Domnule director, Popescu a spus că sunteți un prost  și un incompetent care a ajuns în funcția asta doar pe pile și relații. Și a mai spus că nu sunteți capabil de nimic și că speră să vă ia locul cât de curând.

       Vă sună cunoscut scenariul, aveți colegi care au astfel de obiceiuri, care merg în fiecare dimineață cu raportul în biroul șefului, colegi care trăiesc din bârfă și își trag seva din discuțiile purtate pe la colțuri? Cunoștințe care nu pot dormi noaptea dacă nu știu cine e persoana cu care ai vorbit la telefon, dacă nu cunosc mașina din care te-ai dat jos sau dacă nu recunosc bărbatul cu care erai pe stradă? Oameni din jurul vostru al căror unic scop în viață este să știe tot, ca să poată fi primii care răspândesc veștile, care își încep ziua povestind despre ce au auzit în autobuz și pun seara capul pe pernă întrebându-se cu ciudă de unde a avut Ionescu bani de încă o vacanță?

        Detest bârfa și mi-e silă de cei care încearcă să se gudure pe lângă mine încercând prin toate mijloacele să-mi intre sub piele spunându-mi ce a zis x sau y despre mine. Nu mă interesează. Deloc, dar absolut deloc. Țin doar la părerile celor care cu adevărat contează în viața mea și nu-mi pasă dacă vecina de pe scara cealaltă crede că nu mă îmbrac corespunzător. Poate și eu cred la fel despre ea dar asta nu înseamnă că îmi doresc să afle părerea mea. Adevărul este că toți evaluăm în permanență ceea ce se întâmplă în jurul nostru, mergem pe stradă și gândurile care ne trec prin minte se schimbă cu o viteză amețitoare în funcție de ceea ce ne trece prin fața ochilor: îmi place copilul din cărucior, nu-mi place culoarea asta la mașini, ce palton frumos are tipa din față, ce pute nespălatul ăsta care tocmai a trecut pe lângă mine, ce urât arată femeia asta cu părul vopsit pe jumătate, cât îmi place casa asta, ce rău arată fosta mea colegă de liceu… și așa mai departe. Unele lucruri ne plac, altele nu. Observăm ce se petrece în jur, evaluăm și ne lăsăm gândurile să zboare. Dacă nu suntem singuri, uneori  împărtășim cu cel de lângă noi ceea ce vedem, mi se pare normal și firesc, cu toții purtăm astfel de discuții dar asta nu înseamnă ca a doua zi să dăm fuguța să-i șoptim Marianei că Emilia a spus despre ea că e grasă ca o vacă. Și asta cu un zâmbet veninos pe față.

        Da, probabil că s-a îngrășat, da, probabil că toată lumea a observat acest lucru dar acesta nu este un motiv să-i stricăm femeii ziua și să o facem să se simtă prost. De ce să-i spunem ceva care o supără, cine are de câștigat dacă ea își face sânge rău? Ani de zile am avut funcții de coordonare sau conducere și mereu la început s-au găsit oameni care să vină la mine încercând să-și toarne colegii crezând astfel că-mi vor intra în grații. M-au dezgustat și am retezat din rădăcină astfel de porniri. Sunt perfect capabilă să-mi formez singură părerea despre cineva, nu am nevoie de intermediari care să treacă prin filtrul lor opiniile altora, de mult ori deformând în mod voit realitatea. De ce să iau de bună șușoteala când pot să interacționez fără nicio problemă cu oricine?

        Oricui i se poate întâmpla să spună la nervi cuvinte nu tocmai frumoase despre cineva, fie el șef sau nu și cu siguranță dacă s-ar afla față în față cu persoana s-ar abține de la astfel de epitete. E o metodă de eliberare a supărării și a stresului dar eu nu mă pot imagina mergând la cineva spunându-i că am fost prezentă când x l-a făcut bou și nesimțit. Cum să stau în fața omului și să-i spun astfel de cuvinte? O, dar câți din ăștia am întâlnit… câți au venit la mine să-mi reproducă părerile altora… Și câți se vor duce în continuare să transmită ce mi-a ieșit pe gură când m-am aflat la locul nepotrivit și în momentul nepotrivit 🙂 Da, chiar așa, cum să mă duc în fața șefului și în loc să-mi expun ideea de îmbunătățire a activității să-l pocnesc cu știrea de mare senzație: Domnule director, Popescu a spus că sunteți un prost.  

