Chiar dacă afară e încă foarte cald și parcă vara s-a întors din drum, într-un fel simt că am intrat în anotimpul rece iar cum anume simt asta, o să vă spun imediat. Nu știu dacă doar mie mi se întâmplă, și cel mai proabil nu, dar de cum începe luna octombrie mi se schimbă total gusturile și poftele legate de mâncare. Cât e vara de lungă nu-mi trebuie decât salate de crudități, porumb fiert, caise și piersici zemoase sau pepene de la frigider și nici prin cap nu-mi trece să mă ating de cărnuri indiferent dacă acestea sunt prăjite la grătar sau înoată în sosuri codimentate. Pur și simplu organismul meu nu simte nevoia să mănânce altceva decât ceea ce este de sezon și cred că aș putea trăi liniștită din mai până în septembrie doar cu salată grecească și vinete cu ardei copți.
În schimb, odată cu îngălbenirea primelor frunze, mă apucă subit o poftă nebună de cârnați și caltaboși și parcă orice preparat care are conținut ridicat de grăsime devine dintr-odată extrem gustos. Probabil este o chestie instinctuală care îmi răscolește temerile atavice legate de venirea înghețurilor și subconștientul meu începe să lucreze căutând soluții pentru niscaiva depozite de grăsime pentru zilele grele ce vor urma atunci când soarele se va zgârci cu apariția pe cer.
Pe scurt, într-una din zilele trecute am intrat într-un magazin al unui producător local țintită clar pe cumpărarea a ceva colesterol frumos împachetat. Pe ușă, un afiș mare anunța Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti și, drept urmare, reduceri de preț la tobă. Tobă țărănească, tobă afumată, tobă nu știu de care, mai multe feluri. Punct ochit, punct lovit. Am luat tobă românească, bună de ți se topea în gură și am mâncat-o cu salată de hrean. Ce să vă povestesc, un adevărat deliciu după o abstinență de câteva luni.
Și cum stăteam eu liniștită făcându-mi siesta după masa cu bunătățuri tradiționale mi-am dat seama că tobă eu nu știu să fie și altfel decât românească. Adică se prea poate ca și vecinii unguri, bulgari sau sârbi să aibă în rețetar acest produs, că și ei stau de veacuri cu porcul în ogradă, dar eu una cu siguranță nu am mâncat decât tobă de-a noastră și nici nu mi-a trecut vreodată prin cap să caut alte variante. La fel cu telemeaua. Cât se poate de autohtonă și fără să sufere comparație cu feta care totuși e altceva. Sau slănina afumată din Ardeal. Sunt câteva feluri de mâncare pe care nu am cu ce să le înlocuiesc sau mai bine spus nu am cu ce să le pun în balanță pentru a le putea compara.
Îmi place inițiativa de a promova produsele românești și, în general, caut să cumpăr produse locale iar eticheta made in Romania îmi dă un sentiment de satisfacție chiar dacă eu personal nu am niciun merit. Însă undeva acolo în adâncul sufletului există un mic sâmbure de mândrie care abia așteaptă să încolțească atunci când se întâmplă ceva bun. Pe de altă parte nu sunt fanatică și fac ceea ce e mai bine pentru mine. De exemplu după ce ani de zile am apreciat zacusca de Topoloveni, de curând tocmai am descoperit una mai bună de proveniență croată și oricât îmi doresc să sprijin industria locală nu o să fac sacrificiul de mânca ceva mai puțin bun. Urât din partea mea, știu.
Și nu se rezumă totul la mâncare sau la industria alimentară. Cine nu-și aduce aminte de marca Guban? Era omor pe o pereche de pantofi înainte de revoluție și îmi aduc perfect aminte ce pile serioase îți trebuiau să faci o astfel de achiziție. De vreo două ori am reușit și eu performanța pentru că aveam o fostă colegă de școală care era vânzătoare (mare funcție pe vremea aia) la magazinul de pantofi din centrul orașului. Odată mi-a dat o pereche gri, simpli, cu vârf ascuțit și toc de vreo 5 cm care au costat 375 de lei iar altădată o pereche roșii cu perforații, niște pantofi absolut superbi pe care i-am pingelit de două ori, atâta i-am purtat. Ăștia fuseseră mai scumpi, 450. Țin minte toate amănuntele astea pentru că pentru mine au însemnat adevărate victorii în ale modei pe vremea când totul era de un cenușiu îngrozitor de trist.
