N-am nicio jenă să recunosc că pentru mine shoppingul este o terapie. Desigur că sunt în stare să mă temperez și nu mă arunc să cheltui aiurea pe lucruri inutile, dar vizitele în magazine (atât fizice cât și online) sunt un mod plăcut de a mă destinde și de a-mi lua gândul de la problemele zilnice. Și când spun shopping nu mă refer doar la haine, pantofi sau cosmetice ci și la cumpărăturile săptămânale pe care le facem în supermarket. Bine, pentru mine ”săptămânale” e un fel de a spune pentru că de fapt incursiunile mele sunt mult mai dese. Cel mai mult îmi place să merg în magazinele mari. Foarte mari. Cele în care cât vezi cu ochii sunt rafturi pline cu zahăr. Sau cu ulei. Știu că sună ca un fel de glumă dar când spun asta, undeva din adâncurile mele încolțește mereu un sâmbure de adevăr cât se poate de serios.
Și să vă spun și de ce. Pe vremea cartelelor lui Ceaușescu cel mai mult am suferit din cauza lipsei de ulei. Pâinea, raționalizată și aia, ne ajungea. Zahărul, la fel. Cu carnea, de bine de rău ne descurcam pentru că aveam găini în curte și din când în când, vorba lui tata, mai doboram câte una. Dar cu uleiul nu o scoteam la capăt nicicum. Îmi aduc aminte că am avut odată invitați la masă și făcusem o salată de vinete în care pusesem cu zgârcenie ulei. Adică atât cât am avut și atât cât am putut. Când am pus salata pe masă era atât de tare și țeapănă că puteai să o tai calupuri. Lipsa uleiului se simțea nu doar la consistență și textură ci și la gust. Practic erau niște vinete coapte, scurse de apă, tocate și amestecate cu sare. Un fel de mâncare de regim oribilă. Eram pe vremea când încă îmi mai păsa de gura lumii și, fiind una din primele mese pe care le dădeam, m-am simțit oribil și cu siguranță întâmplarea de atunci mi-a creat o traumă pe care, uite, nici după treizeci și ceva de ani nu pot să o uit. Așa că acum când văd în magazine rafturile cu ulei de toate felurile mă simt în paradis 🙂
Iar pentru ca experiența să atingă parametrii maximi, marfa trebuie să se regăsească în cantități cât mai mari, industriale aș zice. Drept urmare prefer hypermarketurile imense gen Auchan. Din păcate însă magazinul acesta nu este în drumul meu și nu ajung chiar atât de des cum mi-aș dori așa că uneori în timpul săptămânii mai intru și în magazinașele de cartier. Îmi iau însă revanșa în weekend când oricum am mai mult timp de căscat gura. Și de deschis punga 🙂 Deși ar fi nedrept să mă plâng de prețuri când mă gândesc ce chilipiruri găsesc aici de multe ori. De exemplu înainte de sărbători căutam niște boluri de sticlă roșie în care să pun bomboane și care să se asorteze cu sfeșnicele mele de aceeași culoare. Idee preluată de pe Pinterest. Tot ce găsisem pe internet mi se părea grozav de scump, adică nimic sub 40 de lei plus taxe de transport. Când au apărut decorațiunile de Crăciun la Auchan am fost prezentă și… surpriză! aveau toate mărimile de farfurii și boluri de sticlă roșie la niște prețuri incredibile. Dacă bine îmi aduc aminte, un bol a fost 7 lei și eu, ca fraiera, nu am luat decât două. Și acum îmi pare rău. Bine, am luat și farfurii de desert și pahare. Dar ce-o fi fost în capul meu de nu am luat măcar un set de patru?
Dacă Auchan ar fi fost mai aproape de mine mă duceam a doua zi și mai luam, însă cum nu m-am urnit de acasă decât după vreo 10 zile, nu am mai găsit. Normal, s-au dat ca pâinea caldă. (Și) de-asta îmi place mie magazinul acesta, pentru că, în afară de mâncare, găsesc mereu tot felul de chestii la prețuri bune. Mici comori. Mai o crema de fata, mai un aparat de ras, mai niște șervete de bucătărie. Altă obsesie a mea 🙂 Despre cele textile spun. Îmi place să am cât de multe și colorate. Și să le schimb în fiecare zi. Când le văd puse la uscat pe bara de deasupra chiuvetei sau pe mânerul ușii de la cuptor mi se pare că aspectul bucătăriei se schimbă complet. Imprimeuri diferite pentru anotimpuri și zile diferite. Pentru vară am unele cu felii de pepene, pentru iarnă oameni de zapadă și pinguini, pentru un vibe scandinav carouri mărunțele în nuanțe de bej și gri. Mici detalii care mă fac să zâmbesc. Am spus doar că terapia prin shopping funcționează perfect la mine 🙂
Dar nu prețul este primul criteriu atunci când aleg magazinul de unde fac cel mai des cumpărături ci apropierea față de casă. La voi cum este, la ce vă uitați prima dată când plecați la shoppingul săptămânal?
Eu sunt pensionara asa ca shoppingul saptamanal nu mai functioneaza pt ca am timp berechet si cumpar cele necesare atunci cand imi vin la mana si-mi amintesc ca trebuie sa reimprospatez stocul.De cand cu pandemia asta am prins un fel de evitare a magazinelor aglomerate.Azi am facut exceptie pt ca a trebuit sa-mi cumpar o vopsea de par pe care am gasit-o doar la Kaufland.Ma simteam caraghioasa cu un singur produs in mana pe care l-am scanat la casa rapida,la fel cum m-am simtit la macelarie cand am luat prima data doar doua felii de ceafa atat cat am avut nevoie (nu ca in alte dati cand zgribuream la cozi uriase pt un Kg in plus ).Ma ingrozeste gandul ca in actuala conjunctura poate ne vom intoarce la acele vremuri.De restul cumparaturilor (ma refer la haine, incaltaminte,posete,cosmeticale etc .)nu ma lecuiesc si cumpar de multe ori doar ca pe moment imi par necesare dar odata ajunsa acasa vad ca mai aveam destule si am cheltuit aiurea niste bani.Boala veche de care imi tot promit ca ma lecuiesc dar nu ma tine mult la fel cum nici curele de slabire nu au succes la mine.Trebuie sa mai tin cont si de sfaturile bune si poate reusesc cu putina ambitie.
Ha-ha :)))) am ajuns sa ne simtim ciudat cand avem prea putine produse in cos iar pe langa noi trec unii cu cumparaturi de zici ca vine sfarsitul lumii 🙂
Ce mai impresionat cu povestea cu vinetele si uleiul din vremurile alea comuniste…..sa te amuzi, acum consum sub 0.5litri lunar ulei (si suntem 3 persoane) deci mai putin ulei decat era alocat pe timpul comunismului, dar asta pt ca am acces la atatea alte produse ce dau gust si valoare mancarii incat uleiul, chiar si ala direct din gradina lui tata lui Dimitrios,e ok dar nu e musai. Cu o tigaie antiaderenta, avocado, unt, multe cruditati, etc orice mancare capata gust.
Cat ce conteaza pt mine – sa fie aproape de casa si sa nu pierd mult timp acolo. Bun, si cantitatea de legume si fructe, preturi. Personal prefer sa merg la piata o data pe saptamana. Cu mersul doar o data pe saptamana la cumparaturi ajung sa fiu din aia de umplu cosul 🙂 (ei, am exagerat, pt ca luam putine chestii voluminoase, rar luam chestii in cutii ca alea iau mult din spatiu, in plus mai am 4-5 livrari pe luna de citrice din spania si varii seminte si nuci si alte fasolici uscate)
O, da, ambalajele astea uriase ma scot din minti si nu inteleg de ce trebuie sa folosim atatea cutii, cutiute si alte recipiente… suntem o planeta de inconstienti.
Ce diferiti suntem: eu evit cat pot supermarketurile, ma deprima si daca stau prea mult imi vine sa plâng. Asa ca trec in fuga pe acolo o dată la 3-4 luni.
Cumpărăturile mele sunt cam de 3 ori pe saptamana din care o dată-de două ori piata si mai merg pe la inca 3 magazine mici pe care le frecventez cu plăcere. La unul ma inteleg asa bine cu patroana, ca azi am aflat ca ma invită la nunta 🙂
Si eu ma gandeam de curand ca o femeie ca acum consumăm poate mai putin din unele lucruri decat rația de atunci. De exemplu ulei sau zahar. Doar ca avem atatea altele la dispozitie. Pe vremea aia imi amintesc ca si la cartofi aveam rație.
Si eu am inceput iarna asta cu livrările din Spania sau Italia direct de la producători. Nu numai ca ies mai ieftin, dar au asa un gust bun. Si m-am înscris la o asociație de la mine din oras unde fac comenzi de la producatori de oua, carne de porc, de pui, peste, lactate… ridic comanda la 10 min de mers pe jos de casa, asa ca de fapt nu raman prea multe lucruri pe care le cumpăr din magazin.
Pe mine nu ma deprima nimic din ce este legat de cumparaturi 🙂 De la producatorii particulari nu cumpar decat branzeturi, oua si cateva legume (rosii, castraveti, dovlecei si salata) iau de la tatal meu.
Elena, exact, am lunile de vara cand consumam zero zahar! dar zero! (eu aia cu liste si verific stocurile inainte de cumparaturi, si cand pachetul e nedeschis de 2 luni ca nu am fost de 2 luni la supermarket atunci e evident ca am consumat ciuciu zahar). Si nici nu simtim lipsa zaharului pt ca verile luam pepene cate 8-10 kg pe saptamana, mai luam capsuni si piersici si nectarine si cirese si ce mai gasesc de sezon la piatza – inca 5-10 kg din astea, asa ca la noi corpul nu mai simte nevoia de zaharuri ca i le oferim din fructe. La fel, am miere pt indulcit o limonada sau un ceaiul de iarna de menta/urzici (aici avem cateva kg de miere pe an, de la nenea Ticu), si musai sa zic ca perioada asta rece comandam citrice direct din spania si consumam aproape 2 kg pe zi (toti 3 adulti, trecem liceeana casei la adulti ca mananca cot la cot cu sotul marathonist) – apai normal ca nu mai simt nevoia de prajiturit daca am avut 5 mandarine super dulci.
Si tot asa, carne si lactate si oua de la producatori si sunt impacata ca am de unde si am ce.
Ne permitem financiar si asta e mare lucru. Avem si de unde si asta e mare lucru – ce imi plac povestile Ioanei care e putin mai in varsta decat noi si a tras mai mult decat noi cu comunismul, nici nu imi imaginam in copilaria comunista ca o sa am toate astea!!! ca tin minte ca mancam iar si iar mamaliga cu cartofi si branza la putina pusa de mamaia si uneori jumari si oua si carne de la untura. Astzi ne permitem sa avem constant in congelator fructe de padure si consumam de cate ori vrem si asta e iar mare lucru si ar trebui sa fim recunoscatori pt aceasta bunastare, oricat as fi eu contra supermarketurilor si plasticelor si supra cutiilor – da, la multe se poate renunta dar ma bucur ca am de unde lua o punga congelata de afine in februarie si de unde lua uleiul ala sa fac salata de vinete asa buna pe cat vreau si asa sanatoasa pe cat imi doresc fara sa trec prin jena Ioanei care, uite, are peste 30 ani si inca isi aduce aminte tristetea.
P.S. nu uitati ca anii comunisti in orasele mici era si mai rau. Nu ca era bine in orasele mari, nu, doamne fereste sa transmit mesajul gresit, dar revoltele din 1986-1987 au imbunat uuun pic viatza in orasele mari sa nu se mai ridice iar studentii si muncitorii dar viata tot era dura pentru toti.