5 greșeli de evitat atunci când faci cumpărături online

        Nu spun că sunt specialiastă în cumpărături pe internet dintr-un singur motiv: sunt modestă și nu-mi place să mă laud dar adevărul este că am o experiență foarte bogată în spate și cred că nu mi-am mai cumpărat haine sau pantofi din magazine fizice de ani de zile. În primul rând nu mai am răbdare să colind pe jos mall-urile super aglomerate și nu mai am chef să dau de  magazine în care muzica bubuie ca în club de nu te mai înțelegi om cu persoană, iar în al doilea rând (sau poate acesta ar fi primul motiv) prețurile de pe internet sunt mai mici. Și e logic să fie așa din moment ce magazinele online nu trebuie să plătească chirii exorbitante sau facturi de gaz.

        Știu că încă există multe persoane reticente la a face shopping online iar reticența aceasta este uneori construită pe baza unor experiențe negative. Recunosc că și eu am avut parte de așa ceva însă am observat că de fiecare dată aș fi putut evita neplăcerile dacă aș fi fost mai atentă. Am învățat din propriile greșeli pe care acum nu le mai fac iar astăzi vă voi împărtăși din experiența mea:

  1. Dacă se potrivește pe manechin, mi se se va potrivi și mie. Nu, nu și iarăși nu. Chiar dacă v-ați măsurat cu atenție și ați citit tabelul cu dimensiuni, chiar dacă v-ați uitat de o sută de ori la circumferința bustului, taliei și a șoldurilor și numărul de centimetri a coincis perfect, s-ar putea să nu se întâmple chiar așa. De ce? pentru că nu suntem toți construiți după exact același tipar și sunt convinsă că fiecare dintre noi știe cu ce diferă față de ceilalți. Eu, de exemplu știu că am mâinile mai lungi decât media și asta e marea mea problemă la îmbrăcăminte: toate mânecile îmi sunt prea scurte. De aceea primul lucru pe care îl fac este să mă uit la pozele în care se vede lungimea mânecilor și dacă mi se pare că ”o idee” sunt prea scurte, e clar că mie nu o să-mi vină deloc. O altă ”problemă” frecventă este raportul torso/picioare, la aceeași înălțime  unele persoane au picioarele chiar și cu 5-6 cm mai lungi decât altele care în schimb au bustul mai lung. Pentru acestea din urmă o bluză care pe manechin arată perfect s-ar putea să le fie prea scurtă deși circumferințele corespund exact măsurilor din tabel. Sunt sigură că fiecare dintre noi își cunoaște prea bine propriul corp astfel încât să fie atent tocmai la aceste detalii care atunci când vine vorba de îmbrăcăminte devin foarte importante.
  2. Materialul nu arată așa cum m-am așteptat. O, da, și de câte ori nu s-a întâmplat să fiu dezamăgită! Pe site hainele arată întotdeauna perfect, materialul cade bine, nu este decolorat, nu a fost niciodată spălat și este perfect călcat. Este foarte important ca întotdeauna, dar întotdeauna să verificați compoziția materialului, lucru care este esențial  și în mod normal toate site-urile care se respectă afișează acest lucru. Cât la sută este viscoză, poliester, in sau bumbac. Atunci când croiala unei haine este destul de  complexă iar prețul pare mai mult decât ok, este mai mult decât probabil că economia s-a făcut la calitatea materialului. S-au tăiat costurile de producție folosind un material ieftin. Dacă vedeți, să zicem, o rochie care arată ca din mătase dar costă 100 de lei este mai mult ca sigur că este din acetat, un material care în mod normal se folosește pentru căptușeli. Din poze nu ai cum să-ți dai seama dar citind paragraful cu compoziția materialului devine evident că o astfel de rochie nu are cum să arate bine în realitate.
  3. Nu am verificat care este modalitatea de returnare, adică așa zisa politică de retur. Nu ezitați să citiți textul în totalitate, de la cap la coadă, chiar și paragrafele scrise cu litere mici, mici. De cele mai multe ori acolo se află multe ”surprize”. Unele firme oferă retur gratuit, altele oferă acest serviciu doar în cazul înlocuirii produsului nesatisfăcător cu un altul și în acest caz curierul vine direct la tine acasă după pachetul pe care vrei să-l trimiți înapoi ceea ce este absolut minunat. De obicei toate informațiile legate de politica de retur se află în partea cea mai de jos a paginii principale a site-ului, așa ca aici. Oricum, ideea este să știi foarte clar la ce să te aștepți dacă produsul comandat nu ți se potrivește și să nu fii stresat că te-ai ales cu ceva pe care nu poți să-l dai înapoi. Când, de exemplu, comand din China îmi asum riscul pentru că nici nu vreau să mă gândesc ce ar însemna să ajung la oficiul vamal și să trimit un pachet înapoi în Asia sau la cât m-ar costa acest lucru. Așa că din China nu comand decât flecuștețe de valori mici.
  4. Nu citesc review-urile lăsate de clienții dinaintea mea. Clar, cel mai mare neajuns atunci când faci cumpărături online este faptul că nu poți vedea produsul cu ochii tăi înainte de a da banii. Prin urmare folosiți-vă de experiența clienților dinaintea voastră și citiți comentariile lăsate de aceștia în secțiunea special dedicată. Din păcate nu toate site-urile au astfel de secțiuni de comentarii. Totuși altele, ca cel de aici, au o astfel de secțiune pentru fiecare produs în parte dar atunci când acestea nu există, e indicat să căutați pe forumuri păreri despre produsele site-ului X sau Y înainte de a vă avânta la cumpărături. S-ar putea să găsiți informații mai mult decât utile, de exemplu eu așa am aflat că un anumit brand de pantofi are un calapod mai mare decât în mod normal și în loc să comand mărimea 39 pe care o port de obicei, am luat 38. Succes deplin 🙂
  5. Cumpăr mai mult ca să nu am costuri de transport. Asta e o capcană în care am căzut și eu de multe ori din dorința de a economisi cei 15 lei cât costă, în marea majoritate a cazurilor, taxele de curierat. N-am plătit 15 lei, în schimb m-am ales cu o haină pe care am dat 50 sau 80 de lei dar pe care nu am purtat-o niciodată pentru că fie nu am avut nevoie, fie nu mi-a plăcut chiar așa de mult. Am luat-o doar de umplutură dintr-o economie prost înțeleasă care s-ar putea numi zgârcenie. Deci dacă văd și vreau un sacou care costă 100 de lei, apăi îl iau doar pe ăla și nimic altceva, chiar dacă plătesc și ceva taxe de transport. Sigur că ideal ar fi să mă ”cuplez” cu vreo prietenă dispusă și ea la cumpărături astfel încât împreună să adunăm valoarea minimă necesară dar dacă nu găsesc, e mai ieftin totuși să cheltuiesc 15 lei pe transport decât să arunc banii pe un obiect care nu mă încântă și care o să zacă pe fundul unui dulap.

        După cum ați observat toate ”sfaturile” mele se bazează pe un singur lucru: citirea cu mare atenție a tot ceea ce este legat de produsul respectiv. Citiți o dată, de două ori  sau chiar de mai multe ori fără să scăpați niciun rând și nicio literă, exact așa cum ne învățau profesorii să facem la examene atunci când primim subiectele. Sau ca să fac o paralelă și mai sugestivă, la fel cum croitorii măsoară de zece ori și taie o singură dată, la fel să faceți și voi: să citiți de zece ori și să dați click pe ”cumpără” o singură dată. shopping online

Share This:

27 thoughts on “5 greșeli de evitat atunci când faci cumpărături online

  1. Bune sfaturile tale! Eu imi cumpăr doar ciorapi in linie, haine aproape deloc, iar pantofi niciodată. Iau haine deja încercate în magazin, în caz că pe internet sint mai ieftine sau exista culoarea care in magazin s-a terminat. Si marca mi se pare importanta, fiecare are un anumit ” calapod”. Nu mi se potrivesc nicicum haine Zara sau Mango. O exceptie am facut saptamina asta: am comandat un pulover de bumbac ( am verificat atent compozitia, lungimea si masura) de la o firma de la care mai cumpărasem. S-a potrivit perfect, dar oricum aveam posibilitatea să-l returnez sau sa merg la magazin.

  2. Vai… mai fac greseli de-astea fără să-mi dau seama 🙂 . Francezii au multe cuvinte in franceza pentru termenii englezești. Si eu le traduc in românește. Tin minte odată când nu pricepea o prietena ce vreau sa zic de “cheia USB”, până s-a prins ca e ceea ce ea numește stick.

  3. Imbracaminte/incaltaminte n-am cumparat niciodata de pe internet. Cumpar din magazine ca- mi place sa probez , sa vad daca-mi vine bine . Am si eu un stres cu minecile ca-mi sunt prea lungi. Cumpar de pe net cosmetice Gerovital, si de curind mi-am luat un parfum de pe Aoro, pe care-l stiam dinainte cum miroase !

  4. Plus ca daca nu mergi prin magazine, eviti astfel tentatia de a cumpara mai multe lucruri decat ai avea nevoie. E valabil si pentru alimente. Eu nu ma duc niciodata la cumparaturi fara sa mananc inainte, pentru ca daca mi-e foame, am instinctul de a pune tot ce vad in cos. 😀

    1. Exact asa patesc si eu la supermarket 🙂 daca mi-e foame umplu cosul cu tampenii, in primul rand chipsuri si tot felul de biscuiti si dupa aia imi pare rau.

  5. Apropo de punctul 4. Review-urile nu sunt intotdeauna pe bune. Uneori sunt din campanii si atunci iti iei teapa. Am patit cu un restaurant de pe tripadvisor si cu unul de pe caleafloreasca. Ceva bar de paste, voiam o intalnire romantica cu sotul meu si am ajuns sa stam pe niste mese din alea -capra si sa mancam din caserole de plastic. Horror!
    Booking e bun si airbnb e bun, ca au review-uri doar verificate. La haine nu stiu daca se poate.

