Mi-ar plăcea să am un câine

        Una dintre marile mele dorințe care, din păcate, nu o să mi se îndeplinească prea curând, este să am un câine. Și asta pentru că mi-ar fi practic imposibil să am grijă de el atâta timp cât eu sunt mereu plecată. Nu aș avea cu cine să îl las și, mai mult decât atât, chiar dacă aș avea, consider că dacă îți asumi responsabilitatea adopției unui animăluț, ideea e că trebuie să îl ții lângă tine și nu lângă alții. Un câine nu e o jucărie pe care atunci când pleci în concediu să o pui pe raft iar atunci când te întorci să o iei înapoi ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

        Eu îl văd pe Bobiță, cățelul lui tata, care atunci când rămâne în grija mea (arareori, dar totuși se întâmplă) aproape nu mănâncă și intră într-o apatie din care nu pot să îl scot orice i-aș da. Cu pisicile e însă un pic altfel. Adică așa cred. Poate suferă și ele la fel de mult dar nu știu să își exprime sentimentele. Este clar pentru oricine că acestea nu își arată afecțiunea precum câinii. De exemplu pisica mea nu fuge la ușă atunci când plec de acasă și nici nu vine să-mi sară în brațe atunci când mă întorc dar asta nu înseamnă că nu mă iubește.  Însă faptul că pisicile sunt independente nu înseamnă nici pe departe că au o inimă de gheață.

        Pe Sylvestra o am de aproape 12 ani de când nu era mai mare decât pumnul meu și mi-a adus-o femeia care făcea curat pe scara blocului spunându-mi că a salvat-o din gura unui câine care fugea cu ea pe stradă. A aruncat cu umbrela după el și acesta a lăsat pisica reușind astfel să îi salveze viața. Ar fi trebuit să îi găsesc un plasament dar asta nu s-a mai întâmplat niciodată și am rămas împreună purtându-ne reciproc de grijă la bine și la greu de o grămadă de ani. Nici nu știu cum a zburat timpul și nici nu mai știu câte clipe de iubire am petrecut împreună.  Îmi pare rău pentru cei care n-au auzit și n-au simțit niciodată sunetul reconfortant al torsului unei pisici. După părerea mea torsul pisicesc este mai melodios decât Lullaby a lui Brahms și mai terapeutic decât o baie caldă urmată de un masaj.

        Când am spus că mi-aș dori un câine nu m-am gândit nicio clipă că l-aș vrea în locul unei pisici. Mi-ar plăcea să am și una, și alta sau, mai degrabă, și din unii și din alții, adică să mă înconjor cu multe animale pentru că le iubesc pe toate indiferent dacă au blană, solzi sau pene. Iar câinele cu pisica se completează reciproc. Ce nu îți dă unul, îți oferă celălalt. Am văzut pe internet o mie de filmulețe cu câini care fac tumbe de fericire atunci când primesc un cadou și de fiecare dată când văd asta nu pot să nu îmi aduc aminte de Crăciunul în care i-am cumpărat Sylvestrei o mingiuță specială pentru pisici de care s-a speriat atât de tare încât nu a mai ieșit de sub canapea decât după două zile.

        Din acest punct de vedere câinii sunt mai deștepți. Îi văd și pe cei trei ai lui Vlad, Mike, Gina și Patrocle, care se bucură în orice moment și pentru tot ce le dau. Orice accesorii caini le-am luat, au știut să aprecieze, să se bucure și să dea din coadă,  nu ca Sylvestra căreia i-am cumpărat un coșulet special pentru dormit iar ea tot pe tricourile mele aruncate pe pat doarme. Sau, mai rău, chiar și pe câte un pungă de plastic uitată pe covor. Oriunde, numai în coș, nu 🙂

        De multe ori nici de mâncare nu se știe bucura, atâtea mofturi face de parcă e conștientă că în urmă cu câteva mii de ani, pisicile au fost venerate și socotite zeități. Și câinii lui Vlad au preferințe la mâncare, este adevărat, dar dacă le dau o astfel de hrana uscata caini, o devorează cât ai zice pește. Sau mai bine să nu pomenesc de pește că cine știe ce idei le vin. Masa pe care stă acvariul nu e foarte înaltă 🙂

        Voi în ce categorie vă încadrați? dog lovers sau cat lovers? Sau în cea de a treia – crazy cat lovers? Și dacă încă nu aveți niciun animal, v-ar plăcea să vă luați unul?

Share This:

Read More

5 probleme care pot apărea atunci când locuiești la bloc

        Nu spun că dacă locuiești la casă nu apare niciuna dintre acestea și nici că dacă îți duci traiul la bloc sunt toate pe capul tău, dar probabilitatea ca ele să îți provoace neplăceri este cu mult mai mare atunci când locuiești într-un bloc. Și mai ales unul construit în perioada comunistă, așa ca cel în care stau eu. Ideea acestui articol mi-a venit atunci când mă plângeam unei prietene despre eterna problemă a infiltrației apei prin plafon, problemă cu care mă confrunt de ani de zile și care, pe când credeam că am scăpat, a reapărut. Mi-a răspuns că ar prefera să stea la ultimul etaj decât la parter, așa cum stă ea, și să suporte gălăgia grupurilor de tineri care se adună sub fereastra ei și care o deranjează, mai ales acum vara, până târziu după miezul nopții. Așadar, iată care cred eu că sunt problemele care apar cel mai frecvent în blocurile din România.

  1. Igrasia.  Nu numai că este inestetică dar atrage după sine și diverse boli de la simple alergii până la afecțiuni pulmonare. Nu știu să apară pe pereții construiți din cărămidă (deci la blocurile ridicate înainte de anii 70)  dar la blocurile din betoane igrasia este ceva foarte frecvent. Sau, mai bine spus, era, pentru că toate cunoștințele mele care s-au confruntat cu această problemă și-au izolat pereții cu polistiren expandat. Unii doar pe interior, alții, acolo unde asociația de proprietari s-a implicat, și pe exterior. Se pare că este o soluție eficientă și care durează bine în timp. Vorbesc din ce am văzut în apartamentele prietenilor mei cărora la un moment dat li se făcuse mucegai peste tot în spatele mobilei.
  2. Hidroizolația. Despre asta, din păcate, pot să vorbesc din proprie experiență. Am încercat toate soluțiile, inclusiv construirea unui mic acoperiș din tablă, de aproximativ 50-60 de cm înălțime. Ideea asta a fost cea mai bună și ne-a ținut mai bine de 10 ani până când, la o furtună puternică de vară, vântul a smuls acoperișul și l-a aruncat în stradă. Marele noroc a fost că nu a rănit pe nimeni și nici nu a căzut pe vreo mașină. Am revenit apoi la metoda clasică.  Firma care s-a ocupat de lucrare ne-a asigurat că izolația este făcută cu cele mai performante materiale (și, cel puțin din punct de vedere al prețului așa a și fost) și că ei ne vor asigura o garanție a lucrării de 10 ani. Au trecut doi și lucrarea e praf. Este adevărat că au venit la fiecare reclamație și au cârpit ceea ce era stricat dar asta nu mă încălzește cu nimic. Explicațiile pe care le primim de fiecare dată sunt halucinante, n-ar recunoaște nici morți că au fost total lipsiți de profesionalism, ci am fost doar noi, locatarii, urmăriți de ghinion.
  3. Vecinii. Aici aș putea scrie scenarii pentru seriale de comedie. Din fericire la mine pe scară nu am vecini gălăgioși, nici scandalagii, nici din cei care fac mizerie. Este totuși greu uneori  să te pui de acord cu deciziile care implică votul tuturor pentru că oamenii sunt foarte diferiți și nu gândesc la fel dar, ca în orice relație, e bine uneori să mai lași de la tine sau să faci mici compromisuri pentru binele comunității. Și dacă tot ziceam de comedie, să vă povestesc o fază drăguță petrecută la una din primele ședințe ”de bloc”, când eram cu toții proaspăt mutați în apartamente. Vorbeam despre amenajarea spațiului verde și unul dintre vecini a venit cu ideea plantării unor butași de viță de vie urcătoare astfel încât pe peretele din spatele blocului să avem ceva verde care în același timp să țină răcoare vara. În plus, mai spunea că este un soi de vie extrem de productivă și că în doi ani am putea ajunge chiar să avem o recoltă frumușică, moment la care unui alt participant la ședință i s-a aprins un semnal de alarmă. Dacă vom culege strugurii, vom face vin, da? Și dacă vom face vin, cum îl împărțim? Cine, cât, ia? Care e procentul celor de la etajele superioare unde nu ajunge via, cât se cuvine la o scară și cât la cealaltă având în vedere că scările nu sunt identice? Vorbea cât se poate de serios, fiecare frază era un fel de sentință și era atât de pătruns de importanța clarificării acestui aspect  încât o bună parte din vecini i-au dat dreptate. Și decât să ne certăm în viitor despre cum împărțim vinul, mai bine nu mai plantăm nimic. Și așa a rămas.
  4. Gândacii. Pot fi cea mai mare spaimă a unor persoane, dar ce spun spaimă, că unii intră în panică de-a dreptul când văd un gândac fugind ca bezmeticul în momentul în care aprinzi lumina. Și, cum spuneam la început, gândacii pot să apară și la casă dar la bloc au un mediu de dezvoltare mult mai propice și, în plus, au unde să se ascundă prin coloanele de țevi. Știu că multă lume evită să vorbească despre acest subiect ca și când ar fi o rușine să te trezești într-o bună zi că ai gândaci în bucătărie. De fapt la noi multe subiecte sunt tabu dar în Anglia am văzut că există până și jocuri pentru copii care se numesc Bugs in the Kitchen 🙂 Tot ce trebuie să faci este să prinzi gândacii în capcane și apoi să te descotorosești de ei pentru că toate jocurile pentru copii reproduc realitatea adulților la o scară mai mică.
  5. Înfundarea vasului de toaletă. Sau, mai rău,  a coloanei de canalizare. Se întâmplă atunci când depinzi de oameni care nu au simțul răspunderii și aruncă în wc obiecte care nu se dizolvă și care apoi provoacă adevărate catastrofe domestice. Deși acum există multe soluții de desfundare wc, este preferabil să nu se ajungă la asta. La mine în bloc s-a întâmplat odată rău de tot și, după ce am încercat să rezolvăm problema cu tot felul de soluții chimice, operațiune total nereușită, am fost nevoiți să chemăm un instalator care desigur avea în dotare pompe vacuum cu care a extras din țeavă un… prosop. Nu un șervet, nu o cârpă, nu un prosopel, nu ceva de mici dimensiuni ci ditamai prosopul! Chiar și din greșeală să fi căzut în vasul de toaletă era imposibil să nu îl observi și cine l-o fi scăpat putea să îl arunce la gunoi în cazul în care nu ar mai fi vrut să îl folosească, dar în niciun caz să tragă apa după el. E o chestiune de educație și à propos de asta și de jocul cu gândacii, am văzut jocuri care abordează și această temă, dacă vă vine să credeți, a înfundării wc-ului. Adică îi învață pe copii de mici, ce poți și ce nu poți să arunci în vasul de toaletă.

           Voi cu care din problemele acestea v-ați confruntat? Pentru că nu pot să-mi imaginez că ar exista casă unde să nu se fi întâmplat nimic din toate astea.

Share This:

Read More

Ce intenționez să îmi cumpăr în următoarea perioadă

        Acum că voi lucra mai mult de acasă, dar oare de ce spun ”mai mult” pentru că voi lucra exclusiv de acasă, trebuie să mă organizez un pic și să îmi fac un colț de lucru care să arate ca pe Pinterest 🙂 Întotdeauna mi-a plăcut să mă înconjor de lucruri frumoase atunci când vine vorba de scris, citit, învățat sau  lucrat la computer iar acum, pentru că a apărut această oportunitate în viața mea când nu mai depind de nimeni și de nimic, vreau ca totul să arate și să funcționeze perfect.

        Înainte de toate, îmi trebuie un birou nou, unul adevărat,  pentru că acum folosesc pe post de birou o masuță improvizată care, deși își îndeplinește rolul, din păcate nu are niciun sertar, lucru care îmi lipsește teribil. Am două opțiuni găsite pe site-ul Ikea și cel mai probabil până la sfârșitul acestei săptămâni, o să mă hotărăsc. Mai fac încă o dată măsurătorile și apoi dau comanda. Apoi,în funcție de ce model o să-mi iau, îmi aleg și imprimanta pentru că și acolo am un wish-list cu vreo 6-7 tipuri pe care le-am clasificat nu numai după criterii tehnice dar și după dimensiuni pentru că, normal, imprimanta trebuie să îmi încapă pe birou. Chiar dacă e wireless, nu vreau să o duc în altă parte.

        Iar investiția cea mai mare, ar fi un calculator nou. E adevărat că nu este ceva fără de care nu m-aș putea descurca în următoarea perioadă dar laptopul pe care îl am deja de ceva ani a început să dea semne de oboseală în sensul că are o viteză de reacție care nu mă mai satisface, iar hardul este mult prea mic și mereu trebuie să fac lucrări de organizare și să îmi mut fișierele pe suporturi externe. Mă bate gândul să îmi iau un desktop și un monitor mare și nu un laptop. Având în vedere că laptopul pe care îl am încă funcționează, l-aș putea lua pe acesta cu mine în călătorii iar atunci când lucrez de acasă, să folosesc desktopul. Cu o astfel de tastatura wireless și cu monitorul suficient de mare instalat pe birou, aș putea chiar să stau comod în pat și să îmi editez filmulețele. Nu zic rău, nu?

        Acestea ar fi cele trei mari obiective de atins: biroul, imprimanta și calculatorul. Apoi o să urmeze partea cea mai plăcută în care o să-mi iau cele mai frumoase rechizite de birou începând de la caiete, agende, pixuri, post-it-uri, agrafe colorate, stickere, creioane și markere. Bine, multe dintre ele o să le folosesc nu doar la munca propriu zisă ci și la scrapbooking, una din pasiunile mele cele mai mari și care îmi aduce cele mai mari satisfacții. Dar, pe de altă parte, deși îmi folosesc telefonul pentru a-mi nota multe lucruri, sunt genul de om care nu poate renunța la clasica agendă cu foi de hârtie. Îmi dă sentimentul de bună organizare, de ordine și claritate a tuturor lucrurilor pe care le am de făcut în fiecare zi. Am o agendă mare pe care o țin pe birou și una mai mică, pe care o port în poșetă și ador să subliniez în amândouă lucrurile importante cu astfel de markere colorate. Fiecare culoare are o semnificație și îmi place enorm să bifez de fiecare dată după ce am atins un obiectiv.

        Vouă vă plac agendele? Sunteți genul care le folosiți doar atunci când vă aduceți aminte sau sunteți niște împătimiți care ați trecut la nivelul următor și completați zilnic într-un bullet journal?

Share This:

Read More

10 lucruri neobisnuite pe care le iau întotdeauna în bagaj

        Poate că nu toate sunt ”neobișnuite” dar sunt primele pe care le bifez pe lista pe care o am trecută în agendă pe ultima pagină. La fiecare început de an când încep o agendă nouă transcriu lista anului precedent, desigur cu unele modificări, ca să o am mereu la îndemână și să fiu sigură că iau cu mine tot ce trebuie chiar și atunci când apar plecări inopinate.

  1. Căștile pentru telefon. Poate părea ciudat să fie numărul 1 pe listă dar pentru mine este prioritatea zero. Încărcător să zicem că ai uitat să iei și poți împrumuta unul pentru  juma’ de oră, dar căști nu ai cum să ceri de la altcineva iar cum eu sunt dependentă de telefon, mi-ar fi foarte greu să aștept prin aeroporturi sau să parcurg distanțe lungi în mijloace de transport fără să ascult nimic 🙂
  2. Carnețelul cu parole. Da, am așa ceva și nu mai pot concepe viața fără el. Este de tipul repertoar (cred că așa se numește), adică are un index alfabetic pe pagini și am notate acolo parolele de la zecile de site-uri pe care intru. Nu-mi spuneți că aș putea să am aceeași parolă peste tot,  pentru că este imposibil, sunt site-uri unde modul de construire a unei parole are caracteristici proprii care nu se potrivesc cu ale altora. Ca să nu mai spun că pe unele aplicații sensibile (de exemplu la anumite bănci) mi se cere să modific parola la fiecare șase luni. Carnețelul acesta este aur curat și și-a dovedit utilitatea nu doar în călătorii ci și în viața de zi cu zi.
  3. Chibrituri. Asta e o chestie care ține cumva de nevoile primare adică să fii sigur că ai cu ce aprinde focul în cazuri extreme și mi se trage de când am citit Robinson Crusoe, pe la 10-11 ani. Obișnuiam să iau o brichetă, dar de când unei bune prietene i-a explodat bricheta în geantă (geanta fiind lăsată la soare pentru mai mult timp) am revenit la sursele de foc tradiționale.
  4. Costumul de baie. Nu contează dacă plec într-o vacanță adevărată sau doar la rude, nu contează dacă e vară sau iarnă, costumul de baie îl iau întotdeauna cu mine și întotdeauna în bagajul de mână ca pe o comoară prețioasă. Pentru că nu se știe niciodată ce oportunitate sau ocazie apare și e bine să fii întotdeauna pregătit. Știu că se pot cumpăra costume de baie peste tot dar asta e doar teoretic pentru că la mine nu se potrivesc seturile, slipul e o mărime iar sutienul alta și nu toate magazinele vând piesele separat și nu întotdeauna găsești ce cauți (mai ales iarna) așa că vreau să fiu scutită de acest stres mai ales că un costum de baie ocupă extrem de puțin loc.
  5. O sacoșă/geantă pliabilă care, de asemenea, nu este deloc voluminoasă dar care și-a dovedit utilitatea de nenumărate ori. De cele mai multe ori plec cu un bagaj și revin acasă cu două iar motivul este evident, shoppingul fiind pasiunea mea. Am o geantă de material textil, foarte solidă și foarte rezistentă, pe care pot să o încarc la maxim cu suveniruri  (de obicei chestii de mâncat care cu ambalaj cu tot sunt foarte voluminoase).
  6. Pungi cu ziplock. E adevărat că se găsesc de cumpărat în orice supermarket dar de ce să te obosești și să pierze vremea când e atât de simplu să ai 2-3 deja pregătite în bagaj. Pentru un sandwich, pentru un pachet de biscuiți cu ambalajul rupt, pentru resturi de mâncare, pentru sticluțe care s-ar putea să curgă, pentru un costum de baie ud și pentru câte și mai câte! Chiar și pentru dat la prietenii care nu au așa ceva la ei și care îți vor rămâne veșnic recunoscători 🙂
  7. Prosoape. Chiar dacă nu iau un set întreg, unul mic, pentru față tot pun în bagaj, indiferent unde merg și câte stele are hotelul.  E așa de plăcut și relaxant să aduci cu tine un pic din confortul propriei case oriunde te-ai afla. Poate părea ciudat pentru unii dar eu am această ”fixă”. Pe față nu mă șterg decât cu propriul prosop.
  8. Și dacă tot vorbim de ”fixe”, mai am una. Să iau cu mine (aproape) oriunde merg uscătorul de păr. Nu că n-aș găsi la hotel, deși s-a întâmplat și asta, dar de cele mai multe ori uscătoarele pe care le găsesc prin băile de hotel sau airbnb-uri  au un jet de aer atât de slab încât trebuie să stau cu părul la uscat câte o oră. Uscătorul meu e micuț, are mânerul pliabil și deci nu ocupă mult loc, și are un jet de aer de zici că e armatanul,vântul puternic și uscat ce bate dinspre Sahara. Aveți aici astfel de oferte de uscatoare de par.
  9. Un baton cu cereale. Sau chiar două, trei. Iar asta e legată, oarecum, tot de instinctul de supraviețuire și nu înseamnă neapărat să naufragiez pe o insulă pustie ci poate doar să fie un blocaj în trafic de câteva ore. Sau să oprească trenul în câmp pe termen dedefinit așa cum, destul de des, mai vedem la știri.
  10. O mască. Este un element de dată mai recentă deși, dacă stau să mă gândesc bine, doi ani și ceva de când a început pandemia nu se mai poate numi ”dată recentă”. Parcă am și uitat cum era înainte. Și chiar dacă masca nu mai este obligatorie, sunt totuși locuri care cer acest lucru sau, chiar dacă nu îl cer, îți vine ție să îl faci.

        Acestea ar fi printre primele lucruri pe care le pun întotdeauna în bagaj și rar mi se întâmplă să iau cu mine obiecte pe care să nu le folosesc. La voi cum e? Care este primul lucru după care întindeți mâna? În afară, desigur, de ”cei trei B”, adică banii, biletul și buletinul.

Share This:

Read More