De curând, adică nu chiar așa de curând ci cred totuși că au trecut vreo 2-3 ani de atunci, am avut surpriza să văd într-un magazin din Cluj pantofi marca Guban și vă spun sincer că de-a dreptul m-am emoționat la vederea lor din pricina amintirilor intense care m-au năpădit. Habar n-aveam că brandul încă există și produce. De multe ori spunem cu părere de rău despre unele lucruri că nu mai sunt ce-au fost odată și că totul s-a schimbat însă de data asta eu am spus chiar invers (și tot cu părere de rău) în sensul că nu s-a schimbat nimic… Am fost atât de neplăcut surprinsă să constat că după 30 de ani modelele sunt aproape identice, poate doar mici modificări care însă nu reușesc să înlăture aerul bătrânicios și lipsit de orice linie modernă. Calitatea cusăturilor, a materialelor părea ok însă modelele pe care Guban le face acum nu le-aș mai cumpăra în anul 2018 și spun asta cu tot regretul. Este într-adevăr un brand românesc dar nu țin cu dinții la mândria națională atunci când nu este cazul. Dacă e să aleg între două produse similare cu siguranță o să-l aleg pe cel făcut la noi în țară dar calitatea o să fie înainte de toate primul criteriu.
Sigur că prefer merele românești dulci de-ți lasă gura apă în locul celor poloneze aduse și vândute la Lidl la preț de dumping dar să mă încalț cu ceva demodat doar ca să susțin industria românească nu e de mine. Cred că înainte de a fi patrioată (în sensul celor de mai sus) sunt obiectivă și pot să-mi dau singură seama ce merită și ce nu a intra în rândul produselor care au susținerea mea.
Citeam deunăzi aici despre tot felul de trucuri de îndepărtare a petelor de orice fel începând de la cele de ceai, vin, grăsimi sau cafea până la cele de pix și cerneală și am stat și m-am minunat cum oare mai există cineva în ziua de azi care se chinuie să folosească oțetul, glicerina, zeama de lămâie sau albușul de ou! atunci când dragul nostru brand românesc Farmec are niște soluții perfecte pentru așa ceva. Eu una mă declar fan adevărat a tot ceea ce produce firma asta și nu doar maglavaisuri pentru față și feștele pentru ochi ci și produse de curățenie (soluția de scos petele este ge-ni-a-lă!).
Cu Farmec aș merge până în pânzele albe. La fel și cu Arctic. Să ridice mâna sus cine n-a avut frigider făcut la Găești și pe care nu l-a folosit zeci de ani fără niciun fel de problemă. Dacă nu s-ar fi îngălbenit plasticul și garniturile, dacă nu s-ar fi ruginit pe ici, pe colo cred că ai mei încă l-ar fi avut în funcțiune deși l-au cumpărat prin anii 70 🙂 Dar de răcit, răcea brici. Acuma fac de toate, nu doar frigidere, ci cam tot ceea ce este nevoie într-o casă și merge băgat la priză iar dacă sunteți curioși puteți să aruncați un ochi aici.
Puține fabrici au mai rămas după ”revoluția industrială” din anii 90 dar cele care încă mai sunt pe picioare fac lucruri grozave. N-am mai fost demult la Flacăra (fabrica de confecții din Cluj) să văd ce noutăți au, dar hainele făcute acolo sunt de o calitate impecabilă cu o atenție la detalii (cusături, tighele, butoniere și tot ceea ce ține de finețuri) demnă de orice showroom din Paris sau alte capitale ale modei.
Ideea e că susțin brandurile românești atâta timp cât simt că merită acest lucru și nu doar de dragul faptului că funcționează pe teritoriul acestei țări. Aș putea să dau o mulțime de exemple negative, firme mai mici sau foarte mari care nu fac lucruri pe care aș da banii sau pentru care raportul calitate-preț nu mi se pare favorabil în calitate de client. Dar nu vreau să-mi aduc acum aminte despre tapițeria din spatele canapelei care s-a desprins din toate capsele la mai puțin de un an de la cumpărare. Vreau să închei într-o notă optimistico-pozitivă întrebându-vă care este brandul românesc pe care îl apreciați cel mai mult?
