Săptămâna luminată n-a fost cea mai bună pentru mine, poate am fost influențată și de vremea mizerabilă care a adus zăpezi și îngheț când afară ar fi trebuit să se dezlănțuie primăvara…

• Am mâncat pentru prima oară un macaron. Nu o macaroană,  un macaron 🙂 Sunt niște prăjituri la mare modă, probabil prin străinătățuri există demult dar la noi au apărut doar de câțiva ani și uite că abia acum am apucat și eu la ele. După cum era de așteptat, mi-au plăcut foarte mult 🙂 Sunt două bucăți rotunde de bezea colorată lipite între ele cu o cremă delicioasă pe bază de fistic, migdale, nuci sau alune și cu diverse arome de fructe, ciocolată, vanilie și tot ce mai există bun pe acest pământ. Într-un fel mă bucur că le-am descoperit, pe de altă parte mi se face rău când mă gândesc câte calorii au.
• Am scăpat de una din seriile de trei ghinioane. Că parcă așa spune Murphy: Ghinioanele nu vin niciodată singure, vin în serii de câte trei, iar următorul ce se va întâmpla, nu va fi al patrulea, ci primul dintr-o nouă serie de trei. Deci să enumăr prima serie de trei: Unu: Am vrut să-mi cumpăr bilet de avion la București pentru un weekend din iulie și pentru că browserul meu de internet merge ca naiba și de multe ori sunt nevoită să fac mai multe încercări până finalizez operațiunea (iar prețul biletelor crește cu fiecare încercare ratată) am rugat-o pe Cristina să-mi cumpere ea. 130 de lei dus-întors. Nu știu ce-a făcut, ce n-a făcut că atâta ne-am mocăit amândouă încât până la urmă a luat biletele pe numele ei. No, zice, lasă că sigur se poate schimba numele pasagerului contra unei taxe. Bineînțeles că se poate, numai că la Wizzair taxa de schimbare a numelui este de 420 de lei! Nesimțire curată. Deci decât să schimbi numele, mai bine iei alt bilet. Numărul doi. Am intrat la Profi și am cumpărat 6 (șase) legături de ceapă verde iar când am ajuns acasă am constatat că de fapt era usturoi 🙁 Mă uit pe bon, scria clar ceapă (cum de altfel scria mare și lat și în magazin). Nu-mi place usturoiul verde, nu-l folosesc niciodată la nimic și deci l-am aruncat. Adică nu chiar, l-am dat la găini. Numărul trei. După ce m-am enervat cu usturoiul, am găsit în cutia poștală un aviz pentru o amendă de circulație. Nu vă mai dau alte amănunte că iar mă indispun dar cred că vă dați seama ce zi a fost aia.
• M-am tuns. Așa o senzație plăcută am de fiecare dată când îmi tai din păr încât nici nu știu de ce nu o fac mai des. Ar trebui să mă duc în fiecare lună să-mi tai câte un centimetru din vârfurile crescute în loc să merg o dată la trei luni și să-mi tai trei centimetri.
• Am sortat și am făcut ordine la poze. Am mii de poze în calculator. Poze de familie, poze cu pisica, poze din vacanțe, de la evenimente, sărbători, poze cu flori, poze când plouă, când ninge, selfie-uri, nici nu mai stiu ce am si unde le-am pus deși încerc să fiu cât de cât ordonată și să îmi fac foldere separate pentru fiecare set. Din păcate nu apuc să mă uit aproape niciodată la ele pentru că sunt muuult prea multe. Și dacă eu nu mă uit, cu siguranță n-o să aibă nici alții răbdare așa că din când în când obișnuiesc să fac o selecție (10-12, maxim 15) din fiecare vacanță sau din fiecare episod pe care vreau să-l păstrez și scot pe hârtie pozele respective. Într-o vreme făceam chestia asta la un studio foto dar mai nou am descoperit că se poate face mult mai ieftin aici. Imprimantă am, cumpăr hârtie fotografică și cartușe compatibile laser de aici (la juma’ de preț față de cele originale) și îmi listez câte poze vreau, apoi le pun în albume. E drept că deja albumele astea au început să ocupe din ce în ce mai mult loc dar ne uităm cu toții cu mare plăcere la ele. Iar când avem musafiri care ne plictisesc și nu mai găsim subiecte de conversație, le arătăm pozele 🙂 
• Am găsit un chilipir de care m-am bucurat foarte tare într-un second hand. O salopetă uriașă și când spun uriașă nu exagerez deloc, un fel de haină din blană roșie pe care am pus mâna imediat. A costat 7 lei 🙂 Cred că fusese un costum de carnaval pentru un bărbat de doi metri. Avea pantaloni lungi, mâneci lungi și o glugă imensă plus labe și mănuși. Le-am descusut pe toate și urmează să-i fac mâței un pătuț nou și o pătură pe care să doarmă pentru că cele vechi s-au ros cu totul și le-am și aruncat deja.
• M-am oripilat din nou văzând la televizor îmbulzeala la apa sfințită cu ocazia sărbătorii numită Izvorul Tămăduirii. De ce se întâmplă lucrurile astea nu pot să înțeleg nici moartă. Oricum apa ajunge pentru toată lumea, nu e nevoie de îmbrânceli și de istericale, nu e nevoie nici să cari acasă canistre întregi, câțiva stropi oricum ajung pentru că e ceva simbolic și în niciun caz nu ar trebui ca jandarmii să intervină ca să țină mulțimea dezlănțuită în frâu. Se presupune că la astfel de evenimente vin oameni credincioși pentru care smerenia, pioșenia și iubirea de aproape ar trebui să fie pe primul loc. Mi se pare jalnic și degradant ce se întâmplă la fiecare astfel de eveniment. 
• Am citit Groapa de Eugen Barbu. De fapt nu e chiar adevărat ce spun, am citit doar jumătate din carte pentru că n-am avut puterea să o duc până la sfârșit. Criticii spun că este o capodoperă a literaturii române și într-adevăr are stilul acela ușor recognoscibil al cărților cu greutate pe care le studiam în liceu la orele de limba română. După primele pagini intri deja cu totul în atmosferă și ești acolo atâta timp cât ții cartea în mână. N-am terminat-o tocmai din acest motiv – pentru că am simțit prea acut toate descrierile și trăirile și m-a deprimat atmosfera de sărăcie și mizerie cu viața surprinsă în instinctele ei primitive. M-a încărcat negativ și cred că nu am ales momentul potrivit dar cu siguranță o voi relua la un moment dat. Cu toate astea, dacă nu ați citit-o încă, eu v-o recomand în primul rând pentru că are un mare impact emoțional și îți rămâne în gând după ce ai închis-o.