    1. Doamne sfinte! adica există review-uri scrise chiar de detinatorii site-ului?? asta mi se pare de-a dreptul o ticalosie.

    2. Da,da, cu restaurante de pe tripadvisor am patit-o si noi. Eu m-am gândit că gusturile oamenilor or fi asa diferite, ca unora poate chiar le place. De atunci ne uităm si la numărul de review- uri, sa fie cît mai multe.

  6. Cum spune Ioana… si painea as fi in stare sa o cumpar online. 🙂
    Pentru mine e foarte important sa pot sa returnez produsul in caz ca nu mi se potriveste. Am fost nevoita sa fac acest lucru de cateva ori si mi-am recuperat banii. A durat cateva saptamani, dar i-am recuperat.

    1. Din fericire n-am avut experiente in care să nu primesc banii inapoi desi uneori a durat chiar si o luna!

  7. Eu iau aproape preponderent online. Dar am cateva branduri preferate si magazine online si offline tot cateva preferate si asa merg la sigur si nici nu petrec ore navigand sau plimbandu-ma prin magazine. Produsele pe care le iau repetat le am salvate in bookmarks, sa nu ma mai straduiesc sa caut /tin minte fix ce, doar le adaug in cos si platesc. La brandurile preferate imi stiu masurile, n-am dat gres cu nimic pana acum. Tricouri insa nu mai comand online, pt ca am constatat ca bumbacul desi tot bumbac, e diferit, si mie imi plac sa fie moi, pe internet nu-mi dau seama, am luat vreo doua tricouri pe care nu le port pt ca-s prea tepene…

      1. daaa, eu trebuie sa nu simt nimic, tai etichetele din cusaturi, cu foarfeca de manichiura 😃 eu am umerii usor mai lati, cum zici tu cu manecile, si-s tare sclifosita cu marimea si croiala in partea de sus, daca ma tine sau se strange ma simt inconfortabil, si pe materiale mai tepene asta se intampla mai mereu, astea moi curg

  8. Și eu sunt pentru cumpărăturile online, mai ales de pe fashiondays unde transportul și returul sunt mereu gratuite, iar curierul vine la ușa. La fel și zoot mi se pare o super opțiune că mergi, probezi și cumperi doar ce vrei fără să mai alergi prin nu știu câte magazine. Asta cu cheltuitul mai puțin online e cu dus și întors. În magazinele fizice mai obosești de atâta mers și te oprești, online nu prea obosești și riști să pui mai multe în coș :D.

  9. îmi vine să râd: și eu am mâinile mai lungi decât standadul. și am torsul scurt și picioarele lungi. 🙂
    în rest spun ca și tine: cititul cu atenție și răbdare, de la descriere, compoziție, la politici și recenzii, scutește multă cheltuială și te ferește de dezamăgiri. în plus eu aș zice că atunci când facem cumpărături online trebuie să mai fim atenți la ceva: în genere măsurile nemțești și englezești sunt mai mari decât cele românești, așa cum cele chinezești sunt mult mai mici.
    și neapărat asta: oricât de bine arată o haină pe manechin, trebuie să fim sincere și să ne privim în oglindă: nu toate femeile sunt fusiforme, deci nu ne avantajează pe toate o rochie, oricât de mult ne-am dori ori ne place.
    plimbat prin mall, la magazine? ce-i aia? 😀

    1. Bună observația cu mărimile nemțești, într-adevăr sunt cu mult mai mari decât cele românești. Iar de la chinezi mi-am luat niște maieuri XXL și mi-erau mici! (de obicei îmi iau măsura M)

  10. Am cumparat mai multe rochii de la Dy fashion sau Fashion24 ,cu unele am nimerit-o si am fost multumita de cum aratau.Cu mici corecturi mi se potrivesc la marime .Am noroc ca stiu sa le ajustez eu si nu ma mai duc la croitorii unde lasam 30% din valoare si am avut ghinionul sa ma trezesc cu tivul atarnand jenant tocmai cand nu era nici o mercerie prin preajma.Recent am comandat marimea 48 care mi se potriveste si am primit marimea 46 .Nu au nici o referire la astfel de situatii.Sper sa primesc si banii pt expedierea prin posta .Am comandat o pereche de botine de piele care incaltate la prima ploaie luau apa.Am reclamat si mi-au spus sa citesc conditiile de utilizare in care scriau sa le feresc de apa si produse petroliere.Soparlita asta o gaseam in cutie si coletul am putut sa-l deschid dupa ce l-am achitat.E bun si avantajos comertul on line dar ai tot felul de surprize si la cei de la protectia consumatorului mai bine nu apelezi ca nu rezolvi nimic.Cu toate astea cand vad ceva care-mi place nu rezist tentatiei .

    1. Sa feresti incaltamintea de apa?? adica niste botine?? eventual sa le porti doar pe plaja 🙂
      Da, exista multe produse slabe calitativ dar din pacate asta se intampla si in magazinele fizice.

Leave a Reply to Ioana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *