• Am cusut draperii noi pentru dormitor. Îmi trebuia un material mai gros care să nu lase să pătrundă lumina și am căpătat câteva fâșii rămase de la Cristina. Le-am prins unele de altele și, pe lângă că îmi place cum arată, opresc razele soarelui destul de bine. 
  
• M-am bucurat, încă o dată, pentru că s-a inventat șamponul uscat, să-i dea Dumnezeu sănătate cui a avut această idee 🙂
• Am băut în fiecare zi limonadă cu miere și mentă. Am băut-o cu paiul deși pe blogul Andreei Raicu am citit că dacă bei cu paiul, faci riduri în jurul gurii 🙂 Cum poate să susțină cineva asemenea inepții???
• Mi-a fost dor de Grecia pe care sper să o revăd anul acesta. Deocamdată nu e nimic concretizat dar presimt că mi se va îndeplini dorința. Mi s-a arătat chiar și un semn în acest sens, ia uitați-vă ce am găsit la Lidl, un kit de călătorie. Urmează doar să umplu recipientele cu smacuri. 

• Nu am gătit nimic în afară de salate, dacă asta se poate numi gătit. Am mâncat tzatziki, tabouleh și salată grecească în fiecare zi și nu mi-a displăcut.
• Am cumpărat un set de două caiete cu spirală de la Lidl. (Multe comori găsesc în magazinul ăsta). Sunt foarte drăguțe, unul are coperți negre și unul roșii și includ despărțitoare de plastic, deci pot fi folosite drept agende. Au costat 12 lei.

• Nu am citit nici măcar un rând deși am trei cărți începute.
• Am amânat, din nou, să-mi modific fusta cumpărată anul trecut de pe mangooutlet  și care îmi este prea lungă și prea largă. N-am purtat-o încă niciodată și deja suntem la jumătatea verii.
• Am mâncat mult pepene roșu aka lebeniță. Dacă nu acum, atunci când?
• Am câștigat două mingi la un concurs de blogging. Una de fotbal și una de volei. Cum nu sunt prea sportivă din fire, nu știu ce o să fac cu ele. Poate organizez un concurs, premiile constând în aceste mingi, ce spuneți, vă tentează?
• Am dormit puțin și prost din cauza pisicii care a avut chef de dans în fiecare noapte. Cum ziua era foarte cald, dormea tot timpul iar noaptea, evident, nu mai avea somn și mă călărea pe mine. Not good 🙁
• M-am săturat să tot aud de violatorii din Vaslui. De acord, e oribil ce s-a întâmplat, e inacceptabil că ticăloșii sunt în libertate, și mai de necrezut e că alți imbecili le dau dreptate dar chiar nu mai există alte subiecte de știri?

     Citesc ce-am scris și îmi dau seama că n-am făcut mare lucru. Cum trece viața pe lângă noi, zi după zi, oră după oră… Și nici pentru săptămâna viitoare n-am vreun plan măreț.

     

      Toată lumea a părut să se bucure atunci când, cu mare tam-tam, s-a anunțat că începând cu data de 1 mai, taxa de trecere a podului de la Fetești – Cernavodă se va putea achita și prin sms, asta însemnând o fluidizare a traficului, deci adio cozilor interminabile și adio nervilor. O măsură civilizată, conformă cu lumea și timpul în care trăim. 

    Am aruncat și eu un ochi pe site-ul CNADNR să văd care sunt pașii pentru achiziționarea peajului și m-am întrebat de ce oare trebuiau să folosească acest cuvânt (peaj) iar singurul răspuns pe care l-am găsit a fost ”pentru că există”. Conform DEX, peaj = Vamă la trecerea peste un pod, pe un drum de acces într-un oraș sau la acostarea unei nave la un chei. ♦ Dreptul de a folosi o cale ferată străină.

      Plata prin sms se face foarte simplu:    

foto auto-bild.ro

1. Se trimite un mesaj la 7577 cu textul care conține numărul de înmatriculare și categoria tarifară corespunzătoare tipului de vehicul (1,2,3 sau 4). De exemplu CJ21ESP 1.   
2. Se va primi un mesaj prin care se cere să se confirme achiziția (mesajul va conține informații detaliate despre achiziție, inclusiv costul total);
3. Pentru confirmarea achiziției, se trimite la numărul 7577 un mesaj cu textul DA, ulterior primirii mesajului de la pasul 2. Dacă datele sunt incorecte ( de exemplu ai greșit numărul mașinii, evident că nu confirmi și reiei de la pasul 1)
4. Se va primi un mesaj de confirmare a achiziției ce va conține seria peajului, categoria acestuia, numărul de înmatriculare pentru care a fost emis și data la care perioada de valabilitate expiră. 

     Prin SMS se poate achiziționa peajul doar pentru 1 trecere. Dacă tot am învățat un cuvânt nou, nu mă pot abține să nu-l folosesc 🙂

  Până aici, toate bune și frumoase. Ieri însă am văzut o știre care m-a surprins în mod neplăcut. Bilanțul după două luni de utilizare a acestui sistem spune că din 460000 de vehicule care au trecut podul prin benzile marcate cu e-tarif, 116000 NU au plătit taxa. Adică un sfert din șoferii care au trecut pe acolo s-au dat băieți deștepți aka jmecheri și s-au fofilat fără jenă printre cei care au avut bunul simț să plătească. 
    Sunt sigură că o mare parte dintre ei sunt în stare să țină discursuri despre cât de bine e în Germania sau în Anglia sau aiurea, unde pentru nimic nu trebuie să stai la coadă, că totul se întâmplă automat pe internet, că actele le primești în cutia poștală de acasă, că nu există birocrație și că respectul pentru cetățean este ridicat la rang de politică națională. Păi da, dar toate astea se întâmplă pentru că există încredere pe bază de reciprocitate iar procentul celor care fură nu se ridică în niciun caz la 25%. Dacă mergem în ritmul ăsta și ne sabotăm noi pe noi, dacă orice măsură care se ia în vederea simplificării procedurilor este încălcată cu tupeu și nesimțire, o să batem pasul pe loc în continuare și nu o să ne rămână decât să ne minunăm ce bine e ”afară”. Și în vecii vecilor nu o să ajungem să ne fie bine.
      Culmea este că sunt persoane care îi susțin pe cei care nu plătesc taxa cu argumente de genul de ce este nevoie să plătim taxă de pod când avem rovigneta sau normal că cei din străinătate își permit să plătească, dar pentru noi, la salariile noastre, 13 lei este foarte mult. Am avut această discuție în birou și am fost șocată să constat cum gândesc unii. Eu nu vreau să discut acum oportunitatea unei astfel de taxe (deși pe unde am umblat în lume, peste tot există) ci faptul că dacă se merge pe încredere și sistemul de lasă să plătești prin sms fără să îți trântească o barieră în față și fără să te țină la coadă iar tu treci ca vodă prin lobodă sfidând bunul simț mi se pare că nu o să mai ai dreptul să te plângi dacă la un moment dat se va reveni la vechile metode, cele noi generând pierderi prea mari.
      Pe de altă parte mi se pare că și autoritățile au greșit lăsând să se adune atât de multe cazuri fără a da amenzile prevăzute. A nu se înțelege de aici că sunt o fană a amenzilor dar eu o altă soluție nu văd. Fără metode punitive o să continuăm să nu plătim taxa de pod, să nu cumpărăm bilet în autobuz, să aruncăm hârtii pe jos și să punem boxele cu muzică dată la maxim în geamul deschis. Și apoi să ne mirăm de civilizația de pe alte meleaguri.

      O să vezi că o să-ți iubești nepoții mai mult decît proprii copii, mi-a spus o colegă în ziua în care i-am spus că am devenit bunică. Nu mi-a lăsat răgaz să-mi exprim îndoiala legată de adevărul absolut pe care îl deținea și a decretat că tot ceea ce mi se va întâmpla de acum înainte vor fi sentimente mai puternice decât orice am simțit până acum. Nu am avut niciun drept de replică iar ea, pentru a-și întări și mai mult sentințele zdrobitoare care urmau să îmi conducă viața, își punea din când în când mâna pe umărul meu deși eu făceam câte un pas în spate încercând pe cât posibil să îmi protejez spațiul propriu pe care mi-l simțeam invadat.

      Are dragostea grade de comparație? adică poți spune că iubești un pic pe cineva, mai mult pe altcineva și cel mai mult pe ”alt” altcineva? O întrebare grea și la care eu nu îi văd sensul. Deși nu folosește la nimic să faci o astfel de analiză am încercat să pun în balanță dragostea pentru Cristina și pentru nou venita Silvia. Există oare un sentiment mai puternic decât dragostea unei mame pentru copilul său?

      Când ți se naște un copil impactul sentimentelor este atât de violent de parcă te-ar izbi un tren. Inima ți se sparge în mii de bucățele care se împrăștie pe o suprafață imensă de unde cu greu le mai poți aduna și durează mult până să îți revii. Instinctele primare îți sunt așa de exacerbate încât parcă simți cum îți cresc ghearele și ți se ascut colții în ipoteza în care ai fi nevoită fizic să-ți aperi puiul în fața unui pericol de moarte iar gândurile se învârt toate doar în jurul copilului și nu mai există nimic altceva în jur. Rolul tău în Univers și rațiunea de a fi ți-au devenit dintr-odată foarte clare iar continuitatea vieții pe Pământ depinde și de tine. 

      Iubirea pentru copilul copilului tău vine mult mai lin, ca o îmbrățișare caldă ce te cuprinde treptat și te învăluie într-un zâmbet continuu. Nu mai există disperarea soră cu nebunia care te face să îți înghețe gândurile blocate pe grija puiului, ba chiar din când în când mintea îți zboară și la alte lucruri fără să simți nicio urmă de vinovăție. Privești cu detașare de pe margine știind că rolul tău s-a încheiat cu succes iar acum poți să te bucuri în voie de partea frumoasă a vieții, responsabilitățile căzând în sarcina altcuiva.

      Am lăsat câteva zile să se așeze sentimentele ca să pot da un verdict corect. Îmi iubesc nepoata mai mult decât fiica? iar răspunsul îmi vine acum foarte tranșant – nu, nu o iubesc mai mult. Totuși nu aș putea spune că e mai puțină dragoste ci, mai degrabă că intensitatea are un alt nivel, un nivel din care lipsește adrenalina. O iubesc pe micuța Silvia ca pe o prelungire a Cristinei. Cu Cristina am împărțit odată același corp. Cu Silvia, nu.