Fie că am început să citim la cinci sau la cincizeci de ani, lectura a devenit o parte neprețuită a vieții multora dintre noi iar mie îmi place nu doar să citesc, îmi place și să vorbesc despre cărți. Din păcate în ultima vreme o fac din ce în ce mai rar.  Astăzi o să ating acest subiect și o să vă spun cele 7 motive pentru care mi-a plăcut întotdeauna  să citesc. Poate sunt mai multe dar astea mi-au venit primele în cap.

1. Cititul mi-a permis să experimentez realități multiple. Fiecare dintre noi este unic pe acest pământ dar chiar și cei mai mulțumiți cu soarta și rolul lor în univers se întreabă cum ar fi fost să trăiască în alt loc, în alt timp, să aibă un alt job și să fie persoane complet diferite. Pentru scurte perioade de timp cărțile ne eliberează de constrângerile propriei noastre realități și ne duc în lumea imaginară a altcuiva. Este foarte plăcut ca din când în când să evadezi din bula în care îți duci veacul.
2. Cititul mi-a schimbat perspectiva asupra vieții. Când vezi viața prin ochii altuia întâlnești situații pe care în mod normal nu le-ai fi trăit niciodată sau nici măcar nu ți-ai fi putut imagina că ele ar putea exista. Harul unui autor talentat exact asta face. Îți aduce în față puncte de vedere foarte diferite cu care s-ar putea să nu fi de acord, să contravină valorilor tale dar care, chiar dacă incomode, te lasă să înțelegi că există și alte perspective și că oamenii sunt foarte diferiți.
3. Cititul m-a ajutat să mă dezvolt. Trăiesc cu convingerea că indiferent de vârstă ai tot timpul de învățat ceva nou. La început au fost cărțile ilustrate, apoi romanele pentru copii, am trecut repede la cele fără poze, literatură universală, carti in engleza sau carti de dezvoltare personală. Cititul este un fel de exercițiu de perseverență care te provoacă în permanență să treci la nivelul următor.
4. Cititul scoate la iveală amintiri dragi. O carte nu înseamnă doar descoperirea noului ci este, de asemenea, un instrument pentru reflecție. De multe ori regăsesc în cărți amintiri neprețuite și sunt flashback-uri (care uneori nu au nicio legătură aparentă cu textul) dar care îmi scot la iveală detalii pe care le credeam demult uitate, cum ar fi intonația cu care draga mea învățătoare ne citea carti de Ion Creanga și ni le explica pe înțelesul nostru altfel n-am fi priceput mai nimic din toate arhaismele și regionalismele Amintirilor din copilărie.
5. Cititul mă ajută să uit. Când am în mână o carte bună nu mă mai concentrez asupra circumstanțelor stresante ale vieții și în doze scurte mintea mea zboară spre alte locuri. Cititul, ca și exercițiile fizice, oferă un înlocuitor sigur, sănătos și productiv pentru gândirea negativă și  oferă minții un loc sigur în care să se odihnească.
6. Cititul nu mă lasă să fiu singură. În timpul vieții, și chiar de foarte tânără, mai exact de la 14 ani, am experimentat numeroase tranziții. Am schimbat școli, orașe, locuri de muncă și toate acestea au presupus înlocuirea vechilor relații cu altele noi, lucru care, cel puțin la mine, nu se face foarte ușor. Cărțile, în schimb, mi-au oferit stabilitate și mi-au ținut companie în momentele în care simțeam că singura persoană pe care mă puteam baza eram eu însămi.
7. Cititul îmi face poftă de viață. Mi se pare că este o activitate care mă întinerește, care îmi aduce energie și care îmi îmbunătățește starea de spirit. Lectura îmi oferă un scop, îmi activează optimismul și, după cum arată unele studii, oferă un antrenament creierului pe care nu îl lasă să cadă ușor pradă bolilor.

Cartea pe care o citesc acum (mai am doar câteva pagini) este Lizoanca de Doina Ruști. Voi?

Read More

        Mi se pare incredibil că după mai mult de un an de la declararea în mod oficial a pandemiei, oameni educați și cu carte pun la îndoială existența virusului. Nu spun de Catanga, Dumnezeu s-o ierte, că nu ai ce așteptări să ai de la ea (deși să te știi cu boli grave, să vezi că ai febră, nu mai ai gust și miros și să te tratezi după leacuri magice găsite pe internet mi se pare culmea ignoranței) dar cunosc o mulțime de oameni de la care aveam așteptări și care continuă să conteste vehement realitatea dureroasă care se petrece pe glob.

        Nici eu nu înțeleg toate măsurile restrictive și de ce, matematic vorbind, închiderea magazinelor mai devreme cu câteva ore va duce la scăderea numărului de infectări și nu cred că oamenii vor renunța să se vadă pentru că nu o mai pot face până la ora 22 ci doar până la 20. Pe de altă parte indicațiile de bază sunt aceleași dintotdeauna și nu de azi, de ieri că doar cu toții am fost învățați de către părinții noștri în perioadele cu viroze să evităm aglomerațiile, să ne ferim de persoanele răcite, să ținem fularul la nas și să ne suflăm nasul în batistă chiar dacă acum totul se petrece la altă scară.

        Știu totuși că în continuare eu voi fi printre cei care respectă regulile dar, pe de altă parte, îi înțeleg și pe aceia care au atins punctul critic în gestionarea acestei demențe. Fiecare rezistă și se descurcă așa cum poate dar nu toți au curți, unii nu au nici măcar balcon sau, mai rău, nu au niciun fel de preocupare care să le distragă atenția de la panica mondială. În perioada de lockdown a apărut o cerere bruscă pentru articolele care țin de amenajarea casei, de improvizarea unui colț pentru work from home (pe românește tele-muncă și mi se pare foarte bună traducerea) dar avântul inițial a început să se tempereze pentru că lumea a depășit faza. Deja și-au luat toți birouri ca să dea bine pe zoom, și-au schimbat covoarele, au pus draperii noi, printuri înrămate pe pereți și au căutat pe google după lustre living și lumină ambientală. Iar dacă nu au fost atinși de microbul designului interior, atunci cu siguranță și-au descoperit veleități de bucătari. Să ridice mâna sus cine n-a postat pe Facebook în starea de urgență măcar o poză cu banana bread sau o pâine rumenită tocmai scoasă din cuptor.

        Însă hobby-urile astea au început să se estompeze și frustrările să crească exponențial de la zi la zi. Cele două tabere cu statusuri radicale adică ”baricadați-vă în case” și ”ieșiți în stradă la proteste” mai au puțin și vor ajunge la violențe fizice (de fapt lucrul acesta s-a și întâmplat în alte țări). Nu știu care e soluția, nimeni nu știe dar eu aș fi mers pe testarea masivă și apoi, evident, izolarea purtătorilor de virus. Desigur o testare ieftină și nu transformarea acestei acțiuni într-o afacere super profitabilă pentru eternii băieți deștepți. Iar apoi vaccinarea în masă (slavă cerului că în România lucrurile se mișcă relativ bine în direcția asta).

        Când e pandemie virusul se fâțâie și se transmite cât vrea el și unde vrea el, fie că sunt spatii închise sau deschise. Nu ține cont de ora închiderii magazinelor și fiecare dintre noi ar trebui să-și vadă de grijă pentru că se vede că statul nu a reușit să gestioneze situația. Singura cale de a scăpa de pandemie este imunizarea în masă și cu asta suntem cu toții de acord, vacciniști sau nu. Diferența constă în orizontul de timp (că nu e totuna dacă mai durează un an sau trei) și costurile pe care le implică, câteva milioane de morți în plus sau în minus. În cazul acesta vaccinarea face diferența iar faptul că în spațiul public au apărut mesaje ale unor medici care declară răspicat că nu se vor vaccina vehiculând teorii conspiraționiste, mă îngrozește.

Read More

        Deci. Încep cu un ”deci” al cărui rost în mod normal și logic în orice scriere, ar fi introducerea unei concluzii… dar parcă nimic în jurul meu nu mai este nici normal, nici logic și totul pare a fi făcut de mântuială așa că mă încadrez și eu în rândul lumii începând să scriu un articol ca un semi-agramat. Am avut azi drum la poștă și ce-am văzut azi acolo mi s-a părut de râsu-plânsu de îmi venea să-mi fac cruci cu amândouă mâinile și nu, nu este vorba de poveștile cu cozile interminabile sau cu completarea formularelor lipsite de sens, povești de care este plin internetul. E mult mai rău, Doreii de la poștă au luat măsuri anticovid pentru a proteja angajații care lucrează cu publicul la ghișeu și au montat panouri de plexiglas. Nimic rău în asta, veți spune probabil, dar cum o imagine valorează cât o mie de cuvinte, vă las mai jos poza definitorie a geniului care a bifat îndeplinirea acestei sarcini.

        Și pentru a vă da mai bine seama despre ce vorbesc, am trasat cu roșu conturul panoului de plexiglas chiar dacă probabil v-ați dat seama unde se află pentru că se vede că acesta reflectă lumina. Pe un ghișeu lung de trei metri stă cocoțat singuratic un dreptunghi de plastic de vreo 80 de cm în timp ce covidul se flutură cu grație prin stânga și prin dreapta că doar doamna funcționară nu are pe unde să preia pachetele, pachețelele sau chiar scrisorile mai voluminoase. Dar ce să vezi, în viziunea celor de la poștă suntem protejați și unii și alții, clienți și angajați. E ca în bancul ală cu ”noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”.

        Mi se pare că oriunde mă uit, oriunde întorc capul totul se face în dorul lelii și nimic nu se mai îndreaptă înspre profesionalism indiferent de domeniu începând de la tezele de doctorat plagiate la greu și coborând până la bordurile strâmbe de la toate trotuarele sau curățenia precară de pe holurile spitalelor. S-a tot spus că adevărații meseriași au plecat din țară. Meseriași în sensul propriu al cuvântului, oameni care se pricep le meseria lor, care sunt serioși, verificați și care pot fi oricând recomandați pentru o lucrare. Aș putea să scriu un scenariu de film cu aventurile prin care am trecut în momentul în care m-am hotărât să schimb o ușă interioară și dracii pe  care i-am avut timp de 6 (șase) luni de zile până s-a finalizat ”lucrarea”. Am stat cu ușa proptită pe niște scândurele și cu zugrăveala căzută că nici nu îmi mai venea să mă întorc acasă dar sunt ferm convinsă că și voi aveți astfel de povești de groază.

        Nu este deci de mirare că ezit acum să mă apuc de reamenajarea băii deși este scadent. Am găsit o gresie pentru baie foarte potrivită – mată și închisă la culoare, deci exact invers de cum este acum, lucioasă și gălbuie (logic, nu?) și drept să zic nu-mi vine să mă arunc la cumpărături până nu știu sigur că am cu cine lucra iar ca să schimb doar partea de mobilier de baie parcă nu are rost. Vreau totul sau nimic 🙂

        În orice caz, decât să mai dau peste vreun meseriaș ca cel cu ușa, mai bine mă uit la tutoriale pe YouTube până voi fi în stare să renovez singură baia. Ce, n-ați mai auzit de corporatiste care și-au dat brusc demisia și s-au făcut cofetărese? sau hair-styliste? și încă ce povești de succes au!

Read More