50 de lucruri despre mine

8 May 201513 August 2015 Ioana 7 Comments

Singurul meu regret este că nu m-am născut cu 10 ani mai târziu.
Am stat 8 ani în internate și cămine și am mâncat la cantină. De atunci nu fac mofturi la mâncare.
Colecționez parfumuri.
Sportul meu preferat este patinajul artistic. La televizor, bineînțeles, pentru că eu nu știu să patinez.
Cel mai mult îmi place să călătoresc pe apă. Cu vaporul, cu barca, cu ferryboatul, nu contează, apă să fie în jurul meu.
Am simțul umorului foarte bine dezvoltat sau cel puțin așa îmi place să cred.
Toată viața am regretat că părinții nu mi-au pus numele Cristina. Cred că nu e greu să ghiciți cum o cheamă pe fiica mea.
Actrițele mele preferate sunt Meryl Streep și Julia Roberts.
De multe ori nu pot să-mi exteriorizez sentimentele și uneori sunt considerată o persoană rece. Sau cel puțin așa se zvonește.
Materia mea preferată în liceu a fost fizica.
Toamna este anotimpul care îmi place cel mai puțin. Pădurile în tonuri de galben mi se par îngrozitor de triste.
Când sunt acasă nu mă plictisesc niciodată.
Am lucrat 20 de ani într-o bancă.
Mi-ar plăcea să locuiesc în București.
Cel mai spectaculos loc în care am fost vreodată a fost insula Santorini.
Nu cred în zodii deși citesc horoscopul zilei. Sunt născută în zodia Gemenilor.
Îmi place să cos la mașină.
Am 1 metru 70.
Nu înțeleg niciun argument pe care îl aduc cei care se opun vaccinării.
Visez în fiecare noapte, iar dimineața îmi aduc aminte toate amănuntele.
Din bucătăria românească cel mai mult îmi place supa de găină cu tăiței.
Iubesc pisicile și câinii la fel de mult. De fapt iubesc toate animalele.
Îmi place să citesc dar nu mi-am notat niciodată numărul de cărți citite cum am văzut că e la modă acum.
Mă uit în fiecare zi pe YouTube. Sunt abonată la aproximativ 100 de canale.
Evit să iau medicamente. Antibiotice am luat doar de două ori în viață, prima dată la 9 ani când am avut scarlatină.
Am rău de înălțime.
Am făcut 7 ani de pian dar nu știu să cânt mai deloc. Nu am talent.
Majoritatea cumpărăturilor le fac pe internet.
Îmi place enorm să merg la balet. Când eram mică visam să fiu balerină.
Poetul meu preferat este Lucian Blaga.
Îmi place orice fel de înghețată.
Nu fumez.
Cred că toate lucrurile se petrec cu au anumit scop și că nimic nu este întâmplător.
Culoarea mea preferată este roz dar mă îmbrac cel mai adesea în bleumarine, maro și alb.
Când plec undeva pot să-mi fac bagajele în 10 minute.
Florile mele preferate sunt lalelele albe. Și cele roz.
Nu mă uit niciodată la filme horror. Never ever.
Numărul meu norocos este 17.
Nu înțeleg arta modernă dar nici nu pretind că mi-ar place.
Aș putea mânca lebeniță în fiecare zi.
Unul din proverbele care mă călăuzesc în viață este Noaptea e un sfetnic bun. L-am verificat de multe ori și pot să confirm acest lucru.
Mă răzgândesc ușor. Asta se cheamă că sunt flexibilă.
Vorbesc engleza și franceza.
Dacă aș fi avut talent la desen, mi-ar fi plăcut să fiu arhitect.
La televizor cel mai mult mă uit la știri.
Aș putea deveni vegetariană dar nu cred că asta mi-ar aduce beneficii sănătății.
Nu am permis de conducere.
Cred că internetul este una din invențiile cu cel mai mare impact asupra omenirii.
Cântăreața mea preferată este Patricia Kaas.
Am început să beau cafea la 28 de ani.

Dacă aveți alte întrebări pentru mine, vă rog nu vă sfiiți.

Bon fiscal pentru bacșiș

6 May 201513 August 2015 Ioana 8 Comments

Simt că nu pot să fac nicio introducere soft așa că o să vă spun din start părerea mea în legătură cu impozitarea bacșișurilor: o tâmpenie colosală.

Dacă nu știați, de curând guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede ca bacşişul pe care îl lasă clienţii să fie înregistrat pe bon fiscal separat şi să fie impozitat cu 16% iar Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a declarat că după ce se va începe impozitarea bacşişului, la buget se vor aduna, anual, aproximativ 300 de milioane de lei. Aha… deci asta era gaura prin care se scurgeau banii și una din cauzele pentru care economia șchiopăta. Bine că mai există oameni inteligenți care și-au dat seama, chiar dacă un pic mai târziu, și au găsit soluția. Abia aștept să văd cum se vor utiliza fondurile colectate.

Până atunci însă mă întreb cum voi proceda eu, în calitate de client, când o să vreau să-mi achit nota de plată după ce am mâncat, să zicem, o pizza la o terasă. Aș putea să-i spun chelnerului să-mi aducă nota de plată și, separat, un bon fiscal de 5 lei pentru bacșiș deși mi se pare destul de jenant să spun în gura mare cât vreau să las în plus. Apoi, după ce primesc nota, văd că totalul de plată este 28,90 lei. Ce fac? încep să mă scotocesc în portmoneu după bani potriviți sau aștept să-mi dea rest 1 leu și zece bani? Și dacă nu are, că știm cu toții că la restaurante nimeni nu umblă cu fise? Atunci poate mă hotărăsc să îi las lui diferența dar cum nimeni nu vrea să încalce legea va trebui să meargă înapoi la casă și să îmi aducă încă un bon fiscal pentru cel de-al doilea bacșiș, de 1 leu și zece bani. Și uite așa voi avea trei bonuri în loc de unul singur cum era până acum. Iar ca să vedem partea plină a paharului, asta înseamnă trei șanse în plus la loteria bonurilor 🙂
În varianta a doua, o să cer doar nota de plată fără să spun dacă și cât vreau să las bacșiș. După ce văd nota de 28,90 o să calculez repede în minte sau pe telefon un bacșiș care adunat cu nota de plată să nu dea cu zecimale astfel încât să nu ne încurcăm cu bani mărunți și să ne trezim în situația de a nu ne putea regla conturile. Deci o să fiu generoasă și o să spun că vreau să-i mulțumesc pentru servire lăsându-i în plus 5 lei și zece bani. Sau o să mă zgârcesc și o să spun să-mi aducă repejor încă un bon pentru 1 leu și zece bani. În orice caz epoca în care ne ridicam și plecam elegant lăsând în mapa sau cutiuța de pe masă banii, s-a sfârșit. Acum orice ieșire la restaurant se va încheia cu o discuție despre bani cu chelnerul care te-a servit din care cuvintele bon fiscal și bacșiș trebuie neapărat să facă parte.
Ce ne facem însă dacă am comandat pizza acasă? Această întrebare nu mi-am pus-o doar eu ci și jurnaliștii care au cerut lămuriri domnului ministru. Răspunsul este stupefiant ”Daca doriți să lăsați un bacșiș, mergeți la unitatea respectivă, iar acolo, pe casă, bate bonul fiscal, bacșișul respectiv, și asta este”. Ați priceput, nu? După ce băiatul cu pizza bate la ușă și vă lasă comanda, dați fuga-fuguța la unitate ca să-i lăsați o mică recompensă pentru efortul depus. Gizăs! Asta a fost o glumă sau o ironie cu tentă clară de bătaie de joc? Pentru că apoi domnul ministru a adăugat repede, ca sa pareze orice tentativă de a i se mai adresa vreo întrebare: ”Sau cu taxiul, vreti sa ma intrebati si de taxiuri, daca mergeti cu taxi?”. Da, eu chiar vreau să știu cum procedez dacă vreau să las bacșiș la taxi? Cer o cursă rapidă până la dispecerat unde mi se va da bon fiscal?

Mi se pare aberant până și faptul că am ajuns să ne punem astfel de întrebări. Azi, la Lidl, am văzut cutia pentru donații, un mod foarte răspândit de a aduna bani pentru diverse cauze umanitare.

Dacă o să bag un leu în cutie trebuie să cer bon fiscal? Aștept răspuns urgent.

Parfum de vacanță

5 May 201513 August 2015 Ioana 4 Comments

Știu că nu numai mie mi se întâmplă ca atunci când simt un anumit miros să retrăiesc amintiri sau senzații pe care le asociez unor experiențe sau persoane. Pur și simplu așa este construit creierul nostru, să-și aducă aminte de tot felul de lucruri în momentul în care simte un anumit miros.

La mine această memorie a mirosurilor se pare că este cea mai dezvoltată în comparație cu memoria vizuală sau cea auditivă. Ca să rețin o față umană nu mi-e de ajuns o singură privire și ca să recunosc un actor mai degrabă îl țin minte după nume decât după cum arată. La fel, dacă aud o melodie la radio trebuie să fie ceva ieșit din comun ca să o țin minte de prima dată. În schimb, dacă am simțit odată un miros nou, indiferent dacă mi-a plăcut sau nu, pot să îl recunosc dintr-o mie (sau cel puțin așa cred).

Un miros oarecare declanșează amintiri și readuce în memorie evenimente din copilărie, momente din viață, persoane sau sentimente trăite. Cine nu se bucură de mirosul de acasă, pentru că fiecare casă are un miros specific, cine dintre cei din generația mea nu asociază mirosul portocalelor cu cel al Crăciunului, cine nu-și aduce aminte de primele zile de școală de după vacanță atunci când simte mirosul creioanelor proaspăt ascuțite sau zilele petrecute la țară atunci când în aer se simte mirosul de iarbă proaspăt cosită?

La fel ca tuturor, mi se întâmplă și mie. Doar că uneori forțez nota întorcând regulile jocului. Dacă mi se face dor de ceva ce nu pot avea pe moment, îmi aduc din trecut măcar mirosul. Dacă am o zi proastă, încerc să mi-o transform olfactiv într-o zi frumoasă pe care am trăit-o la un moment dat. Și funcționează de fiecare dată. În seara asta am vrut să fiu din nou în Corfu Town la fel ca anul trecut în septembrie… și am fost. De fapt, de acolo vă scriu acum 🙂 Mi-am dat cu un pic de parfum, am închis ochii și când i-am deschis eram deja acolo, pe străduțele înguste, cu scări care se termină în mare ducând spre nicăieri.

Acolo am purtat pentru prima oară un parfum de la Yves Rocher – So elixir. Nu sunt un fan al parfumurilor de la Yves Rocher, cel puțin pe pielea mea mi se pare că toate sunt foarte asemănătoare și nu am reușit să creez o legătură între noi, dar acesta mi s-a părut altfel și m-am îndrăgostit de el. Nu doar pentru amintirile pe care mi le-a lăsat, ci pur și simplu pentru că mi-a plăcut de la prima atingere.

So elixir este iasomia de iunie adunată într-o sticluță. Un parfum fără nimic artificial, cald, greu și mieros care persistă foarte mult și nu-și schimbă mirosul în timp. Adică notele de vârf și notele de bază vin toate deodată învăluindu-te de la început la sfârșit. L-aș încadra mai degrabă la categoria parfumuri de toamnă-iarnă dar având în vedere că l-am purtat pentru prima oară într-o seară de vară, ce-i drept fără să fie caniculară, o să-l asociez întotdeauna cu briza mării din Corfu Town.

Eu îl simt ca pe un șal care ți se așează confortabil pe umeri lăsându-ți senzația că cineva drag are grijă de tine. Îți ține de cald cu grație, fără să te înfofolească și fără să-ți îngrădească libertatea de mișcare fiind ușor și greu în același timp.

Îl simt pe mână și în păr și îmi place foarte mult dar acum trebuie să vă las pentru că mă așteaptă o noapte lungă în care voi călători înapoi acasă. O să mă îmbarc pe ultimul ferryboat. Asta bineînțeles după ce voi lua o cină târzie la unul din restaurantele micuțe cu lumânări aprinse pe fiecare masă și cu acorduri de sirtaki auzindu-se discret pe fundal.

Surpriza de la Nivea

3 May 201513 August 2015 Ioana 4 Comments

Când, vineri, m-a sunat curierul să-mi spună că are un pachet pentru mine am fost foarte surprinsă pentru că nu comandasem nimic și, deci, nu așteptam vreun colet. Așa de curioasă eram încât l-am întrebat la telefon cine e expeditorul dar nu mi-a putut spune pentru că era la volan iar pachetul meu era în portbagaj. N-am avut încotro decât să aștept până am văzut cu ochii mei o cutie albastră, legată cu o fundă de satin, pe care era scrisă exclamația mea: WOW! Parcă-mi luase vorbele din gură 🙂

Mi-am dat seama instantaneu că e de la Nivea pentru că de vreo lună văd în toate magazinele rafturile pline de cutiuțe alb-albastre însoțite de sloganul ”Testează crema cu efect WOW!”. E noua cremă, lansată în această primăvară, pe care am încercat-o de fiecare dată când am trecut prin Auchan, Carrefour sau Kaufland dar pe care nu am cumpărat-o încă. Mi-am zis că ar trebui să termin ceea ce am pe stoc înainte de a mai cumpăra ceva, deși tare mă mâncau degetele să o pun în coș. Asta da surpriză!

