După cum probabil ați observat din postările făcute pe Instagram (și à propos, dacă încă nu mă urmăriți acolo, vă invit să o faceți pentru că pun poze frumoase), am ajuns în Anglia. Cu bine, aș putea spune dacă aici nu m-ar fi așteptat șocul vieții mele și anume o iarnă ca în basme la început de primăvară. Vin în Anglia cu regularitate de vreo 7-8 ani și deși obișnuiam să glumesc pe teme vremii de aici spunând că temperatura e constantă, adică 14°C indiferent de luna anului în care ne aflam, de data asta am prins o furtună de zapadă cum numai la munte am mai văzut. Îmi place zăpada dar să fie la locul și în momentul potrivit. Dar nu despre vreme vreau să vorbesc azi ci despre spațiul personal sau, mai degrabă spus, despre invadarea spațiului personal, lucru pentru care, fiind o fire introvertită, am o toleranță foarte scăzută.
Pentru cei care nu ați auzit (sau poate încă nu v-ați gândit), spațiul personal este un concept care delimitează distanța minimă față de alte persoane astfel încât să te simți confortabil, adică în largul tău. Cei care au teoretizat conceptul consideră că la o distanță mai mică de 45 de cm pot să se apropie doar membrii familiei, prietenii foarte apropiați și animalele de companie, acesta fiind denumit spațiu intim. Următoarea dimensiune ar fi spațiul personal și se extinde de la 45 de cm la 120 unde pot pătrunde prieteni și cunoscuți iar de aici încolo intervine spațiul public.
Una dintre cele mai importante reguli impuse în spaţiul public este aceea de a nu invada spaţiul personal al altora. Cunoașteți cu toții senzația neplăcută atunci când stai la coadă la supermarket (sau, mai rău, la oficiul poștal!) și persoana din spate se apropie atât de mult de tine încât realmente simți cum îți suflă în ceafă iar uneori ajunge chiar să te împingă din când în când cu căruciorul. Găsesc că este unul dintre cele mai enervante lucruri și când mi se întâmplă asta am o stare de iritare pe care cu greu mi-o pot controla.
Eram în aeroportul din Cluj așteptând îmbarcarea spre Birmingham la salonul VIP. Sau Business Lounge, depinde cum vă place să îi spuneți. Având un card gold la BCR am acces la acest salon și recunosc că de fiecare dată când călătoresc, profit de acestă facilitate. Până nu demult puteam să intru împreună cu un invitat dar cum criza a lovit peste tot, beneficiul acesta a fost anulat așa că am rămas de una singură și ca să-mi scot pârleala am ajuns în aeroport cu trei ore mai devreme. Glumesc, desigur, dar în lounge-ul din Cluj chiar te simți foarte bine (după părerea mea este cu mult peste cel din Otopeni) și nu simți cum trece timpul.
Nu era deloc aglomerat, în seara aceea fiind programate doar trei curse iar după ce avionul de Tel Aviv a decolat, am rămas doar câteva persoane, să le numeri pe degetele de la o mână. La un moment dat însă și-a făcut apariția un grup, o familie formată din cinci adulți gălăgioși care au umplut imediat încăperea cu prezența lor. Și nu numai că au umplut-o, dar au venit călare peste mine. Salonul din Cluj este relativ îngust și foarte lung cu un șir de 20-25 de măsuțe de cafea având de fiecare parte câte un fotoliu masiv. Deci practic la fiecare masă ar putea sta două persoane. Eu stăteam înspre capătul din spate și pe tot acest rând nu mai era ocupată nicio masă. Dar niciuna. Oamenii ăștia s-au așezat exact lângă mine, dar nu numai că nu au lăsat liber fotoliul alăturat dar mater familias s-a instalat în fața mea cu gândul de a împărți aceeași masă cu mine. Fără să întrebe dacă e liber locul, fără să ceară permisiunea, fără un cuvânt, fără să clipească, și-a trântit poșeta pe masă, și-a pus picior peste picior și i-a spus soțului să îi aducă o cafea cu două lingurițe de zahăr și fără lapte. Am simțit instant cum îmi crește tensiunea și mă pregăteam să-mi iau lucrurile și să mă mut mai încolo când fiul ei a început să insiste spunându-i să vină mai aproape de el văzând probabil că nu e chiar în regulă să se bage în sufletul meu. Dar ce dragă, aici nu stau bine?, a fost replica maică-sii de am crezut că și mor. Până la urmă s-a mutat dar sunt convinsă că nu a înțeles și nici prin cap nu i-a trecut că deranjează. Că sunt oameni necunoscuți care nu o vor atât de aproape și care nu vor să îi simtă respirația sau parfumul. Care nu sunt interesați de ceea ce spune și nu vor să îi audă conversațiile telefonice.
Vrând, nevrând am auzit totuși. Mi-a fost imposibil să nu aflu că suferă de
durere de spate și că a fost diagnosticată cu o
hernie de disc pentru care acum caută tratament. Că nu i-a mai venit factura la curent de trei luni și că a pierdut procesul pentru nu știu ce teren pe unde urma să treacă autostrada, că fiică-sa își caută alt job și că educatoarea de la grădinița nepotului nu îi lasă deloc pe copii la televizor. Puteam să aflu mult mai multe dacă eram curioasă. Dar nu am fost pentru că m-am mutat cu trei scaune mai încolo și mi-am pus căștile în urechi.
Ați pățit din astea? Și dacă da, rezistați eroic, dați bir cu fugiții sau ripostați?
Eram singura că ești în Anglia, daca urmărești firul postărilor, este clar: a fost vlogul cu Silvestra care va rămâne singura, apoi cel cu lucrurile care nu le-ai fi purtat în tinerețe.🙂 Aici este o vreme atât de frumoasă încât cu siguranță ai fi menționat asta daca nu erai deja plecata. Îmi amintesc si faptul că îți doreai sa fi in Anglia in momentul încoronării regelui Charles,chiar broșa in forma de coroana mi-a rămas în minte. 🙂 Și acum, in forma de gluma, zic că am făcut și eu, ca doamna din aeroport, intrând în spațiul tau virtual personal, dar mă bucur așa de mult pentru tine, că ești cu soțul tău, in tara aceea frumoasa, in momentele deosebite. Cred că de fapt asta e viața, freamăt de aripi a unui fluture, nu acumularea de bunuri materiale.♥️
Ce frumos ai spus! Si, da, asa este, sunt in Anglia de aproape doua saptamani.
Ioana, a ajuns și aici zăpadă, ne-am trezit azi dimineață în lapoviță și ninsoare, vânt rece. M-am gândit: uite furtuna de zăpadă din Anglia, ne saluta și pe noi înainte de a veni primăvară.🧚♥️
Sincer si eu sunt foarte deranjata cand o persoana straina imi invadeaza spatiul personal. Cred ca tine mult de buna-crestere, educatie dar si mai mult de bun-simt sa nu faci asta.Sunt acei oameni atat de atenti la propria persoana si deloc atenti la cei din jur. Cand mi s-a intamplat asta la coada am fost atat de iritata incat mi s-a intamplat sa ripostez verbal daca eram obosita si rabdarea mea ajunsese la limita in acea zi, alteori imi spun singura ca nu e rea intentie doar ca omul o fi neatent , grabit, obosit, aiurit si am eu rabdare cu nerabdarea lui. Dar DA e foarte neplacut, m-am regasit in descrierile tale. Comportamentul acesta se intalneste si in trafic des din pacate.