Inițial voiam să spun că a fost un Paște atipic dar apoi mi-am adus aminte de Paștele din 2020, adică cel de la începutul pandemiei, și mi-am dat seama că nu suportă comparație. Nu-mi vine să cred ce vremuri am trăit și cum stăteam izolați în case, cum ieșeam pe stradă doar pe bază de declarație și cum stătea poliția la pândă să te amendeze dacă te prindea la plimbare după ora 22. Și erau sub 1000 de cazuri de covid într-o zi. Întâmplător zilele astea am auzit la radio că acum sunt zilnic undeva la 8-9000 de noi îmbolnăviri dar se pare că nimănui nu-i mai pasă. Sau, cel puțin, pe mine știrea astea mă lasă complet indiferentă. Bine că a trecut nebunia.
Totuși, dacă scoatem din ecuație Paștele pandemic, anul acesta a fost altfel decât de obicei și asta în primul rând pentru că nu am avut, ca în toți ceilalți ani, o mare masă festivă împreună cu toată familia. Din exterior a părut poate un pic dezorganizat dar în realitate a fost o sărbătoare reușită cu multă liniște, pace și veselie. Nici pregătirile nu au fost pe măsura celor care erau ”pe vremuri”, am avut nepoatele la mine și numai chef de curățenie nu am avut așa că am amânat totul pentru o dată ulterioară. Uitasem cum e să ai doi copii mici în casă care taie hârtiuțe peste tot, care pictează în cele mai neașteptate locuri, care scot tot din dulapuri, care dezmembrează jucării, care varsă sucul pe masă și calcă pe biscuiții căzuți pe jos fără cea mai mică urmă de remușcare. Așa că decizia mea de a amâna șmotrul până după plecarea lor, s-a dovedit a fi una înțeleaptă.
Am păstrat însă tradiția ca în dimineața de Paști să ne îmbrăcăm frumos și să mergem cu toții la biserică unde, destul de surprinzător, a fost mult mai puțină lume decât în alți ani și decât mă așteptam. Cine știe, poate enoriașii lipseau fiind plecați la vecinii bulgari care avut oferte turistice de neratat după cum citeam în mailurile cu care am fost bombardată în ultima lună. Apoi ne-am dus în curtea tatălui meu pentru o ”vânătoare de ouă” pe care fetele au așteptat-o cu destul de mare interes sperând să găsească ouă de ciocolată. Nu au avut însă noroc și au găsit doar ouă de găină dar distracția a fost la fel de mare.
Ne gândeam că o să stăm o oră, maxim două și apoi o să mergem acasă pentru masa de prânz dar pe când să plecăm a apărut sora mea cu familia și apoi imediat Vlad, băiatul meu așa că ne-am mai întins puțin la povești în curte mai ales că vremea era perfectă. Un soare strălucitor, nici prea cald și nici prea frig. Cum cu toții luasem micul dejun foarte târziu nu ne era deloc foame așa că nu ne-am grăbit să întindem mese pe care să desfășurăm fripturi, droburi sau sarmale. Am avut doar ouă roșii, un cozonac excelent și băuturi pe alese dar fără să scoatem tot barul la înaintare. Ne-am limitat la shot-uri de Jagermeister, o vișinată de casă și sucuri pentru copii și a fost cu mult mai bine așa. Uneori, când trebuie să alegi între prea multe lucruri, poate deveni obositor iar faptul că nu am mai mâncat decât spre seară a fost de-a dreptul o ușurare. În loc să ne concentrăm pe mâncare, am avut alte discuții, am râs, am povestit și am depănat amintiri. Bineînțeles, am făcut și tradiționala fotografie de grup pe treptele casei, începând de la mic la mare. Mă uit la poză și mă încearcă o nostalgie amăruie. Ca număr suntem aceiași dar nu știu când cei mici au devenit cei mari și i-au înlocuit pe cei care acum nu mai sunt acum printre noi. Trecem prin viață fără să percepem cum timpul zboară. Să ne bucurăm deci de toate culorile ei.
Dragă mea Ioana, rândurile tale sunt un balsam pentru suflet! Dacă intr-o zi vei scrie o carte, sau mai multe vreau să le citesc ! Mă înscriu pe lista de așteptare. În ciuda faptului că ai studiat materii ,, exacte, realiste” ai un dar incredibil de a scrie, astfel încât transmiți multă emoție, cred că fiecare se regăsește în aceste trăiri și ne ajută să conștientizăm cât de frumoasă e viața. Mulțumesc mult !
Hristos a Înviat! O familie superbă!
Adevarat c-a inviat!
Iti multumesc din suflet pentru cuvintele tale frumoase.
Bună Ioana! Te urmăresc de ceva vreme, și îmi face plăcere să-și citesc rândurile și să-ți vizionez vlogurile, dar din păcate fac parte din categoria persoanelor(sunt sigură că sunt mulți ca mine) care doar ne delectăm cu rândurile tale și nu te răsplătim nici măcar cu un „salut, am trecut pe aici”. Pe vremea când a început această comunicare pe online, am profitat de ea, dar iată că am ajuns ca nici aici să nu mai dăm „o zi bună”.
Apropo de curățenie, că asta m-a făcut să aștern câteva vorbe aici, ce mult rezonez și eu cu „metoda de 30 de minute zilnic”, temă pe care tot timpul am divergențe cu Mama mea. Îmi aduc aminte, pe vremea când eram o copilă și mergeam la bunica s-o ajutăm la curățenie, întâi scoteau aproape toată casa în curte, după care freacă, spală toată ziua și cu ultimele puteri, dacă mai aveam, cară înapoi totul. Nu mă miră că pe bărbații, în general le apucă toți dracii când aud de curățenie. Nu zic că nu era „lună și bec”, dar eu încă de pe atunci mi-am promis, că n-am să fac așa la casa mea. Mama mereu se oferă să mă ajute la „golitul casei”, dar fac în așa fel, ca să rămână doar călcatul perdelelor, pe când vine să mă ajute.
Mă opresc, că vreau să suplinesc acum tot ce n-am scris de când te urmăresc. Cu siguranță deja ai finalizat declutter-ul, așa că îți urez succes la alte noi proiecte pe care o să le ai, și îți mulțumesc pentru clipele frumoase pe care le oferi în online.
Ei, și se pare că nici nu am scris unde aș fi vrut, dar o să înțelegi tu :). Fotografia de familie e minunată!
Multumesc frumos!
Inteleg exact ce spui, la fel de epuizant mi se pare si mie sa faci curatenie cu hei-rupul 🙂