Așa de tare m-am bucurat de parcă ar fi fost ziua mea. Sau Crăciunul. M-am bucurat pentru produsele primite dar și mai tare m-am bucurat că celor de la Nivea le-a plăcut articolul meu. Înseamnă că l-au citit și scrierea mea a fost apreciată iar asta înseamnă o satisfacție care mă umple de self esteem. Pe românește, începe să-mi placă de mine din ce în ce mai mult 🙂

Am studiat conținutul pachetului și am zâmbit când am văzut loțiunea de corp hidratantă sub duș. Dacă nu mă înșel, cred că a apărut acum două veri și atunci am susținut sus și tare că eu nu am nevoie de așa ceva și că nu o să o cumpăr niciodată. Este o loțiune de corp care se aplică pe pielea udă (deci sub duș) și apoi se clătește. Zice-se că nu mai este nevoie de extra-hidratare, deci se poate renunța la clasicul lapte sau cremă de corp. Nu am încercat această loțiune până acum dar, drept să spun, intenționam să o cumpăr… ce să faci, cei născuți în zodia gemenilor obișnuiesc adesea să se răzgândească. După ce o să o folosesc promit să vă spun părerea mea.

Când să pun lucrurile înapoi, am observat că mai era ceva, o carte care având exact aceeași dimensiune ca și fundul cutiei, se proptise între pereții acesteia și rămăsese prinsă acolo.

Cartea este dedicată tuturor celor care-și doresc să trăiască mai simplu, și deci mai bine din punct de vedere material, fizic, psihologic, spiritual, cu scopul de a-i ajuta să exploreze imensul potențial pe care îl posedă. Exact pentru mine. N-am apucat încă să o citesc din scoarță-n scoarță dar am răsfoit-o și mi-a plăcut tot ce am găsit în ea. Este scrisă de o franțuzoaică stabilită în Japonia de peste douăzeci de ani și care este pătrunsă de maniera de viață a țării sale de adopție ce se bazează pe principiul mai puțin înseamnă de fapt mai mult.

Nu sunt superstițioasă din fire dar uneori îmi place să cred în semne și dacă mă uit în urmă știu că au existat momente în viață când am fost nevoită să iau decizii grele. Când nu am fost sigură de ceea ce trebuia să fac, am amânat momentul așteptând să mi se arate un semn și întotdeauna acest lucru s-a întâmplat. Să nu vă imaginați că am așteptat semne divine, voci care să îmi șoptească pe ce drum s-o iau sau creaturi care să mi se arate în vis. Nu, de obicei semnele au însemnat oameni cu care am purtat o discuție, un film care mi-a transmis un mesaj sau pur și simplu o întâmplare văzută pe stradă.

Acum nu este vorba de o decizie ci de o nouă etapă pentru că de mâine încep un job nou. Dacă aș fi făcut acest lucru mai des poate nu mi se părea o schimbare foarte mare, dar cum 20 de ani am lucrat în aceeași companie, să trec acum la cu totul și cu totul altceva e ca și cum aș merge în prima zi la școală. Totul va fi nou și foarte diferit de ceea ce am făcut până acum așa că sunt curioasă și nerăbdătoare să încep. Mi-am propus să am un nou mod de gândire și să decid cine vreau să fiu, nu mai vreau să acumulez energii negative ci să am o atitudine pozitivă orice s-ar întâmpla. Gândurile acestea le aveam clar conturate în minte iar atunci când am primit cartea de la Nivea am simțit că acesta este semnul care îmi confirmă că așa va trebui să gândesc de acum încolo.

Nu așteptam un semn dar mă bucur că a venit și mă bucur că Nivea știe că doar aspectul exterior al unui om nu este suficient pentru a-l face frumos. Interiorul și modul în care își trăiește viața îl definesc cu adevărat. Sigur că în spatele brandului se află oameni și știu că un om care lucrează în această companie mi-a făcut această frumoasă surpriză dar, pentru că nu știu numele acelui om, eu o să spun acum

Mulțumesc, Nivea!

Ce am făcut de 1 Mai

2 May 201513 August 2015 Ioana 12 Comments

N-am plecat nicăieri anul acesta de 1 Mai, de fapt în ultimii ani s-a întâmplat să stau acasă și nu văd nimic frustrant în asta. Nu sunt o mare amatoare de mici la grătar și nici de aglomerația de la așa zisa ”iarbă verde”. Dacă ies în natură prefer o drumeție prin pădure sau o plimbare pe malul unei ape și în niciun caz nu vreau să stau cu fața în fum să prăjesc niște bucăți de carne de care am parte oricând am poftă, în orice zi a anului. Mi-ar plăcea să pot ajunge la mare, la orice mare, mai ușor, dar cum sunt sute de kilometri până acolo asta nu se întâmplă decât o dată pe an. Așa că mai am un pic de răbdare până atunci.

Anul acesta am petrecut un 1 Mai frumos și cu bani puțini la un picnic organizat în parcul de la Iulius Mall. Surpriza cea mai plăcută a fost lumea bună în mijlocul căreia m-am integrat. N-am întâlnit niciun om beat, nimeni nu urla, nimeni nu deranja pe cei din jur, toată lumea zâmbea, toți erau politicoși, veseli, cu zâmbetul pe buze, relaxați și civilizați. De ce nu se poate să fie tot timpul la fel oriunde am merge?

A fost un eveniment organizat de echipa Jazz in the Park care a adus câteva trupe pentru o zi plină de concerte.

Parcă nu-mi vine să cred că, în sfârșit, oamenii se pot bucura cu adevărat de parcuri și pot să stea pe iarbă. Cred că vă aduceți aminte cu toții de plăcuțele care existau pe vremuri cu amenințări de genul Nu călcați pe irabă. Amendă de la nu-știu-cât la nu nu-știu-cât. În sfârșit iarba nu mai este doar decor și parcurile aparțin cu adevărat comunității. Peste tot erau băncuțe improvizate din paleți iar unii din sponsori au adus chiar pături și perne pe care le-au împărțit de cu dimineață celor harnici.

Inițial mi-a părut un pic rău că nu aveam și eu un loc pe pătură dar, ca de obicei, tot răul înspre bine, am găsit o masă atât de drăguț decorată încât nu-ți mai venea să te ridici și să pleci.

Nu știu de unde le mai vin atâtea idei artiștilor, becurile transformate în mici vaze pentru flori și agățate deasupra mesei arătau absolut adorabil. La fel și meniul, nu ocupa loc pe masă și oricine putea să îl citească.

Un sandwich uriaș și o bere costau 13 lei dar eu am avut poftă de un șpriț de vară care s-a dovedit o alegere inspirată. Trei sferturi vin rosé și un sfert apă minerală – 5 lei. Dulce, bun, rece și mai ales băut într-o ambianță foarte plăcută.

Am văzut câteva standuri cu bijuterii hand-made și cu tot felul de lucrușoare care mi-au plăcut enorm și pe care eram gata să dau banii, noroc cu sora mea care mi-a temperat impulsul de a face cumpărături. Dar parcă tot îmi pare rău că nu mi-am luat un pandantiv care era făcut dintr-un mecanism de ceas vechi (niște roți dințate mici-mici) prinse pe un suport în formă de inimă și acoperit cu un plastic transparent. Era așa de ingenios!

Mă tot gândesc cum să descriu atmosfera din parc într-un singur cuvânt și primul care mi-a venit în minte a fost domnească. Oameni, unul și unul. Nici urmă de mitocani care să mănânce semințe și să scuipe cojile pe jos. Toată lumea se plimba pe malul lacului bucurându-se de vremea bună care a fost tocmai potrivită. Soarele s-a mai ascuns în nori din când în când dar asta nu a fost un lucru rău pentru că deocamdată copacii nu au frunze care să facă umbră și altfel ar fi fost prea cald.

Și am mai întâlnit un lucru minunat de care auzisem în urmă cu ceva timp dar acum l-am văzut cu ochii mei. Nu știu a cui a fost ideea, dar pe marginea pontonului s-au instalat niște căsuțe cu cărți pe care oricine poate să le ia și să le citească pe o bancă în parc.

Deschizi ușița, îți alegi o carte și citești cât ai chef. Dacă te prinde atât de tare încât vrei să o duci acasă ca să o termini, poți să faci acest lucru dar ești rugat să lași o altă carte în schimb.

Din câte știu până acum nu s-a furat nicio carte.

Este frumos pe malul lacului la Iulius Mall și ca să petreci o zi frumoasă există și alte alternative decât de a intra în mall la cumpărături sau la fast food. Să stai pe malul apei și să hrănești rațele sălbatice cu pâine sau pufuleți este mai relaxant și mai eliberator de stress decât o ședință de yoga. Plus că este gratis 🙂 Îmi pare bine că ziua de ieri am petrecut-o în aer liber pentru că azi plouă cu găleata…

Share This:

Share This:

Share This:

Share This:

Share This: