Author: Ioana

Grace de Monaco

Ioana 3 Comments
         Am fost fascinată de prințese, regine si de viețile lor de cand ma stiu. Cred ca toate fetitele se viseaza
printese cu rochii lungi din mătăsuri scumpe, cu cercei de diamante si cu diademe stralucitoare dar mie pasiunea nu mi-a trecut nici dupa ce am crescut.
         Inainte de 89 aveam o cunostinta care avand rude in strainatate primea cu regularitate revista Paris Match. Cu intarziere de 2-3 luni dar pentru asta nu pierdea cu nimic din prețiozitate. Aveam si eu acces la revista (fara sa o pot lua acasa), trebuia sa o citesc acolo, dar bucuria mea era si asa deplina. Citeam despre Lady Diana si despre printesele de Monaco pe nerasuflate, le studiam hainele, gesturile, interioarele in care erau fotografiate, stiam orice miscare pe care paparazzi o surprindeau si toate evenimetele la care isi faceau aparitia.
         Îmi place si acum sa citesc despre familiile regale ale Europei, am citit mult despre Regina Maria a
noastră si ma bucur ca principesa Margareta a inceput sa iasa din anonimat.
         Cand am auzit ca s-a facut un film despre Grace de Monaco abia am asteptat sa-l vad. Am crezut ca va fi la fel de reusit ca si The Queen (film din 2006 despre regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii). Pentru filmul acesta actrita principala Helen Mirren a luat Oscarul si va recomand cu drag sa-l vedeti, e o pagina de istorie reala care iti da mult de gandit.
         Revenind la Grace de Monaco, film cu care s-a deschis festivalul de la Cannes de anul acesta, desi auzisem numai critici si pareri negative, trebuia totuși sa imi formez propria opinie. Asa ca m-am dus la film. Cei 14 lei pe care i-am dat pe bilet o sa-i trec la capitolul ”pierderi”. Pentru ca în timpul filmului m-am uitat la ceas din 10 în 10 minute si asta spune tot. M-am plictisit de moarte si nu am gasit in film nimic din ceea ce speram. Nici macar de peisajele spectaculoase de pe Coasta de Azur nu am avut parte prea mult, regizorul s-a zgarcit rau desi ar fi avut de unde alege:
         Paranteza : Grace Kelly a fost o mare actrita de la Hollywood care a castigat un premiu Oscar si a renuntat la cariera pentru a se casatori in 1956 cu printul Rainier al III-lea de Monaco. A avut o nunta ca-n povesti, 3 copii si o viata pusa in slujba datoriilor regale. A murit in 1982 intr-un accident de masina
la varsta de 53 de ani. Am inchis paranteza 🙂
Grace Kelly

         Nicole Kidman este cea care o interpreteaza pe printesa Grace si desi mie imi place foarte mult
Nicole, de data asta mi se pare ca talentul ei s-a irosit si nu a reusit sa intre in rol. Plus ca mi s-a parut ca se vedea prea evident ca e trecuta bine de 30 de ani (vârsta personajului ei din film) … Sorry, Nicole 🙁
         In timpul filmului o vedeam pe ecran si nu stiu cum mi-a venit in minte cuvantul ”ascuțită” , cuvânt cu care am asociat-o gandindu-ma ca adevarata Grace a fost mult mai …”rotunjită” . Si am primit confirmarea atunci când le-am văzut semnaturile. Scrisul reflectă mult din personalitatea omului dar pe acestea nu le aseamănă absolut nimic:

 

         Despre film chiar nu mai am ce sa spun decat ce am spus: ca este plictisitor si cam atat. Trailerul (pe care puteti sa-l vedeti aici) promite multe dar … rămâne doar cu promisiunea.
         Iată însă cateva lucruri mai putin cunoscute despre adevarata prințesă :
         Inaintea casatoriei Printul de Monaco i-a cerut tatalui ei o zestre de 2 milioane de dolari. Initial acesta s-a infuriat ingrozitor si a refuzat. Apoi, la insistentele fiicei sale (luata si ea prin surprindere de aceasta cerere), a acceptat sa plateasca. Se pare totusi ca jumatate din zestre a fost plătită de însăși Grace din banii castigati din actorie.
         Un mare secret atat fata de familie cat si față de opinia publica americana a fost testul de fertilitate pe care Grace a fost obligata sa il faca inaintea casatoriei. Daca s-ar fi dovedit inapta de a concepe un mostenitor pentru regatul monegasc casatoria nu ar mai fi avut loc.
         A fost cea mai frumoasa mireasa a secolului XX iar rochia (un dar din partea studiourilor de film Metro-Goldwin-Mayer) una dintre cele mai frumoase din istorie. Modelul ei de rochie a fost sursa de inspiratie pentru cea a lui Kate Middleton in 2011.

