Izolirul

         Toată lumea știe ce este acela un izolir. Mai bine spus, așa credeam dar nu o să mai fac presupuneri de acest fel niciodată. M-am lecuit definitiv așa că vă arăt și vouă ce este acela un izolir:
         Este o salteluță foarte populară, cu grosimea de 1 cm, făcută dintr-un material care am înțeles că se numește izopren și care se rulează, ocupând foarte puțin loc. În engleză i se spune gym mat pentru că este folosită în sălile de sport la exercițiile care se fac pe podea. Toate fetele care fac aerobic au în dotare așa ceva. În afară de asta, izolirul este folosit pe post de saltea de dormit în cort pentru că este termoizolant și foarte ușor de transportat. Sigur i-ați văzut pe pasionații de camping cum umblă cu rucsacurile în spate, încărcați ca niște catâri cu toate hangaralele după ei fără să le lipsească izolirul. E și normal pentru că este indispensabil dormitului în cort. 
         După această introducere o să vă povestesc o întâmplare foarte amuzantă. 
       Cristina, fiica mea, era la liceu în clasa a zecea și tocmai începuse să prindă gustul ieșirilor în natură cu cortul. Sau poate prinsese doar gustul plecărilor peste noapte de acasă, n-am de unde să știu asta, oricum mereu vroia să plece în astfel de excursii cu colegii de clasă. Spre deosebire de alți părinți, noi o lăsam de fiecare dată așa că, bazându-se pe faptul că nu întâmpină nici un fel de opoziție, se erijase în rolul de mare organizator. 
      Așa că în vara aceea a pus la punct un plan pentru o excursie pe mai multe zile pe Valea Arieșului. Natura în zona văii Arieșului este absolut senzațională numai că nu prea există mijloace de transport în comun și atunci ideea Cristinei a fost ca transportul să fie făcut cu mașinile părinților până la un anumit punct urmând ca de acolo ei să plece pe jos mai departe. 
       Zis și făcut. În ziua plecării și-a încărcat rucsacul cu tot ce era necesar începând de la haine, mâncare, lanterne, chibrituri, perniță, sac de dormit, sfori, vase de aluminiu, pelerine de ploaie, cuie, pungi… în sfârșit tot arsenalul unui excursionist pasionat de munte. Singurul lucru pe care mai trebuia să-l adauge la bagaj era izolirul. Am coborât în fața blocului iar Cristina i-a strigat lui taică-su în timp ce acesta scotea mașina din garaj: 
        – Să nu uiți să-mi iei izolirul din garaj ! 
        – L-am luat, stai liniștită,  i-a răspuns el.
       Ne-am urcat în mașină, am mai luat de pe traseu doi colegi de-ai ei și am plecat spre munte. Urma să-i lăsăm la Sălciua. Vremea era superbă, pe geamurile deschise intra mirosul de iarbă proaspăt cosită iar eu aveam un vag sentiment de nostalgie amestecat cu invidie pentru că nu mai făceam parte din grupul celor care plecau în excursie. Eram demult în tabăra părinților.
        Deși am ajuns repede unii erau acolo așteptând rezemați de căpițele de fân. Alții râdeau, țipau, chiuiau, alergau… ca scăpați din pușcă. Cântec, joc și voie bună, ce mai !
        – Gata, mulțumesc că ne-ați adus, puteți pleca înapoi ne-a spus Cristina deși eu aș mai fi zăbovit să-i dau câteva sfaturi indispensabile supraviețuirii 🙂 
        – Bine, pa, distracție plăcută ! 
        – A, era să uit, tată, dă-mi izolirul din mașină… Taică-su se duce la mașină, deschide ușa din față, se apleacă înspre bord și se îndreaptă către ea ținând ceva în mână. 
        – Poftim, îi spune și îi întinde o rolă neagră.
        – Ce-i asta ?  întreabă fata intrigată.
        – Izolirul, ce să fie ? îi răspunde el nedumerit. 
         Într-o fracțiune de secundă mi-am dat seama ce s-a întâmplat și am izbucnit într-un râs de îmi venea să mă rostogolesc pe jos. Parcă eram isterică și nu mă mai puteam controla. Îmi curgeau lacrimile, mă țineam de burtă și nu puteam să scot nici un cuvânt coerent să le explic și lor de ce râd. Niciunul dintre ei nu cunoșteau celălalt sens al cuvântului izolir. Pentru Cristina însemna doar salteluță, pentru taică-su însemna doar banda de izolat.
         Fata s-a făcut roșie de furie:
         – Cum ai putut să îmi aduci așa ceva ??? ce să fac cu asta ?? striga Cristina.
         – Pentru mine asta înseamnă izolir și chiar vroiam să te întreb la ce îți folosește pe munte ? 
        – Și de ce nu m-ai întrebat acasă ?? cum o să dorm pe rola asta ??
        Era deja prea târziu, toată lumea râdea de caraghioslâcul situației, fiecare încerca să explice care este, de fapt, primul sens al cuvântului și cine a greșit… De atunci nu pot să nu zâmbesc de fiecare dată când aud acest cuvânt.
         Pentru voi ce înseamnă izolir ?