        Încerc să-mi amintesc în fiecare clipă că tăcerea e de aur dar uneori mă mai ia și pe mine gura pe dinainte și mi-o capăt. Urăsc bârfa, îi urăsc pe bârfitori dar îi detest la fel de mult și pe cei care apleacă urechea.

Read More

Pe repede-înainte să vă spun ce-am făcut săptămâna asta după ce m-am întors din Bulgaria.

• Am ascultat Chopin interpretat încântător de Horia Mihail în turneul Pianul călător, un proiect al Radio România. Orice s-ar spune, muzica auzită într-o sală de spectacol sună cu totul altfel decât acasă unde gândurile îți sunt mereu distrase de zgomotele din jur, de calculator, de gălăgia de afară sau de pata pe care tocmai ai observat-o pe covor. Atmosfera e mai festivă iar faptul că ești îmbrăcat frumos și stai îmbrățișat de catifeaua unui fotoliu, îți induce o stare de bine.
• Am donat 10 lei pentru wikipedia. Căutam niște informații de care aveam nevoie cînd mi s-a deschis o fereastră prin care mi se solicita ajutorul pentru dezvoltarea acestui proiect de care și eu am beneficiat de nenumărate ori așa că nu am stat prea mult pe gânduri. Mesajul de răspuns pe care l-am primit mi-a adus satisfacție și de acum înainte pot să mă mândresc cu faptul că și eu că am contribuit un pic la dezvoltarea acestei enciclopedii: Your contributions are the foundation of free knowledge Thank you for your gift. Your generosity helps protect the world’s biggest free encyclopedia. Contributions from readers like you are the foundation of Wikipedia. We appreciate your support.
• Am făcut salată grecească pentru prima oară anul acesta ceea ce înseamnă că a venit vara. Iarna nu mi-e poftă niciodată de așa ceva. Am vrut să las și linkul ca să vă arăt cum o prepar eu, dar am constatat că rețeta asta nu am scris-o încă pe blog deși aș fi băgat mâna în foc că este pe aici, pe undeva. Urmează deci să o scriu cât de curând. 
• Am amânat (pentru a câta oară??) să cos draperia pentru sufragerie, să-mi instalez niște plugin-uri pe blog, să fac ordine în sertarele din dormitor, să-mi sortez hainele, să dau câteva telefoane, să merg la Administrația Financiară ca să rezolv niște probleme, să-mi golesc congelatorul, să-mi scot mobila de vară pe balcon și mai sunt încă o grămadă de lucruri pe care le tot împing de la o săptămână la alta. Deci e musai să-mi deschid un productivity planner. Este un concept despre care am auzit pe YouTube de la Alex Ikonn și nu este o simplă agendă (deși presupune să folosești una) ci mai degrabă o metodă care te ajută să fii mai eficient cu propriul tău timp prioritizându-ți sarcinile pe care vrei să le rezolvi.
• Am văzut Café de Flore, un film canadian din 2011 cu Vanessa Paradis. Știu că ar fi trebuit ca filmul să îmi placă mai mult pentru că are exact genul de subiect care mă atrage, dar poate din cauza condițiilor în care l-am văzut mi s-a părut puțin plictisotor. Eram în tren în drum spre casă, eram deja la al treilea film, nu mai aveam răbdare și mă enervau niște nesimțiți care tot treceau pe lângă mine să meargă să fumeze în toaletă deși fumatul în tren este interzis de ani de zile. Sunt două povești de dragoste paralele dar fără a fi suprapuse în timp, una între o mamă și fiul ei cu sindrom Down iar cealaltă, o dragoste obsesivă a unei femei părăsite de soț pentru o alta. Este un film despre spirit, despre amintiri și vise, despre reîncarnarea sufletului și multiplele forme pe care le poate lua sentimentul iubirii, un film care nu se termină atunci când pe ecran apare The End, ci te lasă să te gândești mult timp după aceea. 
• M-am  răzgândit în ceea ce privește coafura mea. De prin septembrie-octombrie anul trecut aștept să-mi crească părul și să îmi ajungă tot la aceeași lungime, adică să nu mai fie înscărit, ci drept. Ei, bine, în sfârșit,  mi s-a îndeplinit dorința, a ajuns tot la același nivel și mi-am dat seama că nu îmi place deloc cum îmi stă. Va trebui, deci, să-mi fac o programare la salon și să mă tund din nou cum eram înainte 🙂
• Am cumpărat o mulțime de prostioare de la Jumbo, magazinul la care te duci atunci când nu ai nimic de cumpărat dar totuși simți nevoia să cheltuiești ceva bani 🙂 Au niște agende, caiete și caiețele cărora eu nu le pot rezista dar pe lângă alea am mai cumpărat vreo două farfurii, etichete, pixuri, dopuri, piepteni, mape, pile de unghii, cutii și cutiuțe care îmi erau absolut necesare unui trai liniștit 🙂

Eu v-am spus o grămadă despre mine, despre voi ce-mi spuneți?

Read More

        Probabil v-ați dat seama că îmi place shoppingul și că nu mă trag deoparte când e vorba de o mică excursie la cumpărături. Sunt însă magazine în care nu intru aproape niciodată decât dacă am un scop precis. Nu mă atrag deloc, dar absolut deloc, magazinele de electronice care mă plictisesc de moarte cu toate că și acolo aș avea unele interese, de exemplu aș putea să mă uit ce uscătoare de păr au mai apărut sau ce funcții noi au roboții de bucătărie. Soțul, în schimb, fiind pasionat de tehnică, e cel care zăbovește în magazinele astea și de obicei, când mergem la mall, ne despărțim și fiecare merge în treaba lui ca să nu așteptăm unul după altul.

        Sâmbătă, în loc să stau să fac curățenie ca tot omul înainte de Paști, am avut o poftă nebună de niște aripioare de la KFC așa că m-am dus la Iulius Mall cu intenția de a cumpăra o găletuță pe care să o aduc acasă pentru prânz. Mi-am propus să merg pe principiul veni, vidi, vici adică rapid, fără să pierd vremea inutil numai că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și m-am trezit căscând gura pe la tot felul de vitrine. N-aveam niciun chef să mă grăbesc acasă așa că am probat toți pantofii și am încercat toate parfumurile din Sephora după care mi-am amintit că ar trebui să cumpăr un bec pentru casa scării. Becul ăla e ars de  aproape o lună și acum , cât soțul meu e plecat, nimeni nu se învrednicește să-l schimbe. Am crezut că e simplu să cumperi un bec, ce ar putea să fie complicat? să aleg între un bec de 60, 75 sau 100 de wați… eu, cel puțin, la nivelul acela m-am oprit dar vă spun că nu e deloc așa.

        Am intrat la magazinul de electrice și m-am îndreptat spre raionul de becuri. Waw! m-am șocat câte modele erau pe rafturi și nu erau două la fel 🙂 Stăteam înțepenită fără să am habar ce trebuie să aleg și mă simțeam pur și simplu copleșită (deși rar mi se întâmplă asta). Probabil că păream tare dezorientată din moment ce la un moment dat s-a apropiat de mine un băiat care lucra acolo și m-a întrebat dacă-mi poate fi de folos. Da, evident, și m-am gândit că se vedea de la o poștă că mă uitam ca mâța-n calendar.

        Avea chef de vorbă și mi-a povestit despre becuri câte-n lună, câte-n stele iar la un moment dat, pentru că nu se mai putea opri, am încercat s-o dau pe glumă întrebându-l dacă e cumva rudă cu Florin Piersic. N-a gustat umorul și mi-a răspuns la modul cel mai serios că el își face jobul cu mare plăcere pentru că lucrează la una dintre cele mai puternice companii de profil din lume. Ia uitați-vă ce scrie aici și mi-a arătat cu mândrie inscripția albastră de pe tricoul lui alb. Era simpatic băiatul și oarecum m-a înduioșat entuziasmul lui tineresc.

        Am înțeles că atunci când cumperi un bec nu trebuie să lași prețul să te influențeze. Un bec cu LED poate fi (și chiar este) mai scump decât celelalte becuri însă consumă mult mai puțină energie ceea ce, în timp, compensează diferența inițială de bani. Există mai multe feluri de dulii decât am putut eu să-mi imaginez, mai bine spus eu știam doar că pot alege între dulie mică sau dulie normală dar, nuuuu… acum sunt foarte multe tipuri în funcție de corpul de iluminat. De ce s-au inventat atâtea tipuri încă n-am aflat, unele cu înșurubare, altele cu piciorușe care se înfig, unele mai subțiri, altele mai lungi, mai distanțate, cu două contacte, cu trei contacte… Poate îmi explică și mie un inginer după ce o să arunce un ochi aici. A, și să nu uit, pentru o exprimare mai elevată voi folosi de acum înainte cuvântul soclu și nu dulie deși este același lucru. Adică așa am dedus 🙂

        Dar să nu uit ceea ce voiam să vă spun, lucruri pe care nu le știam până acum dar care mi s-au părut demne de reținut:

1. Insectele nu sunt atrase de becuri cu leduri pentru că  nu emană ultraviolete, această lumină fiind cunoscută ca preferata insectelor zburătoare. Deci și prin urmare sunt perfecte pentru balcoane și terase și sper că și țânțarii intră în aceeași categorie cu moliile, adică insecte zburătoare.
2. Becurile cu leduri oferă lumina maximă instantaneu spre deosebire de cele fluorescente care au nevoie de timp pentru a ajunge la potențialul complet. Acesta este un avantaj real asupra celorlalte becuri în încăperile în care luminile sunt frecvent pornite și oprite, de exemplu la baie. Eu am în baie un bec economic și până ajunge să dea lumină suficientă, aproape m-am terminat de machiat. Practic, bâjbâi de fiecare dată și pe când se încălzește becul ca lumea, îl sting și plec 🙂
3. Becurile cu leduri nu conțin mercur (spre deosebire de cele eficiente energetic). Mi se pare ciudat că nu am fost informați despre existența mercurului în unele becuri mai ales după ce s-a făcut atâta tam-tam pentru scoaterea termometrelor cu mercur de pe piață. Ar fi bine deci să aveți grijă ca becurile economice să nu se spargă și în niciun caz să nu le aruncați la gunoi pentru că mercurul este foarte periculos.

Read More

        Ziua de azi a fost  horror. M-a epuizat emoțional și abia am așteptat să ajung în liniștea casei mele, între lucrurile mele, să-mi iau pisica în brațe și să uit  toate răutățile care mi s-au întâmplat. Nu o să vă dau chiar amănunte concrete,  dar nici n-o să fac pe misterioasa și să vorbesc în doi peri din care fiecare să deducă ce vrea. Pe scurt, conflictul a pornit de la o cerință profesională pe care una din fetele pe care le coordonez a refuzat să o ducă la îndeplinire pentru că, spunea ea, nu este logic. Adică așa i se părea ei, că nu e logic chiar dacă era perfect legal și obligatoriu de aplicat. L-a luat pe nu vreau în brațe fără nicio altă argumentare în timp ce eu încercam să o conving că greșește. Chiar dacă nu era prima oară când duceam cu ea o luptă de lămurire, eram din nou surprinsă, sau mai degrabă șocată, de modul ei de a pune problema.

        Deși discutam în contradictoriu, niciuna dintre noi nu aveam tonul ridicat și poate de aceea m-a luat pe nepregătite izbucnirea pe care a avut-o cea de-a treia colegă care se afla în birou și care s-a erijat în avocat sau purtător de cuvânt sau nici nu știu cum să definesc sarcina pe care și-a asumat-o fără să fie rugată. S-a repezit ca un uliu asupra mea scoțând pe gură răutate după răutate cu atac la persoană, fără vreo legătură cu motivul profesional pe tema căruia se iscase discuția. Știam că nu mă simpatizează după răbufnirile, pufnelile și trîntitul ușii la care asist zilnic și după muțenia pe care mi-o servește la primele ore ale dimineții. Bănuiam și că e rea după modul în care vorbește cu oamenii care au nevoie de informații sau care îi solicită ajutorul,  dar abia astăzi acest lucru mi s-a confirmat cu vârf și îndesat. Degeaba spune rugăciuni peste rugăciuni și merge la biserică de cinci ori pe săptămână, degeaba plătește slujbe și face mătănii. degeaba ține posturi, face pomelnicuri la mănăstiri și se închină la icoane, degeaba și-a pus poze cu sfinți pe birou și face sfeștanie în fiecare încăpere dacă sufletul ei mustește de otravă. Toate astea sunt fără de folos și de azi nu mai păcălește pe nimeni cu smerenia ei de suprafață sau cu obiceiurile ostentative de mare creștină.

