Nu m-a tentat niciodată să ajung la
Porțile de Fier. Adică să văd barajul și hidrocentrala. Nu pot
să spun cu exactitate motivul. Nici mie nu mi-e prea clar,
dar într-un fel sau altul avea legătură cu unul din simbolurile
comunismului în România. Știu că sună oarecum prostește dar
uneori toți avem câte un fix.

         În primăvară m-am întâlnit cu
Ramona, o prietenă din facultate, pe care nu o văzusem de multă
vreme și care e o împătimită a excursiilor. Din vorbă-n vorbă
m-a întrebat dacă am ajuns vreodată la Cazanele Dunării și i-am
răspuns că nu și că nici nu e pe lista mea de priorități. Cazanele,
Porțile de Fier pentru mine era un amestec foarte neclar și cam
unul și același lucru. S-a uitat lung la mine  și cu cea
mai serioasă figură posibilă mi-a spus că după ce a colindat
toată România poate să declare cu mâna pe inimă că este cel mai
frumos loc din țară. Îl descoperise abia cu an înainte.
Acela a fost momentul în care mi-am spus că trebuie neapărat să
văd cu ochii mei ceea ce ea mi-a descris în câteva cuvinte.

         Ocazia s-a ivit în această vară, la
nici trei luni după declic. Eram la Băile Herculane când am văzut (lipite pe o mașină)
diverse afișe cu anunțuri pentru excursii de câteva ore pe Dunăre și împreună cu al meu soț ne-am apropiat să le vedem.

 

        

         Văzând că studiem ofertele, Costel organizatorul excursiilor  ne-a recomandat-o pe cea  care se numea 2 ore cu barca pe Dunăre pentru care nu mai avea decât două locuri pentru a doua zi dimineața și deci, în opinia lui,  trebuia să ne hotărâm rapid 🙂 L-am sunat pe la 10 seara să confirmăm și oferta era încă valabilă. Așa că am plătit câte 50 de lei și am primit în schimb amintiri pentru o viață.
         Până la Orșova, care  e la 22 de kilometri de Herculane, am mers cu mașina, un Volkswagen Transporter de 9 locuri. Micul nostru grup era format din doi (foarte) tineri căsătoriți care se sărutau tot timpul, eu și soțul meu Cristi și o familie formată din mamă, tată, bunică și o fetiță de 4 ani. Plus Costel care era ghid și șofer în același timp. Noi și tinerii căsătoriți ne-am ocupat locurile în microbuz urmând ca pe cei 4  să îi luăm în drumul nostru de la pensiunea unde stăteau. Mașina nu era foarte nouă dar era curată și, cel mai important, avea aer condiționat. Dar ce folos, că după ce s-au urcat cei patru, mama, care se pare că era nervoasă din naștere, nu ne-a lăsat să-l ținem deschis pentru că îi bate în cap fetiței. Am vrut să facem schimb de locuri dar nu a fost de acord. Nu am mai insistat pentru că deja toată lumea auzise cum îi șoptise soțului: Dacă mă mai aduci în astfel de condiții, te omor…

         Până la urmă drumul a fost vesel, cu muzică populară din Mehedinți și cu explicațiile ghidului care părea documentat și dornic să răspundă la orice întrebare. L-am întrebat ce înseamnă cazanele Dunării și de unde vine această denumire. Ne-a spus că înainte de a se construi barajul de la Porțile de Fier (început în 1964 și terminat în 1972)  în Dunăre se formau niște vârtejuri, niște bulboane foarte mari. Prinsă între stânci Dunărea părea că fierbe ca într-un cazan și de aici se pare că a venit numele. Am căutat pe internet această explicație dar nu am găsit absolut nimic referitor la aceasta. Dar nici altceva care să o contrazică.

         Am coborât din mașină la viaductul Mraconia unde ne aștepta barca pregătită pentru excursie.

 

 

         Nu, nu am mers cu barca din poza de mai sus deși așa am sperat. Am mers cu ceva foarte rudimentar și care arăta cel puțin ciudat. Era un fel de covată din metal vopsită portocaliu cu băncuțe pe margine. Deși era urâtă, se vedea că este foarte solidă și, in plus, fiecare din noi am primit câte o vestă de salvare deci nu am fi avut de ce să ne facem griji. Cristi l-a întrebat pe căpitan ce  ambarcațiune este cea cu care  o să ne plimbe și a primit un răspuns care a lămurit toate neclaritățile : Fusese construită special pentru perioada embargoului impus Iugoslaviei în anii 90.  Mai exact, pentru violarea embargoului. Cu barca asta se făcea contrabandă cu benzină și țigări. Mama din grup și-a dat ochii peste cap, nu înainte de a-l ucide încă o dată cu privirea pe soț. Apoi și-a îmbrăcat fetița cu încă un rând de haine și căciuliță ca să nu o tragă curentul. Chiar dacă era înnorat, afară erau 30 de grade.

  

         Am trecut pe lângă mănăstirea Mraconia care parcă plutește pe apă. A fost ridicată pe locul unui fost punct de observație și dirijare a vaselor iar cuvântul mraconia inseamna ”loc ascuns” sau “apă întunecată” în limba slavonă.

 

         Trebuie să spun și că am trecut pe lângă statuia lui Decebal săpată în stâncă. Este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa. Sincer, mie mi s-a părut cam urâtă și total nelalocul ei dar nu sunt critic de artă așa că vă rog să nu mă judecați prea aspru. Nimic nu se poate compara cu splendoarea naturii din acele locuri. Dar dacă americanii și-au sculptat chipurile președinților în muntele de granit Rushmore, noi de ce ne-am lăsa mai prejos ? Și uite așa am ciopârțit muntele ca să-l punem pe Decebal să scruteze Dunărea.

         Am intrat cu tot cu barcă în peștera Ponicova unde nu este nimic de văzut dacă nu ai lanternă.  Este beznă totală. Și canalele sunt atât de strîmte că mi-era teamă să nu se lovească barca de stânci. Se aude doar clipocitul apei și se simte răcoarea pământului. Așa că ne-am bucurat cu toții când am ieșit din nou la lumina zilei și la splendoarea din jur.

          Cred că aș fi stat în barca aia să mă plimb o zi întreagă atât de tare m-a impresionat peisajul. Cazanele mici pot fi văzute și de pe uscat pentru că drumul șerpuiește pe lângă Dunăre dar Cazanele Mari nu pot fi văzute decât de pe apă. Și oferă un spectacol grandios. După ce vezi o dată acest defileu în mod sigur o să-ți dorești să revii. Din păcate plimbarea nu a durat decât două ore care au trecut ca două minute.

         Excursia însă a continuat cu vizitarea bisericii romano catolice din Orșova considerată a fi o capodoperă arhitecturală a secolului XX. Ne pregăteam să intrăm când mama din grup a dat o nouă sentință : Noi nu intrăm că noi suntem ortodocși ! de parcă o forța cineva să se convertească la altă religie. M-am crucit și am lăsat-o în plata Domnului că tot eram în temă. Așa că familia ei a așteptat cuminte pe bancă.

 

         Ultima oprire a fost la mănăstirea Sfânta Ana ctitorită de către marele ziarist interbelic Pamfil Șeicaru  , care a luptat în zona Orșovei în calitate de sublocotenent în Primul Război Mondial. A avut o viață ca în filme și este înmormântat în această mănăstire.

         Fiind o mănăstire ortodoxă mama nu a mai avut nimic împotrivă. Ba chiar a dat instrucțiuni clare fetiței despre ce trebuie să facă înăuntru și pentru ce să se roage: să fie toți din familie sănătoși, Diana să învețe bine la școală și Bibi să își ia licența. Apoi a pus-o să repete pentru ce trebuie să se roage. Iar micuța a repetat : să fie familia sănătoasă, Diana să învețe bine iar Bibi să își ia inteligența. Am râs cu lacrimi dar fără să mă vadă pentru că era prea dulce copila.

         Am mai văzut ceva interesant la Orșova. Niște arbori din care atârnau un fel de păstăi foarte lungi. Nu a știut nimeni să-mi spună cum se cheamă dar mi-a plăcut aspectul lor exotic.

         Avem o țară minunată, locuri de o frumusețe greu de imaginat, de ce oare ne batem joc de ea ? De ce trebuie să aruncăm tone de gunoaie peste tot pe unde trecem ? Am văzut chiar și pe Dunăre plutind peturi goale… Cum poate cineva să fie atât de nesimțit încât să murdărească cel mai frumos loc din România ? Ar trebui să luăm atitudine și să nu lăsăm ca astfel de lucruri să se mai întâmple. Iar dacă ne e jenă să atragem atenția cuiva de a nu mai arunca gunoaie în natură atunci să ne aplecăm chiar noi și să le adunăm. Nu văd altă soluție.

         Dunărea la Cazane este inegalabilă. Este o părticică din România cu care avem tot dreptul să ne mândrim. Este ultima mea iubire și, ca întotdeauna, ultima iubire este cea mai frumoasă și mai neprețuită.

         Pentru voi care este cel mai frumos loc din România ? Puteți să-l faceți cunoscut postând cele mai frumoase poze pe aplicația Inegalabila Românie . Și nu uitați să faceți măcar un gest, oricât de mic ar fi, pentru păstrarea curată a naturii.