Share This:

Read More

Ce-am văzut și ce-am făcut în Corfu

         Azi o să vă spun despre locuri și lucruri care mi-au plăcut în Corfu. Ordinea în care le-am înșiruit este aleatoare după cum m-au năvălit amintirile.
         1 Capul Drastis mi s-a părut unul din cele mai spectaculoase locuri. Este foarte aproape de localitatea Peroulades (la vreo 2 km) și de sus, de pe munte, înainte să cobori la mare, se deschide o priveliște fantastică formată din mici insulițe și golfuri.

 
         2 Plimbările pe jos. Am avut parte de ele în fiecare zi și au fost unul din cele mai relaxante moduri de a cunoaște insula. Cărările sunt pietruite, pavate sau nisipoase și toate duc la mare. 

         3 Loggas Beach, un peisaj stâncos fantastic. Este atât de frumos și sălbatic încât ședințele foto se țin lanț. Am avut ocazia să vedem un cuplu de italieni care au ales să-și imortalizeze ținutele de nuntă aici. Curentul trash the dress se pare că a cuprins tot mapamondul. 

         4 Restaurantul de la Loggas Beach. Este cocoțat în vârful dealului  și oferă o panoramă care realmente îți taie respirația. Mai ales când bate vântul 🙂 Este cam scumpicel dar merită să dai o dată-n viață 5 euro pe o bere sau o cafea și să admiri apusul stând confortabil. În afară de asta are o mică platformă cu fundul de sticlă prin care se vede marea sub picioarele tale. Este agățată de stâncă la o înățime mare  și un pic este înfricoșător să privești în jos. Mie mi s-au cam înmuiat genunchii dar mi-am păstrat zâmbetul ca sa ies bine în poză 🙂 
 
 
         5 Ouzo. Bine, această băutură nu este legată neapărat de Corfu ci de întreaga Grecie. Și este mai mult decât o băutură, este gustul specific al Greciei așa că nu îmi pot imagina o vacanță acolo fără aroma de anason. Și, da, după ce te întorci acasă nu mai are același farmec. De fapt deliciul tradițional în Corfu ar fi lichiorul de kumquat  (fructe care cresc doar aici și în China) dar licoarea portocalie mie nu mi-a transmis absolut nimic. Dulce și atât. 
  
         6 Plajele fără șezlonguri, cu nisip greu, în care te afunzi și cu marea liberă în față. Fără să auzi voci în toate limbile pământului, fără să auzi muzică, doar valurile. Și să faci baie fără să fie nimeni lângă tine parcă ai fi închiriat marea pentru o zi doar pentru tine. 
 
  
         7 Corfu Town. Un labirint de străduțe pietruite, înguste si întortocheate cu clădiri rămase la fel ca acum 400 de ani.  
 
 
 

         8 Plimbările cu barca, vaporul, ferryboatul sau orice altceva plutește pe apă . Nu concep să ajungi într-o insulă și să nu te duci pe mare. E ca și cum te-ai duce la teatru și nu ai intra în sală.



         9 Paleokastritza, una din cele mai faimoase stațiuni de pe insulă. Stânci, păduri, golfuri… Pozele spun mai mult decât o mie de cuvinte. Este și o mănăstire aici, am vizitat-o, dar în afară de poziția pe care o avea, sus pe o stâncă și cu marea la picioare nu m-a impresionat deloc. Erau sute de turiști și o mare forfotă, vânzări de lumânări și iconițe pe bandă rulantă, nimic din pacea monahală pe care mi-ar fi plăcut să o găsesc într-o mănăstire.

         10 Grotele de pe coasta localității Paleokastritza. Așa apar în ghidurile turistice ca fiind grote (de fapt asta și sunt) dar am găsit ceva mult mai mic decât mă așteptam. Sunt scobituri pe care marea le-a săpat în stâncă. Ceea ce este cu adevărat impresionant este multitudinea de pești care parcă dansează în apa de un albastru incredibil.

