Noua mutație a coronavirusului este mai imprevizibilă, mai contagioasă și poate face ca boala să fie mai severă cu până la 20% în unele cazuri. Se pare că există dovezi conform cărora noua varianta este asociată și cu un grad mai ridicat de mortalitate. Cam așa încep știrile de la TV în fiecare seară, desigur cu mici modificări pe ici, pe colo deși, după mine, ar trebui ca înainte de toate să ne transmită că urmeză informații care ne pot afecta emoțional. Sau, mai clar, că ne vor băga în depresie.
Dacă totuși stai să faci o analiză pe text vei observa că în toată această avalanșă de informații există o mare doză de incertitudine și predicțiile panicarde nu sunt nici pe departe a se îndeplini fără de îndoială în viitorul apropiat. De exemplu în seara asta când nu știu ce doctor român care lucrează în Anglia și-a spus părerea personală într-un interviu pe care i l-a luat o televiziune în goana deja intrată în firesc după audiență. Omul spunea foarte clar că încă sunt necesare studii suplimentare. Și că poate ca boala să fie mai gravă. Și că se pare că există dovezi. Deci nimic sigur, doar presupuneri, bâjbâieli și concluzii care cel puțin deocamdată nu se bazează pe nimic concret. Dar, na, dacă e medic (chiar dacă nu în vreo specialitate legată de epidemiologie) trebuie să picăm toți pe spate, să ne facem provizii de alimente și să coborâm în buncăr punând viața pe hold.
La posturile TV la care mă uit eu văd că se exagerează, mi-e foarte clar că se merge pe extrema în care mai avem un pic și urmează apocalipsa și totuși, cu tot optimismul meu înnăscut, tot sunt afectată. Nu s-a terminat cu covidul soarelui și au început să apară din ce în ce mai des știri alarmiste despre un nou virus misterios care a ucis nu știu câți oameni în India (parcă). Nu sunt sigură că era India, oricum într-o țară din Asia. Probabil că veți spune să nu mă mai uit la televizor. Și dacă nu mă uit, tot aia e pentru că tot internetul e îmbibat cu același gen de știri sau cel puțin mie numai astea îmi ies în față iar la serviciu discuțiile se axează tot în jurul pandemiei.
În rest nu mai am niciun fel de interacțiune socială, m-am sălbăticit ca de altfel marea majoritate dintre noi. Nu mai ieșim cu prietenii, nu ne mai vizităm familia, nu mai mergem la un spectacol, la o cafea, la un film și nici măcar la o plimbare (să te plimbi cu masca pe față la -12°C sună mai degrabă a antrenament pentru trupele speciale decât a relaxare).
Singurule bucurii de suflet mi-au rămas cărțile, filmele și ceva shopping online (nu-mi vine să cred că nu am mai fost într-un mall din februarie anul trecut). Romanele însă nu mă mai atrag cum o făceau pe vremuri și prefer să citesc memorii, jurnale, scrisori, genul acesta de literatură, la filme sunt destul de cârcotașă și nu am răbdare să urmăresc seriale cu zeci de episoade și sezoane iar la shopping aria s-a restrâns substanțial. Dacă nu mă duc nicăieri, de ce aș mai cumpăra haine și pantofi? Au rămas doar cosmeticele și în special parfumurile care realmente îmi provoacă plăcere și îmi dau o stare de bine chiar dacă le port stând de una singură în casă. Sau dacă le pulverizez pe perna pe care mă culc 🙂
Am o listă de priorități și pe primele locuri se află câteva parfumuri Bvlgari și câteva parfumuri Salvatore Ferragamo. La Signorina mă gândesc de acum trei ani de când l-am simțit pe o tipă pe care am cunoscut-o în Canada prin intemediul prietenilor noștri. Era o seară superbă de vară, stăteam lăngă ea la masă, afară în curte și cum adia briza îmi venea mereu mirosul de bujor, una din florile mele preferate. Deci cred că o așteptare de trei ani nu înseamnă nici pe departe o cumpărătură impulsivă 🙂
Mă întristez iar când îmi aduc aminte de vremurile frumoase pe care le-am trăit cândva și care probabil nu se vor mai întoarce niciodată. Adică așa cum spun ăștia că va trebui să purtăm masca ani de zile și să nu mai dăm mâna cu oamenii, să nu ne mai strângem laolaltă și să nu ne mai îmbrățișăm… mi se pare horror.
Eu l-am pupat pe prietenul fetei venit la noi la masa si sambata am dat mâna cu cineva care a fost f impresionată zicând că de când cu pandemia e prima data cand da mana. Dar nu vad de ce ar fi periculos sa dau mâna cand vin altii și-ți vorbesc la 30 cm de nasul tau. Oricum fata cea mică merge la școală și ne purtam normal, deci stam aproape, o pup, etc.
Sunt atat de multe anomalii si oamenii au ajuns sa fie speriati si stresati de tot ceea ce altadata era normalitate.
Tendinta de exagerare era in mass-media si dinainte de pandemie.
Cablu tv nu mai am din 2013, l-am scos ca sa nu mai pierd vremea aiurea. Dar am scos cablul si-am suplimentat cu Internetul :D, am facut o treaba tare “buna”, iar acum lupt sa reduc Internetul din viata mea. De fapt, problema sunt doar eu insami.
Asadar la tv nu am la ce sa ma uit, dar intru aproape zilnic sa vad stirile de pe Internet, de obicei pe site-ul Digi24. Am observat ca, indiferent de situatie, titlul este TOT alarmist, sa te bage in sperieti. In decursul acestei pandemii Romania a trecut si prin luni mai bune, si prin luni mai grele. Dar titlul era tot “Breaking news”!!! Cand scadea numarul de cazuri, pur si simplu nu se refereau la ele, ci aparea: “a crescut iar numarul de cazuri in ATI” sau “numarul de cazuri din ATI a ramas tot peste 1000” etc.
Indiferent de situatia zilei ei tot vor gasi un detaliu de care sa se lege si sa induca panica.
In ultimele luni m-am limitat sa citesc in general, numai titlurile articolelor, ca sa fiu informata si, ici-colo cate un articol integral care imi atragea atentia. In rest ma uit la cate cazuri zilnice sunt pe judete (pe casajurnalistului.ro) si cam atat.
Cand ma uitam la stiri zilnic, pe larg, eram mult mai deprimata si mai panicata.
Cand esti singur in casa cred ca e mai greu, draga Ioana, te inteleg.
Din martie si pana acum n-am mai imbratisat/sarutat pe nimeni in afara de sot si de copil.
Sunt pesimista de felul meu si caut sa nu ma las prada gandurilor.
Daca sunt trista sau ingandurata oricum nu pot schimba nimic din situatia asta si-mi fac rau doar mie.
Anul acesta a fost mai evident ca oricand pentru mine ca n-am nicio putere si ca singurul sprijin real este increderea in Dumnezeu, in purtarea Lui de grija si lasarea in voia lui Dumnezeu.
Noi, oamenii, distrugem Pamantul de prea multa vreme. Nu indraznesc sa spun ca meritam pandemia, dar in mod clar ni s-a dat un ragaz sa ne vedem si altfel viata.
Nu te gandi ca vom purta masca ani de zile de-acum inainte. Nu te gandi ca poate viata nu va mai fi frumoasa ca inainte.
Poate ca va fi asa sau poate ca nu. Deocamdata nimic nu e sigur. Viata pe care o avem de trait este cea de acum, minutul trait acum e important. Sa nu o stricam mai mult cu tristetea indusa si in mod artificial de mass-media care face un joc mai urat ca oricand.
In acest moment iar imi aduc aminte de un personaj dintr-un film (“Bridge of Spies”) care era intr-o situatie extrema si care, intrebat daca nu e ingrijorat sau panicat, raspundea mereu asa: “Would it help?”
Te imbratisez, draga Ioana!
Eu sunt realmente ingrijorata de ceea ce ne rezerva viitorul, a trecut deja un an si este mult mai rau decat la inceput.