Sunt aproape sigură că toată lumea a auzit de Marie Kondo dar totuși, în cazul în care nu știți cine e, o să vă spun eu în câteva cuvinte. Este o japoneză celebră care și-a construit o carieră internațională din vocația ei pentru ordine și curățenie. După ce cartea scrisă de ea, Magia ordinii, a fost vândută în milioane de exemplare, a trecut la pasul următor și acum este protagonista unui serial pe Netflix, un fel de reality show în care episod de episod ajută diverse familii să își facă ordine în lucrurile care le-au invadat casele și care le sufocă viețile. Este evident că spațiul în care trăim și obiectele pe care le acumulăm (dar și atitudinea noastră față de ele) au ajuns să ne influențeze mai mult decât credem iar în unele cazuri chiar să ne conducă viața.
Marie Kondo a creat câteva principii pe care dacă le înțelegi și le respecți poți apoi să le aplici la absolut orice ține de organizare începând de la rafturile din cămară până la bagajele de vacanță. Tipa asta nu te învață cum să faci loc în dulapuri astfel încât să-ți încapă mai multe haine sau cum să aranjezi cărțile în bibliotecă pe rânduri suprapuse, ci îți arată cum să alegi care dintre obiectele care te înconjoară sunt absolut indispensabile pentru a fi mulțumit cu viața ta. Ideea cea mai importantă care se desprinde din teoria ei este că pentru a trăi fericit nu ai nevoie de multe lucruri ci de mai puțin decât aveai înainte.
Sigur că nu toți oamenii sunt la fel și nu toți îndrăgesc stilul minimalist cu spații largi și mobilă puțină, fără covoare și perdele, cu pereți netezi și albi. Alții preferă mobila masivă, galeriile de tablouri, pernele pufoase și draperiile cu ciucuri, tapetul cu flori și parchetul cu intarsii dar indiferent din ce categorie faci parte nu trebuie să lași ca obiectele să îți conducă viața. Dezordinea obosește iar haosul poate deveni apăsător atunci când lucrurile se aglomerează peste măsură.
Când vrei să faci ordine trebuie să alegi ceea ce păstrezi nu ceea ce arunci și atunci când iei un obiect în mână întrebarea pe care trebuie să ți-o pui este Îmi aduce acest obiect bucurie? Simplu și eliberator. Dacă răspunsul este afirmativ, îl păstrezi, dacă nu, știi brusc că nu îl mai vrei în viața ta. Nu există neapărat o explicație științifică aspra acestei mici dileme dar nici nu trebuie luată în râs, pur și simplu trebuie să conștientizezi cu sinceritate dacă te-ai încălța mâine cu acea pereche de pantofi, dacă ai răsfoi diseară cartea pe care o ții acum în mână, dacă acea eșarfă te reprezintă sau dacă tigaia pe care o iei când gătești este aceeași de fiecare dată.
Pe (foarte) scurt cam acesta este principiul după care Marie Kondo a gândit modul de a organiza lucrurile însă categoriile de obiecte sau lucruri diferă mult de la o persoană la alta. Spre exemplu eu nu am nici cea mai mică problemă în a dona (și în mare parte am și făcut-o deja) cărțile pe care nu le-am mai răsfoit de mult sau în a-mi transforma în cârpe de șters pe jos sau spălat mașina hainele pe care nu le mai port. Cum însă sunt o mare devoratoare de cosmetice, când vine vorba de truse machiaj nu mă pot despărți de niciuna. Toate îmi provoacă bucurie și chiar dacă uneori este dezordine în sertare, știu că niciuna nu zace nefolosită. Aseară am avut o tentativă de a face un pic de ordine și inițial mă gândeam că poate ar fi bine să reduc dimensiunile colecției dar am constatat că pentru ceea ce îmi trebuie mie, nu am prea mult.
La fel e și la parfumuri, am obsesia lor și orice nou parfum dama pe care îl primesc sau pe care mi-l cumpăr îmi produce bucurie și îl folosesc în funcție de starea de spirit, de eveniment sau de anotimp. Nu pot să le arunc sau să le donez. Și nici nu pot să vă spun câte am, nu pentru că n-aș ști, ci pentru că nu vreau 🙂
Nu toate obiectele care nu ne mai aduc bucurie sunt obiecte inutile pe care le-am strâns de-a lungul anilor. Unele dintre ele și-au îndeplinit menirea iar acum am ajuns să le păstrăm doar din comoditate în virtutea inerției. Tehnica aceasta, numită KonMari, a prins extraordinar de bine și la ora actuală există sute de tutoriale pe YouTube despre pașii care trebuie urmați pentru a te elibera de obiectele inutile și de a-ți lăsa în preajmă doar ceea ce te încarcă pozitiv. Filmulețele, multe dintre ele, sunt interesante însă recomand în primul rând cartea pe care după ce o veți citi veți înțelege exact cum și de ce este bine să scăpăm de bagajele emoționale.
De cele de care putem, desigur. Cosmeticele mele nu intră la socoteala asta 🙂 Voi aveţi ceva de care nu vreţi sau nu vă puteţi despărţi?
deci carti, vacante, hobby-uri (atze de tricotat, materiale de cusut, etc), net, si tot asa.
De, unele femei isi cumpara pantofi 🙂
P.S. eu ador pe Marie Kondo, am citit o carte de ei acum 3-4 ani poate, si acum i-am vazut din filme. Si mai tare e fiica mea care a inceput sa se uite la filme si sa impacheteze hainele ca ea! (eu nu, evident… 😀 )
Eu am preluat ideile ei de impachetat si ma tot gandesc cum de nu mi-am dat eu singura seama mai devreme ce eficienta e metoda 🙂
ce fac eu e departe de impachetarile ei, ma gandesc daca m-ar vedea s-ar oripila cum i-am luat eu metoda si aplicat-o la viteza de moldoveanca repezita (adica iau pantalonii si rulez peste mana mea si scot apoi mana de arata ca o shawarma si apoi pun vertical, ca ea)
Eu nu arunc nimic pina nu se strica de-a binelea si le arunc direct la ghena. Imi aduc aminte ca mama dadea din lucrurile mele sorei ei care traia la tara si avea o fata mai mica ca mine, si-a auzit vorbe ca i-a dat vechiturile mele. De atunci am invatat ca chiar daca dai iti auzi vorbe urite. De vreo doi trei ani si donatiile in “cutia de pantofi” trebuie sa contina lucruri noi !!!
Eu n-am avut niciodata probleme sa primesc hainute folosite pentru copiii mei 🙂
Cred ca e foarte bine ca donatiile din „cutia de pantofi” trebuie sa contina lucruri noi. Am daruit si eu o cutie pentru proiectul ShoeBox, o singura data, acum 2 ani; deja exista regula asta.
Acele obiecte ajung la copii saraci. Toti copiii ar trebui sa se bucure, macar uneori, de ceva dragut, NOU, neatins, sa-l simta chiar ca pe un cadou adevarat de Craciun, sa simta ca e special daruit pentru ei, sa aiba o mica bucurie.
Daca stam sa ne gandim ceva nou poate fi o porcarioara de nimica toata sau ceva vechi poate fi un lucru de calitate care poate avea si o mica poveste in spate. Dar inteleg perceptia unora si cred ca mai degraba adultii transmit copiilor ideea ca nou=bun.
Cand eram mica stiu ca am primit de Craciun papusi vechi cu haine noi, facute de bunica. Sau patine vechi, dar asta nu ma facea mai putin fericita sa le primesc.
Inteleg, dar … totusi, cand e vorba despre copii care provin din familii sarace, care stau in case neingrijite (din diverse motive), care nu au minimul necesar (lenjerie intima, sosete, incaltaminte adecvata etc.) cred ca e important pentru sufletul lor sa primeasca uneori si ceva bun, frumos si nou. Niciun copil n-ar trebui sa treaca prin astfel de greutati. Lucruri folosite (mai bune sau nu) primesc adesea, macar la Craciun sa se bucure tare.
Dupa cum am zis, o singura data am participat la ShoeBox. Am pregatit cutia cadou ca si cum ar fi fost pentru fetita mea (pe care o asteptam pe atunci). Am pus in ea tot felul de obiecte bune, nu porcarioare doar ca sa umplu cutia. Era deja regula cu obiecte noi, dar asa as fi inclinat si eu chiar daca n-ar fi existat.