         11 Satele din Corfu. Retrase înspre interiorul insulei, uitate de lume și încremenite în alt secol, cu case din piatră și oameni care nu  trec pe lângă tine fără să-ți dea bună ziua kalimera sunt pline de farmec și nu seamănă deloc cu cele de la noi. Viața are alt ritm aici. Lent de tot 🙂

         12 Canal d’Amour, un tunel în care marea și-a făcut loc prin mijlocul stâncilor. Una din legende spune ca cei care înoată prin el găsesc la capătul celălalt iubirea vieții lor. Iar dacă un cuplu înoată împreună traversând canalul va rămâne împreună pentru tot restul vieții. Ambele variante sunt legate de dragoste și ce poate fi mai frumos decât asta ? 

 


         13 Plantele din Corfu. Pe lângă palmieri, măslini, portocali și lămâi am văzut și m-am minunat de o mulțime de flori și arbori pe care nu îi mai văzusem înainte.

         14 Magazinele de obiecte din lemn de măslin care se găsesc în orice stațiune m-au fascinat pur și simplu. Eram în stare să stau cu orele studiind obiectele unicat, toate lucrate manual. Am vrut la un moment dat să-mi cumpăr o lingură foarte mare care avea niște nuanțe și niște nervuri superbe dar mi-am adus aminte că eu nu fac zacuscă și nu aș avea ce face cu ea 🙂

         15 Bellavista. E în apropiere de localitatea Lakones și este un punct foarte înalt al insulei care oferă o priveliște panoramică frumoasă (nu găsesc alt cuvânt ca să nu tot repet superb, magnific și tăieri de respirație). De fapt este magnific.

 
         16 Porturile pescărești tradiționale în care chiar există pescari care vin de pe mare încărcați cu pește. Asta se întâmplă pe la 10 dimineața pentru că pleacă în larg foarte devreme astfel încât până la prânz să poată livra restaurantelor marfa proaspătă.

         17 Stațiunea Roda cu faleza umbrită de palmieri bătrâni și marea confundându-se cu cerul.

         Corfu este o insulă relativ mare, 60 de kilometri lungime și aproximativ 30 lățime așa că în doar 7 zile nu am apucat să văd decât o parte. Sper ca într-o bună zi să-mi aprofundez cunoștințele vizitând și coasta de est și partea de sud și să fac încă o mie de lucruri pe care nu am apucat să le fac în această vacanță.

 



Share This:

Read More

Despre prețuri în Grecia

         Nu intenționam ca primele lucruri povestite despre vacanța mea în Corfu să fie legate de bani dar uite că așa s-a nimerit să fie. Pentru că primele întrebări pe care le-am auzit după ce m-am întors acasă au fost despre cum a fost vremea și care sunt prețurile acolo.
         Așa că mă conformez punctelor de interes și o să vă dau câteva detalii legate de prețuri.
         În primul rând excursia a costat 175 de euro deși toate agențiile de turism afișează 155 (plus 20 de euro ferryboatul), de parcă ai putea să eviți cei 20 de euro. Nu ai cum dacă mergi cu autocarul așa cum am mers noi. Corfu este o insulă a Greciei și ca să ajungi pe o insulă trebuie să iei fie un avion, fie un vapor.
         Am plecat cu autocarul din București la ora 16 și am ajuns în stațiunea de destinație (Sidari, în nordul insulei) a doua zi la ora 11:30. Gradul de oboseală este diferit pentru fiecare persoană. Pe o scară de la 1 la 10 (unde 1 înseamnă deloc obosit iar 10 înseamnă epuizat) eu mi-aș da un 5. Autocarul are aer condiționat, muzică în surdină și face pauze din 3 în 3 ore. O pauză durează cam 30 de minute. Mie mi s-a părut cam mult dar fumătorii au apreciat acest lucru. Opririle se fac în parcări care au restaurante de unde poți să cumperi o cafea sau ceva de mâncare și, cel mai important, ai ocazia să socializezi cu colegii de drum. Am avut un ghid, Alexandra, o fată tare drăguță, care pe timpul zilei ne-a povestit diverse lucruri interesante despre locurile prin care am trecut și ne-a purtat prin istorie de la Spartacus la regele Ferdinand și regina Maria. Era o plăcere să o asculți. După ce a venit noaptea m-am uitat pe laptop la două filme și apoi am ațipit un pic.
         Dimineața la ora 8 am ajuns în portul Igoumenitsa de unde am luat ferryboatul și ne-a sărit tuturor somnul. Cel puțin mie îmi plac călătoriile pe mare atât de mult de parcă m-aș fi născut pe vapor așa că cele două ore pe ferryboat au trecut ca o clipă.
 
         În prețul excursiei a intrat transportul și cazarea la o vilă ( 7 nopți ). Deci nu am avut inclusă nici o masă. Am avut o cameră și o bucătărie complet utilată. De fapt nu chiar complet pentru că nu am avut filtru de cafea așa că mi-am făcut un ness în fiecare dimineață. Mâncare de acasă nu am dus prea multă, am avut cu noi doar un salam de Sibiu pentru că știam din anii anteriori că mezelurile în Grecia sunt sub orice critică, cel puțin în zonele turistice sortimentul este foarte redus și sunt scumpe. Și am mai avut o bucată mare de cașcaval. Pentru micul dejun am mai cumpărat un pachet de unt cu 3 euro și un pic și roșii (vreo 2 euro kilogramul).
         La orice chichineață de magazin alimentar grecii își trag deasupra o firmă mare cu ”supermarket”. Dar supermarketul, în adevăratul sens al cuvântului, era cam departe de noi, vreo 2 kilometri și nici nu am aflat de la început acest lucru. În orice caz magazine de genul Lidl, Carrefour sau  Penny nu erau în nici o stațiune. Am văzut doar un Lidl  în capitala insulei (Corfu Town ).
        Deci la magazinul de unde cumpăram noi una-alta o pâine de 500 de grame costa 1,20 eur, o bere Mythos de 500 ml 1,60 eur iar una de 0,33 l 0,9 eur, o cola de 0,5 l 1 eur, strugurii 3 eur/kg, nectarinele 2,20 eur iar o pungă de bobițe Whiskas de 400 de grame (pentru că m-am amorezat de niște pisici) 1,7 eur.
        Prețuri foarte mari în comparație cu ce găseai să mănânci în oraș. De exemplu un English Breakfast costa 3 euro (fără băutură) și abia puteai să mănânci tot din farfurie.

         Pentru micul dejun cam astea erau prețurile la restaurante gen fast food. De fapt doar acolo poți să iei micul dejun pentru că restaurantele adevărate, cu terasă pe malul mării, nu se deschid mai repede de 11. Spun ora 11 cu  aproximație pentru că grecilor nu le place să se trezească la oră fixă :). Vin și deschid restaurantul în funcție de cât de bine au dormit noaptea.
 
         Am băut foarte multă bere anul ăsta. În loc de apă, în loc de ceai și în loc de supă. Berea Mythos, Heineken sau Amstel, că doar astea 3 sortimente le au, costă între 2 și 3.50 euro. Toate 3 au același preț. Cred totuși că am văzut într-un loc și cu 4 euro dar acolo era un restaurant mai special cu loc amenajat pentru văzut apusul 🙂 Un fel de fițe să zicem.
         Trecând la mâncare, cel mai ieftin gyros pe care l-am văzut costa 1,80 euro dar asta se întâmpla într-un sat așa că nu este relevant. În stațiuni costă 3-4 euro dacă ți-l dă rulat în pita iar dacă îl vrei răsfirat pe farfurie costă 7 euro. Nu o să înțeleg niciodată de ce există diferența asta. Gyrosul este de fapt o șaorma numai că nu are atâtea sosuri. Este foarte bun la gust și are multe, foarte multe calorii. Ține perfect de foame și alături de o bere îți creează o stare de bună dispoziție pentru întreaga zi.
 
         Eu am mâncat aproape numai pește și cel mai mult mi-au plăcut  sardelele. Anul ăsta aproape orice mâncare comandai ți se aducea alături de cartofi prăjiți. Tot așa, nu am înțeles de ce. Până și lângă musaca si lângă lasagna puneau cartofii ăia. Abia spre final m-am prins că poți să le ceri să nu ți-i mai aducă iar prețul scădea cu 2-3 euro. O porție de sardele (cred că erau cam 10-12 bucăți) costa 4-6 euro în funcție de restaurant.
         Alte prețuri la terase arătau ca mai jos și aproape peste tot primeai ”bonus” acces la internet.
         Am văzut chiar și meniul zilei, foarte avantajos, 3 feluri cu 7,80 euro dar nu l-am încercat.
         Porțiile sunt destul de mari și nimeni nu se miră dacă ceri două tacâmuri pentru o porție:
File de cod cu garnitură de cartofi, dovlecei și sfeclă – 10 euro
 
         O carafă de 0.5 litri cu vinul casei, servit la toate terasele, costă 4-5 euro și este foarte bun. Alte prețuri la diverse băuturi, mai jos :

 

          Închiriatul șezlongurilor pe plajă costă între 5 și 8 euro pe zi (pentru două șezlonguri și o umbrelă). Pe unele plaje nu costă nimic cu condiția să cumperi băuturile de la ei dar în Sidari erau destul de puține astfel de locuri. Oricum noi am stat pe nisip, departe de plajele aglomerate, unde vedeai oameni doar din când în când. Mi se pare mult mai plăcut să ai marea liberă în față și să nu auzi conversația nimănui, doar sunetul valurilor. Te conectezi mult mai bine cu natura și nu ai senzația că ești într-un furnicar. Plaje superbe și gratis sunt peste tot.
         Transportul. Cel mai ieftin este pe jos 🙂 Într-o zi am făcut o plimbare la Peroulades, un drum superb printre măslini și chiparoși, care a durat aproximativ o oră. Am fost să vedem un peisaj de vis la apusul soarelui.

Logas Beach – Peroulades
 
         Cu taxiul ne-ar fi costat 12 euro dus și 12 întors. Știu asta pentru că am întrebat. Mi-a plăcut faptul că în stația de taxiuri erau afișate toate prețurile așa că nu aveai surprize neplăcute.

         În Corfu există transport în comun ieftin, cu autocare cu aer condiționat dar numai pâna la ora 8 seara. Un drum de 10-12 km costă 2 euro iar până în Corfu Town (35 de km) 3.50 euro. Noi am mers în Corfu Town cu o agenție de turism locală cu 8 euro dus-întors și am avut întoarcerea la ora 23:30. Am ales varianta aceasta pentru că am vrut să vedem orașul atât ziua cât și noaptea. Se organizează foarte multe excursii și croaziere în toate colțurile insulei și în insule învecinate sau chiar în Albania a cărei coastă o vedeam foarte clar de pe plajă. Excursiile costă de la 8 euro în sus. O plimbare cu barca de 30-40 de minute pe coasta stațiunii Paleokastritsa și vizitarea grotelor săpate de valuri a fost 7 euro și a meritat fiecare bănuț cent.

Paleokastritsa – grotele albastre
         Într-o altă zi am închiriat un scuter cu 20 euro și am făcut vreo 60 de kilometri pe coasta de vest a insulei. Am văzut locuri minunate la care altfel nu am fi avut cum să ajungem. Închirierea unei mașini costă de la 35 de euro în sus în funcție de tipul mașinii iar o bicicletă 7 euro. Benzina este scumpă ca naiba, chiar mai scumpă decât la noi, ceea ce nu aș fi crezut. La un curs de 4,44 lei/eur înseamnă 7,75 lei/ litru.

         Cumpărături în Grecia nu merită să faci. În primul rând că nu poți fi sigur că ceea ce cumperi este original. Am intrat în Corfu Town într-un magazin foarte mare de cosmetice și mă uitam la parfumuri când a venit la mine o vânzătoare care mi-a propus tot felul de reduceri din prețul afișat. Știu că există promoții și la noi în Sephora dar să faci discount-uri de 50% la Lancôme, Gucci sau Guerlain nu prea sună a bine. Ca să nu mai spun de tarabele de pe stradă care vindeau ochelari Ray-Ban la 5 euro cu un tupeu fantastic.

         Singurele cumpărături pe care le-am făcut au fost uleiul de măsline (luat de la administratorul vilei la care am stat și care avea propria livadă , 4 euro litrul) și un mic inel de argint cu clasicul model grecesc (10 euro):

          Concluzionând, anul acesta prețurile din Grecia au fost mai mari decât în anii anteriori. Sau poate Corfu este o insula mai scumpă decât celelate locuri pe care le-am văzut până acum. Cred că va trebui să verific acest lucru anul viitor 🙂


Share This:

Read More

2 zile la Băile Herculane

         Am fost întrebată ce îmi doresc de ziua mea și știam sigur că nu am nevoie de obiecte. Așa că am spus că mi-ar plăcea tare mult să primesc în dar o excursie de 2-3 zile undeva în țară unde nu am mai fost. Acum spun că a fost cea mai inspirată alegere. E adevărat că nu am reușit să plecăm exact de ziua mea și am întârziat vreo 6 săptămâni dar asta nu contează chiar deloc.
         De foarte mult timp îmi doream să ajung la Herculane dar până acum astrele nu s-au poziționat favorabil astfel încât să facă posibilă această călătorie. Iar ceea ce citeam în presă mă descuraja total și îmi tăia din ce în ce mai mult avântul de la an la an. Doar astfel de informații găseam :
         Foarte departe de măreția de altădată stă încă în picioare tristă, umilită și cu un viitor incert stațiunea-ruină Băile Herculane… Pe vremuri marile hoteluri erau ocupate doar stafiile turiștilor de odinioară… Glorie și decădere… Privatizarea ruinelor … Încremenirea degradantă…O stare greu de imaginat…
         Trebuia să văd cu ochii mei cum stau lucrurile. Și le-am văzut. A fost revelația acestei veri. De la Turda la Băile Herculane sunt 299 de kilometri iar drumul este ca-n palmă. Neașteptat de bun. Am făcut o singură oprire, la Hațeg, să vedem rezervația de zimbri care este la vreo 2 km de drumul principal. Doi kilometri prin pădure, pe drum asfaltat, cu locuri amenajate pentru oprire…frumos de tot. Biletul de intrare costă 6 lei. Zimbrii stau într-un țarc și sunt cu mult mai mari decât mi-am imaginat. Și mult mai
murdari. Le place să se trântească în bălțile din rezervație și se bălăcesc cu mare plăcere în noroi exact ca bivolii. Văzându-i de departe am crezut că le năpârlește blana, dar cand m-am apropiat mi-am dat seama că pe ei atârnau bucăți uscate de noroi. Și toți păreau mândri de isprava pe care tocmai o făcuseră.
           Rezervația nu este neapărat ceva spectaculos dar iubitorii de animale vor aprecia aceste creaturi ciudate și uriașe iar o plimbare în natură este oricând binevenită.
În rezervația de zimbri Hațeg
         Am plecat din rezervație după ce am vizitat toaleta. Poate vi se pare ciudat să vorbesc despre asta dar am fost foarte plăcut surprinsă să găsesc un grup sanitar în mijlocul pădurii de o curățenie lună, cu senzori pentru lumină, cu robinete strălucitoare, cu hârtie igienică, săpun, oglinzi și tot ce trebuie. M-am bucurat că se poate și la noi.
         Stațiunea Băile Herculane este la 4 km de șoseaua principală (DN6, E70) și drumul nu este reabilitat. Asta ca să mă exprim elegant pentru că de fapt este plin de gropi și hârtoape. Dar din 4 km de drum rău nu a murit nimeni. Mai ales că suntem cu toții căliți.
         Peisajul este superb. Sună clișeistic dar nu am găsit alt cuvânt. Când m-am văzut înconjurată de munți am avut efectul de waw! . Am fost copleșită. Clădiri agățate pe pante deosebit de abrupte, stâncărie sălbatică și păduri calme într-un amestec pe verticală care mi-a adus aminte de Monte Carlo. Fără nicio exagerare și vorbind doar despre relief, desigur. Dar, ca de obicei, cuvintele nu pot să descrie măreția și splendoarea naturii.
         Ne-am cazat la pensiunea Floriana unde făcusem o rezervare cu o zi înainte. O cameră dublă a costat 90 de lei pe noapte și am fost foarte mulțumiți. Cred că e una din clădirile cocoțate cel mai sus în zonă, proprietarul ne-a și spus de altfel că totul s-a construit manual pentru că nici un utilaj nu a putut urca până acolo. Ca să ajungi la pensiune trebuie să urci niște trepte foarte abrupte, undeva la nivelul etajului 12-14 însă merită fiecare pas pentru că de sus panorama este magnifică. Se poate ajunge și cu mașina, pe un drum ocolitor de vreo 2 km dar noi am preferat să mergem pe jos din două motive : ca sa facem un pic de mișcare și ca să putem bea o bere-două. Sau poate ordinea motivelor e inversă 🙂
Pensiunea Floriana
         După ce ne-am deprins cu peisajul și am început să coborâm din nou ochii spre pământ am plecat în recunoaștere să vedem dezastrul mult anunțat. Surpriză-surpriză ! Lucrurile nu stau nici pe departe atât de rău precum ne-am fi așteptat. Da, e adevărat, sunt câteva hoteluri nelocuite dar se vede că în interior se lucrează. Dar sunt și hoteluri gigant de câteva sute de camere care sunt renovate, în care se aprind luminile în fiecare seară și de pe terasele cărora se aude muzică. Iar pe aleile din jur este animație mare exact ca în orice stațiune din lume. Tarabe unde se vând suveniruri, tonete de înghețată, biciclete de închiriat, afișe cu excursii, cântare pentru greutate și din loc în loc câte un câine lenevind plictisit pe trotuar.
         Ca să ajungi în centrul vechi trebuie să faci o plimbare pe malul Cernei de vreun kilometru jumate. Pe trotuar, bineînțeles. Mi-a plăcut că partea veche a orașului a rămas intactă iar hotelurile noi au fost construite în altă parte.
         Noi am ajuns în centrul istoric pe la 8:30 seara și nu mai era aproape nimeni pentru că în această zonă nu sunt restaurante și magazine. Am avut senzația că sunt pe un platou de filmare la un film de epocă. Totul era încremenit în liniștea mormântală din jur. Există câteva clădiri complet renovate care arată perfect, cum ar fi Hotelul Ferdinand. Altele sunt în curs de renovare iar altele stau să cadă dar per total piața arată bine, își păstrează aerul de epocă și emană o energie pozitivă.
Hotel Ferdinand
Simbolul stațiunii, statuia din bronz a lui Hercules