         Unul din accesoriile sale preferate era o poseta Hermes cu care a fost adeseori fotografiata. Pentru prima oară în istoria modei o geanta a primit numele în onoarea unui star – ”Kelly bag” – si incepand din 1960 vanzarile acesteia au crescut continuu. Modelul se vinde si acum, la mai mult de 30 de ani de la moartea ei iar listele de asteptare pentru aceasta poseta continua sa creasca.

         Nu stiu cat de fericita sau nu a fost printesa in palatul din Monaco dar in istorie va ramane un fashion icon: in pantaloni sau in rochie a fost la fel de chic.

 

Share This:

Read More

Prea multe poze

Ioana 3 Comments
         Am sute mii de poze în calculator. Poze de familie, poze cu pisica, poze din vacante, de la evenimente, sarbatori, poze cu flori, poze când plouă, când ninge, selfie-uri, nici nu mai stiu ce am si unde le-am pus desi incerc sa fiu cât de cât ordonată si sa imi fac foldere separate pentru fiecare set. Dar nu ma uit aproape niciodată la ele pentru ca sunt muuult prea multe si întotdeauna ma pierd cautand ceva si găsind altceva de care uitasem.
         În schimb imi place sa ma uit la poze în dulcele stil clasic adica la poze pe hartie. Si nu doar intr-o seara geroasa de iarna cand o sa fiu bătrână… cum sună clișeul. Imi place acum, intr-o zi frumoasa de vara. Nimeni nu o sa aiba rabdare sa se uite la 500 de poze din ultima vacanta la mare, nici macar tu. Si nici la alte 300 de poze de la nunta la care tocmai ai fost naș sau la 100 de poze (aproape identice intre ele) cu bebelușul tău la vârsta de 2 luni. Iar tu nu o sa gasesti ”poza aia faină” cu prietenul cel mai bun  de la un revelion de-acum câțiva ani între alte câteva sute de poze din calculator.
         Ca sa nu mi se întâmple asta eu imi printez pozele. Sigur ca nu pe toate, le selectez pe cele care imi plac cel mai mult. Dupa fiecare vacanta aleg cateva (10-12, 15 maxim) pe care le pun pe hartie. E adevarat ca este foarte, foarte greu sa fac alegerea dar dupa cateva ore de deliberări cu mine însămi mă hotarasc. Și cele cateva poze isi gasesc apoi loc in albume colorate si decorate cu tot felul de mărunțișuri.
         Am inceput sa fac scrapbooking inainte sa stiu ce inseamna. Scrapbooking-ul este un hobby care are la baza fotografii adunate in albume in jurul carora se lipesc diverse decoratiuni sau suveniruri care au legatura cu poza respectiva si creeaza o mini-poveste in jurul acesteia. Ca multe alte lucruri care imi plac, acest hobby a venit din America si este extrem de răspândit acolo.

          Imi place sa adun flecuștețe care imi spun ceva sau de care mă leagă amintiri frumoase. Si cel mai simplu mod de a nu le pierde este sa le pun intr-un  album alaturi de pozele de care se leaga.  Harta Croației (cu lista tarifelor la trecerea prin tuneluri) am decupat-o de pe un pliant turistic si am lipit-o pe ultima pagina din albumul dedicat acelei vacanțe.

         Îmi aduc aminte cu mai multă placere de excursia la Viena cand revăd biletul de avion, cardul de turist si un bilet de intrare la muzeu:

          Oricat de frumoase ar fi pozele pe care le fac cu aparatul  meu nu se compară cu cele facute de profesionisti si atunci imi place sa le intercalez cu  vederi cumparate din locurile pe care le-am vizitat. Mi se pare că arată foarte draguț:

 

         Nu am albume doar cu poze din vacante, am si poze de familie. Odata la cateva luni sau odata pe an procedez la fel, aleg (cu mare greutate) 10 poze reprezentative, le printez si le pun in album in continuarea celor de anul trecut.
         Zilele acestea Facebook-ul a fost plin de imagini de la serbarile scolare, de la absolviri de gradinițe, clase primare, licee sau universitati. Cred ca pozele acestea ar arăta foarte bine în albume alaturi de o lucrare de control notată cu ”fb”, de legitimatia de intrare la biblioteca, de o floare presata din buchetul primit la festivitate sau, de ce nu, de o fițuică rătăcită și care, evident, nu a fost folosită niciodată 🙂

Share This:

Read More

Mâncăruri pe cale de dispariție

Ioana 2 Comments
         Nu mai știu ce am visat azi noapte dar m-am trezit cu gândul la lapte de pasăre. Si mi-am dat seama ca nu am mai mâncat lapte de pasăre de cel putin 20 de ani. Si nu doar că nu am mai mâncat dar nici nu am mai auzit pe nimeni pomenind de asa ceva. De ce, nu stiu. A fost desertul copilariei mele, un desert ieftin, care se prepara usor si imi placea atat de mult încât de multe ori nu aveam rabdare sa se raceasca si îl mancam cald. Se făcea cu vanilie adevărată (seminte mici, mici si negre scoase proaspat din păstaie) si avea o aromă divină.
 
 
         Am stat apoi si m-am gandit ce altceva mâncam pe vremuri pentru ca acum sa dispara aproape cu totul si mi-am adus aminte de tăițeii cu varză sau de tăițeii cu nuci și zahăr. Cine mai face acum tăiței cu nuci ? Astea erau pastele care se găteau atunci (in afară de macaroanele cu brânză care m-au asasinat la cantina). Nici naiba nu făcea spaghetti, de fapt nici nu se găseau la alimentara. 
          Apoi s-a schimbat teribil de mult modul in care se bea cafeaua. Era un adevarat ritual (suna ca un clișeu dar asa era) si o adevarata bucurie tihnită. Bunica mea avea cănițe mici de porțelan cu farfurioare pe măsură si servea cafeluțe turcești. Nu se bea cu lapte iar cafeaua (proaspat măcinată) se fierbea in ibric, se aduna caimacul cu o linguriță si se împarțea in mod egal in toate cănițele. Cafeaua de atunci nu se compară cu ce bem noi acum (filtru sau expresso). Nu spun că e mai bună sau mai rea, pur si simplu este altă băutură.
 
 
         Am uitat complet gustul supei de chimin cu crutoane de pâine :
 
 
         Și am uitat cum arăta dulceața de cireșe amare, șerbetul de zmeură sau pelteaua de gutui. Și nu am mai mâncat de 100 de ani mămăligă cu lapte si un pic de zahar !
         Vouă de ce mâncare vă este dor ?

Share This:

Read More

Lista scurtă pentru vacanță

Ioana Leave a comment
      Ador sa fac liste. Începand de la liste de cumparaturi, locuri de vizitat, filme de vazut, liste de cadouri,  rezoluții pentru noul an, telefoane de dat, poze de printat, to-do listuri… toate isi gasesc loc in agendele mele colorate. Desi se vede de la o poștă că iubesc calculatorul toate listele mele se regăsesc pe hârtie. Pentru că din acest punct de vedere sunt de modă veche . Imi place sa revăd mereu listele scrise deja si sa fac sublinieri, modificari, stergeri, sa desenez sageti si sa fac trimiteri la alte liste.
        Pentru ca e inceput de vara si pentru ca abia astept sa plec in vacanta mi-am facut deja mai multe liste cu ceea ce nu trebuie sa uit cand voi pleca. (Faptul ca inca nu stiu unde si  nici cand plec nu ma impiedica sa fiu pregatita). Si oricum am facut deja o altă lista cu locuri in care as vrea sa merg anul ăsta 🙂 Aceasta este lista scurta cu obiectele mai deosebite pe care nu trebuie sa le uit acasa. Nu le-as spune chiar ciudatenii desi unele asa par :
       1 Aparat si pastile impotriva țânțarilor. E clar de ce.
      2 Dopuri pentru urechi. De multe ori in vacante inchiriem un scuter pentru ca e mult mai ieftin decat o masina si consuma foarte putina benzina. Castile pentru scuter nu acopera urechile (stau numai pe varful capului) iar cand mergi, chiar daca ai doar 40 de km/h, vantul iti intra pe o ureche si iti iese pe cealalta ceea ce nu e chiar placut. Iar dopurile astea sunt perfecte, te lasa să și auzi (cât de cât) si blocheaza total vantul.

