Cele mai bune parfumuri de primăvară

        De fapt nimeni nu poate să spună care este cel mai bun parfum pentru că nu există așa ceva. Eventual poate să spună care îi place cel mai mult deși mie și acest lucru îmi vine foarte greu pentru că îmi plac mult prea multe parfumuri și depinde de context, de starea de spirit și de unde merg în ziua respectivă când aleg ce să port. Deși asta cu mersul nu prea mai e valabilă în ultimul timp. Criteriile după care oamenii își aleg parfumurile plasându-le în diverse topuri sunt foarte diferite și uneori total irelevante pentru alții.

        Unii se întreabă care este cel mai bine vândut parfum din lume sau care este cel mai persistent? sau care este parfumul preferat de Jennifer Lopez/ Kate Middleton/ Ariana Grande sau o altă vedetă iubită. Unele femei caută pe google Ce parfum îi înnebunește pe bărbați? sau Pentru ce parfum se primesc cele mai multe complimente? Eu știu sigur că la bărbați îmi place să simt orice parfum de lavandă și de aceea pentru soțul meu eu aleg parfumurile iar cu asta revin la întrebarea pe care mi-o pun de o grămadă de vreme: pentru cine ne parfumăm? pentru noi înșine sau pentru cei din jur? Înclin să cred că balanța înclină spre a doua variantă și atunci parfumul lui ar trebui să îi placă ei și invers.

        În ceea ce mă privește știu sigur că (aproape) tot ce are parfum floral este pe placul soțului meu  dar marea descoperire a anului a fost Lacoste Pour Femme, o explozie de frezii care nu are cum să nu te uimească. Desigur, ca orice parfum, are note de vârf, de mijloc și de bază dar de obicei eu rețin o singură notă dominantă pe care o percep și la care îmi stă gândul atunci când rememorez un parfum iar la acesta frezia este de departe ceea ce simt și cu care rămân. Și, în plus, prețul nu este astronomic, ba din contră.

        Dacă însă ar fi să aleg doar după plăcerea mea între un parfum floral și unul citric, cu siguranță aș înclina către un parfum cu miros de portocale.  Eau de Rochas nu este cel mai persistent parfum din lume (de fapt nici nu e de mirare pentru că este o apă de toaletă)  dar  este tot ceea ce ți-ai putea dori de la un parfum de primăvară-vară: răcoros, proaspăt, vesel, dulce-acrișor, energizant și foarte natural. Este genul de parfum care nu are nimic sintetic ceea ce este destul de greu de găsit. Pur și simplu îl ador, poate și prin amintirile frumoase pe care mi le evocă fiind parfumul pe care l-am purtat vara trecută la Constanța în prima ieșire după încetarea stării de urgență.

        Ce mă tentează acum în prag de primăvară este Ô de Lancôme, tot un citric însă cu note amărui care face furori încă din 1969, anul în care a apărut. Voi ce aveți pe lista cu dorințe? sau ce recomandări aveți pentru mine?

Share This:

Read More

7 motive pentru care îmi place să citesc

        Fie că am început să citim la cinci sau la cincizeci de ani, lectura a devenit o parte neprețuită a vieții multora dintre noi iar mie îmi place nu doar să citesc, îmi place și să vorbesc despre cărți. Din păcate în ultima vreme o fac din ce în ce mai rar.  Astăzi o să ating acest subiect și o să vă spun cele 7 motive pentru care mi-a plăcut întotdeauna  să citesc. Poate sunt mai multe dar astea mi-au venit primele în cap.

  1. Cititul mi-a permis să experimentez realități multiple. Fiecare dintre noi este unic pe acest pământ dar chiar și cei mai mulțumiți cu soarta și rolul lor în univers se întreabă cum ar fi fost să trăiască în alt loc, în alt timp, să aibă un alt job și să fie persoane complet diferite. Pentru scurte perioade de timp cărțile ne eliberează de constrângerile propriei noastre realități și ne duc în lumea imaginară a altcuiva. Este foarte plăcut ca din când în când să evadezi din bula în care îți duci veacul.
  2. Cititul mi-a schimbat perspectiva asupra vieții. Când vezi viața prin ochii altuia întâlnești situații pe care în mod normal nu le-ai fi trăit niciodată sau nici măcar nu ți-ai fi putut imagina că ele ar putea exista. Harul unui autor talentat exact asta face. Îți aduce în față puncte de vedere foarte diferite cu care s-ar putea să nu fi de acord, să contravină valorilor tale dar care, chiar dacă incomode, te lasă să înțelegi că există și alte perspective și că oamenii sunt foarte diferiți.
  3. Cititul m-a ajutat să mă dezvolt. Trăiesc cu convingerea că indiferent de vârstă ai tot timpul de învățat ceva nou. La început au fost cărțile ilustrate, apoi romanele pentru copii, am trecut repede la cele fără poze, literatură universală, carti in engleza sau carti de dezvoltare personală. Cititul este un fel de exercițiu de perseverență care te provoacă în permanență să treci la nivelul următor.
  4. Cititul scoate la iveală amintiri dragi. O carte nu înseamnă doar descoperirea noului ci este, de asemenea, un instrument pentru reflecție. De multe ori regăsesc în cărți amintiri neprețuite și sunt flashback-uri (care uneori nu au nicio legătură aparentă cu textul) dar care îmi scot la iveală detalii pe care le credeam demult uitate, cum ar fi intonația cu care draga mea învățătoare ne citea carti de Ion Creanga și ni le explica pe înțelesul nostru altfel n-am fi priceput mai nimic din toate arhaismele și regionalismele Amintirilor din copilărie.
  5. Cititul mă ajută să uit. Când am în mână o carte bună nu mă mai concentrez asupra circumstanțelor stresante ale vieții și în doze scurte mintea mea zboară spre alte locuri. Cititul, ca și exercițiile fizice, oferă un înlocuitor sigur, sănătos și productiv pentru gândirea negativă și  oferă minții un loc sigur în care să se odihnească.
  6. Cititul nu mă lasă să fiu singură. În timpul vieții, și chiar de foarte tânără, mai exact de la 14 ani, am experimentat numeroase tranziții. Am schimbat școli, orașe, locuri de muncă și toate acestea au presupus înlocuirea vechilor relații cu altele noi, lucru care, cel puțin la mine, nu se face foarte ușor. Cărțile, în schimb, mi-au oferit stabilitate și mi-au ținut companie în momentele în care simțeam că singura persoană pe care mă puteam baza eram eu însămi.
  7. Cititul îmi face poftă de viață. Mi se pare că este o activitate care mă întinerește, care îmi aduce energie și care îmi îmbunătățește starea de spirit. Lectura îmi oferă un scop, îmi activează optimismul și, după cum arată unele studii, oferă un antrenament creierului pe care nu îl lasă să cadă ușor pradă bolilor.

Cartea pe care o citesc acum (mai am doar câteva pagini) este Lizoanca de Doina Ruști. Voi?

 

Share This:

Read More

Întrebarea pe care mi-o pun zilnic. Cât mai durează pandemia?

        Mi se pare incredibil că după mai mult de un an de la declararea în mod oficial a pandemiei, oameni educați și cu carte pun la îndoială existența virusului. Nu spun de Catanga, Dumnezeu s-o ierte, că nu ai ce așteptări să ai de la ea (deși să te știi cu boli grave, să vezi că ai febră, nu mai ai gust și miros și să te tratezi după leacuri magice găsite pe internet mi se pare culmea ignoranței) dar cunosc o mulțime de oameni de la care aveam așteptări și care continuă să conteste vehement realitatea dureroasă care se petrece pe glob.

        Nici eu nu înțeleg toate măsurile restrictive și de ce, matematic vorbind, închiderea magazinelor mai devreme cu câteva ore va duce la scăderea numărului de infectări și nu cred că oamenii vor renunța să se vadă pentru că nu o mai pot face până la ora 22 ci doar până la 20. Pe de altă parte indicațiile de bază sunt aceleași dintotdeauna și nu de azi, de ieri că doar cu toții am fost învățați de către părinții noștri în perioadele cu viroze să evităm aglomerațiile, să ne ferim de persoanele răcite, să ținem fularul la nas și să ne suflăm nasul în batistă chiar dacă acum totul se petrece la altă scară.

