Prima și prima dată am văzut băncuțele de care o să vă spun în curtea bisericii din Stratford upon Avon, localitatea în care s-a născut și unde este înmormântat Shakespeare. Eram într-o excursie și ne plimbam pe aleile cimitirului cu cruci celtice năpădite de mușchi și licheni ale căror inscripții abia se mai puteau descifra când am observat că toate băncile aveau pe spătar o mică plăcuță metalică pe care scria ceva. Am crezut că probabil este numele firmei producătoare dar când m-am apropiat am văzut că fiecare dintre acestea era de fapt un mesaj comemorativ. 

        Erau mesaje de dragoste și de rămas bun dedicate celor dragi plecați pentru totdeauna din lumea noastră. Am fost foarte impresionată și mi s-a părut tare frumos gestul de a-ți manifesta astfel sentimentele dar în același timp m-am întrebat care o fi procedura prin care se ajunge la a pune o astfel de plăcuță pe o bancă în parc. Mai exact cum ajunge placa mea și nu a altuia în acel loc. Răspunsul mi l-am dat singură când am descoperit (din aceleași inscripții) că de fapt aceste bănci aflate în apropierea bisericii  proveneau din donații și nu erau făcute de biserică sau de comunitatea locală.

        Afară era o vreme călduță de toamnă cum rar se întâmplă în Anglia iar noi ne-am așezat pe o astfel de bancă și am scos pachețelul cu sandwich-urile aduse de acasă. Păsările  ciripeau de zor ascunse printre frunzele galben-aurii-ruginii ale copacilor seculari, din când în când mai scotea capul și câte o veveriță curioasă în timp ce grupurile de turiști veneau și plecau cu zecile. Am petrecut poate mai puțin de jumătate de oră de liniște cu senzația atât de greu de întâlnit că nu ai de făcut absolut nimic decât să stai și să te bucuri de natură și de pacea acelui colț de rai iar când ne-am ridicat să plecăm am mulțumit în gând celui care pusese banca acolo.

        Asta se întâmpla exact în urmă cu doi ani și am crezut atunci că obiceiul cu băncile inscripționate  este ceva ce ține de specificul local dar se pare că nu. Din câte am observat este ceva foarte răspândit în tot regatul pentru că de atunci am întâlnit plăcuțele comemorative și în nord, la York, și în sud, la Exeter, și la Oxford, și la Cambridge și la Bath, absolut peste tot pe unde am umblat. Iar băncile nu sunt amplasate doar în cimitire sau pe lângă biserici ci și în parcuri sau pur și simplu în locuri mai ferite pe marginea trotuarelor. Oriunde ar vrea cineva să poposească pentru o clipă de răgaz.

        M-am gândit ce frumos ar fi să pun și eu o bancă din asta în memoria mamei mele și chiar l-am întrebat pe al meu soț ce părere are despre ideea mea. O bancă în curtea bisericii de care aparținem și unde, la sărbătorile mari, slujbele se țin afară. Poate vreun bătrân adus de spate sau cineva slăbit de o boală grea și-ar odihni puțin oasele. Știți ce mi-a spus? și cred că a avut dreptate…

        Tu crezi că te-ar lăsa să faci așa ceva de capul tău? Întâi ți-ar cere un proiect care să aibă toate avizele necesare: de securitate la incendiu, acord de mediu, acord de amplasare în parcelă, expertiză tehnică și vreo două-trei certificate de conformitate iar apoi, în cazul în care, cu mică probabilitate, ți l-ar aproba, ți-ar spune că nu poți lucra decât cu o anumită firmă. Una care să fie agreată și autorizată. Și după ce ai găsi firma, când totul ar fi aproape gata, te-ar întreba: nu mai bine ar fi să ne dai nouă banii dacă tot vrei să faci o donație?  ne ocupăm noi de asta pentru că știm să le dăm o destinație mai bună. Iar în fața mutrei tale mute de uimire ți-ar da lovitura finală: doar nu vrei să amplasezi banca pe domeniul public, poate te mai trezești și cu vreo amendă.

        A fost ca un duș rece, într-un fel pare o exagerare dar glumele astea crunt inspirate din realitate mi-au adus aminte de un banc: La Radio Erevan se întreabă: este adevărat că lui Iuri Gagarin i s-a dat o Volgă neagră după ce s-a întors din cosmos? La care Radio Erevan răspunde: da, este adevărat cu singura diferență că nu era neagră ci era roșie și nu era Volgă ci era bicicletă și nu i s-a dat ci i s-a luat.

         Mda. Mi s-a cam luat avântul. Voi ce credeți, cât de simplu sau complicat ar fi un astfel de demers?

Read More

        Sâmbăta trecută cred că am visat frumos altfel nu-mi explic cum de m-am trezit cu un așa elan de a face ordine în bucătărie. Nici cafeaua n-am avut răbdare să o termin și m-am apucat de scos tot de prin dulapuri cu dorința arzătoare de a arunca tot la gunoi. De-a lungul timpului am adunat o mulțime de obiecte de care la un moment dat poate am avut nevoie și le-am folosit dar care pe parcurs și-au pierdut complet rostul. O altă categorie sunt cele pe care nu le-am folosit niciodată dar care mi-au înfundat sertarele ani de zile. Să începem deci cu categorisirea:

1. Forme de prăjituri, forme de decupat, de tăiat sau de făcut tot soiul de elemente artistice pentru decorarea platourilor. Aici intră și șprițul (parcă așa se numește seringa aia mare care se umple cu cremă). N-am mai făcut prăjituri de ani de zile ca să nu mai spun de torturi care s-ar fi cerut a fi ornate. N-am avut niciodată răbdare să fac floricele de spumă și de altfel nici nu m-am priceput, iar să tai castraveți în formă de spirală n-am încercat niciodată. O singură dată am tăiat niște ridichi în formă de steluță, la un Paști prin 1995 🙂 
2. Cărți de bucate. N-am mai răsfoit o carte de bucate de nici nu mai știu când, ca să nu mai spun că mi-era plin dulapul de pagini decupate din reviste cu tot soiul de rețete. Cred că un simplu caiet în care să îmi notez lucrurile importante îmi este suficient iar atunci când am nevoie de ceva e extrem de simplu să caut pe internet. Pentru mine cel puțin cărțile de bucate sunt perimate așa că o să scap de ele cât mai curând.
3. Magneți de frigider. Pe unii i-am primit iar pe alții i-am cumpărat chiar eu, ”amintiri” din diverse călătorii. Ce-o fi fost în capul meu, nu știu, pentru că ușa frigiderului astfel împodobită arată ca dracu’.
4. Căni și pahare desperecheate, cu logo-ul a diverse firme, pahare distribuite la promoții la bere, suc sau vin, căni primite gratis alături de un borcan de ness, un pachet de ceai sau un plic de vegeta. Unele chiar drăguțe, viu colorate, cu mesaje simpatice și forme inedite dat muuuult prea multe pentru o casă de om.
5. Ustensile de bătut spuma, adică așa numitele teluri. Și mai am unul, în formă de spirală din aia verticală pe care am uitat să-l fotografiez dar nu folosesc niciunul din astea trei. Dar le țin de umplutură. De ce ar mai folosi cineva așa ceva când lumea e plină de astfel de mixere de bucatarie care îți ușurează munca  și îți economisesc timpul de o mie de ori? Probabil doar pentru motive sentimentale? 
6. Ibrice de cafea. Pentru astea am avut la un moment dat o pasiune aproape inexplicabilă și am tot achiziționat de câte ori am găsit ceva drăguț imaginându-mă duminica dimineața lângă aragaz preparând tacticos o cafea la ibric. Ei, din alte motive la fel de inexplicabile, asta nu s-a întâmplat never-ever. Între timp, după ce am încercat la Starbucks toate băuturile cu o mie de calorii per pahar, tocmai am aflat de aici ce este și de ce preferata mea este cafeaua americano. Și de ce mă enervează zațul care se regăsește în cafeaua la ibric 🙂
7. Unelte/ instrumente, nici nu știu cum să le spun, de scos sâmburii din cireșe, de scos cotorul la mere, de tăiat pizza, de scobit pepenele, de tăiat cașcavalul și alte chestii de master chef în devenire, lucru care nu mi-a trecut prin cap niciodată. Rotița aia de tăiat pizza cred că n-am mai folosit-o de pe vremea când în oraș nu era decât o singură pizzerie și mergeam acolo la ocazii speciale, poate doar o dată pe an. În rest făceam acasă, cu aluat de pâine cumpărat la pungă și atunci, ca să pară mai interesant pentru copii, tăiam pizza cu acel instrument special deși la fel de bine aș fi putut să o fac cu un cuțit obișnuit. 
8. Cutii de plastic. Aici sunt Expertă. Cu E mare. Am adunat atâtea cutii că nici mie nu-mi vine a crede. Dar toate erau frumoase, rezistente, cu capac care închide etanș, perfecte pentru a ține mâncarea în frigider sau la congelator, potrivite pentru excursii sau de dus o gustare la serviciu. Cutiile rămase de la înghețată sunt preferatele mele și nu mă îndur să le arunc, parcă îmi rup o bucată de suflet când le văd la gunoi 🙂 Dar acum m-am hotărât și am păstrat doar zece. Inițial am zis cinci dar ar fi fost prea bruscă trecerea.
9. Cârpe de bucătărie. De șters vasele, de șters masa, de șters paharele, geamul sau frigiderul. Am cumpărat astfel toată gama de prosopele de la cele mai groase la cele mai subțiri, de la colorate și brodate, la cele simple și albe. Cele mai multe sunt cu eticheta pe ele pentru că nu apuc să le folosesc dar, în ciuda acestui fapt, îmi fac alte cârpe noi  și din tricourile pe care nu le mai îmbrac. Le ducupez mânecile și le arunc la gunoi , spatele îl tai în două pentru cârpe mai mici iar fața o las întreagă pentru o suprafață mai mare. Am cârpe pentru trei generații de acum încolo.
10. Veselă și tacâmuri speciale pentru pește. Pe astea nu le-am cumpărat pe nici unele, le-am primit pe toate, nu le-am folosit niciodată și nici nu le prevăd un viitor luminos. În schimb le-am mutat dintr-o parte în alta de nenumărate ori. Farfurii în formă de pește?? Și cuțitele alea îndoite ciudat… C’monn, asta e deja prea mult pentru o bucătărie de bloc.

        Dacă stau să mă gândesc un pic, lista nu se oprește aici. Mai am pungi, foarte multe pungi, dar pe astea o să le folosesc la strâns gunoiul, fețe de masă pe care nu le-am mai întins de ani de zile, farfurii cu model cu floricele primite la nuntă și care nu mi-au plăcut niciodată, linguri de lemn în prostie… Pfff… trebuie să scap de o mulțime de lucruri. Voi cum stați la capitolul ăsta?

 

Read More

        M-am dat pe brazdă, cum s-ar zice, dar n-am avut încotro și m-am îmbrăcat ca la balamuc. Eu, care mă uitam strâmb la englezoaicele înfofolite cu geci de blană dar cu șlapi în picioare, am ajuns să le copiez stilul 🙂 M-au jenat atât de tare și pantofii și adidașii pe care îi am aici încât am fost nevoită să iau la purtare sandalele. Sunt în Anglia de o săptămână și ca de fiecare dată profit de ocazie ca să văd cât mai multe locuri pentru că orice colțișor mi se pare că are ceva de oferit. Drept urmare umblu pe jos ca apucata. Aplicația de pe telefon îmi spune că în medie fac pe zi 16000 de pași și deși încălțările nu-mi sunt noi și le-am purtat de nenumărate ori înainte, nu știu ce s-a întâmplat de mi-au făcut beșicuțe la călcâi. În consecință mi-am pus sandalele în picioare și mi-am continuat periplul.

       Problema e că aici a venit deja toamna adevărată și dimineața când plec eu sunt 8-9 grade iar la prânz temperatura nu trece de 14°C. 14 grade e temperatura Angliei. De multe ori vorbesc cu Cristi la telefon și îl întreb cum e vremea iar el îmi spune e cald și bine, sunt 14 grade. Asta în februarie. În iulie îmi spune e frig și nașpa, sunt 14 grade. Alteori, prin noiembrie, e binișor, sunt 14 grade. Trag deci concluzia că 14 grade e temperatura medie a acestei țări. Acasă n-aș umbla așa îmbrăcată nici să mă plătească cineva dar aici, cum nu mă cunoaște nimeni, am făcut o încercare din care n-am ieșit deloc rău. Cu pulover, geacă, eșarfă la gât și cu picioarele goale în sandale jur că nu s-a uitat nimeni strâmb la mine ba chiar mă integram perfect în peisaj de zici că eram de-a lor. Mă așteptam să-mi înghețe degetele dar spre surprinderea mea nu mi-a fost deloc frig deși am prins chiar și reprize de ploaie.

        Weekendul trecut am făcut o excursie la Exeter și Torquay, două orașe în sud-vestul Angliei. A fost muuult peste așteptări și ce frumuseți am văzut acolo o să-mi rămână pe veci în amintire dar voi scrie un articol separat despre asta peste câteva zile. Înainte însă de a mă apuca de scris va trebui să editez filmul pe care l-am făcut pentru că imaginile spun mai mult decât o mie de cuvinte. A fost mi-nu-nat chiar dacă vremea a fost execrabilă.

        Acum sunt în Coventry, după cum am spus fac lungi plimbări pe jos și descopăr în fiecare zi ceva interesant. Am luat orașul la pas și cum am la dispoziție tot timpul din lume îmi permit să mă opresc și să observ detașat oamenii, locurile și viața așa cum trece ea pe lângă noi. La orele la care ies eu cred că toate mămicile din oraș își scot copiii la plimbare, în orice caz e plin de cărucioare și vreau să vă spun că și bebelușii tot cu picioarele goale sunt 🙂 Sunt mulți, foarte mulți negrișori care mie mi se par cei mai drăguți dintre toți copiii. Când îi vezi cu părul ăla creț și cu ochii ca mărgelele îți vine să-i iei la pupat și cu greu mă abțin să nu îi mângâi sau să îi prind de mânuțe. Parcă sunt niște jucării vii. Când eram mică, vreo 8-9 ani aveam, am primit la un Crăciun o păpușă negresă îmbrăcată într-o rochiță verde în carouri și cu turban pe cap care la început mi s-a părut tare urâtă dar apoi am îndrăgit-o nespus. M-am jucat cu ea ani de zile și probabil de atunci mi se trage slăbiciunea pentru pielea tuciurie 🙂

        Evident intru și prin magazine. Prin orice fel de magazine. Nu mă plictisesc nici chiar magazinele alimentare pentru că sunt curioasă ce mănâncă englezii. Mă copleșește de fiecare dată abundența de produse și mărci. Când sunt în România și mă duc la supermarket am impresia că avem de toate și nu ne lipsește nimic (și de fapt așa și este) dar aici totul este dus la un alt nivel. De exemplu dacă la noi găsești 10 feluri de maioneză, aici cu siguranță sunt 30. Dacă la noi sunt 20 de feluri de pâine, aici sunt pe puțin 40. Nu zic că este necesar să fie atâtea pentru că este și foarte greu să te decizi ce vrei și ce îți place, eu doar constat. Sunt și unele chestii pe care nu le-am văzut la noi cum ar fi paste la conservă. Șiruri întregi de rafturi cu conserve de spaghetti, penne, fusilli, farfalle și toată gama de macaroane bolognese, carbonara sau te miri ce alte sosuri mai au italienii, pe toate le găsești încapsulate. Încă nu am gustat nicio astfel de conservă dar trebuie neapărat să încerc pentru că sunt foarte curioasă ce gust or avea. Pentru mine pastele sunt ceva care prin definiție trebuie mâncate pe loc, proaspăt făcute. Dar cine știe, am trecut peste atâtea prejudecăți așa că nu ar fi prima oară să-mi schimb radical părerea.

        Există totuși ceva ce am căutat și nu am găsit sau, mă rog, sortimentul este mult redus. Pate de ficat. După îndelungi căutări am găsit un singur fel și nici acela exact ce-mi trebuia pentru ouă umplute. Sau poate nu am știut eu cum se cheamă? Un răhățel de borcănaș umplut cu o pastă care printre altele avea și cartofi în compoziție. La gust aducea vag cu pateul pe care îl știm noi dar la textură era cam nisipos. Până la urmă l-am folosit aducându-i niște îmbunătățiri dar cu siguranță a doua oară nu-l mai cumpăr.

        Cel mai mult îmi place să intru prin librării. Intru și prin magazinele second hand pentru că toate, dar absolut toate second-handurile, au sector de carte unde găsești adevărate comori la o liră-două. Ca să nu mai spun de anticariate unde mă simt ca-n rai. Îmi pare așa de rău că ieri sau alaltăieri am văzut Pe aripile vântului, o ediție americană din anii ’50 și nu mi-am luat-o. Era în stare impecabilă, două volume cartonate cu doar 4 lire. Nu știu ce-a fost în capul meu. Adică știu, mi-am propus să nu mai cumpăr cărți decât în format electronic (și oferta este excelentă aici) pentru că realmente nu mai am unde să le depozitez în casă și în ultimii doi-trei ani m-am ținut de această regulă, dar, la naiba, pentru cartea aia puteam să-mi încalc principiul. Acum e prea târziu. Adevărul este că am renunțat să mai cumpăr romane pentru că sunt cărți pe care le citești doar o dată, foarte rar se întâmplă să vrei să citești un roman a doua oară, așa că prefer să le iau de la bibliotecă. În schimb marea mea pasiune din ultima vreme sunt biografiile, memoriile, jurnalele și tot ceea ce se încadrează la acest gen. Iar acum sunt setată pe Regina Victoria 🙂 À propos, aici se face reclamă la anvergură maximă filmului Victoria și Abdul pe care abia aștept să îl văd, nu știu dacă a apărut deja în cinematografele din Cluj dar sper că da.

        La Waterstone’s (un mare lanț de librării din UK) am văzut două cărți super-super faine și cred că am stat o oră și am tot citit din ele. Prima era despre cum Regina Victoria s-a implicat în aranjarea căsătoriilor care au influețat apoi destinul Europei (Queen Victoria’s Matchmaking: The Royal Marriages that Shaped Europe) iar cealaltă, The Greedy Queen: Eating with Victoria, cu mult mai multe elemente picante decât prima deși la fel de informativă, era despre mesele, festinurile și ceea ce se întâmpla în bucătăriile regale acum mai bine de o sută de ani. Ambele cărți au apărut anul acesta, una chiar acum în septembrie deci încă nu sunt traduse dar dacă vă plac genul acesta de cărți, și de altfel orice fel de alte cărți, le găsiți aici la prețuri foarte bune.

        Deja au apărut, pe ici, pe colo, decorațiunile de Crăciun dar încă nu s-a dat chiar startul oficial în schimb nebunia cu Halloweenul e în toi. Atâtea chestii amuzante am văzut și atâtea prostii aș fi cumpărat dar spre norocul meu bagajul la avion este limitat. Cu Crăciunul ne putem compara cu magazinele englezești dar la noi Halloweenul nu a luat așa amploare nici pe departe. Am văzut aici costume de dovlecei, prințese, batmani, stafii sau vrăjitoare pentru copii de la 2 luni până la adulți dar de ce mă mir eu de bebeluși când până și câinii și pisicile vor umbla costumați. Pentru câini, cel puțin, există toate mărimile la toate modelele 🙂 

        Iar lumea cumpără în draci, nu cred că există copil care nu va avea costum special de Halloween. La un moment dat chiar mă gândeam să îi iau și Silviei unul pentru că probabil se va organiza o mică petrecere cu copiii din bloc dar până la urmă am renunțat din același motiv, al transportului. Costumul de cal pe care Cristina l-ar fi vrut pentru pitică era mult prea voluminos și să plătesc bagaj de cală doar pentru un moft pe care Silvia oricum nu cred că îl înțelege încă,  nu merită. Dar costumul era atât de drăguț!!! și mai drăguț decât calul era unicornul 🙂 Și mai era un dinozaur, un crocodil și încă o vietate roșie, nu mai țin minte exact ce creatură reprezenta dar toate mi-au plăcut.

         Cam așa au trecut ultimele zile, cu flecuștețe, cu relaxare, cu plimbări prin ploaie și cu nimicuri care ne fac viața mai plăcută. Mâine seară poate mergem la teatru. Poate. Dacă ne hotărâm și dacă mai găsim bilete o să urmeze o mare, chiar foarte mare problemă. Cu ce să mă îmbrac? pentru că n-am nimic corespunzător aici…

Read More