Pavajul e refăcut aproape peste tot , statuia lui Hercules e ca nouă, sunt multe straturi cu flori și fiecare clădire are o inscripție cu descrierea istorică, lucru pe care l-am apreciat în mod deosebit.

         Am stat pe treptele bisericii catolice și m-am transpus în altă lume într-o atmosferă extrem de zen.
         La Herculane toată lumea care se respectă bea apă din izvorul Domogled. Sunt mulți care vin cu mașinile de la kilometri distanță să  își umple portbagajul cu sticle cu apă ceea ce m-a făcut să-i întreb în cât timp beau atâta apă. Am aflat cu surprindere că îi ține mai mult de o lună. După părerea mea asta înseamnă că beau apă stătută. Oricât de grozavă ar fi apa, după câteva zile nu mai e ce-a fost, eu una nu m-aș încumeta să beau. Indicațiile de pe plăcuța izvorului spuneau că apa are o mulțime de efecte benefice iar doza de administrare este până la stingerea senzației de sete. Apa e într-adevăr foarte bună și rece așa că m-am conformat de câteva ori . Și mi-am stins senzația de sete 🙂
         Prețurile la terase mi s-au părut mai mult decât rezonabile. O ciorbă costă 6 lei, o bere 4 sau 5 lei iar micii 2 lei. Intrarea la ștrand e 10 lei iar biletul e valabil toată ziua, deci poți intra și ieși de câte ori ai chef.
         Am stat doar 2 zile și jumătate la Herculane și a fost total insuficient. Am făcut o excursie pe Dunăre, am fost la un ștrand cu apă termală, am admirat fiecare clădire, am umblat, am urcat și-am coborât până ne-am rupt opincile dar am fi avut ce face încă multe zile la rând așa că îmi doresc foarte mult să mai ajung pe acolo.
         Faptul că stațiunea s-a deteriorat în mare parte este foarte adevărat dar mie nu mi se pare că a încălcat regula generală din România unde cam tot ceea ce ține de turism s-a dus pe apa sâmbetei în ultimii 25 de ani. Adică nu este mai altfel decât în alte părți. De exemplu în plin centrul Bucureștiului, pe strada Academiei, o clădire arată în acest hal:
Strada Academiei, București
         Dar asta nu înseamnă nici pe departe că tot Bucureștiul este o ruină.
S-a format un cerc vicios prin care lumea știe că la Herculane este un dezastru unde nu merită să-ți petreci vacanța. Iar dacă turiștii nu mai vin în stațiune, aceasta nu mai are cum să crească și să se dezvolte. Eu sunt totuși optimistă și mi se pare că aripile urbei au început din nou să crească. O să recomand cu cea mai mare sinceritate acest loc de câte ori voi avea ocazia și o să-l promovez sub orice formă. După cum spuneam, pentru mine a fost revelația verii.

Share This:

Read More

Sovata-Praid plusuri și minusuri

         Weekendul care tocmai a trecut l-am
petrecut la Sovata-Praid si m-am întors de acolo cu o stare de bine.
A fost o excursie reușită fara sa fie însă totul perfect. Nu sunt si
nici nu incerc sa fiu obiectivă, o sa va spun punctele tari si cele
slabe asa cum le-am perceput eu prin prisma senzatiilor mele.
         Deci, pentru ce merită să mergi în
zonă:
         Salina, spectaculoasă și
impunătoare, este într-adevar un obiectiv turistic ce merită văzut.
Poti sa petreci in salină o zi întreaga fara sa te plictisesti.
Exista un parc de aventuri unde se poate face escaladă pe peretele de
sare sau te poti da cu tiroliana. Sunt multe locuri de joaca pentru
copii, leagane, trotinete, mese de ping-ping, se pot inchiria rachete
de badminton sau se poate vedea un film pentru ca exista
cinematograf. In salina este internet wireless la care te poti
conecta gratuit. Ceea ce am si făcut 🙂
 

         Capela ecumenică din salină este pentru toată
lumea si nu face discriminari intre ortodocși, catolici și reformati.
Oricine își poate scrie o dorință pe un bilețel pe care apoi îl lasă
intr-o fisura din peretele de sare. Nu e garantată îndeplinirea
dorintei dar ajută 🙂 Mi-am pus si eu o dorinta si sper sa mi se
indeplineasca mai ales că nu e de genul ”câștigat la loto”.
 
