5 produse cosmetice fără de care nu plec în călătorii

        AMR 21. Chiar nu știu ce ar trebui să se întâmple ca să nu mai plec în Anglia așa cum mi-am programat și re-programat deja de patru ori. Doar dacă un asteroid va lovi pământul sau dacă va lua foc aeroportul din Cluj rămân acasă dar în rest, orice ar fi, plec. Nu m-am mai întâlnit cu Cristi de la sfârșitul lui februarie, la început pentru că se anulaseră toate zborurile, apoi din cauza carantinării obligatorii și apoi cu izolarea de 14 zile impusă întâi în România, apoi, pe când credeam că am revenit la normalitate, hop s-au trezit și englezii să impună măsura. Cui i-ar conveni să își petreacă zilele de concediu între patru pereți? Nimănui și totuși, îmi asum, pentru mine așa se va întâmpla 🙂 Nu am încotro, după ce ajung în Anglia va trebui să respect legea și să mă autoizolez dar cu siguranță nu mă voi plictisi pentru că am în plan câteva idei legate de amenajarea casei pe care vreau să le pun în aplicare.

        Dar nu despre asta vreau să vă povestesc astăzi ci despre gentuța mea de cosmetice care mă însoțește peste tot, trusa mea minimalistă care nu-mi îngreunează deloc bagajul dar care îmi este mai mult decât suficientă chiar și mie care sunt o mare devoratoare de produse cosmetice. Și chiar dacă acasă rafturile îmi sunt pline de creme, cremuțe, loțiuni, serumuri și geluri, atunci când călătoresc o fac în stil light fără să car toată casa după mine. Mai exact iau cu mine doar 5 (cinci) produse  dar desigur fără să număr între acestea pe cele care țin strict de igienă gen deodorant sau pastă de dinți.

  1. Ruj. Nu ține numai de frumusețe ci și de starea de spirit, dacă am ruj pe buze mă simt bine în pielea mea și chiar dacă acum, pe sub mască, aș putea să ”trag chiulul”, nu o fac pentru că nu m-aș simți confortabil. Mă rujez și dacă merg lângă bloc să duc gunoiul, deci cum s-ar putea să îmi lipsească un astfel de articol din bagaj?
  2. Ulei de cocos. Este miraculos și o cantitate relativ mică (de exemplu cutiuța asta are 50 de grame) se poate utiliza într-o mie de scopuri. Exagerez, nu chiar o mie, dar 5-6 întrebuințări tot găsesc: cremă de mâini, loțiune de corp, mască de păr, demachiant, balsam de buze, ulei pentru cuticule sau vârfurile despicate și așa mai departe. Uleiul de cocos este prin definiție multifuncțional și nu am auzit.
  3. Rimel. Sau mascara, depinde cum vrea fiecare să îi spună. Am observat de-a lungul timpului că o fluturare din gene poate să facă minuni 🙂 Glumesc, desigur, dar ochii bine conturați,care ies în evidență îmbunătățesc cu câteva puncte tot aspectul exterior. Ca să nu mai spun că un rimel ocupă loc cât un creion.
  4. Perle bonzante de la Avon. Desigur, pot să fie și de la alt brand dar eu m-am obișnuit cu astea, le folosesc de ani buni iar raportul calitate-preț este excepțional. Pentru machiaj sunt mai mult decât perfecte pentru că țin loc de fond de ten, de iluminator, de pudră, de fard de obraz ba chiar și de fard de pleoape. Un produs multifuncțional, al doilea pe podium după uleiul de cocos.
  5. Șampon uscat. Se întâmplă ca în călătorii să nu ai întotdeauna timp și condiții propice pentru a-ți spăla și aranja părul iar soluția salvatoare a venit de la aceste sprayuri pe care eu le-am descoperit în urmă cu câțiva ani. Nu numai că absorb excesul de sebum de la rădăcina firului de păr dar dau și un volum instant care, desigur, este de apreciat atunci când vrei să arăți bine în pozele din vacanță.

Voi cum vă organizați bagajele? sunteți ca mine, genul minimalist sau luați și chiuveta din bucătărie atunci când plecați de acasă? 🙂 De fapt nici nu contează cum suntem, principalul e să scăpăm de nenorocitul ăsta de virus și să ne putem relua viața de dinaintea pandemiei.

Share This:

4 thoughts on “5 produse cosmetice fără de care nu plec în călătorii

  1. Niciodata nu am fost adepta bagajelor mari, dar in ultima vreme incerc din ce in ce mai mult sa iau din ce in ce mai putine lucruri cu mine.
    Am reusit chiar sa calatoresc in Japonia doua saptamani doar cu un rucsac mic. Produse cosmetice la minim si eu, travel size pentru cele de igiena, putine haine si daca nu am pentru toata perioada (ca in exemplul de mai sus cu Japonia), incerc sa pun o cazare intr-un apartament cu masina de spalat la jumatatea drumului. In general incerc oricum sa iau cu mine haine care se usuca foarte usor, pe care la o adica pot sa le clatesc repede si pana a doua zi s-au si uscat. M-am saturat sa ma spetesc carand la valize.

    1. Mi-au trebuit multi ani sa ajung ”specialista” in bagaje dar acum pot sa spun, fara niciun fel de modestie, ca sunt experta 🙂 Nici eu nu mai car nimic degeaba.

  2. dupa ani si ani, vara asta vacantza mea a avut si un ruj. In rest – shamponul (format mic) si balsamul (format tot mic) – pt bagajele de mana in avion. Si evident pasta de dinti.
    In alti ani nici pe astea nu le luam, cumparam un shampon la destinatie;

  3. Nu sunt genul minimalist la organizarea bagajelor pentru calatorii, dar eu ma simt bine asa…
    Ai zis bine, sa scapam de molima aceasta din jur si sa ne putem relua viata dinaintea pandemiei, sa nu ne salbaticim de tot…
    Ne este dor de concedii linistite!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *