ro

Merită să susținem brandurile românești?

        Chiar dacă afară e încă foarte cald și parcă vara s-a întors din drum, într-un fel simt că am intrat în anotimpul rece iar cum anume simt asta, o să vă spun imediat. Nu știu dacă doar mie mi se întâmplă, și cel mai proabil nu, dar de cum începe luna octombrie mi se schimbă total gusturile și poftele legate de mâncare. Cât e vara de lungă nu-mi trebuie decât salate de crudități, porumb fiert, caise și piersici zemoase sau pepene de la frigider și nici prin cap nu-mi trece să mă ating de cărnuri indiferent dacă acestea sunt prăjite la grătar sau înoată în sosuri codimentate. Pur și simplu organismul meu nu simte nevoia să mănânce altceva decât ceea ce este de sezon și cred că aș putea trăi liniștită din mai până în septembrie doar cu salată grecească și vinete cu ardei copți.

      În schimb, odată cu îngălbenirea primelor frunze, mă apucă subit o poftă nebună de cârnați și caltaboși și parcă orice preparat care are conținut ridicat de grăsime devine dintr-odată extrem gustos. Probabil este o chestie instinctuală care îmi răscolește temerile atavice legate de venirea înghețurilor și subconștientul meu începe să lucreze căutând soluții pentru niscaiva depozite de grăsime pentru zilele grele ce vor urma atunci când soarele se va zgârci cu apariția pe cer.

        Pe scurt, într-una din zilele trecute am intrat într-un magazin al unui producător local țintită clar pe cumpărarea a ceva colesterol frumos împachetat. Pe ușă, un afiș mare anunța Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti și, drept urmare, reduceri de preț la tobă. Tobă țărănească, tobă afumată, tobă nu știu de care, mai multe feluri. Punct ochit, punct lovit. Am luat tobă românească, bună de ți se topea în gură și am mâncat-o cu salată de hrean. Ce să vă povestesc, un adevărat deliciu după o abstinență de câteva luni.

       Și cum stăteam eu liniștită făcându-mi siesta după masa cu bunătățuri tradiționale mi-am dat seama că tobă eu nu știu să fie și altfel decât românească. Adică se prea poate ca și vecinii unguri, bulgari sau sârbi să aibă în rețetar acest produs, că și ei stau de veacuri cu porcul în ogradă, dar eu una cu siguranță nu am mâncat decât tobă de-a noastră și nici nu mi-a trecut vreodată prin cap să caut alte variante. La fel cu telemeaua. Cât se poate de autohtonă și fără să sufere comparație cu feta care totuși e altceva. Sau slănina afumată din Ardeal. Sunt câteva feluri de mâncare pe care nu am cu ce să le înlocuiesc sau mai bine spus nu am cu ce să le pun în balanță pentru a le putea compara.

        Îmi place inițiativa de a promova produsele românești și, în general, caut să cumpăr produse locale iar eticheta made in Romania îmi dă un sentiment de satisfacție chiar dacă eu personal nu am niciun merit. Însă undeva acolo în adâncul sufletului există un mic sâmbure de mândrie care abia așteaptă să încolțească atunci când se întâmplă ceva bun. Pe de altă parte nu sunt fanatică și fac ceea ce e mai bine pentru mine. De exemplu după ce ani de zile am apreciat zacusca de Topoloveni, de curând tocmai am descoperit una mai bună de proveniență croată și oricât îmi doresc să sprijin industria locală nu o să fac sacrificiul de mânca ceva mai puțin bun. Urât din partea mea, știu.

        Și nu se rezumă totul la mâncare sau la industria alimentară. Cine nu-și aduce aminte de marca Guban? Era omor pe o pereche de pantofi înainte de revoluție și îmi aduc perfect aminte ce pile serioase îți trebuiau să faci o astfel de achiziție. De vreo două ori am reușit și eu performanța pentru că aveam o fostă colegă de școală care era vânzătoare (mare funcție pe vremea aia) la magazinul de pantofi din centrul orașului. Odată mi-a dat o pereche gri, simpli, cu vârf ascuțit și toc de vreo 5 cm care au costat 375 de lei iar altădată o pereche roșii cu perforații, niște pantofi absolut superbi pe care i-am pingelit de două ori, atâta i-am purtat. Ăștia fuseseră mai scumpi, 450. Țin minte toate amănuntele astea pentru că pentru mine au însemnat adevărate victorii în ale modei pe vremea când totul era de un cenușiu îngrozitor de trist.

