Ce vă vine prima dată în minte când auziți expresia Salvați de clopoțel? Eu m-am gândit întotdeauna la bucuria elevului care, neavând habar despre ce se vorbește la tablă, stă cu spaima în sân că va fi scos la răspuns ascunzându-se după colegul din față iar pe când dezastrul pare iminent se aude clopoțelul care anunță pauza mult așteptată. Cred că tot de la această interpretare a venit și titlul filmului american de mare succes care a fost transmis la noi prin anii 90 și la care se uitau și copiii dar și părinții, pentru că personajele Zack, Screech și Slater erau foarte simpatice.
 |
| Saved by the Bell |
De azi înainte însă, de câte ori voi auzi că cineva a fost salvat de clopoțel, o să mă gândesc la o chestie morbidă pe care mi-a fost dat să o aud azi într-un documentar pe Digi Travel. Foarte interesant și șocant în același timp.
Ca multe alte ciudățenii, totul a început în Anglia în timpul Epocii Victoriene. Deși teama oamenilor de a fi considerați morți (fără să fie) și de a fi îngropați de vii a existat dintotdeauna se pare că această stare de anxietate a luat proporții în acea perioadă. Poate și datorită primelor anestezice care au apărut tot atunci și pe care medicii nu știau în ce dozaj să le folosească astfel încât accidentele erau destul de frecvente. Pe românește, unii nu se mai trezeau în veci din anestezie iar alți pacienți intrau într-o comă profundă, soră cu moartea. Astfel doctorii aveau dubii în ceea ce privește declararea decesului. Metodele prea puțin științifice de a pune oglinzi sau pene în fața gurii presupuselor cadavre pentru a vedea dacă mai există vreo urmă de respirație erau puse sub semnul întrebării iar rudele celor morți erau din ce în ce mai îngrijorate ca nu cumva să-i îngroape pe cei dragi cu zile.
În astfel de momente inventatorii au întotdeauna soluții și brevetează cele mai năstrușnice idei… cum ar fi sicriele cu supape de siguranță 🙂
Un sicriu de siguranță este un sicriu echipat cu un mecanism care previne asfixierea unei persoane înmormântate prematur. În același timp permite ocupantului semnalarea că a fost îngropat de viu. Mortul are la îndemână, în sicriu, o sfoară de care poate să tragă atunci când se trezește. Celălalt capăt al sforii este legat de un clopoțel atârnat afară, deasupra mormântului. În momentul în care clopoțelul sună, mortul este dezgropat și revine la viața de dinainte. Un număr mare de modele de sicrie de siguranță au fost brevetate în secolul al XIX-lea iar unele din acestea sunt încă disponibile și se pot cumpăra și în prezent ! În poza de mai jos aveți schița mecanismului:
Iar în această poză se vede unul din multele monumente funerare dotate cu cârligul de care odinioară era agățat clopoțelul salvator. Deci se pare că lumea a luat lucrurile foarte în serios.
 |
| sursa foto historichouston1836.com |
Etimologia populară sugerează că expresia salvați de clopoțel provine de la aceste sicrie dotate cu mecanismul care permitea omului îngropat să semnalizeze faptul că nu era mort. Deși acesta nu avea altceva de făcut decât să tragă de sfoară iar clopoțelul agățat de piatra funerară suna, nu se cunoaște niciun caz în care să se fi întâmplat acest lucru. Expresia însă s-a încetățenit și a fost folosită cu mult înaintea sensului care îl are în prezent în meciurile de box.
Pentru că salvat de clopoțel este și boxerul care, pe punctul de a fi doborât la pământ și abia mai ținându-se pe picioare este salvat de clopoțelul care anunță sfârșitul rundei.
Dacă v-am stârnit interesul, puteți căuta pe internet informații suplimentare despre aceste safety coffins. Eu asta fac de câteva ore și nu-mi vine să cred cât de mare e Grădina Domnului !
