O ploaie amărâtă nu încurcă planurile

        Am găsit pe Facebook un grup care se numește Vacanțe do it yourself, un grup cu oameni faini (în marea lor majoritate), evident pasionați de călătorii și unde găsesc o mulțime de informații utile, așa zisele tips and tricks legate de cele mai diverse destinații. Oamenii pun uneori tot felul de întrebări ciudate, împărtășesc experiențele atât pozitive cât și cele negative, vorbesc deschis despre costuri și îți dau o grămadă de idei despre locuri de vizitat sau despre lucruri de făcut. Sunt călători începând de la genul care adoră all inclusive până la genul hippie care n-ar ieși din camping nici morți, călători la business class sau alții care fac turul lumii pe bicicletă, montaniarzi scormonitori în creierii peșterilor până la amatori de croaziere luxoase, tineri care își cară bebelușii în mănducă pe drumurile din Thailanda până la octogenari cu spiritul tânăr care știu în continuare cum să se bucure de viață. Pe toți însă îi leagă pasiunea pentru călătorii.

        Ceea ce mă intrigă însă, și nu doar în cadrul acestui grup ci în general, este frica de fenomenele meteorologice și aici nu mă refer la condiții extreme care ar pune în pericol viața, nu, nu e nici pe departe vorba de uragane, furtuni, geruri siberiene sau căderi de zăpadă care să blocheze drumuri, e vorba doar de simple ploi. O teamă atavică de ploi care se întâmplă ca în unele țări să fie mult mai dese decât în Românica noastră și care pe unii îi sperie în așa hal încât sunt în stare să renunțe la a vedea orașele propuse pe itinerarul inițial.

        Bună, dragilor! plecăm joi la Bruxelles pentru 3 zile pline… și vremea se pare ca va fi ploioasă :(… ce am putea face? Planul era să mergem în Rotterdam într-o zi, eventual și Amsterdam în alta… dar suntem în pană de idei pe o asemenea vreme… Ne ajutați? 🙂

        Acesta e un exemplu de postare în care teama de ploaie mă face să mă gândesc dacă femeia care a scris-o a auzit vreodată că s-a inventat umbrela sau că, mai nou, există tot felul de materiale impermeabile din care se fac geci  ușoare ca fulgul pe care le porți fără să le simți și fără să-ți țină mâinile ocupate. Trăim totuși în secolul XXI și cred că am depășit demult stadiul de oameni ai peșterilor când, dacă te prindea ploaia te uda până la piele iar hainele nu ți uscau nici în trei zile. Așa că de unde până unde frica asta? Drept să spun, dacă ar fi de ales între două ”rele”, adică de a călători pe ploaie sau a călători pe caniculă, aș alege întotdeauna prima variantă. După cum spuneam, de ploaie te ferești ușor dar de caniculă nu prea ai cum te ascunde decât intrând la adăpostul aerului condiționat, eventual într-un mall 🙂 Și e păcat să pierzi vremea prin mall-uri când pe lumea asta sunt atâtea de văzut iar acum, slavă Domnului, se găsesc de toate și la noi. Nu mai e ca acum 20 de ani când, odată ajuns în occident, ziceai că ți-a pus Dumnezeu mâna în cap văzând bogăția de mărfuri de care erau pline rafturile magazinelor și era de neconceput să ratezi ocazia de a veni acasă cu niscaiva cosmetice de firmă, o pereche de ochelari ray-ban și ceva parfumuri barbatesti cu care să-ți dai gata soțul de Crăciun sau de ziua lui.

        Dar totuși, decât să stai ascuns în mall de teamă că te udă ploaia, nu mai bine îți vezi de planurile tale mergând înainte? M-am surprins de multe ori uitându-mă la englezii obișnuiți cu clima umedă din insulă și nu i-am văzut niciodată fugind ca disperații să se ascundă atunci când începe să picure. Dar ce spun eu ”fugind”… nu i-am văzut nici măcar grăbind pasul. Calmul lor proverbial îi face cel mult să își deschidă tacticos umbrela dar și asta doar atunci când începe să toarne cu găleata, în rest n-au nicio treabă…

        Desigur că și eu prefer cerul senin și un soare zâmbitor dar am făcut excursii minunate cu amintiri de neuitat și pe ploaie, fără să mă indispun și fără să îmi stric ziua din cauza norilor grei. Plimbarea pe Sea Wall de la Dawlish Warren, un  orășel  din  sudul  Angliei,  a fost  o experiență unică  deși  a plouat  din  prima  până în  ultima  clipă.  Sau  poate  tocmai  de  aceea  🙂

        Voi  ce  faceți  când  plouă?  înfruntați  vremea  sau vă  retrageți  în  bârlog?

Share This:

Citește mai mult

Sare-albastră, sare-albastră, totuși este scump în lume

        Trebuie să recunosc că am căzut și eu în capcana publicității conformându-mă trendului inițiat de cercetătorii cu studii publicate exclusiv pe Facebook și, în urmă cu câțiva ani, am cumpărat mult lăudata sare roz de Himalaya,  cea mai pură sare din lume, starea ei fiind menținută timp de milioane de ani de stratul gros de gheață care a ferit-o de poluare. Și, cum a stat ea de-a lungul erelor geologice ferită de intemperii, a ajuns acum o alternativă ”sănătoasă” la sarea obișnuită pe care o avem cu toții la masă. Afirmația asta, oarecum de bun simț deși nu este demonstrată științific, ar mai fi cum ar fi, dar articolele care vin să susțină că structura celulară a acestei sări înmagazinează ”energie vibrațională” sau că sarea roz previne bolile cardiovasculare și că reduce semnele îmbătrânirii, m-au trezit la realitate și mi-am dat seama că am cumpărat o mare minciună. Un rezultat al campaniilor de marketing concretizat într-o râșniță de sticlă cu o formă frumoasă, cu cristale roz care arată bine pe raftul din bucătărie (și în pozele de pe Instagram) dar care exact aceeași utilitate și același gust ca sarea din salina orașului în care m-am născut și care, cel puțin în zona unde locuiesc, se găsește gratis.

        Din fericire am trecut de mult de faza de oameni ai peșterilor și ca să ne procurăm sarea zilnică nu mai suntem nevoiți să rășpălim blocul de sare care se întinde sub pământ în aproape toată zona Ardealului. Mergem frumușel la orice magazin unde cu doi lei cumpărăm un kil de sare sau, dacă vrem ceva mai trendy-flendy, luăm o cantitate mai mică ambalată frumos într-un flacon cu găurele în capac și gata de a fi presărată peste mâncarea din farfurie.

        De câte ori văd râșnița mea cu sare roz de Himalaya mă gândesc ce naivă (ca să nu spun fraieră) am fost lăsându-mă înșelată de campaniile influencerilor care promovau niște aberații greu de înghițit de cineva care are pretenția că își folosește judecata proprie atunci când vine vorba de descoperiri senzaționale. Adică eu.

        Cum se zice, am pus o dată botul, a doua oară nu-l mai pun. Sărorologii au ajuns acum la un cu totul alt nivel, unul de importanță mai mare, mai tare și cu niște beneficii atât de fantastice de stă mâța-n coadă. Tocmai ce am văzut în magazine flaconașe cu sare albastră de Persia, o sare  celebră pentru culoarea ei unică (asta e adevărat) și  un gust deosebit, ușor dulce (cmon, sare dulce??) și aromă puternică și pregnantă. Ca o paranteză, vă spun eu că dacă scapi prea multă sare în oală, indiferent ce culoare ar avea sarea, aroma devine înfiorător de pregnantă 🙂 Verificat pe propria piele.

        Sarea albastră de Persia este delicioasă (chiar așa??) și este indicată în dietele vegane. De ce ar fi recomandată veganilor, asta nimeni nu poate să precizeze cu exactitate dar bag seama că sarea albă, țărănească, plictisitoare și lipsită de orice finețuri conține probabil urme de ouă sau lapte. Altă explicație nu am însă partea cu adevărat șocantă vine atunci când vezi prețul: 25,99 adică 26 de lei suta de grame. Sau două milioane șase sute kilu’ pe înțelesul celor care încă socotesc pe stil vechi. Iar prost e ăla care dă, nu ăla care cere.

        Era să pic jos când am văzut prețul dar n-am făcut-o pentru că mi-am dat seama că totuși există și alte variante ”sănătoase” de sare pentru bugete mai strâmtorate. Cum ar fi sarea neagră de Himalaya.

        E drept că fiind neagră e mai urâțică, dar ca beneficii nu e cu nimic mai prejos decât verișoara roz-bombon sau prietena bleu-ciel. La fel ca suratele, și sarea neagră e mai curată și mai nutritivă decît ceea ce se găsește în ocnele din România, e naturală, organică și nerafinată, e extrasă din mine virgine unde poluarea nu a ajuns sub nicio formă și conține minerale în formă pură cristalizate înainte de mezozoic. Desigur, dacă ții la sănătate și dacă vrei să devii o versiune mai bună a ta, va trebui să renunți la toate porcăriile de snacksuri sau chipsuri sărate în mod clasic și să alegi variantele mai scumpe, sărate în culorile curcubeului. Nu garantez rezultatele dar un pic de hipstăreală încă n-a omorât pe nimeni.

Share This:

Citește mai mult

Care este diferența dintre gel de duș și spumant de baie?

        Nu știu dacă v-ați pus vreodată această întrebare dar pe mine, ca o împătimită a cosmeticelor ce sunt, mă roade de mult. Însă dacă vă gândiți că o să găsiți răspunsul la mine, nu e cazul. Sunt în proces de cercetare și fac investigații serioase dar cu toate astea încă nu am găsit persoana care să aibă suficientă competență în această industrie și care ar putea să lămurească enigma. După mine, e cam unul și același lucru deși un mic indiciu ar putea diferenția puțin cele două produse: spre deosebire de gelul de duș, spumantul de baie are în compoziție mai multe substanțe care, la contacul cu apa, produc spumă. Dar nici asta nu e sută la sută sigur pentru că dacă torn sub jetul de la robinet gel de duș obțin același efect, volumul de spumă diferind doar în funcție de brand.

        Nu mă pot spăla (adică pot, dar nu-mi face nicio plăcere) cu geluri sau săpunuri care nu fac spumă, am impresia că nu curăță deloc și că mă frec cu apă chioară. Am primit mai demult un șampon, de la Bioderma parcă era, șampon scumpicel, pentru utilizare zilnică fără parabeni și fără detergenți pentru scalp sensibil sau ceva de genul ăsta. Scria foarte clar pe sticlă că nu face spumă dar parcă tot nu mi-a venit să cred când am văzut că e doar un lichid pe care îl întindeai pe păr și… nimic. Se prea poate ca pentru alte persoane să fi fost potrivit însă eu după ce am avut bunăvoința să-l încerc de două ori și să-l păstrez în baie vreo doi ani, l-am aruncat fără niciun regret.

        Ador să fac băi cu spumă multă mai ales iarna și îmi place să încerc tot felul de arome. Pe etajera din baie stau înșirate o mulțime de flacoane începute, însă cum am așa de multe, îmi este greu să le termin. Dar ce spun greu? e aproape imposibil. Și mereu  văd în magazine alte și alte noutăți și îmi vine să le încerc pe toate dar parcă nici nu mă îndur să mai dau banii când știu ce rezervă bogată am acasă. Mă așteaptă litri întregi de geluri de duș 🙂 Așa că atunci când am văzut pe Notino acest set de geluri de dus cu flacoane micuțe, de doar 100 de ml care evident că nu țin o veșnicie și ai satisfacția că apuci să le termini, am zis că e exact ceea ce îmi trebuie. Șase arome, șase culori, șase fructe, șase zile de răsfăț. Sunt absolut adorabile iar mirosul este divin!

