6 motive pentru care să îți cumperi o mașină second hand

        Nu am avut niciodată o pasiune pentru mașini și nici nu m-a interesat subiectul decât în măsura în care un autoturism îți satisface nevoia de a te deplasa dintr-un loc în altul în condiții de confort. Dacă cineva mă întreabă ce mașină are cutărescu pot doar să îi spun dacă e roșie, neagră sau argintie, deci cam la nivelul acesta sunt. Mărcile le rețin doar în măsura în care îmi trec pe la ureche și desigur că marile branduri îmi sună cumoscut dar despre modelele noi care apar an de an nu pot să spun absolut nimic.

       De aceea, atunci când am văzut în fața blocului o mașină imensă, albă și foarte strălucitoare din care s-a dat jos vecina mea, nu am rămas deloc impresionată. Adică am observat că e ceva nou dar nu am simțit efectul de waw! pe care ar fi scontat. I-am urat să o stăpânească și să o conducă sănătoasă dar ea, fiind extrem de entuziasmată de achiziție, a insistat să îmi dea tot felul de detalii care, deși nu mă interesau, le-am ascultat politicos dând aprobator din cap. La un moment dat, pe când credeam că am scăpat, hodoronc-tronc, mi-a spus că mașina a costat 35000 de euro deși eu întrebarea asta nu i-aș fi pus-o în vecii vecilor. Ei, abia acesta a fost momentul în care am rămas bouche bée, pe românește cu gura căscată. Cum să dai pe o mașină, atunci când locuiești la bloc, o sumă care valorează aproape cât un apartament? asta e peste puterea mea de înțelegere. Bineînțeles că fiecare își cheltuiește banii cum vrea, eu însă, și  desigur acesta este un consens în familie, cred că există câteva motive pentru care este mai avantajos să cumperi o mașină la mâna a doua decât una nou nouță:

  1. Economisești o grămadă de bani la prețul de achiziție – asta desigur dacă poți supraviețui fără mirosul de mașină nouă. Este de departe motivul cel mai important care deschide lista și pe care îl vede oricine.
  2. Deprecierea valorică este mult mai mică și mai lentă la un vehicul care are cel puțin trei ani. Se știe că la o mașină nouă prețul îi scade brusc deja din momentul în care a ieșit pe poarta fabricii și după două zile sau 200 de km parcurși deja valoarea de piață i-a scăzut cu 10%. Cea mai abruptă și cea mai dramatică depreciere este în primii ani de utilizare. Apoi, după 2-3 ani chiar dacă valoarea (firește) continuă să meargă în jos, panta este mult mai lină. Cumperi o mașină de 5000 de euro, veche de 5 ani, o folosești un an și dacă o îngrijești bine, s-ar putea să o vinzi cu aproape același preț cu care ai luat-o ceea ce la o mașină luată de nouă, folosită un an, este exclus.
  3. Poți conduce o mașină „mai bună” decât ți-ai putea permite altfel. Un Mercedes, de exemplu. Zic și eu, că sunt mașini scumpe și mai ales dacă îți dorești să ia ochii e destul de puțin probabil să poți lua una din reprezentanță cu banii jos.
  4. Dacă ești o persoană pasionată de mașini, îți place să testezi și să conduci mai multe modele, le poți schimba ca pe șosete. Bine, poate exagerez, dar piața de mașini second hand oferă o varietate incredibilă pentru șoferii pasionați, pentru toate gusturile și toate tipurile de personalități de la  Dacia Logan la Opel Astra și la BMW.
  5. O mașină, hai să-i zicem ”uzată” vine cu propriile avantaje iar beneficiul principal este, sau ar trebui să fie, senzația de a conduce fără tensiune,  relaxat și fără frica, oarecum de înțeles, de a nu zgâria, stropi, murdări sau, mai rău, de a lovi mașina. Pentru mine, din exterior privind lucrurile, nimic nu mi se pare mai patetic decât proprietarii de mașini care suferă când un porumbel își lasă găinațul pe parbriz.

        Poate că dacă m-aș gândi mai mult, aș mai găsi și alte motive pentru care este mai avantajos să cumperi o mașină second hand decât una nouă dar mă opresc aici. Hmmm… poate ar merita abordat și subiectul costului întreținerii știut fiind faptul că la mașinile noi, pentru a benficia de garanție, orice mică reparație sau revizie trebuie făcută doar în anumite service-uri agreate de dealeri și unde tarifele urcă până la cer. Alți bani, altă distracție. Deci acesta ar fi al șaselea motiv. În rest, mai adăugați voi.

 

 

Share This:

Read More

Idei de cadouri de Crăciun

        Nu-mi vine să cred ce puțin mai este până la Crăciun și cât de repede a trecut anul acesta care, să recunoaștem, a fost unul mizerabil. Dar bucuria sărbătorilor care se apropie nu mi-o poate lua nicio pandemie din lume oricât de panicarde ar fi știrile care ne asaltează din toate părțile. Și, desigur, niciodată nu e prea devreme să ne gândim la cadouri pentru cei dragi și, de ce nu, pentru noi înșine. Crăciunul nu s-a transformat în ceva comercial decât în măsura în care vrem noi să-l privim așa, iar dacă partea cu cadourile ocupă un loc important în pregătiri, asta nu înseamnă că nu ne aplecăm și asupra laturii spirituale. Iar a face daruri celor din jurul nostru este o tradiție care a ocupat întotdeauna un loc important în toată această magică sărbătoare. Drept urmare, cred că acum este cel mai propice moment pentru a face cumpărături pentru că Black Friday este în plină desfășurare.

        Pe cât de mult îmi place să fac cadouri, pe atât de pretențioasă am devenit în a primi. Și să nu credeți că mă refer la partea materială, ba din contră, consider că nu prețul mare crește calitatea unui cadou ci merg pe ideea că și lucrurile pe care nu dai o căruță de bani dar care sunt alese cu grijă pot fi alegerea perfectă. Două mari criterii am atunci când aleg să fac daruri: să fie consumabile, iar dacă nu sunt consumabile, să nu fie voluminoase. Îmi aduc aminte ce îngrozită am fost atunci când la ziua unei prietene aceasta a primit un urs imens de pluș, o jucărie de altfel foarte drăguță și amuzantă dar pe care realmente nu mai avea unde să o depoziteze în apartamentul de două camere ticsit de tot felul de lucruri. Merg deci pe ideea de a face aceleași cadouri pe care și mie la rândul meu mi-ar plăcea să le primesc. Ciocolată, bomboane, poate o sticlă de vin bun sau un lichior fin sau, mai degrabă, cosmetice pe care toată lumea le folosește.

        Din păcate epoca machiajului a apus în perioada covidului sau, hai să zicem, a rămas doar partea de sus a feței care merită atenție pentru că ce sens are să îți pui ruj sau fond de ten pe sub mască? doar ca să o murdărești bine… în schimb sunt la mare căutare produsele de skincare. Adică eu asta aș face cadou: produse de îngrijire a tenului. Sau a corpului. Sau balsamuri de buze care sunt aur curat în perioada când purtara măștii favorizează uscarea buzelor mai ceva ca alizeul saharian. Neutrogena este un brand pe care îl ador și în special gama Hydro Boost mi se pare perfectă pentru hidratarea oricărui tip de piele.

        În cazul în care așa avea îndoieli asupra preferințelor sau a tipului de ten, produsele de igienă sunt o alegere cu care nu ai cum să dai greș. În seturi gata pregătite de producător sau, și mai bine, în combinații făcute după propriul gust și buzunar.

        Și the last but not the least parfumurile… deschid controversatul subiect al parfumurilor unde gusturile diferă atât de mult. Propunerea mea este Cabotine Rose de Grès, un parfum floral subtil, curat și ușor care nu provoacă dureri de cap. Eu l-am descoperit relativ recent după ce ani de zile am purtat mult mai invazivul Cabotine (cel verde). Dar varianta aceasta roz, care are aceeași sticluță (doar că pe roz), mi se pare că este mult mai ușor de îndrăgit pentru că se potrivește (aproape) oricui. E o adiere naturală de flori proaspete, și n-aș spune neapărat trandafiri deși numele asta sugerează, ci mai degrabă bujori de primăvară. Un deliciu olfactiv!  Iar  prețul…  prețul  îl  face  cu  adevărat  irezistibil.  Intrați  pe  site-ul  Notino  și  vă  veți  convinge  🙂

