Când turnul catedralei Notre Dame s-a prăbușit în flăcări am simțit cum mi-a intrat o săgeată în inimă. Stăteam cu telefonul în mână privind înmărmurită o transmisie live pe Facebook și nu-mi venea să cred că ceea ce vedeam era real și nu un film de groază. Nu înțelegeam cum este posibil să se întâmple o astfel de tragedie sub ochii mei și de ce îmi este dat să asist la această pierdere colosală pentru întreaga omenire. Cu sufletul la gură așteptam ca oroarea să înceteze și îmi punem toată speranța în pompierii francezi ale căror jeturi de apă ar fi trebuit să micșoreze vâlvătăile veninoase. Nu s-a întâmplat însă așa și turnul s-a prăbușit în vâlvătăi lăsând vederii o catedrală desfigurată în scrum. Nori uriași de cenușă, tristețe, emoție și deznădejde se ridicau spre cerul tulburat în timp ce pe ecranul telefonului emoticoanele înlăcrimate trimise de prietenii virtuali se înghesuiau să-și arate compasiunea. 900 de ani de istorie se surpau în flăcări.
Mai departe nu m-a ținut inima să mă uit și cu sufletul strâns mi-am făcut de lucru prin casă. Când m-am trezit dimineața devreme urgia era sub control deși grandiosul edificiu încă fumega. Nu știu dacă tragedia Parisului a fost un semn de la Dumnezeu. Chiar dacă omenirea nu este pe drumul cel bun, nu cred în astfel de pedepse pentru că Dumnezeu este bun, nu răzbunător. Cred mai degrabă că a fost un accident nefericit, neatenție, probabil lipsă de profesionalism, prostie, neglijență, nepăsare, o vulnerabilitate nedescoperită la timp, a fost un incendiu cum din păcate au fost atâtea altele de-a lungul istoriei.
Însă dincolo de tristețea și sentimentul neputinței în fața unei astfel de imense pierderi, ceea ce m-a surprins a fost extraordinara mobilizare a tuturor celor cărora le pasă de ceea ce se întâmplă în lumea noastră efemeră. Limbi de foc nepotolite încă se zbăteau printre zidurile de piatră, încă mai ieșea fum de sub maldărele de moloz când, ca o rază de soare printre norii grei de furtună, a apărut anunțul primei donații pentru reconstruirea catedralei. Nici nu se luminase bine de ziuă când miliardarii Franței au anunțat donații de sute de milioane de euro iar de aici încolo tăvălugul dorinței de a face bine a început. Dincolo de catastrofa ce nu se poate descrie în cuvinte, incendiul a avut efecte uimitoare asupra oamenilor în a-i uni dincolo de toate diferențele de statut social, rasă sau chiar religie, subiect extrem de sensibil în cazul de față. Oameni de afaceri, companii, fundații, francezi și ne-francezi, comunități de pe tot globul, oameni simpli au sărit cu toții în ajutorul oferit refacerii monumentului simbol nu doar al Franței ci al întregii Europe.
În adâncul lor oamenii au o latură de mare bunătate și e păcat că doar în momente de mare cumpănă pot să demonstreze acest lucru. Eforturile comune, atunci când se întâmplă, fac minuni de fiecare dată și s-a demonstrat că prin donații s-au realizat lucruri extraordinare. S-au salvat vieți, s-au amenajat tabere pentru refugiați, s-au construit spitale, cantine, s-au înființat școli în zone deșertice sau în vârfuri de munte, incubatoare pentru bebeluși prematuri și case pentru sinistrați, s-au restaurat monumente de artă și s-au sponzorizat competiții sportive, s-au salvat specii de animale pe cale de dispariție și s-au ecologizat zone infestate. Lista e lungă și ar putea continua și este foarte adevărat că unele din aceste realizări nu ar trebui să fie lăsate pe seama donațiilor benevole și că guvernele și autoritățile lumii ar trebui să se implice direct fiind de datoria lor. De multe ori însă nu o fac. Nu discutăm aici motivele incompetenței sau a reavoinței, ideea e că atunci când ajutorul oficial lipsește există această soluție alternativă a donațiilor publice.
Sumele pentru reconstruirea catedralei sunt imense și după cum spuneam donațiile au început să curgă, lucru care pe mine m-a mișcat. M-am bucurat sincer când am văzut că există entuziasm și speranță în eforturi unite pentru acest scop înălțător care este arta. Pe de altă parte m-a surprins atitudinea celor care au comentat urât, a celor care au aruncat cu noroi și venin în încercarea de a degrada frumosul gest al donațiilor punând în balanță și comparând cu alte zone care au o nevoie acută de bani.
E plină lumea de tristeți profunde și de rău. Sunt nenorociri oriunde te uiți dar niciuna nu o minimizează pe cealaltă și nici nu o acoperă ca și când nu ar exista. Sunt tragedii distincte, din zone distincte, toate la fel de grave și toate strigând disperat după ajutor. E nedrept și greșit să le comparăm, este urât să-i arătăm cu degetul și să-i judecăm pe cei care au băgat mâna în buzunar pentru a contribui la refacerea catedralei. Toate tragediile sunt grave, toate aduc suferință la diverse niveluri și toate trebuie tratate ca atare. Cât de meschin poți să fii să arunci cu noroi în cineva care donează bani într-un scop pe care el în consideră nobil doar pentru că tu dacă ai fi în locul lui ai face altfel? Desigur că în acest timp nu faci altceva în afară de a emite comentarii pe Facebook care explică doct și eventual exemplificat cu imagini emoționale că banii aceia aveau o mai mare folosință în alt loc.
Dragi postaci care criticați înverșunat și atotștiutor, nu vă împiedică nimeni să vă îndreptați atenția către orice cauză umanitară, artistică, socială sau din oricare alt domeniu și să faceți campanie pentru strângere de fonduri. Puteți începe cu toaletele din fundul curții școlilor dacă asta vă doare cel mai tare (și mie mi se pare strigător la cer). Sau puteți să propagați numărul de sms prin care se donează 2 euro pentru spitalul oncologic pentru copii. Sau să vă alăturați unei asociații care se ocupă de salvarea animalelor abandonate și maltratate așa cum fac eu cumpărând mâncare de aici. Câinii sunt pentru mine un subiect extrem de sensibil, am mai scris despre asta, o să continui să o fac și o să donez bani de câte ori voi putea pentru adăposturile care se confruntă cu problema banilor nu doar pentru mâncare ci și pentru întreținere, pentru veterinar sau pentru vaccinuri care previn boli care pot fi mortale. Parvoviroza, de exemplu. Mi s-a reproșat, și nu doar o dată, de ce nu dau acei bani copiilor orfani de parcă era de interes public să-mi afișez pe internet bugetul de venituri și cheltuieli. (Pentru informarea celor care nu pot dormi noaptea de grija mea și a banilor mei, donez și pentru alte cauze nu doar pentru câini dar lumea te judecă și dacă faci și dacă nu faci, și dacă spui și dacă nu spui)
Dar, ca să rămânem la domeniul artei, celor care sunt deranjați de faptul că în interiorul catedralei se oficiau slujbe ne-ortodoxe, le sugerez să își concentreze eforturile informative înspre monumentele României care sunt într-o stare deplorabilă și asta nu din cauza vreunui incendiu nimicitor ci din nepăsarea noastră, a românilor ne-catolici și ne-francezi. La sfârșitul acestei ierni s-a prăbușit acoperișul clădirii Băilor Imperiale, cea mai valoroasă construcție din Băile Herculane și locul unde împărații și regii Europei veneau la spa. Acestea sunt doar câteva exemple, desigur că fiecare este liber să își îndrepte atenția către ceea ce îi este mai aproape de suflet și cu ceea ce rezonează cel mai bine.
Însă hai să nu mai bălăcărim degeaba pe cei care au alte puncte de interes și alte gânduri decât ale noastre, idei frumoase care nu incomodează cu nimic. Într-o superbă și caldă solidaritate oamenii ăștia au pus mână de la mână să facă ceva și vor face. Nu e cazul să facă nimeni apoplexie pentru că s-au strâns atâția bani. Foarte bine. În afară de bani, pentru orice proiect e nevoie și de determinare și aș fi în stare să fac pariu că Notre Dame va fi gata înainte de a se da în folosință metroul din Drumul Taberei. 
Nu toti gandim sau simtim la fel. Oricat ti s-ar parea de ciudat, există oameni care n-au fost deloc impresionați. De exemplu la mine la serviciu nu s-a vorbit DELOC despre incendiu, am adus eu vorba, dar s-a trecut repede peste. Apoi stiu ca multi îmi sar in cap, dar sa faci imediat planuri sa reconstruiesti in 5 ani, mi se pare ca e ca la copiii aia la care li se strica jucaria si vor alta imediat in loc. Apoi biserica aia a fost construita cu sufletul, cu credinta. Rreconstruita va fi goala de tot sensul pe care il avea initial, va fi doar un monument si atâta.
Am aflat zilele astea că e monumentul cel mai vizitat din Franta, dar Biserica Catolica a refuzat sa ceara vreodata taxa de intrare. Azi la radio zicea o tipa de la o agentie de turism ce pierdere de milioane vor avea ei, ba in plus cica nu se stie daca celelalte monumente o sa faca fata la afluxul suplimentar de turisti ce le vor vizita în lipsa de NotreDame.
Mie mi s-a parut un semn în Saptamana Mare, într-o tara care isi renega radacinile crestine si pentru care Pastele nu înseamnă decat multa ciocolată.
Azi era cineva la radio (ca eu de acolo ma informez doar) care zicea ca in 24 ore s-au obținut sume enorme pentru niște “pietre “, dar pentru oameni de luni de zile se cere si nu li se da nimic. E si asta o parere.
Si acum sa fim seriosi, cand am auzit ca Clujul donează 100 mii lei, mi s-a părut aberant, ca si cum mi-ar da mie cersetorul de la noi din centru bani sa imi plătesc casa. Ce sa zic, si orasul nostru mic de aici a donat 30 mii, cand scolile nu mai au buget ca sa faca iesiri scolare, cum faceau pe vremuri.
Si oricand se nasc polemici, doar lumea aici carcoteste ca donațiile astea sunt defiscalizate.
Nu mi se pare ciudat ca unii oameni nu au fost impresionati de distrugeri, ciudat mi se pare ca isi dau parerea despre cine si catre ce cauza ar trebui sa doneze. Si sunt mai mult decat vehementi, chiar agresivi. E normal sa nu gandim toti la fel dar de aici pana la a jigni e cale lunga.
Vorba aia cu foaie verde loboda gura lumii sloboda. Asta pt persoanele particulare.
Doar ca primariile si alde consilii dau din banii de impozite ale oamenilor.
In 2002 am intrat pt prima data in Catedrala Notre Dame si am avut un sentiment apasator coplesita de maretia ei, de tot ce insemna ea,apoi am admirat-o in toata splendoarea ei exterioara facand un ocol cu vaporasul pe Sena .Si totusi cand imi vin in minte amintiri din Paris cel mai mult la capitolul asta Sacre Coeur e cea care mi-a ramas la inima.Cand am vazut la tv in direct cum flacarile mistuiau turnul si imi imaginam ce dezastru e si in interior am plans la gandul ca niciodata nu va mai fi ceea ce a fost Notre Dame.Da e adevarat ca oameni de pretutindeni au facut donatii mai mari si poate pt alte cauze nu au fost atat de saritori dar cine suntem noi sa-i judecam pt ca au facut un gest coplesiti de emotie.?
E greu sa compari frumusetea catedralelor, fiecare e unica in felul sau. Notre Dame este si centrul Parisului, doar in fata catedralei este placa pe care este indicat ”kilometru zero” al orasului.
Primariile dau bani prin alesii locali, deci tot niste oameni. Ghici cine i-a ales? Reprezinta deci interesele celor care i-au sustinut sa ajunga acolo. Alegatorii au incredere in ei si clujenii inseamna ca asta vor.
Pai e exact cum citeam într-o carte: democratia se termina odata ce s-au terminat alegerile. Ca mai departe fiecare ales face exact ce crede el.
Relatia mea cu Notre Dame nu e una religioasa (de felul meu am crescut in familie unde crestinismul e unul agrar, organic, nu legat de caramizi) ci am adorat istoria si munca din acele pietre. De cate ori mersei la Paris am trecut pe acolo, i-am dat turul, dar nu am intrat ca ziceam ca mai am timp si mai vin eu.
Am stat 4 ore pe site la bbc.co.uk sa vad cum arde. Live am ars si eu cu acoperisul ala, sufletul mi s-a dus la vale cu lemnul ala ce a rezistat sute de ani. Peretii de piatra au rezistat si la alte incendii, acoperisul insa cu tot cu schelele reparatiilor s-a mistuit, cazut, sute de metri patrati de lemn au ars sub ochii mei.
Cat despre donatii, zic din cunostinta de cauza: e o forma de publicitate prin care marile nume isi fac publicitate ieftin (cica 10secunde publicitare la tv in varf de audienta costa si zeci de mii de euro, ei bine ei si-au facut publicitate pt urmatorii 5 ani, vor fi urmariti de presa din multe tari, vor da interviuri la televiziuni invitati gratuit ). Totul facut in varf de audientza in mijlocul flacarilor, cand presa din toata lumea e cu ochii pe Notre Dame – ei au sarit fix langa sa zica 2 cuvinte si bune: donez 100 milioane euro…. Sa mai adaugam ca donatiile in franta sunt deduse pe la 50% din impozit (sau 60%) asadar de reconstruit o reconstruiesc toti francezii asa, de vor sau nu vor.
Ce s-a vazut apoi cu donatiile: puterea individului. E suficient un motiv potrivit si moment potrivit si fatza lumii se poate schimba.
Altfel, acum cativa ani gasisem un ong ce strangea donatii si in romania, si cautat voluntari, si au construit o toaleta la o scoala sateasca sa inchida groapa din fundul gradinii (cred ca au avut nevoie de 15-20 mii euro). Inca 2000 de actiuni din astea avem nevoie.
Să spună lumea ce o vrea, că e publicitate, că nu e, donațiile sunt binevenite oricând. Din păcate s-a ajuns la matrapazlâcuri și în astfel de cazuri și am ajuns să fiu destul de circumspectă, dau doar atunci când am siguranța că banii ajung unde trebuie. Mai ales în Ro unde furtul e un adevărat hobby 🙁