Ieri, mai exact aseară la ora 19:20, am intrat în depresie. După ce m-am plimbat cu telecomanda prin canalele tv care transmiteau știri și am văzut că toate aveau aceleași breaking news, m-am supărat, m-am întristat și în final m-am enervat îngrozitor și am închis televizorul. Cum han-tătar, vorba lui bunică-mea, să nu te enervezi când vezi hora bucuriei încinsă cu atâta patos și nonșalanță, îngrămădeala, îmbulzeala, strângerile de mâini și îmbrățișările pe ritmuri muzicale când de trei luni o țară întreagă se dă de ceasul morții închizând școli, grădinițe, magazine, gări și aeroporturi și băgând în faliment jumătate din antreprenorii activi. Pe când credeam că încet-încet  revenim la viața normală, pe când vedeam că lucrurile încep să se miște și amorțeala se risipește pas cu pas, zbang, se trezește câte o șleahtă de inconștienți cărora li se rupe de orice regulă, de orice recomandare și de orice normă de distanțare și se aruncă unii în brațele altora într-o stupizenie greu de imaginat după atâtea luni de izolare în care am suferit cu toții. Izolare la care presupun că niciunul dintre noi nu mai vrea să se întoarcă.

        Ce poate fi atât de greu în a purta o mască în spațiile publice închise, în a te spăla pe mâini și a respecta o anumită distanță față de persoanele necunoscute? La fel ca mulți alții am așteptat și eu cu nerăbdare să se deschidă terasele și chiar m-am numărat printre primii clienți care s-au încumetat să le treacă pragul dar never-ever nu mi-ar fi trecut prin cap să mă înlănțui într-o horă ținându-mă de brațe cu mesenii și făcând schimb de fluide prin palmele transpirate  cu ceilalți dansatori inconștienți. Dacă nu știți despre ce vorbesc și de ce tot îi dau înainte cu horele, este vorba despre câteva evenimente (deci nu unul izolat, ci o frenezie de mare anvergură) în care oamenii se pare că au uitat că încă suntem în pandemie și s-au comportat ca o turmă de oi ce parcă intenționat testează limitele de transmitere a virusului mârșav. Imaginile au fost transmise de toate posturile de televiziune începând de la Digi și ProTV și terminând cu Antenele.

        Și desigur că toată treaba asta este în directă legătură cu creșterea numărului de noi infectări. 300, 315, 330… zilnic peste 300 exact ca în perioada de criză maximă, iar eu mor încet când observ că nu se întrevede nicio îmbunătățire. Mă afectează în mod direct pentru că aștept măsuri de relaxare în ceea ce privește călătoriile și nu că m-aș duce pe coclauri doar de dragul vacanțelor dar nu mi-am mai văzut soțul de aproape patru luni. Nici eu nu pot să merg la el, nici el nu poate veni acasă și e destul de greu să treacă o atât de lungă perioadă fără să ne întâlnim iar dacă nu ai un termen clar după care să aștepți, e și mai neplăcut. Ca să nu mai spun  că spectrul întoarcerii la starea de urgență și la lockdown mă scoate din minți.

        Mi-e dor să stăm împreună seara și să vedem deodată același film, să mâncăm împreună, să mergem la cumpărături împreună și chiar să discutăm în contradictoriu pe teme politice sau economice. Aș fi putut spune să ne certăm dar întotdeauna când distanța care ne desparte e mare, partea negativă se estompează 🙂 În general îmi lipsesc mult lucrurile pe care le facem împreună indiferent dacă acest împreună înseamnă acasă la noi sau în Anglia. Și mai ales acum de când am stat mai mult prin casă  și mi-au venit atâtea idei de modificare a interiorului, îmi lipsește teribil îndemânarea lui ca să le pot pune în practică. Nu ca să îl laud, dar orice idee am avut de-a lungul timpului, a găsit întotdeauna soluția să o pună în aplicare. Îmi aduc aminte că înainte de revoluție, când ne mutasem în primul nostru apartament și prin pile uriașe făcusem rost de mobila pentru dormitor, am văzut într-un catalog Neckermann un sistem de iluminare încorporat în tăblia patului, ceva de vis la ora aia, o lumină caldă și difuză, mai degrabă ambientală decât bună pentru citit dar oricum ceva care schimba complet atmosfera camerei. Nici nu se punea problema ca în sărăntoceala din Ro să ai atunci acces la așa ceva, dar inginerul meu a recreat sistemul văzut în revistă cu niște beculețe, care à propos, nici alea nu se găseau în comerț ci i le-a adus cineva dintr-o fabrică ce acum nu mai există. A lucrat ceva timp dar a ieșit perfect deși acum, cu o banda cu led-uri totul ar fi floare la ureche. Atunci însă cred că asemenea dispozitive nici măcar nu erau inventate.

        Dacă stau să mă gândesc un pic, de-a lungul timpului a făcut tot felul de lucruri ingenioase, multe din ele fiind improvizații făcute pe seama lipsurilor de care sufeream cu toții. Un fotoliu dintr-o banchetă de mașină, o fustă  pentru Cristina care avea doi ani din blugii uzați care ajunseseră rupți de la atâta purtat, un ceas cu termometru (dintr-un Mercedes)  incorporat în bordul Daciei noastre antice, modificarea alimentării cu apă a mașinii de spălat (ani de zile nu am avut presiune suficientă la apă iar mașina nu intra în funcțiune) și tot felul de chestii de care nu îmi mai aduc aminte decât atunci când le văd în fața ochilor. Pe unele însă nu mai am cum să le văd pentru că nu mai există, cum ar fi prima noastră Dacie, și parcă nu îmi vine să cred ce vremuri am trăit. Să fii nevoit să îți pictezi sigla României pe mașină pentru că nu se găseau stickere auto, a fost culmea culmilor.

        Desigur că între timp am trecut la nivelul următor și acum avem proiecte adevărate și mult mai simplu de realizat dar ce folos dacă de atâtea luni nu am mai putut să ne întâlnim. Și stările mele fluctuează mai nou de la tristețe și supărare la frustrări și nervi de care nu mă pot descotorosi. În capul meu e mizeria asta că virusul nu o să dispară complet nici în septembrie, nici în decembrie și nici în 2021 și până să vedem cum vom reacționa la fiecare val și la fiecare vârf al crizei ar trebui să fim mai prudenți și mai rezervați în participarea la carnavaluri autohtone.  Voi cum mai stați cu starea de spirit? pentru că mie mi s-au înecat toate corăbiile și simt cum mi se fură viața.  

Read More

        Cu toții avem un coleg de birou care ne enervează zilnic și cel mai probabil, chiar dacă nu îi arătăm acest lucru, el știe. Și nu doar că știe dar nutrește aceleași sentimente (desigur, nu pe față ci în secret) pentru că în general toate antipatiile și simpatiile sunt pe bază de reciprocitate. În lumea asta există două categorii de oameni: cei cărora le este cald tot timpul și cei cărora le este frig. Cei din a doua categorie sunt de obicei și cei pe care îi trage curentul atunci când deschizi pentru două minute fereastra.

        Din punct de vedere termic nimeni nu se simte bine niciodată și probabil de aici subiectul cel mai la îndemână atunci când vine vorba de a deschide o conversație este vremea. Ba că e prea frig și nu mai vine odată vara, ba că e caniculă și nimeni nu mai suportă căldura. Oricum ai face și oricum ai suci-o, în mod constant toată lumea este nemulțumită și mereu în așteptarea sezonului următor. De cum vine vara cearta pe aerul condiționat din birouri este interminabilă. Mereu există o persoană care este tot timpul în călduri și setează temperatura la limita înghețului în timp ce colega de birou cu pielea transparentă tremurând ca varga devine vânătă de frig chiar dacă își trage un cardigan peste pulover  și își  înfășoară mai strâns eșarfa de lână în jurul gâtului. Confortul termic este ceva la care nimeni nu ajunge niciodată oricâte discuții s-ar purta. Să presupunem că ai nevoie să mergi la toaletă și lipsești din birou pentru cinci minute. Mare greșeală. Poți să fii sigur că atunci când te vei întoarce, temperatura va fi setată cu 10 grade în sus sau în jos față de cum ai lăsat-o. Desigur dacă ești o persoană care iubești căldura te va întâmpina o atmosferă criogenată iar dacă te numeri printre aceia cărora le place să respire un aer răcoros, în momentul în care vei deschide ușa, aerul de incubator te va lovi fix în moalele capului.

        După oftaturi profunde, dat ochii peste cap, pufneli, grimase, bufnituri, trântit de dosare, uși, scaune și alte obiecte dure, urmează cu siguranță replicile tăioase care transformă cu rapiditate scandalul pasiv într-un adevărat război în care principalul reproș este lipsa de respect. Apoi totul degenerează și motivele de ceartă trec de la numărul de grade Celsius atingând subiectul sensibil al împărțirii sarcinilor de serviciu legat de care cât are de lucru, de programarea concediilor, de liberele luate de anul nou de mereu aceleași și aceleași persoane, de promovări, prime, concedii medicale luate pe șest și lista poate continua la nesfârșit. Anul acesta cireașa de pe tort este coronavirusul care se poate strecura perfid prin canalele de la aparatul de aer conditionat. Temperatura din birou, curentul care ne trage și covidul sunt combinația letală care urmează după criza de apoplexie.

        Ai crede și ai putea trăi cu speranța că odată cu venirea iernii lucrurile se vor liniști, dar chiar dacă virulența discuțiilor legate de numărul de grade scade mult în intensitate, încrâncenarea e departe de a se aplana complet. Cei care au la serviciu acces la propria centrala termica știu cu siguranță cât de greu este să convingi colegele cloște că nu trebuie să coci curcanul pe caloriferul din birou. Poate și din cauza asta anotimpurile mele preferate sunt primăvara și toamna, adică nici prea cald dar nici prea rece. Iar temperatura din interior să fie așa cum ne-o dă natura. Totuși trebuie să recunosc, că doar eu sunt cea care a susținut că oamenii se împart în două categorii, fac parte din tagma celor cărora le este cald tot timpul și și mă bucur că a existat un om pe lumea asta care a inventat aerul condiționat 🙂 Voi?

Read More

        Din fericire nu sufăr de așa ceva, practic pot să mănânc orice fără să am vreo sensibilitate deosebită însă observ în jurul meu tot mai multe persoane care au devenit alergice la diverse substanțe și astfel am aflat lucruri despre care în urmă cu 20 de ani nici măcar vag nu auzisem iar acum sunt subiecte la ordinea zilei. Cum ar fi intoleranta la lactoza ceea ce mă face ca pe primul loc în topul alimentelor care produc alergii  să pun

• Laptele. Alergia la lapte este cauzată de răspunsul sistemului imunitar la proteina din lapte și în special la cel de vacă, dar poate apărea și în cazul altor tipuri de lapte, inclusiv la cel de soia. Nu are legătură cu intoleranța la lactoză care este o formă de deficit enzimatic intestinal (lipsește lactaza din organism) dar cumva asocierea de nume lapte/lactoză duce uneori la confuzii. Alergia la lapte poate apărea la orice vârstă dar este mai frecventă la copiii sub 5 ani.
• Arahidele. Până nu demult medicii sfătuiau părinții să introducă alimentele cu risc ridicat de alergii (cum ar fi arahidele sau căpșunile) abia după ce bebelușul trece de vârsta de un an sau chiar doi. Acum însă lucrurile s-au schimbat complet și se spune că este indicat ca aceste alimente să fie introduse în alimentația bebelușului cât mai devreme astfel încât cei mici să se obișnuiască timpuriu și să nu dezvolte mai târziu alergii. Înclin să cred că este mai bine așa.
• Ouăle. Reprezintă un factor de risc crescut mai ales în cazul copiilor. Este posibil ca o persoană să fie alergică doar la albuș sau la gălbenuș, sau la ambele.
• Peștele. Se poate ca o persoană să fie alergică la orice tip de pește sau doar la o anumită specie  ceea ce mi se pare destul de ciudat. Este una dintre cele mai agresive alergii și am citit despre un caz în care un băiețel de 11 ani a murit anul trecut doar pentru că a inhalat aburii de la oala în care bunica sa fierbea peștele în bucătărie. Cumplit.
• Fructele de mare. Este cea mai frecventă alergie la persoanele adulte, drept urmare creveții, homarii, crabii și toate moluștele gen scoici, midii și stridii ar trebui gătite în alte tigăi decât restul mâncării fiindcă în acest caz particulele alergene sunt deosebit de puternice și invazive.
• Soia. Este prezentă peste tot, și nu doar în alimente (inclusiv laptele praf – formula pentru bebeluși) ci și în produsele cosmetice. Chiar și anumite jucării bio, eco, organice cum le-o fi spunând sunt făcute din fibre de soia.
• Grâul. Similar cu intoleranța la lactoză, alergia la grâu nu este același lucru cu intoleranța la gluten așa că înainte de a scoate pâinea din alimentație înlocuind-o cu pâinea de secară este imperios necesar a se stabili un diagnostic corect într-un cabinet medical și nu la domnul doctor Google.

        Și spun asta pentru că nu demult, era pe la începutul primăverii, un coleg de serviciu și-a pus singur diagnosticul de alergie la substanțe pesticide când a văzut că i s-a înroșit și umflat o gleznă. Stropise în grădină împotriva buruienilor și nici prin cap nu i-a trecut să meargă la doctor. S-a uns degeaba cu tot felul de alifii și abia când și-a făcut (într-un final) analizele de sânge, mai concret câteva analize pentru trombofilie, a constatat că diagnosticul era cu totul și cu totul altceva.

        Anyway, pe lângă alergiile alimentare, în lumea noastră din ce în ce mai poluată există tot mai multe persoane care suferă de alergii la medicamente, la produse cosmetice, la înțepături de albine, la praf, la pene, la animale… la pisici mai ales. Cred că aș muri dacă m-aș trezi într-o dimineață și n-aș mai putea să-mi pup pisica 🙂 Voi cum stați cu alergiile? Ați trecut cu bine peste polenul florilor din primăvara asta? sau fiind izolați în casă nici nu l-ați simțit?

Read More

        Și pentru că nu suntem politicieni să o luăm pe ocolite, răspunsul este scurt, cuprinzător și la obiect, adică DA. Cu o singură condiție: acest gel să conțină minim 60% alcool. Gelurile sau soluțiile igienizante (hand sanitizers) sunt calea cea mai simplă și eficientă de dezinfectare a mâinilor atunci când nu avem acces la apă și săpun iar ingredientele principale, adică alcoolul etilic sau alcoolul izopropilic (sau uneori, ambele) ucid germenii prin dizolvarea membranelor de protecție ale acestora. Nu am studiat fenomenul științific dar dacă medicii, farmaciștii și chimiștii spun acest lucru, eu îi cred 🙂 Totuși gelurile pentru curățare nu sunt atât de eficiente ca apa și săpunul (care sunt sfinte) din cauză că uneori stratul de murdărie și grăsime de pe mâini este prea gros pentru a fi penetrat în totalitate. Dar tot e mai bine decât nimic atunci când suntem pe stradă, în autobuz sau în orice alt loc public.

        Regulile de igienă personală n-au fost niciodată mai importante ca acum în această perioadă de criză și să sperăm că bunul obicei al spălatului des pe mâini se va păstra și după ce coronavirusul va intra în normalitatea de zi cu zi adică se va pierde printre celelalte mii și milioane de virusuri, bacterii și microbi cu care ne-am obișnuit să conviețuim de când există omenirea. Din fericire nu sunt genul care să intre ușor în panică și pe perioada izolării nu am avut stări de anxietate chiar dacă m-am întrebat adesea  dacă am intrat în contact cu cineva bolnav sau ce voi face dacă se îmbolnăvesc ai mei. N-am fost niciodată ipohondră și nici nu m-am temut de microbi dar cu toată nebunia asta complet nouă, de proporții nemaivăzute, care a paralizat o planetă întreagă parcă mi-am schimbat și eu comportamentul. Nu mi-am spălat fructele cu detergent și nici nu mi-am dezinfectat conservele și salamul la chiuvetă dar am început să cumpăr ca nebuna  geluri de duș. Ce-i drept e o activitate care mi-a făcut și îmi face plăcere mai ales de când am descoperit o mulțime de branduri noi.

        Și nici n-am crezut vreodată că din poșetă n-o să-mi lipsească un gel pentru curățarea mâinilor. Sinceră să fiu înainte de pandemie mi-era puțin greață de textura lui (care în mintea mea părea oarecum lipicioasă în primele secunde, deși nu este) și îmi ziceam că niciodată nu o să car așa ceva după mine dar uite cum mi-am revizuit atitudinea cât ai zice pește 🙂  Ce nu face frica din om… iar acum chiar îmi place senzația de prospețime și mirosul pe care îl lasă pe piele. Așa că vara asta pe lângă ochelarii de soare și portofel o să am tot timpul la mine o mască și un gel dezinfectant. La vremuri noi, produse noi. Pentru voi care este articolul indispensabil atunci când plecați de acasă?  

 

 

Read More