        Iar ca bonus, pe ele scrie că sunt ”bubble bath and shower creme”, adică doi în unu, deci am rezolvat și dilema cu diferența dintre gelul de duș și spumantul de baie 🙂 Numai că nu m-am putut abține și decum am zărit cu coada ochiului un gel de duș cu aromă de pepene de la Dermacol, l-am pus și pe acela în coș. Dar dacă nu acum vara, atunci când? Preferatul meu rămâne însă  cel cu mango și papaya și sunt curioasă să aflu preferințele voastre în materie de geluri de duș. Zmeură sau portocale? Lămâie sau mere verzi? Iar dacă știți care este diferența dintre un spumant de baie și un gel de duș, nu ezitați să împărtășiți cu noi.

        Și să nu uit să vă spun de promoția care se desfășoară săptămâna aceasta (adică până pe 4 august) pe notino.ro. Dacă faceți o comandă de minim 220 de lei, veți primi un voucher de 25 de lei pe care puteți să-l folosiți la următoarele cumpărături. Fain, nu? 🙂

Share This:

Citește mai mult

Salată delicioasă de pepene roșu cu feta

        De combinația pepene roșu cu brânză am tot auzit însă am fost mai mult decât reticentă și nu m-a tentat deloc ideea de a o încerca. Deși în general îmi place să testez gusturi noi, asocierea asta mi s-a părut mereu total aiurea și, cum ador pepenele, nu l-aș fi ”stricat” adăugându-i sare. Până deunăzi când m-a apucat un avânt revoluționar și mi-am spus că a venit momentul să încerc marea cu degetul. Nu am regretat.

        Supriza mea a fost uriașă și sub nicio formă nu mă așteptam să-mi placă atât de mult. E o combinație care ți se topește în gură, răcoritoare, cu consistență ușoară și, contrar așteptărilor mele, nu are deloc iz de desert. Se prepară în câteva minute din care cea mai mare parte a timpului se pierde curățând pepenele de sâmburi dar dacă aveți inspirația să luați pepene fără sâmburi, în trei minute salata e gata.

        Am căutat pe internet variante ale acestei salate și am ales-o pe cea care s-a mulat cel mai bine pe gusturile mele, am făcut mici adaptări pe ici, pe colo și a ieșit ceva supercalifragilistic 🙂 Ingredientele sunt simple și la îndemâna oricui:

  • pepene roșu curățat de coajă și semințe apoi tăiat cubulețe (sau, pentru un efect spectaculos, scobit cu lingurița specială rotundă și cu cu margini tăioase)
  • brânză feta
  • frunze de mentă tăiate fâșiuțe – obligatoriu pentru a obține efectul răcoritor
  • miez de nucă, pecan sau alune de pădure pentru plăcerea de a ronțăi și pentru a păstra mai mult timp gustul în gură
  • lămâie, ulei de măsline, sare și piper pentru sosul care va fi turnat deasupra

        Se amestecă toate cu grijă sau, mai degrabă se aranjează pe platou, farfurie sau în bolul din care vor fi servite, astfel încât să arate frumos, să nu le zdrobim și să nu le facem fleașcă, și deasupra se toarnă sosul. Asta e tot, simplu ca bună ziua. Singura precizare pe care aș mai avea-o este ca vinegreta aceasta să fie suficient de condimentată și adăugată fără zgârcenie pentru că gustul de dulce nu trebuie să primeze ci mai degrabă să se simtă undeva pe fundal (dacă pot să spun așa). Este absolut minunată în zilele caniculare.

Share This:

Citește mai mult

Mukbang și alte tâmpenii de văzut pe YouTube

          Nu neapărat de văzut  cap-coadă, pentru că realmente e o pierdere de vreme, dar măcar un pic de tras cu ochiul ca să poți apoi să te crucești liniștit de ce mai inventează mintea umană în așa numita sferă a divertismentului online.

        Filmulețele cu oameni care mănâncă în fața camerei de fimat, fără să facă nimic altceva, se cheamă mukbang și ajung uneori la milioane de vizualizări. De fapt ajung la zeci de milioane. Cu cât cel care înghite cantități uriașe de mâncare plescăie mai tare, cu cât îi curge mai multă grăsime pe barbă, cu cât soarbe mai zgomotos din supă sau cu cât își cască mai dizgrațios gura mestecând lipit de microfon, cu atât succesul este mai mare. Scopul video-ului nu este doar vizual ci și acustic, pentru că privitorul trebuie să audă cât mai clar și la intensitate maximă fiecare plescăit, fiecare înghițitură, fiecare cronțănit și supt de măsele și nepărat trebuie să audă cum youtuberul își secretă propria salivă în această primă etapă a digestiei. Iar spectacolul nu este complet dacă protagonistul nu vorbește în tot acest timp cu gura plină că doar n-o să mănânce în tăcere. Uneori mukbang-erii ăștia povestesc despre ce li s-a mai întâmplat, despre viața de zi cu zi, despre gustul mâncării din fața lor sau pur și simplu o iau pe arătură  cu tot felul de bazaconii că doar nu vă închipuiți că abordează subiecte de natură economică, politică sau socială de interes mondial. Deși până la urmă n-ar fi exclus pentru că pe YouTube găsești absolut orice îți trece (sau, mai degrabă, nu îți trece) prin cap.

        De exemplu filmulețe cu slime, o chestie vâscoasă, cu o textură foarte maleabilă, colorată frumos și care se întinde precum un aluat de pizza în mâinile unor artiști care uneori pot avea doar cinci ani și care o mută dintr-o parte în alta jucându-se la nesfârșit spre încântarea abonaților. Milioane de oameni nu își dezlipesc privirea de pe ecranele telefoanelor, tabletelor sau laptopurilor urmărind mișcările prin care creatorii de conținut, căci așa se numesc,  întind pasta ce pare lipicioasă (deși nu este și aș putea să o compar cu un fel de plastilină de lux care nu se rupe). O întind, o trag, o fac cocoloașe, o îndeasă în cutii apoi o scot afară, o frământă, o rulează, își înfig unghiile în ea încercând să obțină efecte cât mai satisfăcătoare și relaxante pentru cei care îi urmăresc. Și se pare că obțin din moment ce astfel de canale au ajuns să aibă zeci de milioane de abonați.

        Eu sunt o mare devoratoare de YouTube și de când multe din emisiunile mele preferate de la tv se înregistrează și apar apoi  în reluare pe YouTube aproape că nu mai deschid televizorul. Cu toate că de vreo doi ani nu cred că a existat zi în care să nu văd cel puțin un filmuleț și cu toate că sunt oarecum la curent cu ceea ce mai ”inventează” youtuberii, tot mă mai surprind anumite idei. Unele par ciudate rău dar cum nu suntem croiți toți după aceeași măsură nu e treaba noastră să judecăm ideile altora și nici pe cei care se lasă inspirați sau motivați de mesajele video-urilor urcate pe YT. Și spun ”motivați” pentru că vin unii (de fapt, de cele mai multe ori, unele) să-ți arate cum fac curățenie în baie. Sau în dulapuri. Cum își descongestionează debaralele, cum șterg praful, cum sortează rufele pentru spălat sau cum calcă haine cu mare entuziasm (aici e marele meu of). Și când le vezi cu cât spor lucrează, chiar dacă filmul e dat pe repede înainte, mai, mai că-ți vine să te apuci de treabă și să faci chestii pe care le-ai tot amânat ca cele de aici. Sau de aici.

        Și uite că, printre tot felul de prostii și prostioare, YouTube-ul poate fi de ajutor în combaterea procrastinării 🙂 Ador acest cuvânt pe care de când l-am descoperit (și nu neapărat că m-ar caracteriza) îl folosesc din ce în ce mai des. (Procrastinarea este un comportament caracterizat prin amânarea acțiunilor sau a sarcinilor pentru mai târziu). Și ca să închei folosindu-l, voi ce ați procrastinat săptămâna trecută?

Share This:

Citește mai mult