Răsfăț de toamnă cu Yves Rocher – Lifting Végétal

        Am tot spus că pentru mine toamna nu este cel mai frumos anotimp, ba din contră. Spectacolul culorilor pe care îl oferă arborii din parcuri și păduri este într-adevăr, din punct de vedere estetic, plăcut ochiului dar dacă stai puțin să te gândești, nu cred că plantele sunt fericite când le îngheață frunzele, când crengile le  tremură sub straturi groase de brumă și când ceața li se strecoară pe sub scoarță ca boala în oase. Îmi pare rău dar în acest caz nu reușesc să fiu romantică și văd doar partea întunecată a ciclului vieții iar ca să nu cad pradă depresiilor de toamnă, încerc, ca în fiecare an, să mă binedispun cu mici plăceri care să-mi readucă optimismul și zâmbetul.

        Și ce mă bucură instant pe mine? Cosmeticele, desigur, pe care le-aș mânca pe pâine, atât de mult îmi plac. De curând m-am întors la una din vechile mele iubiri, brandul Yves Rocher, și mai exact, gama Lifting Végétal. Spun că este vorba de o veche iubire pentru că în urmă cu câțiva ani făceam comenzi împreună cu sora mea de două ori pe lună. Dar totuși dacă îmi amintesc bine au trecut ceva mai mulți decât ”câțiva” ani pentru că încă nu apăruse online-ul iar comenzile le făceam pe niște formulare pretipărite pe care le băgam în cutia poștală. De fapt vânzarea prin corespondență a fost unul din pilonii companiei pe care Yves Rocher a fondat-o în Franța, în 1959. Vânzarea prin corespondență și produsele naturale din extracte de plante i-au adus succesul enorm de care se bucură în continuare nu numai în Franța natală ci în întreaga lume. Se pare că franțuzoaicele consideră acest brand ca fiind marca de îngrijire a tenului numărul 1. Și cine nu-și dorește să arate ca o franțuzoaică? Oricât de mult iubesc Anglia, să fim realiști, nu am cum să compar franțuzoaicele elegante, parfumate și cochete cu englezoaicele care umblă doar în haine comfortabile (ca să nu le spun lălâi), în șlapi și cu șosete 🙂

        Așadar la început de toamnă mi-am luat o cremă de zi, un ser concentrat cu efect de lifting și o cremă pentru zona ochilor, toate conținând colagen vegetal extras dintr-o plantă numită Ajuga Reptans, pe românește vinețică.

        Colagenul este cea mai abundentă proteină din organism și este cea care conferă structura, organizarea și forma țesuturilor. Adică proteina care ține pielea întinsă. După o anumită vârstă însă, pe la 25 de ani, producția de colagen începe să scadă și asta se vede în primul rând pe față în sensul că pielea își pierde elasticitatea și forma și apar ridurile. Yves Rocher foloseste în produsele sale colagen vegetal și nu sintetic. De ce este mai bun cel vegetal? În primul rând pentru că este similar cu cel uman și apoi pentru că se asimilează mai ușor la nivelul pielii iar asta se traduce în obținerea unui efect optim de lifting ceea ce ne dorim cu toții. De altfel, chiar fără nicio explicație științifică, cred că majoritatea dintre noi ar alege, indiferent despre ce produs ar fi vorba, varianta vegetală, naturală, în detrimentul celei sintetice.

        Pentru a-mi începe bine zilele de toamnă am transformat rutina de dimineață într-un ritual format din lucruri mărunte care puse cap la cap îmi aduc bucurie și liniște. Nu e vorba doar despre îngrijirea tenului ci și despre gânduri pozitive și  despre aprecierea a ceea ce am deja. Nu degeaba se spune că frumusețea vine din interior. E adevărat, numai că trebuie și ajutată un pic 🙂 După cafeaua băută în pat cu pisica torcându-mi la picioare, urmează partea și mai plăcută, răsfățul pielii în trei pași simpli. În primul rând aplic serul prin realizarea unei presiuni cu palmele, fără a masa, de altfel nici nu e necesar pentru că se absoarbe în piele aproape instant deși  are o consistență destul de groasă pentru un ser. Iar mirosul… mirosul este divin. Foarte discret și proaspăt, îmi aduce aminte de iarba proaspăt tăiată, un miros atât de natural și fin ca un alint binecuvântat. Apoi crema de zi, cu mișcări fine de netezire, dinspre interior spre exterior fără a masa și fără a brusca, doar e vorba de fața mea. Totul cu încetinitorul ca să țină cât mai mult. Și ultimul pas, al treilea, crema cu efect de lifting pentru ochi, la fel, cu vârful degetelor dinspre interior spre exterior. Nimic nu mă binedispune mai plăcut decât acest ritual.

        Natura este plină de elemente benefice pentru piele însă pe mine niciodată nu o să mă vedeți făcându-mi măști din fructe sau legume storcite pe față și nici nu o să stau întinsă pe pat cu felii de castraveți așezate pe pleoapele închise. Nu contest eficiența acestor remedii dar pur și simplu nu sunt pentru mine. Prefer să mănânc fructele iar pe  pe față să-mi dau cu creme luxoase. Iar gama aceasta de la Yves Rocher chiar mi se pare un răsfăț nemaipomenit și nu doar datorită conținutului cât și aspectului absolut adorabil. Diferența dintre o cutiuță din sticlă față de una din plastic este de la cer la pământ ca să nu mai spun că ambalajele sunt reciclabile ceea ce mă unge la suflet.

        Îmi imaginez că toată lumea știe de Yves Rocher, este imposibil să nu fi auzit, și sunt curioasă care este produsul vostru preferat de la acest brand?

***

#RevolutiaAntirid  #ColagenVegetal #YvesRocher

Share This:

13 thoughts on “Răsfăț de toamnă cu Yves Rocher – Lifting Végétal

  1. Asta cu franțuzoaicele aranjate si cochete mi se pare o legendă urbană. Româncele mi se par mult mai aranjate si cochete. Dintre prietenele mele franțuzoaice, cocheta e doar cea de origine poloneză.

    1. Ca si elena, zic ca eleganta frantuzoaicelor nu sta in cochetarie si aranjatul excesiv romanesc si cantitatile de cosmetice, ci in simplitate si atitudine, multe din cele pe care le cunosc nu au nicio crema de fata, cel mult un ruj si un parfum, au 2 rochii in sofinier dar stiu sa poarta o rochie simpla si potrivita corpului si o poarta cu mandrie, au grija la ce mananca si asta se vede pe piele si pe starea mentala (principiile alimentatiei mediteraneeane sunt recunoscute ca fiind din cele mai sanatoase), dar si stilul je m’en fish-erist prin care nu se complica cu lucruri superficiale si isi vad senine de viata si biciclit si de iesitul saptamanal la un pahar de vin cu prietenele (curata terapie emotionala, unii platesc psiholog dar frantuzoaicele ies cu prietenele si beau un vin – paharul fiind de 150ml, sa stabilim ! ca beau un pahar si nu o sticla 😀 )

  2. Eu imi cumpar creme si seruri GerovitalH3 si din gama Aslavital si tot in borcanele de sticla.
    Pe cele din gama Gerovital Luxury le-ai incercat? ca au tot asa preturi la fel ca cele Yves Rocher .

    1. Eu nu prea am incredere in creme, ca imi zic ca daca ar functiona, n-am vedea atatea actrițe desfigurate de la operații estetice.
      Zic ca o femeie, ca frumusetea vine de la interior.
      Dar imi spun ca masajul fetei cand te dai cu diverse produse, sigur nu face rau. Eu folosesc uleiuri. Dar asta vara mi-am luat si eu Gerovital si Aslavital, însă nu prea le folosesc, ca mi se par prea “apoase” față de uleiuri. Si apropo de franțuzoaice, nu stiu care sa isi ia Yves Rocher, dar stiu multe ce vor din România creme Gerovital, ca, zic ele, ca sunt f bune.

  3. In borcanele din sticla vin si creme romanesti de la Elmiplant, de la Gerovital sau de la Cosmetic Plant (aceasta din urma are, de ex, o crema pentru ochi chiar intr-un recipient din sticla cu pompita care e foarte igienic).
    N-am testat creme de la Yves Rocher, ci doar mai demult niste geluri de dus (de la care am facut alergie) si balsamuri de buze cu arome specifice de Craciun (tare faine)

    1. Nu stiu de ce Elmiplant nu mi-a placut dar e adevarat ca asta s-a intamplat cu mult timp in urma. Cred ca o sa mai fac o incercare, poate imi reconsider parerea.

  4. si inca una sa zic, ca ma doare publicitatea falsa: structura moleculara a colagenului e mare, f. mare si nu reuseste sa treaca prin bariera pielii. O poza relevanta: https://en.wikipedia.org/wiki/Collagen
    Sursa de colagen onesta este din alimentatie, iar cea mai cunoscuta e piftia (fiertura de oase), din sorici (urechi si coada), etc dar musai de adaugat ca si animalele marine sunt o sursa de incredere.

    1. Piftia? adica răciturile cum se zice pe la noi. Păi îmi plac de mor! deși fac doar o dată pe an, de Crăciun.

      1. asa asa, racituri din alea. Eu fac des ca adun toate oasele de la resturile de friptura/gratare/ciorbe etc (da, unele le gatesc a 2a oara, nu e bai daca adun oasele de calitate intr-o punga in congelator) si mai iau cate o ureche si sina spinarii (din aia cu cartilagii) – chestii ieftine aici, le fierb cateva ore cu ce condimente am chef, la foc mic. La mine colocatarii nu mananca racituri (problema lor e aspectul ala mucilaginos) asa ca mai adaug 2 cani de apa si le fac o oala de galusti cu zama, si ei sunt fericiti, eu fericita, noi sanatosi, doctorul da faliment. Excesul de zama merge congelat (in borcane congelez) si scot din cand in cand sa dreg o mancarica de fasole, un pilaf, etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *