Dacă e decembrie, e atmosferă de sărbătoare. Dacă e decembrie, e miros de scorțișoară și portocale iar, mai nou, dacă e decembrie, e târg de Crăciun și, ca să fii în rând cu lumea, musai să faci un city-break la Sibiu. N-ai bifat târgul, nu exiști. Glumesc, desigur, dar există totuși un sâmbure de adevăr altfel nu-mi explic cum de juma’ de Românie s-a mutat la Sibiu în weekendul care tocmai a trecut. Și din jumatea aia am făcut parte și eu.
De felul meu nu sunt o cârcotașă dar jur că n-am simțit nicio urmă de magie. Atmosfera festivă promisă de site-urile de turism a însemnat doar o îmbulzeală teribilă, o forfotă obositoare și o înaintare lentă prin puhoiul de lume în care stăteai în permanență cu gâtul răsucit ca să nu-i pierzi din priviri pe cei care te însoțeau. E adevărat că se auzeau colinde în difuzoare, e adevărat că mirosea a vin fiert și erau aprinse mii de luminițe dar ce folos dacă trebuia să aștepți la coadă o juma’ de oră ca să cumperi un kurtos kolac. Evident că n-am avut chef să împărtășim această experiență în schimb n-am avut cum să sărim peste distracția cu călușei fiind cu Sivia care la doi ani și jumătate a intrat în fibrilații când a văzut caruselul. O tură de teoretic 3 minute (practic mai puțin de două), costa 10 lei. Mi s-a părut o nesimțire să ceri un asemenea preț dar când e vorba de exploatarea sentimentelor părinților lăcomia nu cunoaște limite.
Cel mai mult mi-au plăcut proiecțiile luminoase de pe clădiri, brazii acoperiți de zăpadă, ninsoarea care cădea alene (tot doar o proiecție) și peisajele feerice care te făceai să uiți de noroiul prin care călcai. Sâmbătă seara nu am reușit să ajungem să vedem ce se vindea la căsuțele de lemn pentru că nu am avut nici putere, nici chef să dăm din coate și să ne înghesuim printre alte sute de oameni care își lungeau gâturile doar-doar or vedea globurile strălucitoare, bucățile de brânză, sau inimioarele de turtă dulce pe care le ofereau expozanții. Pe scurt, seara a fost un fiasco dar nu neapărat din cauza organizatorilor ci din vina noastră pentru că am venit în număr prea mare și toți deodată. Poate dacă era cu numere de ordine alta ar fi fost situația 🙂
Adevărul e că pe unde am umblat în lume, primul cuvânt care ar descrie târgurile de Crăciun ar fi cu siguranță aglomerația. Indiferent că am fost la Cluj, la București, la Viena, la Birmingham sau la York, nebunia a fost aceeași și din acest punct de vedere toate târgurile sunt la fel de obositoare iar de anul trecut de când cu atentatul din Berlin mă apasă și o undă de îngrijorare.
Am dormit într-un apartament închiriat de pe booking.com exact în buricul târgului. Practic clădirea era în Piața Mare, lipită de primărie și cu o priveliște superbă. Din când în când se auzeau clopotele de la biserică (duminică dimineața au sunat timp de un sfert de oră) lucru care mie mi s-a părut extrem de romantic. 
Noroc că am stat de pe o zi pe alta și a doua zi dimineața am putut relua turul târgului altfel m-aș fi întors acasă cu un sentiment de frustrare. Deși ziua a început cu o ploaie enervantă, până am băut cafeaua la Einstein a ieșit soarele și starea mea de spirit s-a înseninat la fel ca cerul. Tocmai îmi trecuseră nervii după ce o chelneriță a reușit să mă șocheze cu mitocănia de care a dat dovadă. Nici nu mai țin minte de când n-am mai fost tratată cu o așa impertinență în mod absolut gratuit. Singura ripostă a fost că nu am lăsat bacșiș, am plecat de acolo cu un gust amar și ceea ce mai pot să fac este să vă recomand să evitați acest local. Eu cu siguranță nu o să mai calc pe acolo în vecii vecilor. 
A, și era să uit să vă spun că am băut un salted caramel latte care a costat 14 lei și cel mai probabil era făcut dintr-un pliculeț de Brasero de 50 de bani. O porcărie.
Cu soarele sus pe cer luminițele nu mai erau aprinse în schimb piața era aproape goală și am apucat să colindăm toate căsuțele. Mi-a plăcut ce-am văzut: brânzeturi autohtone și numai, cârnați și cărnării, dulciuri de toate felurile de la baclavale turcești la stollen de Dresda, alune în ciocolată, acadele, turtă dulce și cozonaci, împletituri de lână, căciuli și papuci de blană și multe, multe bijuterii handmade unele mai frumoase ca altele. Mi-am cumpărat o brățară cu un semn al infinitului și una cu crucea celtică apoi am trecut drumul în Piața Mică unde am mâncat. De data asta nimic tradițional. Eu am luat o supă asiatică (ramen) din care de mult voiam să încerc. Supa în sine mi-a plăcut, păcat doar că tăiețeii nu erau de foarte bună calitate dar cel puțin mi-am satisfăcut curiozitatea. Presupun că era tot un soi de semipreparat instant dar ce să fac dacă ăsta e trendul: să stai în frig, în picioare la o masă înaltă de fier ascultând muzică de Crăciun și să mănânci cu tacâmuri de plastic. Magia sărbătorilor!
În concluzie, începând de anul viitor voi intra în spiritul Crăciunului sub orice altă formă decât mergând la un astfel de târg. Știu că la fel am spus și anul trecut dar, cu perseverență, până la urmă tot o să-mi iasă 🙂 