Share This:

Read More

Blueair sau compania care își scuipă clienții în cap

        Chiar dacă este pandemie, chiar dacă în cea mai mare parte a timpului am stat acasă, ocazional tot am avut prilejul să călătoresc  și am făcut-o cu toate mijloacele de transport, inclusiv avionul. Astăzi o să vă povestesc experiența nefericită pe care tocmai am avut-o cu Blueair, compania aviatică lowcost înregistrată în România, cu angajați români, logistică românească și comportament, de asemenea, băștinaș. Autohton get beget. Că doar nu rezonează să fii român și să te fandosești ca un gentleman. Sau ca o lady de inspirație britanică. Pentru că despre o duamnă este vorba și ea este personajul principal al relatării de față. O angajată a companiei Blueair, lucrând din spatele unuia din calculatoarele de la checkin, o femeie între două vârste,  relativ frumoasă la chip și cu părul vopsit negru ca pana corbului. Îmbrăcată într-o uniformă de culoare închisă, cu fustă creion și un sacou foarte cambrat, iar în picioare cizme cu tocuri subțiri amețitor de înalte, negre, din piele întoarsă și care îi veneau până la genunchi. Toate aceste amănunte le-am reținut în timp ce încercam să detectez un ecuson cu numele pe care însă nu l-am văzut nicăieri. După modul în care își îndrepta mersul bocănind ascuțit cu tocurile pe gresie  atunci cînd cobora între pasageri și după privirea importantă și sfidătoare cu care își dădea ochii peste cap atunci când încerca să organizeze coada, am asemuit-o în gândul meu cu Cruella de Vil. Numai că spre deosebire de personajul din 101 dalmațieni, femeia noastră nu voia să omoare căței ci oameni.

        Acțiunea se desfășoară într-o zi de noiembrie, duminică dupămasa, în incinta aeroportului Otopeni. Checkin-ul pentru toate zborurile Blueiar, indiferent dacă erau interne sau externe, se făcea la ghișeele 6-10. Adică asta spunea afișajul, pentru că de fapt erau deschise doar două din cele cinci și bineînțeles coada era destul de lungă. În fața primului ghișeu funcțional se afla un grup de 4-5 persoane cu 20 de tone de bagaje, sarsanale și papornițe agabaritice pe care acolo l-am găsit, acolo l-am lăsat. Nu știu ce tot moșmodeau dar lucrurile se mișcau foarte încet înspre deloc. Ca să ajungi la al doilea ghișeu deschis trebuia să ocolești grupul și din când în când tipa de care vă spuneam, striga Poftiți și aici iar următorul pasager își făcea loc printre îngrămădiții de la ghișeul unu și banda care trasa marcajul pentru ”siguranța pasagerilor împotriva covid”. Cel care aștepta nu avea cum să vadă când se elibera ghișeul pentru că era oarecum în afara zonei sale de vizibilitate așa că, logic, pleca din loc doar când se auzea strigat. Adică Poftiți și aici! Organizare zero, dar să nu dăm totuși  vina pe cei de la aeroport pentru că poate nu se așteptau să le apară grupul de nomazi. Sistemul cu strigatul a funcționat relativ bine până când, la un moment dat, unul din pasageri nu și-a dat seama că trebuie să înainteze, poate și din cauza anunțurilor care se auzeau în difuzoare suprapuse peste zumzetul mulțimii, poate și din cauză că nu a fost atent la doamna profesoară. Care s-a enervat maxim, s-a dat jos de pe podiumul pe care era amplasat biroul ei și pocnind din tocuri ca un nazist s-a îndreptat în vijelie către personajul neascultător… Dar ce naiba, chiar nu auziți când vă strig?? Cum adică ce naiba? Am rămas blocată. Și nu doar eu, ci toți cei care așteptam, am făcut ochii cât roata carului holbându-ne la șefa care nu mai avea multe și îi lipea o palmă celui care perturbase rutina.

        Faza numărul doi. Între timp au mai trecut vreo 10 minute și o familie (formată din trei adulți și un bebeluș) care  terminase de făcut formalitățile a rămas în zona celor care așteptau și au fost invitați să elibereze locul și să se îndrepte către controlul de securitate. Numai că aceștia, deși au urmat traseul marcat cu benzi despărțitoare, s-au întors înapoi, de cealaltă parte a grilajului, așteptând să termine și cei cu care veniseră împreună. Mare greșeală! Vulturoaica s-a isterizat maxim și a început să țipe cu o voce ascuțită de parcă oamenii erau niște criminali V-am spus să eliberați zona, ați făcut checkin-ul și nu mai aveți de ce să stați aici, pe acolo e drumul, nu mai aveți ce aștepta aici!!  și apoi, cu fața întoarsă către noi parcă cerând  aprobare: Uite și la asta, cu copilul de două luni vine să ne sufle în ceafă în loc să stea acasă! Muțisem complet. Cred că nici în anii 90 la oficiul poștal de la bunica din sat  nu mai asistasem la astfel de reacții violente din partea unui funcționar care lucrează cu publicul. Turnând gaz peste foc, femeia cu bebelușul a ripostat Doamnă, suntem un grup, vrem să trecem toți deodată, ce nu înțelegi? Adevărul este că tânăra mamă nu încurca deloc circulația și nu era obligată de nimeni și de nimic să meargă la controlul de securitate după ce-și predase bagajul decât exact atunci când ar fi avut ea chef. Poate avea avionul abia peste două ore și poate avea poftă să iasă în fața aeroportului să fumeze o țigară sau să se uite la cer, nu e treaba și problema nimănui ce face omul în timp ce așteaptă să treacă timpul. Ideea e că nu făcea nimic ilegal sau împotriva normelor de comportament social. Dialogul nu s-a oprit însă aici pentru că, nu-i așa, cel mai deștept trebuie să aibă întotdeauna ultimul cuvânt și, cu forțe proaspete, doamna de la Blueair a mai strigat odată ca să audă toată lumea Să nu te pui cu mine că îți arăt eu de ce sunt în stare!! ceva de genul ciocu’ mic că aici eu conduc și, roșie de furie, s-a trântit înapoi pe scaun.

        Un cetățean grăbit (din ce reușeam eu să aud pentru că eram la o oarecare distanță, am înțeles că avea zborul în câteva minute) a intrat în fața mea venind din cealaltă parte a cozii dar cum nu eram în criză de timp, desigur că am fost înțelegătoare și l-am lăsat. A predat bagajul și a plecat. Apoi a mai venit un cuplu cu aceeași problemă iar apoi încă trei cetățeni care probabil nu știau că de fapt coada era în cealaltă direcție. Practic m-am trezit (împreună cu toți ceilalți care așteptaserăm docili deja de vreo juma’ de oră) că stăm ca fraierii în timp ce sunt serviți unii care veniseră după noi. M-am apropiat de ghișeu și am întrebat care e regula după care se preiau pasagerii la care tipa, foarte oțărâtă, m-a repezit și mi-a spus că imediat urmez eu și să am un pic de răbdare. Bine, zic, doar am întrebat... dar nu am apucat să termin fraza că m-a străfulgerat cu privirea și a urlat Nu mai întrebați nimic! Realmente am intrat în stare de șoc pentru că, jur, nu îmi aduc aminte să mai fi țipat cineva așa la mine în public. Sau poate pe vremea lui Ceaușescu prin vreo alimentară în care nu se găsea nimic și când băga marfă ne înghionteam ca proștii la coadă deranjând semizeii din spatele tejghelelor aka vânzătoarele. Dar în zilele noastre, libere și luminoase, no way!

        Și ultima fază, momentul în care am decis că voi face o sesizare scrisă către conducerea companiei, a fost discuția la care am asistat înmărmurită. O pasageră, o femeie simplă, și cu cunoștințe oarecum limitate despre internet, email, boarding pass sau checkin online avea ceva nelămuriri la care, bineînțeles nu a primit explicațiile cerute ci a fost trimisă să îl sune ”pe cel care i-a cumpărat biletul”. Apoi a fost întrebată ce bagaj are, iar femeia, basarabeancă după accent (cred eu) a răspuns ista în graiul moldovenesc și a pus trolerul pe cântar. Acritura noastră i-a replicat cu o greață de nedescris ridicând tonul Ce înseamnă ista? de parcă nu era evident ce înseamnă ”ista” având bagajul în fața ochilor. Cred că și unul care ar fi vorbit doar limba hindi ar fi priceput imediat. Acesta… i-a răspuns moldoveanca lăsând umilită capul în jos. Mi-a fost atât de milă de ea și m-am simțit atât de prost de parcă aș fi fost eu însămi în situație.

        De zeci de ori mi s-a întâmplat în Anglia să nu înțeleg din prima ce îmi spune casiera de la supermarket sau șoferul de autobuz, de zeci de ori i-am rugat să repete și niciodată nimeni nu s-a enervat. De zeci de ori cei cu care vorbeam nu au înțeles cuvinte sau denumiri pe care le pronunțam greșit și niciodată nu m-au făcut să mă simt prost atunci când mă corectau și vine acum o tută plătită din banii noștri, ca să ne presteze niște servicii plătite de noi iar ea să ne scuipe în cap. Cum e posibil așa ceva?

         Foarte rar fac reclamații, de fapt aproape niciodată, sunt genul care își spune că decât să fac rău omului mai bine iert și trec mai departe că n-o să mor din atâta lucru. Mă gândesc că poate a avut o zi proastă, că poate are necazuri acasă, că poate are pe cineva drag bolnav și că își revarsă frustrările pe mine dar de data asta s-a mers prea departe, prea urât, prea jignitor și aș spune chiar discriminatoriu. O să le scriu celor din management și o să le dau toate detaliile astfel încât această angajată să poată fi identificată și mă gândesc că nu va fi prea greu din moment ce am biletul pe care ea l-a emis pe numele meu.

        Problema e că nu știu dacă voi rezolva ceva. De ce? pentru că Blueair se pare că nu își dă prea mare silința în a-și satisface clienții deci nu știu dacă vor fi sau nu șocați de comportamentul angajatei.  Nu am putut ateriza la Cluj din cauza ceții și am fost redirecționați la Sibiu unde urma să fim preluați de un autocar care să ne ducă la Cluj. Din momentul în care s-a știut acest lucru a trecut o oră și 40 de minute și nici urmă de autocar, asta în condițiile în care zborul București-Cluj durează doar 50 de minute. În aeroportul din Sibiu nici picior de angajat Blueair, nici persoană de contact, nici telefon, nici scaune pe care să stai, nici nimic. Call centerul este închis duminica! nu ai unde să suni. Am plecat cu un bișnițar care ne-a luat 100 de lei de persoană, înghesuiți patru într-o mașină. Noroc chior. Pe restul călătorilor i-am lăsat în Sibiu așteptând autocarul care, spre binele lor, sper să fi apărut în timp util. Nu de alta, dar duminică noaptea intra în vigoare ordinul care spunea că ai nevoie de declarație ca să poți hălădui pe ogoarele patriei. O amendă îmi mai lipsea și ziua s-ar fi încheiat apoteotic.

 

Share This:

Read More

Cum te poți trata de insomnie fără niciun medicament

        E o metodă simplă și eficientă, experimentată pe propria piele despre care cred că v-am mai spus eu odată, mai demult, dar atunci cumva nu o luasem în serios. Mi se părea ceva amuzant și atât. Despre ASMR vorbesc. ASMR este prescurtarea (acronimul) pentru Autonomous Sensory Meridian Response. Nu știu să traduc în limba română, adică știu dar nu are nicio relevanță, cel mai bine cred că ar fi să spunem că este o metodă de relaxare, un fel de masaj al creierului care induce senzații plăcute pe care cele mai multe persoane le experimentează atunci când aud anumite sunete care uneori pot fi combinate și cu imagini. Un fel de tingles (iar nu găsesc cuvântul în română)… Să spun fiori (pentru că frisoane sună prea abrupt), deci niște fiori care încep în creștetul capului și coboară plăcut înspre ceafă, gât și umeri făcând să-ți simți pleoapele din ce în ce mai grele iar apoi să închizi ochii.

        Cum poți să testezi aceste senzații? foarte simplu, intrând pe YouTube și vizionând filmulețele unde (nici nu știu cum să-i numesc)… acești artiști? terapeuți? practicieni? influenceri? … mă rog, niște oameni se filmează în timp ce creează diverse sunete discrete fie din frecarea/ fâșâirea/ zgârierea sau lovirea unor mici obiecte, fie cu ajutorul vocii lor. Cu siguranță veți găsi o mulțime de astfel de clipuri, ASMR fiind unul dintre cei mai căutați termeni de pe YouTube. Desigur fiind vorba de experiențe video, sunetele se suprapun imaginilor cu persoane care se lasă pieptănate, masate, machiate sau mângâiate sau uneori nici măcar nu este vorba de persoane ci vezi doar o mână care se plimbă peste diverse suprafețe jucându-se ușor cu unghiile sau bătând tactul.

        Cele mai bune exemple de stimuli care provoacă aceste senzații plăcute sunt vorbele (uneori neinteligibile) rostite în șoaptă, zgomotul produs de diverse lichide turnate în pahare, răsfoirea paginilor unei cărți, împăturarea șervetelor, a prosoapelor sau a altor materiale textile, foșnitul pungilor de plastic sau atingerea microfonului care înregistrează sunetul cu, de exemplu, vârful unei pensule. E greu de explicat în cuvinte așa că cel mai bine ar fi să vedeți (și să auziți) astfel încât să vă formați propria părere. Însă dacă ambientul nu este cel potrivit, adică acasă, în liniștea căminului, în stare de relaxare și pregătit pentru somn, cel mai probabil acest tip de video s-ar putea să vi se pară o aiureală completă.

        Nu am probleme cu somnul și adorm relativ ușor  însă uneori seara îmi face plăcere să mă las adormită vizualizând imagini din saloanele de frumusețe în care clientelor li se fac diverse tratamente faciale. De cele mai multe ori asta se întâmplă în Vietnam și toată procedura nu costă decât 3-4 dolari. Dacă o să ajung vreodată acolo, cu siguranță o să vreau să încerc și eu pentru că este ceva unic. Timp de 15-20 de minute, sau uneori chiar mai mult, mâinile vrăjite ale  unei fete extrem de îndemânatice întind și masează cu mișcări care trădează o lungă experiență pe fața pacientelor  super relaxate tot felul de creme și loțiuni care apoi sunt înlăturate cu dischete demachiante. La sfârșit aplică o masca pentru fata pe care o lasă să acționeze în timp ce îi spală părul. Sunt aproape sigură că aceste cliente adorm în timpul procedurilor dacă și pe mine, care doar mă uit prin intermediul unui ecran, mă ia un somn de abia îmi mai țin ochii deschiși. Iar când micuța vietnameză începe să ia șuviță cu șuviță și să întindă masca de păr pe toată lungimea firului, abia mai apuc să opresc telefonul ca să nu meargă în gol toată noaptea. Și dusă sunt!

        La mine asta funcționează cel mai bine, altora însă le plac video-urile cu vorbărie. Cu șoptit la ureche, adică. Eu însă dacă aud că cineva vorbește, mă concentrez să aud ce spune și, desigur, nu pot adormi. De aceea criteriul meu de căutare pe YouTube este asmr no talking. La început mă gândeam că poate ceva nu e chiar în regulă cu mine, să stau și să mă uit cum unei tipe i se spală părul și cum se scurge apa în chiuvetă dar apoi, văzând că astfel de clipuri au milioane de vizualizări, mi-am dat seama că mă încadrez în normalitate. Sau, cel puțin, așa cred 🙂 Voi? nu vă întreb dacă sunteți normali ci dacă ați luat vreodată în calcul asmr-ul în caz de insomnie.

 

 

Share This:

Read More

Cu covidul deasupra capului

        Am avut un weekend mizerabil, m-am trezit sâmbătă dimineața cu o stare de greață și m-am panicat. Nu că ar fi fost simptom clasic de covid dar am ajuns cu toții în starea în care orice junghi, orice strănut sau o simplă durere de cap să ne ducă cu gândul la infectarea pandemică. Tot timpul am senzația că sabia lui Damocles e gata să cadă și parcă într-un fel abia aștept să se termine. Știu  că nu mai e mult și vom trece cu toții prin boală, nu sunt pesimistă de felul meu (și chiar în condițiile actuale de panică nu cred că finalul va fi catastrofal) dar bulgărele nu mai poate fi oprit cu toate măsurile care s-au luat.

        M-am tot învârtit prin casă, am deschis televizorul, am închis televizorul ca să-mi dau seama că de fapt toată senzația de rău și neliniște pe care o aveam nu era de natură fizică ci mai degrabă venea din toate informațiile negative care ne bombardează din toate părțile. Și nu vorbesc doar de tv ci și de toată presa online, de Facebook și alte rețele, de discuțiile de la serviciu, de conversațiile pe care le auzi întâmplător pe stradă, de radiourile care merg în magazine. Nu se întâmplă nimic bun și cu toate măsurile care s-au luat (unele, în opinia mea, total aiuristice) covidul continuă să-și facă de cap. Să fim serioși cum ar putea scădea cazurile dacă oamenii nu mai ies noaptea pe stradă? Bine că se înghesuie ziua la metrou și în magazine cu măști dubioase pe față…

        Și pe lângă nenorocitul de covid mai trebuie să suportăm aceleași mizerii cu care ne-am ”obișnuit” de ani de zile dar care acum au luat o amploare nemaiîntâlnită. Bezna minții. Unul care ajunge șef la Oficiul de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor fără să aibă măcar bacalaureatul în schimb își fabrică pe bandă rulantă masterate și doctorate, un prefect al capitalei care în timp ce tot orașul clocotește ridică naiv din umeri aflându-se la cumpărături, o țoapă care se agață ridicol de scaunul de primar pe care tocmai l-a pierdut prelungindu-și mandatul prin chichițe avocățești cu încă două-trei zile doar pentru a-i face în ciudă succesorului și tot felul de aberații care mă fac să-mi crească tensiunea.

        În vremurile normale (care acum ni se par toate bune deși poate nu au fost chiar așa) remediul pentru a ieși dintr-o astfel de pasă proastă era să mă aranjez frumos, să mă bibilesc și să ies undeva în oraș ca să îmi schimb gândurile. La un mall, la o terasă cu o prietenă, la un film, la o pizza, ceva de genul. Acum nu se mai poate nimic. Nici măcar să mă aranjez la chip. Nu m-am mai dat cu fond de ten de o sută de ani. Inițial, când purtatul măștii a devenit obligatoriu, mi-am spus că nu o să-mi schimb rutina și am continuat să mă machiez ca de obicei dar după un timp, după ce am văzut cât de tare se murdărește masca pe interior, parcă nu îmi mai venea să o pun la loc așa mizerabilă. Și să o schimb de zece ori pe zi chiar nu-mi venea așa că am renunțat la fondul de ten. La fel cum am renunțat și la ruj dacă și așa nu mă vede nimeni pe sub mască. Singurele chestii pe care continui să le folosesc în mod constant sunt o mascara de bună calitate și un sampon uscat Batiste, nu pentru că nu mă spăl pe cap suficient de des, dar am observat că pulverizat la rădăcină, îți dă instant un volum foarte frumos la păr. De fapt nu am ”observat” eu asta ci e un truc descoperit pe internet care chiar funcționează.

        Asta e fața mea la momentul actual, cu măști din astea colorate mă plimb și mă întreb care e eficiența lor față de cele care se găsesc în farmacii și care pe zi ce trece devin tot mai subțiri. Cred că dacă m-aș ambiționa, printr-o mască din aceea albastră de un leu aș putea umfla un balon. Nu ca să fiu cârcotașă dar cred că virusurile zburdă prin ele și pe lângă ele ca mieii pe câmpii.

         Orișicât, că au sau nu efectul scontat, legea e lege și trebuie să ne conformăm toți. Sau doar unii? că tocmai am văzut că Ciolacu a fost amendat pentru nerespectarea acestei reguli. Pe Orban nu a avut cine să-l amendeze că știu că și el a fentat… deci ce așteptări să mai avem de la cei care încă pun la îndoială existența virusului? Nu mai zic nimic, nu mai scormonesc canalele de știri că iar mă indispun. Mai bine spuneți-mi voi ce fel de măști folosiți? Din astea fancy sau din alea serioase, chirurgicale?

Share This:

Read More