        De curând, adică nu chiar așa de curând ci cred totuși că au trecut vreo 2-3 ani de atunci, am avut surpriza să văd într-un magazin din Cluj pantofi marca Guban și vă spun sincer că de-a dreptul m-am emoționat la vederea lor din pricina amintirilor intense care m-au năpădit. Habar n-aveam că brandul încă există și produce. De multe ori spunem cu părere de rău despre unele lucruri că nu mai sunt ce-au fost odată și că totul s-a schimbat însă de data asta eu am spus chiar invers (și tot cu părere de rău) în sensul că nu s-a schimbat nimic… Am fost atât de neplăcut surprinsă să constat că după 30 de ani modelele sunt aproape identice, poate doar mici modificări care însă nu reușesc să înlăture aerul bătrânicios și lipsit de orice linie modernă. Calitatea cusăturilor, a materialelor părea ok însă modelele pe care Guban le face acum nu le-aș mai cumpăra în anul 2018 și spun asta cu tot regretul. Este într-adevăr un brand românesc dar nu țin cu dinții la mândria națională atunci când nu este cazul. Dacă e să aleg între două produse similare cu siguranță o să-l aleg pe cel făcut la noi în țară dar calitatea o să fie înainte de toate primul criteriu.

        Sigur că prefer merele românești dulci de-ți lasă gura apă în locul celor poloneze aduse și vândute la Lidl la preț de dumping dar să mă încalț cu ceva demodat doar ca să susțin industria românească nu e de mine. Cred că înainte de a fi patrioată (în sensul celor de mai sus) sunt obiectivă și pot să-mi dau singură seama ce merită și ce nu a intra în rândul produselor care au susținerea mea.

        Citeam deunăzi aici despre tot felul de trucuri de îndepărtare a petelor de orice fel începând de la cele de ceai, vin, grăsimi sau cafea până la cele de pix și cerneală și am stat și m-am minunat cum oare mai există cineva în ziua de azi care se chinuie să folosească oțetul, glicerina, zeama de lămâie sau albușul de ou! atunci când dragul nostru brand românesc Farmec are niște soluții perfecte pentru așa ceva. Eu una mă declar fan adevărat a tot ceea ce produce firma asta și nu doar maglavaisuri pentru față și feștele pentru ochi ci și produse de curățenie (soluția de scos petele este ge-ni-a-lă!).

        Cu Farmec aș merge până în pânzele albe. La fel și cu Arctic. Să ridice mâna sus cine n-a avut frigider făcut la Găești și pe care nu l-a folosit zeci de ani fără niciun fel de problemă. Dacă nu s-ar fi îngălbenit plasticul și garniturile, dacă nu s-ar fi ruginit pe ici, pe colo  cred că ai mei încă l-ar fi avut în funcțiune deși l-au cumpărat prin anii 70 :) Dar de răcit, răcea brici. Acuma fac de toate, nu doar frigidere,  ci cam tot ceea ce este nevoie într-o casă și merge băgat la priză iar dacă sunteți curioși puteți să aruncați un ochi aici.

        Puține fabrici au mai rămas după ”revoluția industrială” din anii 90 dar cele care încă mai sunt pe picioare fac lucruri grozave. N-am mai fost demult la Flacăra (fabrica de confecții din Cluj) să văd ce noutăți au, dar hainele făcute acolo sunt de o calitate impecabilă cu o atenție la detalii (cusături, tighele, butoniere și tot ceea ce ține de finețuri) demnă de orice showroom din Paris sau alte capitale ale modei.

        Ideea e că susțin brandurile românești atâta timp cât simt că merită acest lucru și nu doar de dragul faptului că funcționează pe teritoriul acestei țări. Aș putea să dau o mulțime de exemple negative, firme mai mici sau foarte mari care nu fac lucruri pe care aș da banii sau pentru care raportul calitate-preț nu mi se pare favorabil în calitate de client. Dar nu vreau să-mi aduc acum aminte despre tapițeria din spatele canapelei care s-a desprins din toate capsele la mai puțin de un an de la cumpărare. Vreau să închei într-o notă optimistico-pozitivă întrebându-vă care este brandul românesc pe care îl apreciați cel mai mult?ro

 

Share This:

Citește mai mult

mucegai

Cea mai elegantă soluție de a scăpa de igrasie

       Umiditatea ridicată din locuințe a fost asociată, dintotdeauna, cu probleme respiratorii și a avut efecte dăunătoare asupra sănătății oamenilor. Într-o casă cu umezeală ridicată apare igrasia și mucegaiul, apar bacteriile iar odată cu acestea își fac loc și acarienii cu toate efectele lor distrugătoare. Nu există teren mai propice pentru dezvoltarea bacteriilor decât niște pereți sau podele umede și, din păcate, nici cele mai sofisticate produse de curățare nu pot să compenseze pe termen lung nocivitatea acestora.

