Csf, ncsf… Pentru cine nu știe, aceasta este prescurtarea, oarecum comică, a lui ”ce să faci, n-ai ce să faci” adică justificarea unei probleme la care nu se găsesc soluții. Iar de data asta problema în cauză este colecția mea de parfumuri pe care nu reușesc nicicum să o reduc la o dimensiune acceptabilă deși vara aceasta am reușit să golesc patru sticluțe. Dar cum pe piață apar mereu noutăți, tentația este mare și orice loc lăsat liber se completează imediat de parcă ar fi existat dinainte o listă de așteptare. Ce să fac dacă îmi plac atât de mult parfumurile? și chiar dacă uneori mă mai cuprinde un sentiment de vinovăție (din ce în ce mai vag) mă consolez imediat cu ideea că este infinit mai bine să dau banii pe parfumuri decât pe țigări. De acord cu mine, nu?
Dintre noutățile acestui an blestemat, sunt două care mă tentează în mod deosebit și la care mă gândesc de ceva vreme mai ales că YouTube-ul, cunoscând interesul meu pentru parfumuri, mi le bagă mereu în față. Primul este My Way de la Armani și are o reclamă absolut superbă care vrea să transmită faptul că fiecare dintre noi este suma întâlnirilor avute și a experiențelor trăite, adică un sine cu adevărat unic. Nu o cunosc pe actrița care reprezintă imaginea acestui parfum (Adria Arjona) dar când i-am văzut râsul și bucuria din ochi am știut că vreau neapărat să încerc parfumul. De când cu pandemia nu prea am umblat (de fapt nu am mai fost deloc) într-un mall așa că atunci când am ajuns în Anglia, m-am dus ață într-o parfumerie să văd despre ce este vorba. Însă ghinion! toate parfumurile erau închise în dulăpioare ferecate cu lacăt și niciun tester nu era lăsat la îndemâna clienților. Desigur că am rugat-o pe tipa care se ocupa de raion să îmi arate sticluța de My Way și desigur că a deschis cu amabilitate dulapul însă nu a vrut cu niciun chip să-mi pulverizeze esența pe mână ci doar pe un cartonaș. A zis că așa sunt regulile, noul protocol legat de coronavirus, și nu am putut să o conving și pace deși, cum bine știm cu toții, parfumurile conțin toate un procent important de alcool. Mă îndoiesc deci profund că un puf de My Way ar fi venit cu virusuri cu tot. Anyway, când am întrebat-o de persistență, mi-a zis să îmi frec cartonașul de încheietura mâinii și să constat pe pielea mea ce se va întâmpla în timp. O replică ce mi s-a părut oarecum lipsită de politețe, ba chiar obraznică aș putea spune. Dar oricum, atâta timp cât site-ul meu preferat, Notino, are mereu toate noutățile, pot englezii să aștepte mult și bine să le fac lor vânzări. Și, de voie, de nevoie, mi-am frecat cartonașul de încheietura mâinii.
Deși este descris ca un parfum floral mie mi s-a părut mai degrabă fructat mergând înspre un dulce cremos, foarte feminim și foarte persistent. Cu toate că este nou apărut nu aș folosi în niciun caz cuvântul ”modern” pentru a-l caracteriza ci mai degrabă ”clasic”. În trei cuvinte, clasic, aristocrat, intens.
Testarea celui de-al doilea parfum care mă interesa, Good Girl Suprême de la Carolina Herrera a avut aceeași traiectorie sortită eșecului. Dulăpior, lacăt, cartonaș, puf-puf, nu se poate pe mînă, nu atingeți, corona, covid, bla-bla. Treaba voastră, mi-am zis în gând, o să dați faliment dar cu toate astea mi-am format o idee. Și una bună chiar 🙂 Un oriental-floral foarte senzual și gurmand aducând destul de bine cu primul Good Girl apărut (până la urmă Suprême este un flanker). Dulce și condimentat, mi s-a părut oarecum liniar, adică nu și-a schimbat aproape deloc mirosul în timp iar longevitatea este extraordinară. Cartonașul pe care l-am uitat în buzunarul blugilor a impregnat țesătura cu un miros care se simte și acum, după 10 zile. Deci, din punctul meu de vedere, îndeplinește toate condițiile pentru a intra triumfător în colecția mea.
Imaginea parfumului este Karlie Kloss, un top model care are 1,88 m înălțime iar cu tocurile amețitoare reprezentate în deja celebra sticluță, cred că ajunge la 2 metri. Dar cui îi pasă? cu un astfel de parfum, cucerești orice înălțimi. Sau poate tocmai asta era ideea.
Ieri m-am întors acasă și în drum spre aeroport mă gândeam că înainte de îmbarcare o să mai trag o tură prin duty-free să aprofundez relația cu cele două parfumuri. Canci! totul era închis iar din zecile de magazine din aeroportul din Birmingham dacă erau deschise vreo 3-4… trist, pustiu și sinistru… chiar de-a dreptul înfricoșător prin acele cotloane unde luminile erau stinse probabil de 6 luni încoace. N-am avut de unde să cumpăr nici măcar revistele de care mă rugase Cristina iar din furnicarul de oameni cu care eram obișnuită să mă întâlnesc la fiecare plecare nu mai rămăsese decât un mic grup izolat care părea nelalocul lui în vastele suprafețe peste care se așternuse tăcerea. Dacă mai durează pandemia cred că nu doar parfumeriile or să dea faliment…