     
      3 Spray cu apa. Asta e ceva relativ nou pentru mine și imi place foarte mult. Spray-urile cu apa termala au efect revigorant si răcoritor si iti improspateaza imediat fața. Unele sunt destul de scumpe, altele mai putin (cel din mijloc, marca proprie Auchan costa 5 sau 6 lei). Daca raman in pana folosesc pulverizatorul din dreapta pe care îl umplu pur si simplu cu apa de la robinet.

       4 Sfoară. E o reminiscență de pe vremea cand mergeam în tabere de școlari si niciodata nu aveam loc destul sa imi pun la uscat prosoapele. Dar chiar si acum se dovedeste a fi foarte utila.
     5 Chibrituri. Nu are nici o legatura cu fumatul. Dar de cand am citit, pe la vreo 11-12 ani Robinson Crusoe, nu plec nicaieri fara chibrituri sau brichetă. Just in case 🙂 Nu am fost (încă) nevoita sa aprind focul pe vreo insula pustie dar s-a intamplat de foarte multe ori sa fiu singura care poate oferi un foc prietenilor fumatori. Sau chibriturile mele sa fie salvarea pentru aprinderea unui foc de tabară.

      6 Masca pentru ochi. O invenție minunată pentru sensibilitatea mea, o folosesc oricand vreau sa dorm si in jur este lumină. Dorm ca un bebeluș.

      7 Card de memorie. Pentru ca nu pot sa ratez ocazia de a fotografia toate pietrele si toti norii din cate 10 pozitii fiecare.

      8 Copie dupa buletin. Nu, nu intenționez să depun nici un dosar pe la vreo institutie dar cand sunt in strainatate mi-e teama tot timpul sa nu-mi pierd actele si o copie de siguranta e binevenita si imi da un oarecare confort psihologic.
     9 Leucoplast (pansamente adezive). De cand am dat 10 euro pe 2 cm² de leucoplast in nu’ș ce stațiune selectă unde m-am tăiat intr-o scoică, nu mai uit in viața vieții mele sa iau asa ceva de acasa de la farmacia din colț.
    10 Sacoșe de plastic. Nu stiu cum se face ca din clipa in care nu mai sunt acasa am nevoie de o suta de mii de pungi. Pentru șamponul care curge, pentru mancare, pentru șlapii murdari pe talpa, pentru gunoi, pentru suveniruri, pentru orice.
     Deocamdată atât cuprinde lista mea dar orice altă sugestie este binevenită.

Share This:

Read More

Pe lângă fotbal

Ioana 2 Comments
         Dacă nu joacă România nu sunt în stare
să urmaresc cu atentie un meci de fotbal de la cap la coada. Nu ma
prinde actiunea oricat de palpitanta ar părea pentru cei din
tribuna. Daca miza nu ma priveste direct si personal gandurile mele o
iau razna si doar la fazele culminante încep sa procesez din nou
imaginile de la televizor. In restul timpului hălăduiesc pe arătură.
         Asa s-a intamplat si aseara la Brazilia
– Mexic. Era forfota mare pe toate canalele de sport in legatura cu
acest meci , cica era derby-ul grupei, si atunci mi-am zis ca
trebuie sa-l vad si eu. Nu că aș fi murit de curiozitate sa văd cine câștigă dar îmi place atmosfera care se
creeaza atunci cand urmaresti un meci de fotbal impreuna cu prietenii
si nu neaparat spectacolul de pe ecran. Berile, popcornul,
discuțiile, strigatele, vaietele, sfaturile, îndemnurile… toate
astea imi plac.
         Problema mea este ca nu ma pot concentra suficient. In timpul ceremoniei de deschidere a
meciului comentatorul spunea ca Mexicul a renuntat la culoarea verde
a echipamentului jucatorilor pentru ca ar fi fost un ”sacrilegiu” sa se
prezinte în verde in Brazilia, verdele fiind culoarea traditionala a
gazdelor. Si gândindu-mă la culori am remarcat imediat adidasii
jucatorilor. Waw, ce mult mi-au placut ! Bine, vad ca pe unii e semnul
de la Nike dar cred ca tot adidasi se numesc 🙂 Si m-am gandit cum ar
fi sa am si eu o pereche portocaliu neon. Fain, nu ?
 
