Îmi aduc aminte că mama, care a fost profesoară de limba franceză, folosea adesea expresia Où sont les neiges d’antan? care tradusă înseamnă unde sunt zăpezile de altădată? O auzeam destul de des și nu se referea neapărat la sensul strict al cuvintelor ci o interpreta oarecum metaforic gândindu-se la lucururile petrecute odinioară evocate cu nostalgie sau poate chiar cu regret. Dar când venea vorba de zăpadă, cu siguranță locuțiunea prindea sens pentru că în vremea copilăriei sale nămeții erau o constantă a iernii. De altfel, la rândul meu, atunci când copiii mei erau mici și așteptau cu sufletul la gură prima ninsoare mă puneau să le povestesc cum îmi petreceam eu însămi vacanțele de iarnă la săniușul de pe malul Arieșului unde participa toată strada. Și repetam aceeași poveste pe care o auzisem în copilăria mea cum ”pe vremuri” iernile erau anotimpuri teribile, cu râuri înghețate bocnă, cu zăpadă care nu se topea decât la începutul lui martie și cu patinoare și derdelușuri practicabile luni de-a rândul.

        Interesant este că acum, la a treia generație, povestea se repetă și nepoții mei își privesc fascinați părinții care își aduc aminte cum aveau culoar de mers cu patinele până la școală. Și nu exagerează deloc, pot să confirm și eu, cum zăpada bătătorită, care se mai dezgheța la suprafață în timpul zilei ca noaptea să înghețe din nou, forma un strat gros pe care copii de toate vârstele se dădeau cu patinele de dimineața până seara. Se pare că nostalgia zăpezilor de altădată se propagă din generație în generație și întotdeauana cei mai în vârstă au avut parte de ierni mult mai grele decât ceea ce se întâmplă în prezent. Iar asta nu de ieri, de azi, pentru că Où sont les neiges d’antan? este de fapt un vers dintr-o baladă compusă de François Villon, un poet francez care a trăit pe la 1400 și ceva. Sunt deci câteva secole de când se perpetuează ideea că pe vremuri era mai multă zăpadă și înclin să cred că este perfect adevărat.

        Din păcate scenariul este cât se poate de sumbru și primele efecte ale încălzirii globale au început să își arate colții. Este nefiresc de cald pentru luna ianuarie și prognoza pe următoarele două săptămâni arată la fel, adică 7-8 grade ziua și 2-3 noaptea. Nici măcar nu mai îngheață ca să mai scăpăm de noroaie. Singurul lucru bun este factura la gaz care este foarte rezonabilă și, chiar cu toate scumpirile de anul acesta, tot nu a ajuns la nivelul celei de anul trecut. Dar să nu zic hop până nu am sărit groapa pentru că urmează luna februarie care ar putea veni cu surprize.

        Au căzut planurile legate de weekenduri la munte pentru că, cel puțin în zona noastră, zici că vine primăvara. E drept că pe unele pârtii este zăpadă artificială dar se vede clar că lipsește ceva. Și încă ceva esențial pentru că nu te duci la munte doar cu unicul scop să faci sport, ar fi plăcut să te bucuri și de peisaje frumoase, de brazi încărcați de zăpadă, de tras săniuța pe drumuri de munte, de băut un vin fiert la gura sobei și tot ceea ce implică o iarnă adevărată.

        Să nu disperăm totuși și să nu tragem concluzii pripite pentru că încă mai sunt șanse să ningă. Dacă nu aici, măcar în Bulgaria unde nepoatele mele vor merge în vacanța din februarie. Silvia a schiat puțin și anul trecut așa că știe la ce să se aștepte, Ruxandra cea mică, încă nu, dar e pregătită. Și psihic, și cu bagajul deja la ușă în care și-a pus pe lângă un nou nouț costum ski copii și costumul de baie. Just in case. Iar apropo de haine de iarnă, acum este momentul pentru a cumpăra o geaca ski fiindcă au început reducerile. E drept că una din rezoluțiile noului an a fost să îmi limitez cumpărăturile dar sunt totuși unele lucruri de care am cu adevărat nevoie pentru că nu pot să merg la munte îmbrăcată în palton, nu? Măcar geaca să fie pregătită pentru când se va arăta prima ninsoare.

 

Read More

        Pe scurt, am pus de toate, cu excepția sfintei salatei boeuf și, pentru o totală acuratețe, nu a fost masa din ziua de Crăciun ci din Ajunul Crăciunului așa cum s-a format o tradiție în ultimii ani când la mine acasă se adună toată familia. Îmi place să fiu gazdă mai ales de când am reușit să mă debarasez de tot stresul care mă însoțea în tinerețe când de multe ori înaintea unui astfel de eveniment îmi pierdeam calmul și intram într-o stare de agitație care nu numai că nu îmi ajuta la nimic, ba mă mai și încurca în ceea ce aveam de făcut. Dar nu degeaba se spune că înțelepciunea vine odată cu vârsta. Pe parcursul anilor mi-am dat seama că nu trebuie să urmez niciun protocol, că nu există reguli care trebuie respectate, că invitații mei nu vin la mine să mă judece și nici nu se așteaptă să găsească preparate cotate cu stele Michelin. E vorba despre căldură, zâmbete, bucurie și timp petrecut împreună într-o atmosferă primitoare.

        Eram în dubiu dacă anul acesta să filmez (devenit deja tradiționalul) video cu ”Ce am mâncat de Crăciun” dar pentru că am primit multe atenționări ca nu cumva să uit, am zis că de ce nu. Și a doua zi de Crăciun am postat pe canalul meu de YouTube filmulețul în manieră slow living care din primele minute a strâns foarte multe vizualizări. Ceea ce, desigur, m-a bucurat pentru că orice ar susține alți creatori de conținut, recompensa cea mai mare atunci când publici ceva, este că lumea se uită iar asta înseamnă că nu ai muncit degeaba.

        Vizualizările, ca vizualizările, dar au curs și comentariile. Majoritatea pozitive, cu gânduri bune și urări de sărbătoare dar nici haterii nu au stat degeaba. S-au activat ca la comandă mai ales atunci când li se dă apă la moară, așa cum s-a întâmplat acum când scânteia de la care a plecat totul a fost un comentariu care, printre altele spunea așa: Ce masă de Crăciun este aceasta?! Poate e pentru o zi onomastică. De ziua nașterii Mântuitorului pe masă se pun bucatele sfinte: sarmalele, salata boeuf etc. Nu tot felul de preparate occidentale care vor să spele pe creier poporul român, popor care cunoaște adevărul și de asta îl vor îndoctrinat. Iar sfântul și tradiționalul cozonac românesc nu vă mai place? numai Stollen, de parca toată viața acest tip ați mâncat. “Stollen” tradus pe vocabularul englez(stolen) înseamnă (fura/furat- ne fură Tradițiile pure românești), deci se adeverește ca acest “cozonac” este de fapt o conspirație. 

        Eu nu iau în serios astfel de aiureli și nici nu mă mai afectează demult în sens negativ dar acum efectiv m-am amuzat auzind că sarmalele și salata boeuf ar fi sfinte 🙂 Sarmale am avut, salata boeuf însă nu. Și nici cozonac din simplul motiv că atunci când pe masă sunt atâtea prăjituri începând de la tobițe, baigli, ruladă cu cremă de cocos, ișlere și alte delicatese, nu se înghesuie nimeni la cozonac. Și nici friptură nu am servit pentru că anul trecut așa cum am pus-o pe masă, așa am luat-o înapoi și am băgat-o în frigider. Adică intactă. După atâtea aperitive, unele tradiționale gen cârnați, caltaboși și salată de vinete, altele cu iz de ocultă mondială gen pateuri cu somon, și după sarmale înecate în smântănă, friptura, din care dacă vrem, mâncăm în oricare altă zi a anului, nu își mai găsește adepți. Dar am fost criticată și pentru lipsa fripturii, și pentru că am petrecut prea puțin timp în bucătărie. Ce e aia să te relaxezi o oră întreagă înainte de a veni musafirii când în mod tradițional gospodina trebuie să arate epuizată, stoarsă de puteri și să amestece în oala cu ciorbă adăugând ultimele condimente atunci când primul invitat sună la ușă.

        La mine nu au stat așa lucrurile. Am petrecut o seară încântătoare alături de cei dragi, am mâncat și eu alături de ei fără să fiu nevoită să mă ridic de o sută de ori de pe scaun și să fac drumuri la bucătărie, am râs, am povestit, am desfăcut cadouri, ba chiar, spre deosebire de anii trecuți, am avut și mulți colindători care s-au auzit pe toată scara blocului. Singurul lucru care aș fi vrut să fie altfel a fost că s-au format două grupuri, două ”bisericuțe” cum se spune, dar așa se întâmplă de fiecare dată. Noi, fetele am povestit mai mult despre cumpărături și noul mall care s-a deschis în toamnă (aș vrea să spun că am făcut și schimb de rețete dar nu s-a întâmplat asta) iar băieții au discutat despre mașini. Și despre chestii colaterale cum ar fi procedura de preschimbare permis auto. Vrând-nevrând tot am mai auzit și eu ceva și chiar dacă nu este un subiect care să mă pasioneze, mi s-a părut o veste bună că Dacia o să scoată un nou model de SUV care se va numi Dacia Bigster. Am eu o nostalgie legată de acest brand pentru că mi-am petrecut toate vacanțele copilăriei într-o Dacia 1100 condusă de tatăl meu, o mașină de care mă leagă doar amintiri plăcute.

        Eu nu spun că mâncarea nu este importantă sau că nu ne aduce plăcere, ba din contră, ador să încerc lucruri noi și să mănânc din toate, să iau câte puțin dar bun și să gust delicatese dar de aici până la a pune mâncarea pe primul plan e cale lungă. Iar ghiftuiala nesătulă nu intră în niciun caz în calculele mele. Voi ce ați mâncat de Crăciun?

 

Read More

        Era azi un trafic de neimaginat prin micul meu orășel. Dar de fapt nu știu de ce folosesc acest cuvânt ”de neimaginat” pentru că sunt absolut sigură că știți exact despre ce vorbesc, haosul din trafic devenind  deja o tradiție fără de care niciunul dintre noi nu mai concepem sărbătorile. Blocajele din trafic și aglomerația din magazine au ajuns să meargă mână-n mână cu coptul cozonacilor, bătutul covoarelor și tăierea porcului. Sau mă înșel? Pe primele două le-am bifat cu siguranță, dar de ultimele trei parcă n-am mai auzit în ultima vreme. În orice caz la mine la bloc nu mai există bară de bătut covoare, cozonac n-am copt niciodată și porc n-am mai tăiat de pe vremea lui Ceaușescu.

        În schimb am făcut bradul de la sfârșitul lui noiembrie, am cumpărat stollen din Germania și un panettone cu fructe confiate din Italia, am deschis o fereastră pe zi din calendarul de advent cu cosmetice franțuzești, am împodobit casa cu luminițe ca în filmele americane și am împachetat cadourile în hârtie strălucitoare made in China. Nu mă deranjează globalizarea, ba chiar, din anumite puncte de vedere îmi place. Nu țin neapărat ca în ziua de Crăciun să mănânc sarmale (deși îmi plac) pentru că știu că o pot face în oricare altă zi a anului. Cozonacul nu m-a atras niciodată și dacă e să duc dorul a ceva din această categorie, atunci aș spune cuibii de viespi cu nucă pe care îi făcea mama și care erau deliciul suprem atunci când îi mânacam fierbinți, tocmai scoși din cuptor. Dar nu aveau legătură cu vreo sărbătoare anume.

        Tradiția ultimilor 20-30 de ani spune că, pentru a intra în spiritul sărbătorilor, e reconfortant ca în luna decembrie să te uiți la filme cu tematică de Crăciun și cu asta sunt total de acord. Evident că Singur acasă este prima opțiune și chiar dacă îl știu pe de rost, tot mai râd la anumite faze. Din păcate, oricât am scroll-at pe Netflix și pe HBO, tot ce ni se oferă sunt niște filme siropoase, cu buget redus și replici standard care mă plictisesc de moarte după primele 10 minute. La Disney+ nu am abonament și nici nu cred o să îmi fac. But never say never. Totuși, dacă vreți o recomandare pentru un film de Crăciun, am văzut anul trecut un serial norvegian care se cheamă Home for Christmas și care mi-a plăcut mult. Este altceva decât filmele americane, mai auzi altă limbă, vezi alte obiceiuri, e cu multă zăpadă și bună dispoziție deși subiectul surprinde niște probleme reale. Mi-a plăcut așa de mult încât anul acesta, în lipsă de altceva, l-am reluat. Sunt două sezoane de câte șase episoade fiecare.

        O altă tradiție autohtonă la care am renunțat este spălatul geamurilor. Nu că mi-ar fi lene, dar la minus șapte grade nu văd rostul așa că treaba asta o să o las pe mai încolo, pentru când se mai împrimăvărează și vor fi plus șapte. În schimb am pregătit cadouri pentru toată familia iar dacă stau bine și mă gândesc, și lucrul acesta s-a strecurat între obiceiurile noastre nu de foarte mult timp. În orice caz, atunci când eram eu mică, sub brad doar copiii găseau cadouri. Poate își făceau și adulții daruri între ei dar nu țin minte ca în casele prin care umblam să fi văzut sub brad cadouri împachetate pentru mama, tata, bunicul sau bunica.

        Anul acesta n-am luat cadouri exagerat de scumpe însă cred că vor fi de mare efect – niște rame foto pe care le-am personalizat, în sensul că am printat pe hârtie fotografică poze luate de pe Facebook și apoi le-am înrămat. Știu că merg la sigur cu asta pentru că fiecare dintre noi își alege pozele care îi plac cel mai mult atunci când vine vorba să le facă publice. Tot pe The Home, site-ul de pe care am luat ramele, am văzut câteva mese dining care s-ar potrivi perfect la mine acasă însă nu am luat încă nicio decizie deși e scadent. Masa pe care o am (și la care voi avea opt invitați în Ajunul Crăciunului) este o masă pliantă care și-a făcut deja veacul și care, din păcate, a devenit dezmembrabilă 🙂 Sper doar să mai țină anul acesta.

        Tradiția spune că pe masa de Crăciun să fie cârnați, caltaboși, fripturi, salata de boeuf, ouă umplute, piftie de porc, sarmale și multe alte mâncăruri grele. Cred că o să spun pas și acestei tradiții și chiar dacă nu o servesc musafirii doar cu frunze de salată, muguri de bambus și semințe de pin, nici nu o să îi înec în grăsime. Poate doar un pic de prăjeală, așa de poftă, cum ar fi șnițele din piept de pui. Dar încă mă mai gândesc. Voi ce intenționați să puneți pe masa de Crăciun?

 

 

 

Read More