        Umezeala ridicată și, implicit condensul care apare în urma acesteia, sunt periculoase pentru sănătate dar nu din cauza apei în sine, doar se știe că apa reprezintă însăși esența vieții, ci din cauza mucegaiului care se dezvoltă în astfel de condiții. Mucegaiul este o ciupercă și, ca orice ciupercă, se înmulțește prin spori extrem de rapid. În mod normal, și priviți individual, aceștia nu sunt vizibili cu ochiul liber, sau în orice caz nu sunt deranjanți, însă în momentul în care primesc suficienți nutrienți se dezvoltă rapid și iau aspectul albicios și oarecum prăfos  pe care îl cunoaștem cu toții. Sporii de mucegai sunt periculoși pentru sănătate. Depinde, evident, și de concentratia lor din aer și de sensibilitatea fiecărei persoane. Mucegaiul se hrănește cu materie organică dar poate descompune și vopseluri sau zugrăveli și din această cauză întâlnim mucegaiul de pe pereți care este periculos, prin inhalare, pentru toată lumea, deși unele persoane sunt mai vulnerabile decât altele. Bebelușii, copiii mici, persoanele în vârstă și cele cu afecțiuni preexistente sau imunitate scăzută sunt cele mai expuse acestui pericol. Ca să nu mai vorbim de cei care suferă de reacții alergice și pentru care mucegaiul reprezintă cel mai urât coșmar.

        Organizația Mondială a Sănătății a semnalat, pe baza rapoartelor epidemiologice, că persoanele care locuiesc în locuințe umede și afectate de mucegai prezintă un risc mai mare de a suferi de infecții respiratorii. Dar, cumva, asta vine ca o confirmare la ceea ce știam deja cu toții. Mi se pare important de precizat că nu doar locuințele vechi și insalubre sunt afectate de umiditate ridicată ci și cele foarte noi, certificate energetic la nivelul superior, tocmai din cauza faptului că sunt practic sigilate față de exterior.

        Ce se poate face pentru a ține umiditatea sub control, adică în limitele normale ce se încadrează între 40 și 60%?

  • Verificați să nu existe scurgeri prin acoperiș sau, dacă locuiți la bloc, verificați dacă vecinii de deasupra nu au conducte sparte prin care se prelinge apa.
  • Dacă zugrăviți, alegeți vopsea lavabilă în formula anti-mucegai.
  • Aerisiți baia după fiecare duș.
  • Nu lăsați apa să stagneze pe pardoseală.
  • Evitați uscarea rufelor în cameră.
  • Gătiți cu geamul deschis, instalați o hotă deasupra aragazului și folosiți-o de fiecare dată.
  • Ștergeți faianța după ce ați gătit.
  • Evitați amplasarea în băi a covorașelor textile care pot absorbi și reține apa.

        Sau, cel mai simplu, cel mai elegant  și cel mai eficient, vă luați un dezumidificator și ați rezolvat toate problemele în doi timpi și trei mișcări. Un dezumidificator (greu și lung cuvânt) este un aparat care extrage umiditatea în exces din aer. Un model pe care eu l-aș alege, în primul rând datorită raportului calitate-preț dar și specificațiilor tehnice, este Supra Aldo 15. Și iată de ce aș merge pe această variantă:

  • Capacitatea de dezumidificare este de 15 litri/zi. Asta înseamnă că face față cu brio unui nivel de umezeală foarte ridicat pentru că știți cât înseamnă 15l?  trei bidoane din alea mari de apă minerală.
  • Este potrivit pentru spații de până la 60 de metri pătrați (calculat la o înălțime a camerei de 2,5 m) deci se potrivește  atât la bloc cât și la casă.
  • Poate fi mutat cu ușurință dintr-un loc în altul și poate fi amplasat oriunde pentru că este mic (are doar 53 de cm înălțime), are mâner și roți și cântărește 10 kg. Nu e greu, exact atâta are și bagajul de mână când mergi cu avionul :)
  • Poate fi utilizat și în baie (pentru că, nu-i așa, acolo ne doare cel mai tare) datorită carcasei de plastic și protecției IPX . IPX reprezintă niște standarde privind gradul de rezistență la stropirea cu apă (similar cu FPS-ul privind protecția la radiațiile solare).
  • Are higrostat electronic inclus, iar dacă valoarea presetată este depășită, aparatul pornește automat deci nu trebuie să stai tot timpul cu ochii pe el.
  • Cum spuneam, pornește automat dar se și oprește automat pentru că, de asemenea,  are protecție automată la preaplin și se deconectează dacă rezervorul de apă s-a umplut deci nu există risc de vărsare a apei sau alte accidente nedorite. Mai mult decât atât,  există posibilitatea de a racorda un furtun de scurgere pentru uscarea permanentă a spațiilor nesupravegheate.
  • Are funcție de uscare rufe, îl bagi într-o cameră cu rufele întinse pe suport și nu te mai doare capul că s-ar umezi pereții sau ți-ar putea apărea igrasia.
  • Are filtru de aer antibacterian care este lavabil.
  • Are funcție de temporizare de  2, 4 sau 8 ore cu display digital iar mie îmi place enorm tot ceea ce se poate face automat pentru că mă scutește de o grămadă de timp și de ținut minte lucruri. Este astfel foarte comod.
  • Are garanție 5 ani. Păi 5 ani de garanție nici măcar pentru lucrările dentare pentru care am dat o căruță de bani nu am primit așa că termenul acesta mi se pare mai mult decât mulțumitor.

      Până aici, numai de bine.  Acest dezumidificator dar și multe alte modele precum și alte produse care îmbunătățesc calitatea aerului, găsiți pe site-ul celor de la Alecoair.

 

 

Share This:

Citește mai mult

agrafe

Ce cumpără oamenii la supărare

        Am practicat terapia prin shopping cu mult timp înainte să aflu ce este și probabil chiar înainte ca acest  termen să își fi găsit definiția în studiilor psihologilor. Retail therapy, cum este numit în wikipedia, înseamnă mersul la cumpărături pentru a înlătura sau a trece mai ușor peste stările psihice negative.

        Pe vremea când lucram la bancă eram extrem de stresată de așa zisele întâlniri trimestriale, un fel de ședințe de vânzări extinse la scară largă în care ne întâlneam cu managerii din tot județul. Programate din timp, fără posibilitatea de a lipsi, cu un program stabilit cu strictețe pe puncte și ore dar care nu se respecta nici măcar în proporție de 50%, întâlnirile se prelungeau peste termenul limită cu orele și de cele mai multe ori ne apuca noaptea în sala de conferințe. Și când spun noaptea, înțeleg ora 22 sau chiar peste. De obicei aceste ședințe erau sesiuni de nemulțumiri din partea conducerii care se transformau în discuții inutile și enervante despre cât de proastă era performanța unor oameni. Adică a noastră. Pe lângă presiunea zilnică de care aveam parte non-stop, întâlnirile acestea veneau ca o recapitulare a ”condițiilor” pe care aproape cu toții le îndeplineam pentru a fi dați afară :) Sigur că totul era învelit într-un ambalaj frumos dar ideea era aceeași: nu performezi, ne despărțim.

        Oricât mă pregăteam psihic, tot îmi era groază de plenarele nesfârșite și, ca să mă binedispun cât de cât, aveam un mic ritual pe care îl parcurgeam aproape de fiecare dată când la orizont se anunța o nouă ședință: înainte să ajung la sediul central, făceam un mic ocol și intram la Meli Melo. (Pentru cei care nu știu, acesta este un magazin de bijuterii și accesorii). Ei, în momentul în care intram în magazinul ăla, parcă cineva îmi lua cu mâna tot stresul și supărarea și toate gândurile mi se concentrau doar pe mărgelele de sticlă colorată și pe bobițele de plastic agățate pe suporturile care tapetau pereții. Nu îmi mai păsa de nimic. Nici că nu mi-am făcut targetul, nici că au venit o sută de clienți să-și mute depozitele, nici că cel mai mare credit din agenție s-a rambursat anticipat sau că s-au reziliat prea multe polițe de asigurare. Nimic nu mai era important și singurul lucru pe care îl voiam era un șirag nou de mărgele sau o brățară cu bling-blinguri sau orice altceva care să strălucească în lumina becurilor.

        Uneori reușeam să mă surprind și eu pe mine însămi cât de repede puteam să trec de la o stare la alta și mă întrebam cum de este posibil ca biluțele alea colorate să mă bucure atât de mult încât să nu îmi mai pese de dușul rece pe care urma să îl încasăm în scurt timp. Pachețelul din buzunarul genții, frumos învelit în hârtie foșnitoare, mă ferea ca un talisman de furtuna ce urma să se abată asupra mea.

        Am în casă câteva cutii cu mărgele, unele mai frumoase decât altele, care cu toate că nu au nu-știu-ce valoare, nu aș renunța la ele pentru nimic în lume. Pot să renunț la haine sau la pantofi (și chiar o fac) cu cea mai mare ușurință, la fel și la cele mai multe cărți din bibliotecă, la vase de bucătărie sau la orice hangarale mai avem cu toții prin cotloanele caselor dar la cutiile cu mărgele, never-ever. Asta e țicneala mea și o duc mai departe.

        De fapt, mai am una. (Despre țicneli vorbesc). Rechizitele de birou. Cu astea am avut o relație de dragoste de când mă știu, e drept că uneori am lăsat-o mai moale dar întotdeauna mi-au plăcut instrumentele de scris, agendele, abțibildurile, penarele, radierele, caietele, cutiile și cutiuțele pentru agrafe, capse și pioneze, riglele de orice fel ca să nu mai spun de chestiile mai nou apărute cum ar fi perforatoare care dau găuri în formă de inimioară, steluță sau floare și tot felul de alte minunății pe care le găsiți aici. Teribil ce mă binedispune o agendă nouă sau niște etichete cu înflorituri și cât de bine mă simt când îmi înșir pe birou un set de pixuri noi.

        Spuneți și voi, cum să mai fii supărat sau obosit sau fără chef de muncă dacă tocmai ți-ai cumpărat agrafe pentru hârtie în culori fluorescente?

agrafe

        Cercetătorii (și nu doar cei britanici) spun că exact așa cum ne vine să mâncăm ceva dulce atunci când simțim nevoia să ne îmbunătățim starea de spirit, la fel pățim cu shoppingul atunci când suntem stresați. Bine măcar că eu mă limitez la chestii ieftine și că nu agresez cardul cu sume obscene pentru că ar fi fost o mare problemă dacă mi se punea pata pe genți sau pantofi :) Voi aveți această problemă? sau, mai bine spus, apelați la această terapie?

Share This:

Citește mai mult

sad2

O săptămână de… uitat cât mai repede

        Deși nu fac parte din aceeași familie, este interesant de observat câte similarități există între limba română și engleză atunci când vine vorba de a exprima lucruri, stări sau fapte care te-au făcut să te simți mizerabil. Pe scurt și direct, am avut o săptămână de cacao, asta ca să mă exprim eufemistic (în româmă), iar în engleză continuați voi cu traducerea liberă de bariere pentru că sunt sigură că tuturor ne vine același cuvânt pe limbă.

        Nu mi-a fost bine. Nici emoțional, nici fizic. Nici nu știu exact cum să definesc ce mi s-a întâmplat, pot să spun doar că săptămâna asta a venit cu o presiune enormă pe umerii mei, un soi de abuz cu intenția clară de dominare și control pentru a mi se defini încă o dată, dacă nu îmi era clar până acum, care sunt raporturile de forțe în lumea reală. Poate într-o bună zi o să detaliez dar nu acum. Sau, ce spuneți, poate ar trebui să mă grăbesc? Articolul 30 din Constituție, cel cu libertatea de exprimare, va mai fi valabil după mascarada de referendum la care nu știm exact ce votăm?