 
         Pretul cazării în zonă începe de la 30 de lei/
persoana/ noapte si mi se pare foarte rezonabil. Noi am platit 35 de lei la
o pensiune draguță care avea o curte mare si multe flori.
 
 
         Lacurile sărate din Sovata sunt
amenajate ca ștranduri iar apa este foarte caldă chiar dacă afară este
înnorat.
 
         In ștrand există locuri cu umbră, băncuțe, dușuri, cabine de schimb, oglinzi, și apă de băut la
țâșnitori așa cum nu am mai văzut de mult. Este bine că nu
trebuie sa dai bani în plus pe apă 🙂
 
 
         Lacurile sunt înconjurate de pădure
iar când te îndepărtezi de ponton și ajungi lângă copaci se
aude ciripitul păsărilor. Este foarte plăcut să fii și în lac
și în pădure în același timp. Am văzut multe libelule care aproape se așezau pe tine și erau mai frumoase decât cele din magazinele Swarovski.
 
 

         Ce m-a nemulțumit pe mine sau ce s-ar putea
îmbunătăți:

         Nu există ghid la salină. Cel
puțin eu nu am văzut nicăieri nici măcar contra cost. De exemplu unii
turiști nu și-au dat seama că suprafața lucioasă pe care călcam
era sare gemă compactă. Sunt sigură că mulți pleacă de acolo fără să știe ce au văzut. Există amenajat un mic muzeu în subteran
cu câteva vitrine care oferă date istorice dar nu este suficient.
         Autobuzul care te duce în salină pe o distanță de 1500
de metri miroase îngrozitor. Mă întreb cum rezistă bolnavii de
astm care se duc să facă tratament. Mirosul este impregnat în el și nu vine de la călători. Este sub orice critică.
 
 
         In salină, în galeria dinspre ieșire,
este amenajat un restaurant unde se gătește la greu. Prăjeli,
fripturi, rântașuri, gogoși … Nu știu cum se face aerisirea că
doar este la 200 de metri sub pământ… După miros cred că nu se face în
nici un fel. Oare chiar nu se poate renunța la astfel de ospețe
într-o bază de agrement și tratament ? Pentru câteva ore cât stă
omul acolo nu ar fi suficient un sandwich ? Cine oare vine în salină
pentru chiolhanuri ? Dacă ai ghinionul să trebuiască să aștepți autobuzul de întoarcere poți să fii sigur că hainele și părul îți vor mirosi ca și după o zi de prăjit în bucătărie.
         Prețul la ștrandul Ursu mi se pare cam piperat. Intrarea costă 25 de
lei iar închiriatul unui șezlong este 20 de lei. Mi se pare foarte
mult pentru că 1: odată ieșit din ștrand nu mai poți să intri
cu același bilet în ziua respectivă și 2: între ora 1 si 3 nu
ai voie să faci baie! Deci ai două ore în care poți să te coci
liniștit la soare pentru că nu prea ai voie să faci nimic altceva:
 
 
           Prețul și orarul ne-au determinat să alegem alt lac, lacul
Aluniș, unde intrarea este doar 15 lei, șezlongul tot 15  și este mai puțin aglomerat.
          Punctul ăsta nu este general valabil
dar la pensiunea la care am stat am avut un mic șoc. Proprietarul
ne-a cerut ca atunci când intrăm în casă să ne descălțăm,
asta în condițiile în care noi aveam camera la etaj (erau scări
de lemn). De asemena ne-a spus că regula casei este  să nu călcăm pe covoare (care de fapt erau niște
preșuri) încălțați 🙂 Drept să vă spun eu nu m-am conformat acestei
solicitări absurde.
 
 
         În concluzie eu spun că merită petrecut un weekend în această zonă care, am uitat să vă spun,  are peisaje frumoase ca multe alte locuri din România. Nu știu însă cu ce ți-ai putea umple timpul mai multe zile: să te odihnești pe bancă privind trecătorii ? sau să te plimbi cu trenulețul ? Depinde de gustul fiecăruia. Mie 2 zile mi-au fost suficiente.
 
 
 

Share This:

Read More