Voi ce ați mai făcut? sau ce v-ați fi dorit să faceți și nu ați făcut?

Read More

        A fost exact așa cum m-am așteptat. Cu multe lucruri pe care mi-am propus să le fac și din care n-am făcut nici jumătate. Am crezut că o să mă odihnesc, că o să mă uit la (cel puțin) un film bun, că o să ies la plimbare, că o să dorm până nu mai pot, că o să mă îmbrac în fiecare zi altfel, că o să-mi sun toți prietenii care stau departe și cu care n-am mai vorbit de o veșnicie, că o să pun o masă festivă cu aranjamente florale, că o să scriu măcar unul din articolele alea de suflet pentru care mă pregătesc de juma’ de an, că o să citesc și o să termin una dintre cele trei cărți începute, chestii de genul ăsta.

        În realitate am făcut ceea ce  în engleză se numește rubbing the mint, adică am frecat menta 🙂 De odihnit nu zic că nu m-am odihnit chiar dacă am dormit destul de prost pentru că am avut niște vise foarte aiurea. La filme nu m-am uitat iar de citit m-am citit niciun rând. În fiecare zi m-am îmbrăcat cu aceleași haine cu toate că sâmbătă mi-am călcat juma’ de dulap ca să fiu pregătită și mi-am trecut în revistă toți pantofii cu toc pe care nu i-am mai purtat de-un secol. Aranjamentele florale au murit din fașă pentru că narcisele galbene s-au uscat de pe o zi pe alta, lalelele roșii s-au scuturat înainte să le schimb prima apă iar freziile le-a scărmănat mâța de le-au mers fulgii. Pardon, bobocii.

        Singura masă oarecum festivă a fost cea de duminică cu față de masă albă și apretată, farfurii pentru fiecare fel de mâncare, lumânărele aprinse, coșuleț de pâine și șervețele cu buline. În rest am mâncat haotic alternând drobul cu cozonacii și friptura cu prăjiturile cu cremă. În loc de apă am băut cola iar fructele am uitat să le scot din frigider. N-am sunat pe nimeni pentru că nu mi-am adus aminte decât seara târziu iar de scris n-am avut timp. Sau inspirație? nu mai știu motivul, oricum unul din astea două.

        Am avut musafiri niște prieteni dragi cu care am petrecut câteva ore plăcute apoi ne-am dat întâlnire la tata toată familia. Masa plină din nou, încărcată cu toate bunătățile dar pe bufetul înalt din sufragerie vasul maro și greu din sticlă stătea gol. N-am putut să-mi iau privirea de la el și m-au năpădit amintirile și gândurile triste. Prin tradiție era vasul în care mama ținea ouăle vopsite și, de când mă știu, de Paști era plin de ouă în toate culorile. Anul acesta a fost gol. Anul trecut la fel dar atunci am plecat cu toții de acasă în Bulgaria tocmai ca să sărim un episod trist.        Niciodată nu va mai fi la fel și niciodată nu ne vom mai întâlni cu toții la mesele pregătite în cele mai mici amănunte cu mult timp înainte de fiecare sărbătoare. Niciodată n-o să mai fiu nevoită să aleg între tortul rusesc și tortul minune, eterna dilemă care mă punea în încurcătură și nici n-o să le mai simt vreodată gustul. E o lume care pur și simplu a dispărut.

        Nici de plimbat nu mi s-a arătat și chiar dacă soarele a ieșit din când în când a fost totuși friguț iar vântul a bătut suficient de tare cât să nu fie plăcut să stai prea mult pe-afară. Așa că am intrat, ca tot românul în zi de Paște, la mall. Deloc surprinzător, era aglomerație peste tot inclusiv la KFC unde am stat la coadă un sfert de ceas ca să iau aripioare picante că așa primisem comanda de acasă. Nu că ni s-ar fi terminat mâncarea, că doar frigiderul dădea pe-afară de plin ce era,  dar… dacă nu acum, atunci când? 🙂 De Rusalii? Prevăd deja că scenariul se va repeta și atunci.

        Dar, una peste alta, a fost frumos așa cum sunt toate sărbătorile și sper că voi ați petrecut mai bine ca mine. Chiar, cum a fost la voi? Cu distracție, cântec, joc și voie bună?

Read More

        Spun unii, și aud tot mai des asta în jurul meu, că ei nu simt că vin Paștile. Drept să spun, nu știu ce ar trebui să simtă pentru că nici eu nu simt nimic și tot stau și mă gândesc dacă mai demult era altfel. Mai demult, adică în copilărie pentru că inevitabil ajungem la această comparație. Atunci totul părea mai frumos, mai curat, mai vesel, mai festiv și mai lipsit de griji. Și cel mai probabil la fel o să li se pară și copiilor de acum când vor ajunge la vârsta maturității. E în firea lucrurilor să fie așa.

        Și totuși care sunt acum semnele care arată că se apropie Paștile? Poate în primul rând traficul. E prea mult dacă spun haosul din trafic? Nu cred, având în vedere numărul imens de mașini care au ieșit pe șosele. Și ca și când asta nu ar fi suficient, au început mai peste tot, atât în orașe cât și în afară, lucrările pe partea carosabilă. La televizor ni se arată aglomerația din intersecțiile bucureștene și de pe deja celebrul DN1 (urmează în curând și autostrada Soarelui) dar situația este exact la fel peste tot în țară. Unde se duce tot puhoiul acesta de mașini, nu știu dar cu siguranță o mare parte are ca țintă supermarketurile. La Kaufland-ul meu nebunia a început de câteva zile iar acum e deja rupere de nori.