        Anyway, de-a lungul timpului am învățat să accept că nu toată lumea mă place și este normal să fie așa. Și eu la rândul meu sunt înconjurată de o mulțime de persoane antipatice, nu pot și n-am cum să rezonez cu toată lumea. La unii oameni pot să spun exact ce mă deranjează, le pot înșira defectele, sau ceea ce mi se pare mie a fi un defect că poate pentru alții este o calitate, însă am și persoane care pur și simplu nu-mi plac de la prima vedere fără să știu de ce. Soluția cea mai simplă de a nu mă încărca de energii negative este să le ocoloesc. Să le evit. Nu neapărat să trec pe partea cealaltă a străzii dacă le văd, că nu mă doare gura să salut, dar să nu deschid conversații, să nu stau aproape dacă ne nimerim în aceeași încăpere, să evit cercurile care ne-ar putea aduce față în față și așa mai departe. Înțelegeți ideea.

        Nu am mulți astfel de oameni în lista vieții dar am totuși câțiva și antipatiile astea de cele mai multe ori funcționează pe bază de reciprocitate. Adică nu prea se întâmplă ca eu să nu dau doi bani pe tine dar tu să mă ridici în slăvi. Vorbesc de cazul în care totul se întâmplă natural și firesc așa cum a lăsat lucrurile mama natură, fără interesele meschine care ne conduc în viața de zi cu zi și în care ploconeala balcanică se ridică la nivel de artă. Ceea ce vreau să spun, pe scurt, că strategia mea de a ocoli persoanele nedorite funcționează de cele mai multe ori și dă rateuri doar atunci când partea adversă ține cu orice preț să mă întâlnească, să mă înfrunte și să răbufnească. Și săptămâna asta a răbufnit.

        Apoi m-am îmbolnăvit, am făcut un fel de gripă pe care am târât-o după mine în fiecare zi la serviciu și care m-a țintuit în pat în fiecare după-masă de luni până vineri. Și, ca de fiecare dată când ceva mă dă peste cap, ajung să apreciez cât de mult contează sănătatea și cum un fleac din ăsta te scoate cu totul din rânduiala lumii. Că până la urmă, dacă stai să te gândești un pic, o răceală, oricâte frisoane sau accese de tuse ți-ar da, e o nimica toată față de câte boli groaznice sunt pe lumea asta. Soțu-meu, de exemplu, când l-a apucat criza cu pietrele la rinichi (de existența cărora habar n-avea) era să leșine într-o parcare în Franța, în urmă cu câțiva ani. A venit ambulanța după el  și a lăsat acolo și camion, și marfă, și asigurare și n-a mai contat nimic. Dar, na, când e vorba de propria noastră persoană , chiar și o unghie dacă ni se rupe, nu ne mai putem concentra decât pe degetul cu pricina. Pentru că fiecare dintre noi suntem centrul universului :)

        Acum sunt bine. Și psihic, și fizic. Pe lângă somn și odihnă, weekendul îți dă timp de reflecție și nimic nu poate să-ți dea o mai mare mulțumire și satisfacție decât să constați că prietenii adevărați, aceia pe care poți să îi suni la ora două noaptea, există cu adevărat și nu doar în filme. Iar à propos de filme, ce m-a ajutat  pe mine să trec peste incidentul  care m-a bulversat a fost unul din episoadele din serialul Suits. Dar să nu care cumva să credeți  că era ceva de genul ”binele și adevărul triumfă întotdeauna” pentru că nu mai înghit de mult astfel de fantezii-gogomănii ci era mai degrabă o întărire a ideii că loialitatea nu poate fi cumpărată cu bani și nici cu alte favoruri.

        Iar fizic m-am recuperat complet. Am trecut peste păcătoasa de gripă și cum suntem în prag de toamnă și probabil virusurile stau la pândă gata de un nou atac  mi-am zis să încep prevenția cu paradoxul francez care se găsește în vinul roșu. Mai rar așa tratament, nu? Dacă nu mă credeți, citiți aici. Săptămâna voastră cum a fost?sad2

Share This:

Citește mai mult

portret

25 de semne care îți arată că ai îmbătrânit

        Se întâmplă aproape zilnic să văd în jurul meu tineri care se plâng că îmbătrânesc. Sau poate nu se plâng cu adevărat ci mai mult se alintă pentru că, să fim serioși, să ai 27 de ani și să îți pui status pe Facebook de genul astăzi e ziua mea, urăsc faptul că a mai trecut un an și simt că îmbătrânesc sună cât se poate de ridicol. Ideea că îmbătrînirea este un lucru rău nu este ceva înnăscut ci mai degrabă publicitatea modernă a glorificat tinerețea până când mesajul a fost total înrădăcinat în mințile noastre. Într-un fel mi se pare insultător pentru cei mai în vârstă decât tine să te plângi că ești bătrân atunci când ai ajuns la 30 de ani pentru că, practic, deși nu în mod direct, concluzionezi că toți cei trecuți de 40-50 sunt deja expirați. Iar celor trecuți de 70 nu le mai rămâne decât să se întindă în pat și să aștepte moartea.

        Bătrânețea, vrem, nu vrem, vine și doar cei norocoși cu adevărat reușesc să o prindă. Nu aș da un prag exact, o limită peste care dacă ai trecut ai sărit în cealaltă tabără dar totuși am observat că în jurul vârstei de 40 de ani majoritatea oamenilor încep să-și schimbe modul de a mânca, se gândesc la tot felul de diete, încep să se țină de mersul la sală sau își cumpără bicicletă, nu mai fac exces de alcool, nu mai pierd nopțile și renunță definitiv la fumat. Unii îmbătrânesc mai repede, alții mai târziu, unii se ”țin bine” și la 90 de ani în timp ce alții se ramolesc imediat ce s-au căsătorit, unii scriu cărți la 100 iar altora le e teamă să încerce lucruri noi la 35. Pe măsură ce înaintez în viață sunt tot mai convinsă că tinerețea e o stare de spirit și doar tegumentele sunt cele care trădează adevărata vârstă biologică. Altfel spus, învelișul ne omoară :)

        Am pentru voi un mic test cu 25 de semne care îți arată cum stai pe scara timpului și cu cât bifezi mai multe, cu atât ești mai… hai să nu spun mai bătrân ci mai bătrânicios pentru că unele lucruri sunt totuși controlabile.

  1. Ai început să uiți numele colegilor de liceu
  2. Te deranjează țipetele și hărmălaia pe care o fac copiii în fața geamului tău
  3. Începe să-ți cadă părul sau chiar, mai grav, ai o chelie deja bine formată
  4. Simți că pierzi din mobilitate pe zi ce trece
  5. Nu știi melodiile aflate în topuri
  6. Vorbești mult despre boli
  7. Ți se pare că ai dreptul să spui absolut tot ce gândești chiar dacă uneori nu este deloc politicos
  8. Te vaieți când trebuie să te apleci
  9. Te ia somul după un pahar de vin
  10. Ai un smartphone pe care nu îl folosești decât pentru a da telefoane
  11. Ți se pare dificil să șezi pe covor cu piciorele încrucișate
  12. Detești cluburile sau restaurantele cu muzică tare
  13. Îți alegi hainele și pantofii după cât de confortabile sunt mai degrabă decât după cât de la modă sunt
  14. Adormi în fața televizorului în fiecare seară
  15. Ți se pare că toți polițiștii, doctorii sau profesorii arată foarte tineri
  16. Folosești des sintagma ”pe vremea mea”
  17. Te plângi de foarte multe lucruri
  18. Te declari depășit de tehnologie
  19. Realizezi că uneori nu înțelegi nimic din discuțiile pe care le poartă tinerii
  20. Știi exact care ți-e limita atunci când vine vorba de alcool
  21. Prietenii tăi se îmbolnăvesc mult mai des decât în trecut
  22. Nu pleci niciodată de acasă fără să iei o haină groasă cu tine
  23. La radio preferi să asculți mai degrabă știri decât muzică
  24. Cheltuiești din ce în ce mai mulți bani pe creme de față antirid
  25. Preferi să plătești cash decât cu cardul

        Nu vă spun câte din punctele de mai sus le-am bifat  (slavă Domnului că nu pe toate) dar punctele 1, 5 și 21 m-au întristat cu adevărat pentru că am constatat că este cum nu se poate mai real. Mai râdem și mai glumim noi aici dar dacă tot veni vorba de boli și ați bifat cumva punctul 8,  vă las un link despre spondiloza cervicala și altul despre durerile de spate sau, așa cum le spun medicii, dureri lombare. Chestii interesante despre factori de risc, diagnosticare, tratament, prevenire și complicații.

        În rest, s-auzim numai de bine. Bătrânețea vine cu mai multă înțelepciune și cu o experiență de viață care ne face să avem mai multă încredere în propria persoană așa că la următaorea zi de naștere haideți să sărbătorim tot ce am învățat în ultimul an și faptul că am avut privilegiul nebun să călătorim în jurul soarelui încă o dată. portret

Share This:

Citește mai mult