 
         Apoi s-au cântat imnurile celor două țări iar
spectatorii au cântat si ei fara acompaniament conform traditiei (da, sud-americanii au o astfel de traditie). Si
au cantat si jucatorii cu muuult patos ( brazilienii cel putin parca
erau la X Factor ) :
 
 
         Fără să vreau am facut legatura cu inceperea meciurilor de rugby in care neozeelandezii au un ritual de intimidare a adversarilor destul de infricosator. Si mi-am adus aminte ca trebuie neaparat sa aflu regulile jocului de rugby, deocamdata pentru mine o mare enigma.        
         A inceput apoi meciul si am aflat tot felul de lucruri interesante si bine de retinut. Nu se stie niciodata cand iti
pot fi de folos, de exemplu daca participi la ”Vrei sa fii
milionar” a lui Ianțu sau chiar la ”Te pui cu blondele” a lui
Dan Negru. Deci: Brazilia este singura țară care a castigat 5 cupe
mondiale din care ultima in 2002. Cu Mexicul are o rivalitate veche
in fotbal si a castigat 22 din cele 38 de intalniri iar 2 editii de
cupa mondiala s-au tinut in Mexic.
         La un moment dat mi-a trecut pe la
ureche numele arbitrului turc Ceacâr (scris Cakir). Un cuvant pe
care nu l-am mai folosit de ani de zile si pe care l-am auzit pentru
prima oara cand eram la facultate. Aveam un coleg macedonean destul
de arătos care era ceacâr, adica avea un ochi albastru si unul
verde. Este singurul om pe care il stiu cu aceasta anomalie. În
schimb e mult mai frecventa la animale iar mâța asta ceacâră mi
se pare adorabilă:
 
 
         Revenind la meci, se vorbea la un
moment dat despre transferul nu stiu carui jucator de la un club la
altul pe zeci de milioane de euro. Si iar mi-a revenit in minte
nelamurirea pe care trebuie sa mi-o clarific: cand se face un astfel
de transfer jucatorul este intrebat daca vrea si el transferul ? Sau
il muta ca pe un sac de cartofi dintr-un loc in altul ? Iar daca
jucatorul nu este de acord cu transferul, ce se intampla, are
stabilite clauze contractuale care il obliga sa se mute in orasul /
țara in care il vinde clubul ? Îi rog pe connoisseuri să mă lumineze.
         Tare m-am mirat cand am vazut ca
arbitrul avea un spray cu un fel de spumă albă cu care putea marca pe teren
locul de unde se va da lovitura libera. Eu nu am mai auzit de asa
ceva pana acum dar poate nu m-am mai uitat de mult la un meci si se
pare ca sunt depasita de noutati.
 
 
         Am mai aflat o serie de lucruri despre
Fortaleza, orasul in care s-a jucat meciul, am aflat ca in afara de
Campionatul Mondial mai exista Cupa Confederațiilor (de care habar
n-aveam), am aflat ca Brazilia este favorita la castigarea titlului
si ca meciul de aseara s-a jucat in stil latino. Nici asta nu stiu ce
inseamna, in orice caz eu am vazut un meci foarte alert in care
băieții aia n-au stat o clipa locului. Cred ca e destul de greu sa
alergi 90 de minute continuu si cred ca multi dintre ei ar face față
cu succes unui maraton adevărat.
         Meciul s-a terminat 0 – 0. Așa mi-e dat mie, să nu mă bucur de nici un gol. Dar mi-am îmbogățit cultura generală 🙂

Share This:

Read More