta nu vreau să mă laud sau să stârnesc invidii gratuite. Pur și simplu nu-mi lipsește nimic iar când îmi doresc un obiect material mi-l cumpăr singură. Simplu ca bună ziua. Sunt perfect mulțumită de garderoba mea, de cosmeticele pe care le am, de parfumurile de pe noptieră, de spectacolele pe care le văd, de vacanțele petrecute și de cele în curs de realizare. Nu visez la cai verzi pe pereți și am așteptări realiste iar împlinirea acestora îmi dă o stare de confort pentru care mă simt binecuvântată în fiecare clipă. Tot ce-mi doresc cu adevărat este legat de sănătate, pace și liniște și, de fapt, nu cred că este cineva pe lume care să nu jinduiască la asta. Daaaar… pentru că așa e datina și pentru că sunt înconjurată de mulți oameni care mă iubesc și care vor să-mi facă suprize, m-am gândit să fac o listă cu cadouri care într-adevăr mi-ar aduce bucurie. Așadar, să începem:

  • Un pandantiv în formă de fulg de zăpadă. De aproape 20 de ani îmi doresc unul, mai exact de la difuzarea pe ProTV a emisiunii în care Emil Călinesc a avut-o ca invitată pe Claudia Schiffer la Chestiunea zilei. Nu aveam internet pe vremea aia și interviurile de acest gen erau rare mai ales dacă protagoniștii erau de o asemenea anvergură. Drept urmare m-am uitat cu sufletul la gură de la cap la coadă și am sorbit fiecare cuvințel. Printre altele, frumoasa vedetă a spus că parfumul ei preferat este unul natural, mai exact uleiul esențial de vanilie și nu vreun parfum creat de o casă renumită iar la întrebarea ce bijuterie poartă, și-a arătat încântată lănțișorul pe care îl avea la gât și de care era agățat un fulg superb cu diamante micuțe, o creație Bvlgari. bvlgari snowflake
  • O invitație la ceaiul de după amiază într-un restaurant luxos. Un posch afternoon tea, pe vorba englezului. Genul acesta de meniu/ ieșire/ distracție, nici nu știu exact cum să-i spun, nu cred că există în România sau eu cel puțin nu știu să fie pe undeva. În schimb în Anglia am văzut mereu prin vitrine reclame care mă lasă să visez la ceva extrem de elegant. Deci îmi doresc să ajung într-un local select, cu mobilier sculptat clasic, cu tapet de mătase, sfeșnice și oglinzi, cu veselă de porțelan adevărat și neapărat cu platouri etajate pline cu prăjituri delicioase. Ceaiul să fie servit de chelneri politicoși care poartă mănuși albe iar muzica ambientală să fie întreruptă doar de clinchetul lingurițelor de argint strălucitor. Am văzut scena asta în realitate numai că eu mă aflam în stradă, de partea cealaltă a geamului, și acolo mi-a rămas gândul :) Ca să vă faceți o idee, costă de la 25 de lire în sus de persoană. Scump,  dar e o experiență pe care aș vrea să o încerc.posch tea
  • Și dacă tot vorbim de Anglia și de plecările mele, mi-ar plăcea să am acolo, la fel ca acasă, tot ceea ce este necesar ca să îmi fac părul după ce mă spăl pe cap. E adevărat că am deja un uscător de păr, dar mie nu-mi trebuie un uscător ci exact unul din acesta. Și nu-mi trebuie o placă de întins părul ci exact una din astea. S-ar putea să vă pară pretenții nefondate dar femeile știu că o zi în care părul nu-ți stă ca lumea poate fi compromisă din start :)
  • O pisică. M-aș bucura foarte tare dacă aș primi o pisică bengaleză. Știu că cel mai bine ar fi să adopt una abandonată și nu neapărat de rasă (ceea ce am și făcut) dar o superbitate tigrată mi-ar depăși orice vis. Cel mai probabil asta nu se va întâmpla niciodată pentru că bengalezele astea sunt extrem de scumpe, prețul lor pleacă de la o mie de dolari pentru cele cu origine dubioasă și poate ajunge până la 20000-25000 de dolari pentru cele cu certificat genetic și care miaună în 3 limbi de circulație internațională. bengal cat
  • Bilete de avion. Oricând și oriunde. Să văd lumea, să vizitez orașe, să întâlnesc oameni, să încerc mâncăruri noi, să învăț geografie și istorie, să experimentez senzații necunoscute și să mă bucur de libertate. N-am niciun loc pe lumea asta în care să nu-mi doresc să merg, poate doar în cele cu zone de război unde ar fi periculos pentru moment, în rest, începând de la Bucovina până în Papua Noua Guinee și de la Iași până în Pampasul argentinian, aș pleca mâine. Iar cum cea mai realizabilă destinație din lista mea este târgul Ieșilor… de ce nu? N-am mai fost dinainte de revoluție și este unul din orașele mele de suflet pe care m-aș bucura enorm să-l revăd. Am văzut de curând niște poze din spatele Palatului Culturii de zici că ești la Versailles. Musai să văd cu ochii mei cu ce s-au îndeletnicit moldovenii în ultimii ani :)

Voi ce dorințe materiale aveți? I-ați scris lui Moș Crăciun sau vă bazați pe intuiția lui?

Share This:

Citește mai mult

pisica in pat

Lucruri pentru care nu mai vreau să mă justific

        Poate asta vine odată cu vârsta, poate așa mi-a fost firea dintotdeauna sau poate e o combinație între cele două dar cred cu tărie că nu trebuie să dau explicații sau să mă justific în vreun fel în fața nimănui pentru unele lucruri pe care le fac în felul meu. Vor exista întotdeauna oameni care să mă judece pentru că gândesc altfel decât ei sau că deciziile mele de a-mi trăi viața sunt total diferite de ale lor și asta începând de la lucrurile mărunte până la cele care ne influențează parcursul.

        Astăzi sunt pornită pentru că cineva s-a trezit să-mi țină teoria chibritului argumentând cu teorii savante legate de tradiții și cultura populară românească că fac o mare greșeală împodobind bradul de Crăciun la începutul lunii decembrie. Că distorsionez mesajul creștin al Crăciunului, că m-a influențat prea mult filiera occidentală, că am transformat sărbătoarea într-un eveniment consumerist și alte bla-blauri pe care oricum le aud zilnic la TV. M-am enervat instant ca de obicei când văd că cineva judecă după aparențe și mai mult decât atât, încearcă să-și impună propriile idei fără a le accepta pe ale altora. Nu văd niciun rău în a-mi împodobi casa cu luminițe și beteală înainte de termen. Ba chiar, dacă am chef, nu mă împiedică nimeni să ascult Jingle Bells în mijlocul verii, să beau vin fiert cu scorțișoară de ziua mea (în iunie) sau să fac drob de miel de Sfântul Ioan. Nu mai vreau să aud expresia așa se face. Până la urma urmei luna cadourilor capitaliste și marele praznic al Nașterii Domnului nu se exclud reciproc și pot foarte bine să meargă în paralel dar, după cum spuneam, nu o să mă justific de ce fac așa și nu altfel.

        Numărul doi intră tot la categoria lucruri mărunte sau, în orice caz, nu de importanță vitală deși unii cred că dacă eu dorm cu pisica în pat speranța de viață îmi scade considerabil din cauză de microbi, boli, păr în plămâni sau toxoplasmoză. N-am nici pe naiba nimic din toate astea deși se fac deja șapte ani de când ne giugiulim în fiecare seară. Ce-i drept nu dormim bot în bot, pisica se lăfăie la picioarele mele deasupra păturii și în nopțile lungi de iarnă îmi ține tare bine de cald iar dacă vreodată o să-mi iau toată menajeria în pat e doar problema mea. pisica in pat

        Un alt lucru pentru care nu mai vreau să mă justific în fața nimănui este modul în care îmi cheltuiesc banii. M-am săturat să se uite unii chiorâș de câte ori plec sau mă întorc dintr-o vacanță. Călătoriile sunt pentru mine cel mai plăcut mod de a cunoaște lumea iar amintirile astfel create sunt singura avere pe care o luăm cu noi atunci când trecem dincolo. Așa că n-o să mă mai justific în fața nimănui de ce în loc să-mi schimb mobila în sufragerie prefer un city break in Madrid sau de ce în loc să-mi schimb mașina în fiecare an prefer să dau o fugă într-un city break in Copenhaga. Chiar așa, sper ca asta să se întâmple cât mai curând, poate chiar anul viitor. Am mai fost odată la Copenhaga, în ’96 dacă bine țin minte, dar atunci aveam cu toul alte priorități și n-am reușit să vizităm prea multe iar din cauza vremii (era cel mai geros și înzăpezit februarie din ultimii 50 de ani) nu am putut să luăm orașul la pas.

        Am ales să scriu azi doar despre 3 lucruri, cele care m-au iritat cel mai des în ultima perioadă dar lista mea e de fapt mult mai lungă și ar putea continua cu modul în care îmi petrec timpul liber (prea mult internet și social media!!) sau mizeriile pe care le mănânc (da, nu sunt o fană a salatelor fără dressing și a felurilor raw vegan). Astea ar fi cele soft că dacă trecem la vaccinuri, familia tradițională sau opțiunile politice e vai și-amar :) I agree to disagree, deci, luați-mă așa cum sunt.

 

Share This:

Citește mai mult

gucci1

Trenduri care ar trebui să moară

        Dintr-un singur punct de vedere e bine că a trecut vara, cel puțin nu o să mai vedem pe stradă hidoșeniile alea de papuci/ șlapi cu blană pentru că sunt convinsă că până la anul o să dispară moda asta.

        În schimb, de cum a dat frigul, fetele au renunțat la șorturile sexy și au trecut la pantaloni lungi. Gucci inspired :) Câteodată stau și mă gândesc că designerii de la Gucci își bat joc de muritorii care se uită cu venerație înspre ei înclinându-se ca în fața zeităților. Îmi și imaginez cum fac ei un brainstorming gândindu-se ce să mai inventeze, ce să mai scoată pe piață astfel încât să nu poată fi comparați cu nicio altă casă de modă. Visează noaptea pantaloni de trening purtați cu pantofi stiletto cu tocuri amețitoare și, în mare secret, a doua zi lansează producția în serie limitată care va fi vizibilă publicului extaziat de marea inovație creativă în fashion-weekul de la Milano, New York sau Paris. Iar snobii din primele rânduri se aruncă disperați pe câte o pereche de 1500 de euro făcând stocurile sold out în următoarea săptămână. gucci1        Ce vedeți în poza de mai sus e varianta mai ieftină, adică modelul fără capse pe laterale, la crème de la crème  sau the very best of  fiind cam așa ceva:gucci2        Sper că ați prins ideea pentru că e simplă de tot: pantaloni de trening dar neapărat purtați cu tocuri, de preferință cât mai înalte. Coțofenele astea tinere și-au comandat deja imitații de douăzeci de ori mai ieftine de pe site-urile chinezești și și-au etalat outfiturile în mall :) Le-am văzut. Mi se par total aiurea dar probabil va trebui să mă obișnuiesc pentru că din primăvară ochii o să ne fie zgâriați de o nouă viziune artistică. Sutienele purtate la vedere. Luați de vă minunați :)bluze

Share This:

Citește mai mult

catel2

L-am salvat pe Arhimede

        Era una din diminețile alea urâte de toamnă târzie și cețoasă când frigul ți se instalează în oase și nu mai scapi de el decât pe la ora prânzului. Mă îndreptam fără entuziasm și cu gândurile aiurea spre serviciu ocolind cu atenție bălțile murdare în timp ce săream de pe o bordură pe alta. Intrarea în clădirea în care lucrez se vede de departe, chiar din micul parc pe care îl traversez în fiecare zi și de data asta mi s-a părut ciudat cum toată lumea se oprea câteva clipe înainte de a apăsa pe clanță uitându-se la ceva aflat pe scări. Abia când am ajuns în dreptul porții mi-am dat seama ce le atrăsese atenția: în capul scărilor, lipit de perete, mic și necăjit, zgribulea un cățel tremurând ca varga. Un ghemotoc de blană încovrigat în jurul cozii, cu nasul băgat între lăbuțe căutând fără succes un petic de căldură. Nu scotea niciun sunet, nu se mișca deloc și doar ochii negri și strălucitori care reflectau lumina becurilor de pe stradă trădau mica viață care pulsa în trupușorul lui.

        N-am avut puterea să mă uit cu atenție la el, mi se chircise inima și creierul mi se blocase ca întotdeauna când văd astfel de scene care mă impresionează până în rărunchi. Cât de hain trebuie să fii să arunci în stradă în prag de iarnă un astfel de suflețel fără să îți pese că îl vei supune unei morți sigure și de cele mai multe ori precedată de zile de înfometare, de chin și suferință? Am intrat ca teleghidată, am semnat condica, m-am dus în birou, mi-am dat haina jos și m-am trântit pe scaun  în timp ce mintea mea căuta cu disperare o soluție. Pentru moment nu aveam nici cea mai mică idee cum aș putea salva cățelul dar știam că nu pot să îl las acolo așa că m-am ridicat și m-am dus după el. L-am luat în brațe așa murdar cum era și m-am întors cu el în birou înfruntând privirile dezaprobatoare ale paznicului și ale câtorva colegi care și-au dat ochii peste cap. Am apucat doar să mai aud în urma mea câteva comentarii enervante legate de pureci, microbi, boli și pericole pentru copii după care am închis ușa răsuflând ușurată. Cel puțin pentru moment cățelul se afla în siguranță.

        Colega mea de birou e mare iubitoare de animale și știam că îl va accepta între noi până voi găsi o soluție, problema cea mai mare venea din faptul că lucrăm cu publicul și nu știam cum va reacționa micuțul animal, dacă va plânge, dacă va fi agitat, dacă va deranja, dacă va face pipi, caca, știți voi cum e cu o ființă vie. Clar, locul lui nu era acolo dar nici nu puteam să-l las să ajungă sub roțile unei mașini. Din fericire, când a dat de căldură, a picat zdrobit de oboseală. A mai apucat să bea doar un pic de apă și să ia câteva îmbucături din sandwich-ul meu după care a dormit neîntors vreo trei ore pe o bucată de molton. Atât de profund s-a scufundat în somn încât la un moment dat am crezut că poate o fi fost bolnav bietul de el și a murit dar când l-am verificat s-a întors doar leneos și fericit de pe o parte pe alta.

         Cât timp a dormit, nimeni nu i-a semnalat prezența. Un singur coleg dintr-un alt serviciu l-a observat întrebându-mă intrigat: Ce e cu Arhimede ăsta aici? N-a mai așteptat răspunsul și a ieșit la fel de repede cum a intrat dar deja eu apucasem să rețin numele. Să trăiască deci nașul lui Arhimede :) catel gasit

        Am dat zeci de telefoane, mi-am pus toate pilele în funcțiune, m-am zbătut, m-am agitat, am întrebat, am căutat pe cineva să-l adopte, l-am pus pe Facebook și am tot sperat să îi găsesc un stăpân. N-am vrut să-l trimit la adăpostul pentru câini pentru că circulă prea multe zvonuri despre ce se întâmplă acolo. Eutanasiere și lucruri mult mai urâte. Două colege inimoase s-au implicat și ele cu tot ce au putut dar orele treceau iar noi tot nu găseam o soluție. Între timp pe Arhimede l-a apucat cheful de joacă ceea ce a înrăutățit situația pentru că nu era nici locul, nici momentul de alergat printre scaune și mese cu jucării improvizate din pahare de unică folosință. Bineînțeles că a făcut și-un pipi dar am curățat repede după el cu hârtie igienică și șervețele parfumate. Din fericire numărul doi nu s-a produs.

        Acasă între pisici era exclus să îl duc, la garaj la fiul meu nici pe atât. Avem deja trei câini despre care v-am povestit aici și nu mai avem loc de încă unul plus că nici nu poți să arunci un puiuț între ditamai matahalele că nu știi cum reacționează, poate se lasă cu bătaie și scandal și e de-a dreptul periculos. Dacă îl mănâncă de viu? Orele treceau, se apropia timpul de plecat acasă și pe mine mă cuprindea o disperare din ce în ce mai mare. Cu douăzeci de minute înainte de terminarea programului s-a produs însă minunea. O asociație la care insistasem telefonic din oră în oră a acceptat să-l ia pe Arhimede. Nu mai aveau locuri, erau deja supraaglomerați dar până la urmă au făcut pe dracu-n patru și l-au acceptat ba, mai mult decât atât, a venit cineva după el. Îmi venea s-o pup pe doamna  care l-a luat cu pătură cu tot și care ne-a povestit că cel mai probabil cățelul nostru va ajunge să fie adoptat în Anglia după ce bineînțeles va fi deparazitat, vaccinat și sterilizat când va împlini șase luni. Atât de ușurată m-am simțit că parcă pluteam. Dacă trebuia să îl las înapoi pe stradă, cred că mă îmbolnăveam.

        Din păcate văd mult prea des animale abandonate și întâlnesc foarte multe cazuri în care câini sau pisici au nevoie de ajutor dar n-am cum să mă implic de fiecare dată. Se întâmplă însă uneori, cum a fost și acum, să mă lovească ceva în moalele capului și să simt că nu mai pot face niciun pas înainte dacă nu rezolv problema și nu scot la liman suflețelul mic. Cu toate astea însă, cu toată dragostea mea pentru animale, nu cred că aș putea să fac voluntariat sau să lucrez într-un adăpost sau clinică veterinară, simt că psihic nu aș face față să dau piept cu atâta suferință… Deocamdată însă mă bucur pentru mica mea reușită.

Share This:

Citește mai mult