vegetale

Voi găsiți tot ce vreți la supermarket?

        Nu prea am apucat să povestesc despre cum a fost în Canada prinsă fiind cu tot felul de lucruri mai ales acum că sunt nepoatele în vizită, dar o să vă las să vă uitați la un nou video, mai exact partea a doua a excursiei la Niagara. Am reușit, în sfârșit, să-l editez! și, după cât de greu merge, mai am material cred că până în decembrie.

        Ceea ce însă totuși o să vă spun azi este că după ce m-am întors în țară și mă duc prin magazine mi se pare că nu se găsește nimic :) Vorbesc de produsele alimentare că de rest nu prea îmi pasă, oricum majoritatea cumpărăturilor le fac pe internet. Poate că sună aiurea dar mi se pare că rafturile sunt goale. Întotdeauana depinde cu ce comparăm iar cum termenul de referință, cel puțin pentru mine,  a încetat demult să mai fie magazinul alimentar de tip  comunist în care totul era pe cartelă, am ajuns la concluzia că mai avem o cale imensă până să ajungem la nivelul Americii.

        Chiar și față de Anglia diferența mi s-a părut foarte mare, dacă în Anglia la Sainsbury’s sau Morrisons unde fac eu de obicei cumpărăturile de mâncare se găsesc, de exemplu, 6-7 feluri de unt, în Canada cu siguranță o să vezi 20. Și nu doar la lactate ci la absolut orice categorie. Chiar și la ceaiuri! Nu mi-a venit să cred cât de mare era raionul de ceaiuri și, culmea!, multe dintre ele erau importate din UK :)

        În Turda, în afară de magazinele mici de cartier care vând doar produse de bază, avem cinci magazine mari și late care fac parte din lanțuri cunoscute unde oferta este completă, ca să zic așa. Completă, în sensul că e maximul care se oferă la nivelul țării. Kaufland, Lidl, Carrefour, Penny și Profi. De fapt mai există și un Metro dar acolo nu ajung niciodată. În toate aceste magazine am căutat de trei săptămâni încoace țelină-tulpini și baby-morcovi (nu congelați, că din ăia sunt). Nu am găsit nicăieri. Magazinele noastre par (și de fapt, chiar sunt) pline dar acum că am văzut la alții se poate de o sută de ori mai mult. Eu spun că nu am găsit morcovi din ăia mici și m-aș fi bucurat să găsesc sub orice formă dar în supermarketurile din Canada baby carrots se găsesc  și gata curățați (sau nu), și la gramaj mic, și mare, și în cutii de plastic gata să îi pui pe masă, și în pungi, și tăiați, și rași, și vidați și ne-vidați și cum nici măcar nu m-aș fi gândit. Iar acesta e doar un exemplu. Nici nu încape comparație cu ce este la sosuri unde trei rânduri nesfârșite se întrec în toate culorile. Sau la semipreparate și nu e vorba doar de cele congelate cu termen de expirare peste doi ani ci la cele proaspete cum ar fi tot felul de fripturi/ aripioare de pui/ burgeri sau alte cărnuri gata condimentate și marinate bune doar de pus pe grătar sau în cuptor. Cât de ”mult” îmi place mie să gătesc, simt că mi s-ar potrivi mănușă :)

        În concluzie, deși nu sunt chiar picată din lună, și am umblat ceva prin Europa și am văzut magazine uriașe, tot am rămas impresionată de ceea ce am găsit în Canada. Nu doar magazinele, totul, dar absolut totul, este la altă scară. Mai mare. Imensă chiar.  Stăteam uneori la semafor în câte o intersecție care era cât jumătate din cartierul meu… dar despre trafic și despre cum se circulă o să vă povestesc altă dată pentru că acum vă las cu filmulețul de care vă spuneam.

>

Share This:

Citește mai mult

ploaie

De când nu v-ați mai bucurat de o ploaie caldă de vară fără să vă pese că vi se strică părul?

        Am trecut în a doua jumătate a verii. Sau… asta s-a întâmplat mai demult, de fapt? Nu știu, poate matematic vorbind și calculând  cu exactitate numărul de zile, mijlocul verii e undeva prin 15 iulie dar pentru mine 1 august a fost întotdeauna pragul de la care încep să mă gândesc la toamnă. De data asta fără regrete, poate și din cauză că nu mai am decât două zile de concediu și gândul acesta mă demoralizează complet nemaiavând cum să-mi fac planuri de călătorie ceea ce pentru mine înseamnă o mare tristețe.

        Am avut o vară fantastică dacă mă gândesc la excursia în Canada sau, varianta b, o vară mizerabilă, dacă pun în balanță capriciile vremii. A plouat mult și des iar aerul a fost mereu umed și greu de respirat. N-am avut perioade de caniculă ceea ce nu este neapărat un lucru rău dar a fost oarecum neobișnuit și multe din hainele subțiri mi-au rămas neatinse în dulap unde, cel mai probabil, vor rămâne împăturate până la vara viitoare. Ieri dupămasă a plouat din nou, un adevărat potop care s-a dezlănțuit vreo jumătate de oră cu nori rupți în două și prăbușiți  în întregime pe pământul încă neuscat complet de la ultima răpăială. Când am văzut că cerul se înnegrește și lucrurile din curte încep să zboare purtate de vântul dinaintea furtunii, am intrat în casă, m-am strâmbat și mi-am dat ochii peste cap sătulă pînă-n gât de atâta ploaie. Pentru a mia oară planurile îmi fuseseră stricate de furia naturii.

        Voiam să-mi distrez nepoata și să facem baie în piscina pe care aproape că  nu am apucat să o folosim de când o avem, adică de la începutul acestei veri. Și… am făcut baie zece minute. Hai să zic, 15, spre disperarea lui Jax care era extraordinar de agitat și voia să sară în apă să salveze copilul din pericolul ce i se părea iminent :) piscina        Normal (sau nu e normal?) că m-am enervat când am văzut că ni se întrerupe distracția ce începuse atât de bine dar așa sunt oamenii mari, nu înțeleg nimic din ce se întâmplă pe lumea asta. S-a pornise dintr-odată uraganul și în câteva minute turna cu găleata. Silvia în schimb a luat lucrurile așa cum au venit, cu seninătate și firesc, fără să se opună, fără să se gândească la bariere, mergând doar cu valul și cu întorsătura pe care o luaseră lucrurile. Mi-a arătat din nou cum poți să te bucuri de lucrurile mici și cum viața este frumoasă dacă o privești prin ochi de copil. A stat în ploaia caldă de vară râzând cu gura până la urechi de toți stropii care îi intrau în gură, în nas și în ochi fără să îi pese că se udă până la piele și fără să îi pese că i se strică părul :) Cu picioarele goale, cu părul venindu-i peste față și cu siguranța că nu are cum să i se întâmple nimic rău. Parcă, parcă îmi venea și mie s-o urmez. Vouă, nu? ploaie

Share This:

Citește mai mult

bulldog1

Clientul nostru, prostul nostru

        Nu știu dacă o să ne mai facem vreodată bine, nu știu dacă o să ajungem vreodată să simțim cum ne curge civilizația prin vene și să încetăm a compara ceea ce se întâmplă aici cu ceea ce e afară. Așa m-am plictisit să mă plâng de aceleași că…turi și așa m-am săturat până peste cap de aceleași mutre acre, îmbufnate și încruntate de bulldog francez, mutre pe care le întâlnesc la tot pasul, în magazine, pe stradă, la poștă, în autobuz ba chiar și la locul de muncă încât îmi vine uneori să las totul baltă și să mă duc unde văd cu ochii. Undeva unde mutrele astea sunt doar pentru căței adorabili nu și pentru bipezi cu pretenții humanoide.

        Ieri am fost în DM, magazinul acela super drăguț cu cosmetice de tot felul, lumânărele, parfumele și bibilele, un mic rai unde poți pierde câteva ore bune testând, mirosind și băgând nasul prin toate cotloanele fără ca nimeni să te urmărească pas cu pas ca pe un infractor cu trei pagini de cazier (știți că se mai întâmplă, încă mai există astfel de magazine cu paznici plini de sine care la deschiderea magazinului iau în primire grenade ofensive de folosit contra clienților dubioși). În DM nu e cazul, din punctul acesta de vedere este mai mult decât ok.

        De data asta mă grăbeam și venisem țintit, știam exact ce vreau, o vopsea de păr și pastile contra țânțarilor. Raftul cu maglavaisuri pentru păr, primul pe dreapta, venit, văzut, cercetat, căutat, negăsit ce vreau, întreb vânzătoarea care tocmai apăruse în zonă… aveți cumva și numărul… nu apuc să deschid gura decât pe jumătate că mi-o retează scurt – doar ce se vede la raft… și pleacă în viteză de lângă mine nu cumva să o contaminez cu vreo boală nevăzută. Mă resemnez, ridic din umeri și oftând, iau un înlocuitor, ceva care, după poza de pe cutie, seamănă cu ce căutam inițial. Sper să meargă și așa. Mă îndrept apoi spre zona din spate a magazinului unde se țin detergenții și celelalte chimicale în speranța că voi găsi rapid pastilele contra țânțarilor.

        Evident, ca de fiecare dată când te grăbești, nu vezi nimic și nimic din ceea ce trebuie nu îți sare în ochi. Ce face, deci, clientul în acest caz? caută din ochi ajutor, ajutor care în mod normal și, aș spune, tradițional, se regăsește în persoana angajaților. A sales assistănților. Întreb aceeași fătucă grăbită care nu avea timp (și nici chef) de stat la șuetă cu mine. Vă rog, unde găsesc pastile contra țânțarilor? În spate! îmi strigă oarecum peste umăr vrând să se strecoare afară din raza mea vizuală dar îi parez tentativa făcând doi pași hotărâți înspre ea și cu o voce fermă insist În spate, în spate dar unde mai exact că de acolo vin și nu le-am văzut. Oftează tragic și dându-și ochii peste cap mă însoțește trei-patru metri. Nu vreau să știu ce-i trece prin cap și nici ce mi-ar spune dacă ar fi liberă de contract. Mă bucur însă să văd că pastilele de Aroxol sunt la promoție – 6.99, așa că le aleg în favoarea celor de la Raid care sunt 12 lei.

        La casă nu merge contactless-ul la card și fata (alta, de data asta) îmi smulge pur și simplu cardul din mână și îl bagă în pos. (Ştiţi că băncile şi de altfel toate normele de securitate impun să nu dai cardul din mână nimănui, da? e prima măsură contra fraudelor, dar să zicem că nu de asta era vorba aici ci pur şi simplu de politeţe). Nu ripostez că deja mi-e lehamite de tot, bag pinul, primesc bonul şi simţind că ceva nu era în regulă mă uit pe bon. Pastilele mele valorau 10.69 deci cu aproape 4 lei mai mult. Ca să fim riguroşi, 3.70. Îmi exprim deci nedumerirea la care primesc… Nu, de fapt nu primesc nimic. Niciun răspuns, nicio explicaţie, doar un fel de ridicare din umeri şi un rictus răuvoitor. Ce-o mai fi vrând proasta şi zgârcita asta? parcă asta aud dar e doar în imaginaţia mea. Sau se numeşte intuiţie  feminină? Am două variante la alegere, fie o las baltă şi plec, fie îmi caut dreptatea. Mă gândesc că s-ar putea să fi greşit eu, poate n-am văzut bine, poate era preţul unui alt produs, poate m-am înşelat.

        Jur că dacă aş fi văzut cea mai mică urmă de bunăvoinţă, un zâmbet, un cuvânt amabil, orice gest care să fi trădat o vagă urmă de curtoazie aş fi plecat pentru că, v-am spus, mă grăbeam extraordinar de tare şi nu stau în 4 lei. Pardon, 3.70, deşi atâta valorează două pâini din care cumpăr eu de obicei. Anyway, mă ambiţionez, mă întorc la raft, verific ce scrie pe eticheta roşie, aroxol, 30 de pastile, bla-bla-bla… 6.99 şi mă întorc la casă. Cu o voce mică îi spun tipei că preţul afişat este 6.99 şi în momentul acela zici că s-a crăpat pământu-n două. A smuls realmente sertarul casei de marcat, a luat trei bancnote de un leu şi mi le-a trântit pe tejghea fără să scoată un cuvânt (din nou, cum e mutul mai voinic) şi apoi m-a scormonit cu privirea împroşcându-mă cu venin din cap până-n picioare făcându-mă să mă simt ca un jeg uman. Ce respect faţă de client, ce consideraţie, ce zâmbete, ce visez eu cai verzi pe pereţi? cred că dacă nu făceam stânga-mprejur, în secunda următoare îmi dădea cu ceva-n cap, cu pasiune şi pe muţeşte. Nu mi-au mai trebuit nici ăia 70 de bani care încă mi-i datorează, nu mi-a mai trebuit nicio explicaţie şi nici vreo scuză ci am luat-o la sănătoasa, bucuroasă că am scăpat de umilinţă.

        Nu spun că e aşa peste tot, nu spun că se întâmplă la fel tot timpul dar se întâmplă prea des. Şi e inacceptabil. Cum să-i spun? Lipsă de profesionalism e prea puţin (deşi dacă ar fi business-ul meu un astfel de angajat ar pleca imediat), cred că mai degrabă e lipsa celor 7 ani de-acasă şi e lipsă de bun simţ. Saaaau… şi e de luat în calcul şi această variantă, este vorba de un management prost? bulldog1

 

Share This:

Citește mai mult

calatorie

Ați lăsa totul baltă și să plecați într-o călătorie în jurul lumii?

        Am musafiri, a sort of, adică a venit Cristina cu fetițele acasă și vor sta două săptămâni încheiate, drept urmare avem mai mult timp de povești împreună. Și nu că la telefon n-am face același lucru dar parcă față în față se leagă mai bine. Ieri a deschis un subiect care m-a lăsat pe gânduri și de atunci îmi trec prin cap tot felul de întrebări iar unora nu le pot da un răspuns clar pentru că pe lumea asta nu e totul doar alb sau negru. Așa că o să dau aici drum liber discuțiilor.

        Un prieten de-al ei, fost coleg de liceu, și-a luat nevasta și copilul de nici doi ani și au plecat împreună  într-o călătorie în jurul lumii. O călătorie pe termen lung. Un an, doi, trei, nu știe nimeni exact cât, probabil cât îi vor ține banii. Au vândut tot ce aveau, inclusiv afacerea în care el investise, adică un cabinet stomatologic de succes, el fiind dentist, iar ea a renunțat la jobul bine plătit dintr-o companie multinațională. Cum s-ar zice, și-au luat lumea în cap și au plecat în locuri exotice de care nu auzise nimeni sau în care în orice caz companiile turistice nu au destinații îndreptate către turismul de masă. Știu că în ultima vreme e foarte cool să călătorești în locuri cât mai ciudate, să încerci experiențe noi, să alegi pelerinaje spirituale, locuri de meditație sau să devii practicant de yoga dar eu încă nu am întâlnit personal pe nimeni care să se arunce într-o astfel de aventură. Am citit însă multe astfel de relatări și nu știu de ce înclin să cred că nu toate au un grad de sinceritate de sută la sută pentru că prea devine totul roz dintr-odată.

        Anyway, Cristina spunea că nu crede că ea ar fi în stare să ia o astfel de decizie, pentru că oricât de mult îi plac călătoriile, sentimentul de a te întoarce acasă, la locul tău, la lucrurile tale, la patul tău este de neprețuit. Şi m-a întrebat dacă eu aş putea renunţa la tot şi să plec aşa de nebună (folosesc cuvântul nebună ca un fel de alint şi nu cu sens peiorativ) cutreierând lumea. Prima mea reacţie a venit instantaneu şi i-am răspuns că în niciun caz nu aş pleca însoţită de copii mici şi da, îmi recunosc egoismul, primul element luat în calcul nu a fost siguranţa lor ci faptul că nu m-aş putea bucura întru totul de experienţa trăită având de dădăcit copii. Abia apoi am început cu adevărat să cuget gândindu-mă cât timp călătoritul ar fi o reală plăcere dacă ar trebui să mă mut tot timpul dintr-o casă/ hotel/ colibă/ rulotă/ cameră/ vizuină în alta, să împachetez şi despachetez mereu fără să am o rutină zilnică.

        Dilema asta, pe care o am începând de ieri şi care nu-mi dă nicicum pace, mi-a adus aminte de nişte vorbe înţelepte, genul motivaţional, care circulă pe internet: Dacă ai impresia că aventura este periculoasă, încearcă rutina. Este letală. Normal că nici mie nu-mi place să fiu ca un robot şi să am zile identice dar totuşi nu cred că rutina în sine ne omoară ci  faptul că ceea ce obişnuim să facem zi de zi ne displace profund. Dacă printre activităţile obligatorii am reuşi să strecurăm câte ceva distractiv, viaţa ar deveni imediat mai colorată.

        Revenind la întrebarea cu voiajatul  cred că pentru mine varianta, nu neapărat de compromis, dar care să împace şi capra şi varza, ar fi o casă pe roţi. Poate o rulotă dar cred că mult mai bună ar fi chiar o căsuţă de lemn instalată pe o remorcă trasă de maşină. Când stai mai mult timp într-un loc, desfaci cârligul, laşi casa în pădure şi foloseşti maşina ca orice maşină obişnuită. Am văzut ideea asta la americani, există foarte multe filmuleţe pe YouTube, şi sunt multe familii care trăiesc astfel. E drept că eşti limitat la interiorul continentului dar din Alaska până în sudul Argentinei nu-ţi ajunge o viaţă ca să vezi tot ce este de văzut şi până la urma urmei nu cred că cineva întreg la cap s-ar aventura în locuri cu adevărat periculoase adică în ţări în care au loc răpiri de persoane, atacuri teroriste pe şosele lăturalnice sau explozii de mine antipersonal. casa pe roti

        Cred că mi-ar plăcea să am o astfel de construcţie pe roţi  şi să mă plimb ca melcul cu casa în spinare dintr-o parte în alta fără să am grija banilor, grija curăţeniei sau alte griji ca cele de aici sau aici. Nici vecini deranjanţi, nici gălăgie sub geam, nici grădină de săpat, nici geamuri de spălat sau, mă rog, doar ceva minimalist :) Nu știu cât aș rezista, dar pentru o perioadă de un an, doi, cred că ar fi plăcut și cu siguranță m-aș simți cu mult mai bine fiind totuși la mine acasă decât schimbând mereu camera de hotel. Mi se pare o îmbinare fericită între satisfacerea visului călătoriei nesfârșite și a dorinței de a vedea lumea cu confortul căminului propriu.

        DECI :) Dacă mâine ar veni cineva la voi și v-ar spune așa: Ai două săptămâni la dispoziție să îți reglezi treburile și un buget de 50000 de euro să pleci pentru doi ani unde vezi cu ochii, ați face pasul? Nu o lună, nu două și nu un an ci doi, bătuți pe muchie și cu bugetul de care spuneam. Evident că în timpul acesta n-ar fi interzis să mai câștigați un bănuț pe ici, pe colo, muncind ceva pentru completarea sumei. Libertate deplină, deci. Hmm? Cine se bagă?

Share This:

Citește mai mult

restaurant-2697945_640

Cinci. Ba nu, șase lucruri despre care să țineți seama atunci când sunteți invitată la o nuntă

        Suntem în plină vară și, deci, în plin sezon al nunților iar cum eu stau într-un cartier de blocuri, în fiecare weekend am plăcerea de a vedea alaiuri îndreptându-se către biserică sau către ceremoniile de la starea civilă. Sâmbăta trecută m-am întâlnit cu două fete care stau pe scara vecină și era să nu le recunosc văzându-le cât de gătite erau. Mi-au spus că merg la nunta unei prietene dar eu aș fi jurat că se îndreptau spre un carnaval de mare anvergură atât de nepotrivit erau îmbrăcate și machiate. Ce-ar fi deci să înșir câteva sugestii despre care să țineți seama atunci când sunteți invitate la o nuntă? și aici o să mă refer la următoarele lucruri:

  • Rochia este probabil cel mai important element atunci când ne gândim la cum vom arăta în ziua evenimentului pentru că nunta reprezintă o ocazie formală și este pur și simplu imposibil să te îmbraci prea elegant.  Pentru cele care consideră că este enervant să te îmbraci la patru ace, acestea ar putea considera această bătaie de cap drept un exercițiu distractiv de stil. Cheia look-ului de mare gală nu este o rochie de o mie de euro (deși uneori asta ajută) ci o rochie cochetă dintr-un material somptuos care să fie perfect croită și cusută. Nimic mulat, prea strâmt sau prea sumar ci elegant și de bun gust și în niciun caz ținuta să nu semene cu cea a unei stripteuze. Renunțați la corsajele încărcate de paiete strălucitoare, mărgelușe și dantele dubioase care aduc aminte de perdelele de Pașcani și în loc să cumpărați o rochie chinezească ce seamănă cu un pom de Crăciun mergeți pe varianta unei rochii cu linii simple, clasice, cochete care să cadă bine pe linia corpului. În acest context expresia less is more se potrivește mai bine ca niciodată. Și cred că nu mai e cazul să spun că albul este rezervat miresei pentru această zi.
  • Machiajul. Dacă de obicei nu vă machiați în mod excesiv de ce ați face-o începând de acum? ca să nu vă mai recunoască prietenii sub masca groasă de fond de ten, cu ochii înnegriți ca a unui urs panda și cu buzele de culoare închisă de parcă tocmai ați terminat de mâncat un coș întreg de afine? Nu spun că un machiaj de nunta ar trebui să fie discret, naturalul nu înseamnă neapărat frumos și am văzut cu toții cum un fond de ten de calitate face minuni dar nici nu trebuie să transformăm fața într-o tencuială care ne face de nerecunoscut. Având în vedere că la o nuntă o să mâncăm și o să bem aproape în continuu aș merge pe un machiaj mai puternic al ochilor iar buzele să rămână la un ruj nude astfel încât să nu se observe prea tare atunci când acesta dispare odată cu ceea ce avem în farfurie.
  • Părul. La fel, mi se pare că trebuie să fie pieptănat simplu, indiferent dacă e lăsat liber sau strâns. Coafurile super-elaborate, cu zeci de sărmăluțe și șuvițe înnecate în gel sau părul care stă țeapăn ca o perucă arată total ne-natural și dau un aspect fals care dă urât chiar și în poze.
  • Pantofii. Feblețea mea, pantofii! Oricât de frumoși ar fi, dacă nu sunt cât de cât comozi și dacă nu poți umbla în ei vor transforma ziua într-un coșmar. Dacă pentru o ieșire la restaurant mai merge să încalți tocuri amețitoare cu care nu poți face mai mult de doi-trei pași, având în vedere că nu te ridici de pe scaun și te deplasezi doar de la mașină la masă și înapoi, pentru o nuntă unde se presupune că vei dansa o noapte întreagă, este cel mai mare păcat să suferi în tăcere și să te chinui la fiecare pas pe care îl faci. Prefer să fiu fericită pe ringul de dans cu niște pantofi cu toc mediu decât chinuită la masă dar încălțată ca pe podiumurile de modă. Iar ideea de a-mi da pantofii jos și de a dansa desculță nu mi se pare deloc potrivită pentru un eveniment formal așa cum este o nuntă. Merge pentru un foc de tabără, o petrecere în stil hippie gen flower power dar pentru o nuntă… este un big no-no!
  • Parfumul. Nimic mai plăcut decât un parfum bun și, mai ales, persistent, care să țină până dimineața dar care să nu fie deranjant pentru cei din jur și aici mi se pare că cel mai bine se potrivesc cele fresh, cu note verzi sau acvatice. În categoria parfumuri de nunta pe primul loc aș pune Light Blue de la Dolce & Gabbana sau, în varianta mai ieftină dar absolut similară, I Love Love de la Moschino. Pe ambele le găsiți pe Aoro.ro la prețuri foarte bune.
  • Starea de spirit. Ultimul punct, și poate cel mai important, dacă v-ați dus la o nuntă, distrați-vă și simțiți-vă bine! Nu stați îmbufnată și înțepată plângându-vă că mâncarea nu e bună, că aerul condiționat e prea rece, că muzica nu e pe gustul vostru, că e prea cald, că e prea frig, că mireasa stă cu spatele, că dracu’ că lacu’. Bucurați-vă de întreaga zi și lăsați fițele pentru acasă sau mai bine renunțați definitiv la ele. Nimic nu e mai enervant decât o vecină de masă care se plânge de orice și care e nemulțumită de la venire până la plecare.

        Deci… cam așa văd eu lucrururile. Voi pe când aveți invitație la următoarea nuntă? restaurant-2697945_640

Share This:

Citește mai mult