Mă întrebam deunăzi când oare m-am apucat de purtat poșetă. Sau geantă, cum vreți să-i ziceți. Și mai ales de ce am început să car după mine tot felul de lucruri pe care să le am la îndemână just in case. Unele, să zicem, sunt absolut necesare cum ar fi portofelul și cheile deși, dacă aș fi bărbat, cu siguranță aș proceda ca majoritatea dintre ei adică le-aș pune direct în buzunar.
În liceu, îmi aduc perfect aminte, nu purtam poșetă. Bine, vorbesc de timpul liber, pentru că atunci când mergeam la școală, la fel ca acum, ne cocoșam cu toții cărând în geantă o groază de manuale și de caiete, unele pentru ”în clasă” și altele pentru teme dar acesta e un subiect separat. Poșetă în schimb nu aveam niciodată deși nu-mi displăcea ideea unui astfel de accesoriu. Totuși țin minte că printre (puținele) mele lucruri se găsea un mic săculeț făcut din piele naturală de culoare bej-maronie cu două curelușe împletite care se strângeau la gură formând un soi de trăistuță foarte șic, boho-rustico-hippie style. Am purtat gentuța asta, simbol al eleganței supreme, o singură dată la un spectacol de operă dar și atunci am cărat-o goală. Sau poate cel mult mi-am pus o batistă brodată pentru că vremea batistuțelor de hârtie avea să mai aștepte încă mulți ani până la apariție.
Telefon mobil nu aveam din simplul motiv că încă nu se inventaseră, bani nu aveam deci portofelul nu îmi era necesar, rujuri sau farduri nu foloseam așa că nu aveam ce machiaj să-mi împrospătez, în agendă nu scriam pentru că țineam minte ce am de făcut iar un bilet de autobuz se strecura cu ușurință în orice buzunărel.
Cum și când am ajuns să umblu cu un întreg bagaj după mine, nu știu, dar probabil că totul s-a întâmplat treptat și de la o mică gentuță am trecut pas cu pas la ditamai shopper bag-ul cu care acum mă duc zilnic la serviciu. Nu-mi pun în geantă ”decât” telefonul, portofelul mare, cardholderul (aka portofelul mic), cheile, un portfard pentru cosmetice și unul pentru medicamente, o agendă mică și una și mai mică (are altă destinație decât prima), ochelarii de soare, ochelarii de citit, o plasă (sau două sau trei), o lanternă, un pix și un marker, un pachet de șervețele uscate, un pachet de șervețele umede, un pachet de biscuți, umbrela, două-trei facturi și, obligatoriu o sticlă de apă. Uneori car după mine cartea pe care trebuie să o înapoiez la bibliotecă, o eșarfă și, dacă e iarnă, o pereche de mănuși pe care nu le port niciodată.
De multe ori mă gândesc cât de simplă și frumoasă ar fi viața fără să-mi duc cu mine peste tot juma’ de casă și să merg pe stradă doar cu mâinile în buzunar dar, pe de altă parte și cu totul paradoxal, îmi plac poșetele de mor 🙂 Îmbârligată mai e uneori mintea omului. Voi de ce parte vă aflați? Preferați stilul minimalist sau, la fel ca mine, sunteți genul melc cu casa în spinare?