        Știu totuși că în continuare eu voi fi printre cei care respectă regulile dar, pe de altă parte, îi înțeleg și pe aceia care au atins punctul critic în gestionarea acestei demențe. Fiecare rezistă și se descurcă așa cum poate dar nu toți au curți, unii nu au nici măcar balcon sau, mai rău, nu au niciun fel de preocupare care să le distragă atenția de la panica mondială. În perioada de lockdown a apărut o cerere bruscă pentru articolele care țin de amenajarea casei, de improvizarea unui colț pentru work from home (pe românește tele-muncă și mi se pare foarte bună traducerea) dar avântul inițial a început să se tempereze pentru că lumea a depășit faza. Deja și-au luat toți birouri ca să dea bine pe zoom, și-au schimbat covoarele, au pus draperii noi, printuri înrămate pe pereți și au căutat pe google după lustre living și lumină ambientală. Iar dacă nu au fost atinși de microbul designului interior, atunci cu siguranță și-au descoperit veleități de bucătari. Să ridice mâna sus cine n-a postat pe Facebook în starea de urgență măcar o poză cu banana bread sau o pâine rumenită tocmai scoasă din cuptor.

        Însă hobby-urile astea au început să se estompeze și frustrările să crească exponențial de la zi la zi. Cele două tabere cu statusuri radicale adică ”baricadați-vă în case” și ”ieșiți în stradă la proteste” mai au puțin și vor ajunge la violențe fizice (de fapt lucrul acesta s-a și întâmplat în alte țări). Nu știu care e soluția, nimeni nu știe dar eu aș fi mers pe testarea masivă și apoi, evident, izolarea purtătorilor de virus. Desigur o testare ieftină și nu transformarea acestei acțiuni într-o afacere super profitabilă pentru eternii băieți deștepți. Iar apoi vaccinarea în masă (slavă cerului că în România lucrurile se mișcă relativ bine în direcția asta).

        Când e pandemie virusul se fâțâie și se transmite cât vrea el și unde vrea el, fie că sunt spatii închise sau deschise. Nu ține cont de ora închiderii magazinelor și fiecare dintre noi ar trebui să-și vadă de grijă pentru că se vede că statul nu a reușit să gestioneze situația. Singura cale de a scăpa de pandemie este imunizarea în masă și cu asta suntem cu toții de acord, vacciniști sau nu. Diferența constă în orizontul de timp (că nu e totuna dacă mai durează un an sau trei) și costurile pe care le implică, câteva milioane de morți în plus sau în minus. În cazul acesta vaccinarea face diferența iar faptul că în spațiul public au apărut mesaje ale unor medici care declară răspicat că nu se vor vaccina vehiculând teorii conspiraționiste, mă îngrozește.

 

Share This:

Read More

Unde ne sunt meseriașii?

        Deci. Încep cu un ”deci” al cărui rost în mod normal și logic în orice scriere, ar fi introducerea unei concluzii… dar parcă nimic în jurul meu nu mai este nici normal, nici logic și totul pare a fi făcut de mântuială așa că mă încadrez și eu în rândul lumii începând să scriu un articol ca un semi-agramat. Am avut azi drum la poștă și ce-am văzut azi acolo mi s-a părut de râsu-plânsu de îmi venea să-mi fac cruci cu amândouă mâinile și nu, nu este vorba de poveștile cu cozile interminabile sau cu completarea formularelor lipsite de sens, povești de care este plin internetul. E mult mai rău, Doreii de la poștă au luat măsuri anticovid pentru a proteja angajații care lucrează cu publicul la ghișeu și au montat panouri de plexiglas. Nimic rău în asta, veți spune probabil, dar cum o imagine valorează cât o mie de cuvinte, vă las mai jos poza definitorie a geniului care a bifat îndeplinirea acestei sarcini.

        Și pentru a vă da mai bine seama despre ce vorbesc, am trasat cu roșu conturul panoului de plexiglas chiar dacă probabil v-ați dat seama unde se află pentru că se vede că acesta reflectă lumina. Pe un ghișeu lung de trei metri stă cocoțat singuratic un dreptunghi de plastic de vreo 80 de cm în timp ce covidul se flutură cu grație prin stânga și prin dreapta că doar doamna funcționară nu are pe unde să preia pachetele, pachețelele sau chiar scrisorile mai voluminoase. Dar ce să vezi, în viziunea celor de la poștă suntem protejați și unii și alții, clienți și angajați. E ca în bancul ală cu ”noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”.