Deși sunt 100% adepta reciclării și ador magazinele second hand (de haine sau mobilă, nu contează) cred că Maria are dreptate și pentru copilașii ăștia nenorociți de soartă este important ca lucrurile primite să fie noi-nouțe și măcar o dată-n viață să nu se simtă cetățeni de rang doi.
si eu sunt atenta sa le pun de calitate si ceva nou, dar din pacate la unii copii e nevoie de orice. Sunt multi care merg la scoala, prin noroaie, in octombrie cand da deja inghetul, in slapi de cauciuc.
In Olanda exista containere pt donat haine, colecteaza diverse ONG uri haine, jucarii uzate din fata portii. Deci ai unde da lucrurile bune care pot folosi altora. Dar daca vrei sa donezi in nume propriu pt o cauza, pai o faci cum se cuvine sau nu o mai faci, faptul ca sunt saraci si amarati nu inseamna ca trebuie sa primeasca lucruri folosite. E vorba de un gest umanitar, nu e acelasi lucru cu plimbatul hainelor in cercul de rude/prieteni/cunostinte, si acolo sunt nuante, de ex am vrut sa dau unei prietene care nu isi permite kindleul meu anterior, sotul m-a certat, a spus ca daca vreau sa ii fac bucuria asta, sa ii cumpar unul nou, ca pt mine nu e nici un efort financiar, si avea dreptate…
Maria, tocmai citesc in frantza un SAMU se plange de mare nevoie de lenjerie de corp pt femeile ce traiesc in strada. Au zis ca lumea nu le doneaza astea, si le lipsesc cu desavarsire (un apel pe grupul de Gestion budgetaire + licornie). Mi s-a parut trist, ca eu am cateva perechi acasa ce nu le-am purtat nivciodata si nici nu ma vad purandu-le curand dar le tzin acolo ca nu ocupa spatiu.
Cand mai fac colet de trimis la copii voi cumpara nu doar sapunuri si periutze ci si 10 perechi de chiloti.
si eu am primit multe haine de la altii si le port (si pt mine, si mai ales pt fiica mea). Chiar daca nu au fost perfecte, am apreciat asa cum au venit. Daca a fost nevoie de 1-2 sa arunc nu am zis nimic.
Poate pt ca in copilarie fiecare ceva primit era asa de apreciat! (de ex. am purtat o camasa, adusa de un unchi sondor in anii 1970 din tarile arabe, a purtat-o sotia lui, apoi a dat-o mamaiei ce a purtat si ea, apoi de la mamaia am luat-o eu si am purtat-o tot liceul – anii 1990)
Nu cred ca am o categorie intreaga de obiecte de care sa nu ma pot desparti. Dar am obiecte concrete (care-mi plac mult), din diverse categorii. Ca un mic exemplu: lenjeriile de pat. Imi place ca patul sa aiba o lenjerie draguta, fara piese desperecheate; nu trebuie sa fie ceva de lux, in niciun caz, doar draguta, din bumbac 100% si-mi plac mai ales cele cu tema marina. Simt ca ma odihnesc mai bine intr-un pat dragut, pentru mine chiar e important. Cred ca momentan am vreo 6 lenjerii de pat pentru dormitor si 4 pentru camera fetitei. Insa am donat si din aceasta categorie atunci cand am observat ca ocoleam mereu niste lenjerii care nu-mi prea mai placeau si ele doar ocupau loc in dulap.
Unele femei isi cumpara pantofi, eu lenjerii de pat :)), fiecare are prioritatile lui.
Mie imi place sa triez mereu, sa fac spatiu pentru ca am apartament mic. Dar sotul si fetita sunt hoarderi :)). Eu as tria mult mai mult daca ei m-ar lasa mai des. Asa, triez mereu doar din ce-i al meu.
Cand eram la mama acasa in fiecare vacanta de vara faceam curat pe balcoane cat timp mama era la serviciu. Niciodata nu i-a lipsit nimic din tot ce-am aruncat :)) fara ca ea sa stie, semn ca le pastra acolo, sa fie. Pana vara urmatoare mama iar aduna pe acolo diverse si … iar faceam lumina.
(stiu ca Marie Kondo nu e de acord cu aruncatul obiectelor care nu ne apartin)
Eu sunt indragostita de ale mele din satin de bumbac. Am avut doua si le roteam doar pe ele, cred ca au tinut 4-5 ani, daca nu mai mult. De vreo luna mi-am luat alte două, sa le înlocuiesc.
Ha-ha, cât de diferiți suntem noi oamenii, mi se confirmă asta încă o dată 🙂 Nu mă uit niciodată la lenjerii de pat și nu vreau să dau banii pe așa ceva. Am doar două, una pentru folosit în mod curent și una de schimb atunci când intră la spălat.
iaoana, la lenjerii suntem la fel. Am 2 randuri la fiecare, una deoparte pt musafiri, si atat. Am primit cadou una, prea mica, si, dupa ce au plecat musafirii, am transformat-o imediat in fete de perna. Nici nu a ajuns in dulap :)))
Ba in pat am investit mult: si salteaua e faina. Lenjerii acum am doar doua si e o placere sa ma bag in ele, cum zice si Maria. Parca si culoarea iti influențează felul in care te simti in ele. Fiecare cu piticii lui. Noroc ca eu si sotul avem aceeasi pitici 🙂 pana la urma asta conteaza.
Eu nu as putea renunta la kindle. Fara el, la cat citesc eu, mi s-ar complica enorm viata, sa ma deplasez la librarie/biblioteca, ce fac cu ele dupa, oai, sa traiasca tehnologia
In rest, lucrurile sunt doar niste lucruri, nu pun pret pe ele, am trait si cu mai putin, si cu mai mult, am avut si lenjerii de la ikea si bumbac egiptean, doh, sunt doar niste lenjerii, daca sunt spalate si iti place omul langa care dormi e suficient, nu-i nici o diferenta :))
Ha-ha 🙂 dacă e să o luăm așa, clar, nici eu n-aș renunța la omul meu 🙂
kindle one more vote. Cum de am uitat de el?? Am putut trai fara telefon, dar nu fara kindle :)))
Eu chiar am cartea ei, am citit-o dar n-am reușit să aplic nimic. O fi avut ea mare succes, dar mie mi se par doar teorii valabile pentru adepții stilului de viață minimalist. E adevărat că putem trăi cu mult mai putine obiecte în jurul nostru, ca nu avem nevoie de o multime de accesorii și fleacuri, dar astea sunt cele care îți fac viata frumoasă până la urmă. Nu mă simt bine într-o casă rece, cu atmosferă de hotel. Eu sunt una care țin la amintiri chair daca în aparență inutile. Si să nu vină nimeni să-mi spună că ar trebui să arunc lucruri încă bune, doar pentru că acum nu le folosesc? Nu uit că atunci când ne-am mutat la casa noastră, majoritatea obiectelor de uz casnic le-am primit de la părinți. Farfurii, veselă, așternuturi, prosoape, până că și sertarul cu mercerie l-am moștenit de la bunica. Știi ca am și acum de la mama un ac de remaiat ciorapi? Cine mai remaiază ciorapi? 🙂 🙂
Nu renunț la mărgelele mele, zăngănele, panglici, țesături, dantele și accesorii pentru handmade, deși nu voi purta niciodata câte aș putea să fac cu cate materiale am adunat. Dar întotdeauna am făcut cadouri prietenelor si persoanelor dragi mie câte ceva ceva ce eu am meșterit.
Nu vorbesc de cârpe, poșete demodate și pantofi scâlciați, dar să nu-mi spună nimeni să arunc prosoape perfecte pentru că folosesc cateva iar restul stau în fundul dulapului. Pot doar să mă abțin de a cumpăra altele…Cum să arunc tacâmuri fine din care acum nu se mai fabrică? Fiul meu va mânca doar cu cele de plastic? Vaza de flori din cristal de Bohemia ar trebui aruncata doar pentru ca acum o folosesc rar?
Si apoi, sa-mi arunc rochia de mireasa? A mea, a mamei si a bunicii? M-as simti o ticaloasa!
Neah…!
Nici eu nu sunt adepta stilului minimalist (nici pe departe) dar am totusi categorii de obiecte care simt că mă sufocă, de exemplu vasele si farfuriile din bucatarie. Am scapat de tot felul de tigai, cratite si cani pe care nu le foloseam aproape niciodata si acum ma simt mult mai bine vazand dulapurile pe jumatate goale.
Dar am 3 vaze de flori primite (am vazut ca sunt foarte scumpe) cu pictura manuală, cu margine aurita si cu tot felul de decoratiuni care nu se potrivesc deloc stilului casei si pe care le tin in debara de 15 ani. Sau 20???? :))))