        Știu, pentru că am fost de două ori. O dată pentru cumpărăturile normale iar a doua oară pentru că uitasem să iau nisip pisicii. Cât vezi cu ochii nu sesizezi decât un furnicar de oameni care pun în coș în cantități industriale orice le cade în mână formând apoi cozi interminabile la casă. În aer plutește un avânt shopaholic care te contaminează instant, cel puțin mie așa mi s-a întâmplat altfel nu îmi explic cum de m-am trezit acasă cu patru saci de nisip când niciodată n-am luat mai mult de doi odată. Și frigiderul e mai plin decât de obicei deși încerc din răsputeri să fiu rezonabilă și să gătesc în limite normale dar parcă văd că sâmbătă dimineața mă răsucesc cu 180 de grade. Mi s-a mai întâmplat să intru în panică gândindu-mă că dacă la ușa mea vor apărea brusc 100 de musafiri n-o să am ce le pune pe masă.

      Urmează apoi isteria cu curățenia. După cum am mai spus, am fost forțată de împrejurări să fac curățenie. Ca să pot participa și eu cu o părere avizată la discuțiile cu prietenele, colegele sau vecinele de bloc trebuia să am fapte reale la activ pe care să mă pot  baza că doar nu puteam inventa că am dereticat și scormonit totul începând de sub canapele și dulapuri și până la cutia cu medicamente sau cea cu ace și ațe de cusut. Am spălat, am aspirat, am șters praful, am schimbat perdelele, am curățat baia (ah, ce-mi doresc să schimb gresia și faianța cu ceva mai modern, ceva de genul celor care se găsesc aici), am făcut pe dracu’n patru ca totul să arate perfect. Și da, mi-a ieșit totul ca la carte iar dacă ploaia îmi murdărește geamurile, o să le mai spăl o dată. Sau de câte ori va fi nevoie. Glumesc, desigur. Până la Crăciun nu mai pun mâna pe mop 🙂

        Televiziunile ne aduc știri (?!) despre stadiul pregătirilor pentru sărbători, tradiții uitate sau reînviate, ouă încondeiate și târguri de meșteșugari. Rubrica ” ce punem” și ”cât ne costă” masa de Paște este obligatorie și prezentă pe fiecare post dar pe mine reluarea la nesfârșit, an de an, a acelorași fraze standard mă disperă. O să punem pe masă ce avem că doar nu mâncăm cu zece guri chiar dacă e sărbătoare. Mai important este să fim alături de cei dragi, să ne simțim bine, să avem conversații plăcute, să râdem și să petrecem frumos. Nu e musai să cheltuim milioane pe trei feluri de fripturi, cinci feluri de cozonac și încă vreo patru de prăjituri cu cremă ca să avem ce arunca peste o săptămână. Eu prefer o masă simplă, cu mâncare în cantități decente de la care să te poți scula fără gândul la colebil. O vază cu flori proaspete și o față de masă impecabilă asigură jumătate din efect. Ce-i drept la mine e cam problematic cu florile de când o am pe Silvestra. 

        Le mănâncă. Iar cele care sunt rele la gust le face fâșii-fâșiuțe iar apoi le împrăștie peste tot. Aveam, înainte de apariția ei, o mulțime de plante în casă dar acum nu mai pot să țin nimic și am renunțat la toate. Dacă primesc un buchet de flori nu pot să-l las pe masă nesupravegheat iar seara sunt nevoită să îl închid în baie dacă vreau să îl mai am a doua zi. Orice flori de apartament am avut, toate i-au fost pe plac. Doar cactuși n-am încercat 🙂

        Anul acesta a mai apărut un semn care arată că se apropie Paștile. Discuțiile nesfârșite (și după părerea mea fără nicio relevanță) despre denumirea corectă a sărbătorii. Paști sau Paște? Părerile sunt împărțite, s-au scris zeci de articole și eseuri,  demonstrațiile sunt bine argumentate de ambele părți dar eu sunt convinsă că lui Dumnezeu nu-i pasă. Și nici mie. Eu zic în ambele feluri, depinde doar de context. Voi ce părere aveți? E important cum se spune?

Read More

        Se spune că o piesă de teatru pe care ai văzut-o este echivalentul unei cărți citite. Total de acord cu acest lucru și, în plus, o să vă spun încă 7 motive pentru care îmi place (din nou) să merg la teatru și nu la orice teatru, ci la cel din Turda. Un teatru care a renăscut și a înflorit la fel de încântător și spectaculos ca primăvara de afară.