        Mi se pare că oriunde mă uit, oriunde întorc capul totul se face în dorul lelii și nimic nu se mai îndreaptă înspre profesionalism indiferent de domeniu începând de la tezele de doctorat plagiate la greu și coborând până la bordurile strâmbe de la toate trotuarele sau curățenia precară de pe holurile spitalelor. S-a tot spus că adevărații meseriași au plecat din țară. Meseriași în sensul propriu al cuvântului, oameni care se pricep le meseria lor, care sunt serioși, verificați și care pot fi oricând recomandați pentru o lucrare. Aș putea să scriu un scenariu de film cu aventurile prin care am trecut în momentul în care m-am hotărât să schimb o ușă interioară și dracii pe  care i-am avut timp de 6 (șase) luni de zile până s-a finalizat ”lucrarea”. Am stat cu ușa proptită pe niște scândurele și cu zugrăveala căzută că nici nu îmi mai venea să mă întorc acasă dar sunt ferm convinsă că și voi aveți astfel de povești de groază.

        Nu este deci de mirare că ezit acum să mă apuc de reamenajarea băii deși este scadent. Am găsit o gresie pentru baie foarte potrivită – mată și închisă la culoare, deci exact invers de cum este acum, lucioasă și gălbuie (logic, nu?) și drept să zic nu-mi vine să mă arunc la cumpărături până nu știu sigur că am cu cine lucra iar ca să schimb doar partea de mobilier de baie parcă nu are rost. Vreau totul sau nimic 🙂

        În orice caz, decât să mai dau peste vreun meseriaș ca cel cu ușa, mai bine mă uit la tutoriale pe YouTube până voi fi în stare să renovez singură baia. Ce, n-ați mai auzit de corporatiste care și-au dat brusc demisia și s-au făcut cofetărese? sau hair-styliste? și încă ce povești de succes au!

 

Share This:

Read More

Mi-am creat o bulă hygge

        Nu mă mai uit la știrile de la televizor pentru că am ajuns la saturație dar și dacă nu mă mai uit, tot nu pot să le ignor pentru că vin ele peste mine. Prin social media, prin radioul pe care îl aud la serviciu, prin conversațiile la care iau parte și practic prin tot ceea ce mă înconjoară. Iar dacă nu e cu covidul, e cu coduri galbene și stacojii de ploi și ninsori în aproape toată țara. Uneori îmi vine să mă închid într-o carapace din care să nu mai ies până când nu se vor fi terminat toate. Dar dacă de covid nu am cum să scap (deși, à propos, m-am vaccinat chiar dacă nu am dat anunțul pe Facebook), urgiei de afară am cum să-i dau de hac de când am descoperit beneficiile conceptului hygge care se referă la starea de bine pe care o simți într-un anumit loc, în special acasă. Și cum statul acasă e mai la modă acum ca oricând, încerc să transform răul în bine (și nu doar că încerc, dar chiar reușesc).

        Un difuzor de arome, o carte citită sub lumina caldă a lumânărilor, pisica torcând la picioarele mele, un pahar de vin bun și gândul că înainte de culcare voi încerca noile bile efervescente pentru baie nu au cum să nu te bine dispună. Acesta este hygge, cuvântul danez (oarecum sinonim cu englezescul cosiness) dar care înseamnă mai mult decât o simplă stare de bine şi de confort. Sentimente pozitive, bunăstare, ospitalitate, respectul pentru cei din jur, dragostea pentru natură, mulțumirea de a te bucura de ceea ce ai  și, nu în ultimul rând, lipsa aspirațiilor lacome. E din ce în ce mai greu pentru noi toți să suportăm toate restricțiile, să depășim spaimele, gândurile negre și imposibilitatea de a vedea luminița de la capătul tunelului dar cu toate astea cred că să avem grijă de noi înșine este singura cale de a ne păstra intactă sănătatea mintală.

        Recunosc că eu mi-am pierdut răbdarea și fac orice ca să rămân în echilibru, e adevărat că unul foarte fragil, dar de preferat căderii libere. Îmi lipsește viața dinainte de a fi schilodită, îmi lipsesc obiceiurile, oamenii cu care mă întâlneam și pe care îi îmbrățișam, îmi lipsesc emoțiile de atunci, perspectivele, visele și realitatea ante-covid. Nu vreau să cred că nimic nu va mai fi la fel deși cu siguranță multe se vor schimba, dar nu vreau să mă ascund sub mască până la sfârșitul zilelor mele și nu vreau să fug de oameni ca și cum ar fi aducători de moarte. Uneori, și din păcate din ce în ce mai des, gândurile acestea mă năpădesc ca norii grei de noiembrie și atunci îmi găsesc refugiul în mica mea bulă de miresme parfumate așa cum spuneam mai înainte. Voi  cum reușiți să vă păstrați întregi?

Share This:

Read More