1. Repertoriul. Și aici intră nu doar spectacolele consacrate de teatru, fie ele locale sau turnee ale diverselor trupe din țară ci și evenimente la care nu m-aș fi gândit niciodată că se vor întâmpla în micul meu orășel. Astfel de curând am văzut un spectacol, un recital al Teatrului de Balet din Sibiu care m-a lăsat mască. Deși am avut oarece rezerve gândindu-mă că reprezentația va rămâne la nivelul unui oraș de provincie, spun cu toată admirația că m-am înșelat groaznic și că toate secvențele, atât cele de balet clasic cât și cele de dans modern au fost muuult peste așteptările mele. Apoi s-au auzit Anotimpurile lui Vivaldi interpretate de Filarmonica Transilvania urmate de o mulțime de spectacole pentru copii, piese de teatru celebre iar în viitorul apropiat  un spectacol în limba maghiară. Cum se spune, de toate pentru toți indiferent de vârstă sau gen.
2. Atmosfera. Clădirea, care are mai mult de o sută de ani, are un vibe aparte care te îndeamnă la relaxare și te binedispune de cum ai intrat. Spațiile largi, aerul de mondenitate, candelabrele superbe care se sting și se aprind lent învăluind într-o dulce vrajă sala frumos renovată, mocheta în care sunetele se estompează tăcut și cortina grea de catifea care ascunde secretele vieții de actor, toate astea dau o notă care te fac să simți măcar pentru două ore că faci parte din high life-ul orașului. Iar sentimentul e unul foarte plăcut.
3. Este ieftin. 15 sau 10 lei (cu reducere) un bilet. C’mon, unde s-a mai pomenit așa ceva? Un film la mall e pe puțin 16 lei și asta la o oră imposibilă și cu cel puțin o crimă inclusă, deci… lăsați copiii să meargă la teatru!
4. Poți să cumperi bilete de pe internet fără să fii nevoit să te deplasezi la casa de bilete. Intri pe tomtix.ro și îți alegi locul pe care îl vrei, plătești cu cardul iar apoi primești biletul pe mail. Simplu, elegant și comod.
5. Socializezi. Este absolut imposibil să nu te întâlnești cu cineva cunoscut în foaierul teatrului cu care să schimbi impresii despre spectacol, despre vreme sau vremuri, despre cunoscuți sau despre orice altceva îți trece prin cap. Cunoști oameni noi și te îndulcești cu plăcutul sentiment că aparții unei comunități selecte.
6. Garderoba. Nu e de râs. Ani de zile, dar ce spun ani, poate chiar zeci de ani, garderobele teatrelor s-au desființat. Nu doar la Turda ci și la case mai mari. De ce, nu știu dar presupun că din lipsa banilor, poate nu mai erau fonduri pentru salariul garderobierei. Sau poate pentru că nu mai erau bani pentru o suficientă încălzire a sălii și spectatorii stăteau cu paltonul pe umeri? Habar n-am, dau și eu cu presupusul, cert este că am fost nevoită de multe ori să mă înghesui în fotoliu între haina făcută sul și poșeta care abia își mai făcea loc, acoperită pe picioare de pardesiul celui care stătea în fața mea și sufocată din stânga și din dreapta de alte mormane de haine, șaluri și fulare. Ca într-un tren de navetiști de nu-ți mai ardea de spectacolul de pe scenă. Eeee… la teatrul din Turda s-a depășit faza asta, îți lași frumos haina la garderobă și apoi poți să te plimbi lejer, elegant și detașat fără să mai porți un gând și o grijă în plus. S-a revenit la normalitate.
7. Directorul teatrului. Este mereu în mijlocul spectatorilor începând de la intrare când te întâmpină ca o gazdă primitoare și până la ultimele aplauze de la finalul reprezentației. How cool is this? Cunoaște pe toată lumea, salută pe toată lumea, zâmbește, vorbește, îl simți aproape și este, realmente,  prezent peste tot. Big like.

Iar ultimul, și poate cel mai important motiv, este pentru că pur și simplu îmi place. Voi de ce mergeți la teatru? Dacă motivul este de a vă destinde, să știți că urmează o super comedie, Ménage à trois, pe 24 aprilie. Ne vedem acolo 🙂

Read More