        Long story short, tipa asta m-a jignit absolut gratuit aruncând cu venin doar ca să se răcorească. Mulțumesc ălui de sus că am reușit să mă abțin și n-am intrat în jocul ei mizerabil să arunc și eu cu vorbe de care apoi să-mi pară rău. Cert este însă că m-am indispus teribil și chiar dacă nu sunt genul care să pun la suflet, lucrul acesta m-a afectat și mi-a stricat complet ziua. Am venit acasă, m-am trântit în pat încercând să uit de tot și de toate și m-am gândit, ca întotdeauna când sunt supărată, ce bine ar să fiu iar mică și mama să mă legene în timp ce adorm, să simt două brațe calde și moi care să mă cuprindă cu drag și în care să mă scufund într-un ritm de du-te vino fără sfârșit. Din păcate acesta e doar un vis care s-a întâmplat aievea într-un veac demult apus.

        Grozav ce-mi place legănatul și într-o vreme mă gândeam la modul cel mai serios să-mi cumpăr un balansoar care să-mi re-creeze starea de bine pierdută la marginea copilăriei, în care să mă lăfăi seara în timp ce citesc o carte sau mă uit la televizor. Voiam un balansoar clasic din lemn (din acela din care vedem în toate filmele americane că se găsesc pe terasele acoperite din fața caselor) dar am renunțat la idee pentru că n-aș fi avut unde să-l pun, asta pe de o parte, iar pe de altă parte m-a influețat și mama care mi-a spus cândva demult că balansoarul este o chestie tipic bătrânească și că odată instalat în el de acolo nu te mai dă jos decât tanti cu coasa 🙂 Avea și mama unele idei…

        Adevărul e că legănatul te liniștește dându-ți timp să-ți pui gândurile în ordine. Vine ca un soi de reminiscență a copilăriei și sunt sigură că de cele mai multe ori nu este semnul unei carențe emoționale ci modalitatea de a reduce o tensiune interioară. Cred că tuturor copiilor le place să fie legănați – uite că am ajuns să fac și analiză psihologică 🙂 dar acum îmi dau seama că orice mamă își leagănă copilul din instinct, nu că ar fi învățat-o moașa sau i-ar fi spus cineva că așa se face. Doamne, cât i-am mai legănat și eu pe copiii mei până simțeam că mi se rup mâinile. Le plăcea legănatul și s-ar fi hâțâit toată ziua dar pe vremea aia nu existau atâtea modele de balansoare cum sunt acum.         De fapt cred că nu existau deloc iar ideea acestora mi se pare pe cât de simplă, pe atât de genială. Eu doar pot să-mi imaginez cât de repede se liniștește acum copilul atunci când îl pui într-un astfel de leagăn. Nu mai urlă că nu-l lași să bage un cui în priză, să arunce pireul de spanac pe jos, să mestece în oala care fierbe pe foc sau să bage degetele în ochii pisicii. Și nepoata mea, Silvia, avea un astfel de balansoar când era mică (acum e mare, are 10 luni) și tare îi plăcea să stea în el și să asiste la discuțiile oamenilor mari. Acum i-a rămas mic și i-ar trebui un model pentru copii mai mari în care să-și poată lua avânt 🙂 Probabil o să-l primească în cel mai scurt timp dar până una-alta când simte nevoia de legănat este scoasă la plimbare cu căruciorul. Are un cărucior foarte fain, 3 în 1, adică landou, scaun auto și cărucior sport, foarte compact dar care se pliază extrem de ușor printr-o singură apăsare, și care s-a comportat minunat atât pe nisipurile plajelor din Thassos cât și astă iarnă prin zloata din București. Căruciorul a fost cumpărat de aici, a fost cea mai bună investiție și a meritat fiecare bănuț. Cărucioare, leagăne, balansoare, toate îi plac Silviuței dar se pare că și Cristinei, la fel de mult ca și mie. Suntem pe-o minte, asta e clar, iar plăcerea legănatului se moștenește genetic. După cele ce v-am spus, ați înțeles, cred, că eu sunt pro legănatul copiilor. Voi de ce parte sunteți? pro sau contra?

Read More

Un joc drăguț preluat de la Mihaela. Toate răspunsurile trebuie să înceapă cu prima literă a numelui, în cazul meu ”i”. Enjoy 🙂

1. Nume: Ioana
2. Câteva cuvinte din patru litere: inel, idol, imam
3. Numele unui băiat: Iacob – ca să nu spun chiar Ion că era prea simplu 🙂
4. Numele unei fete: Irina
5. O ocupație: inginer
6. O culoare: indigo
7. Ceva ce o să porți în viitorul apropiat: ie
8. Un nume de mâncare/ingredient: icre
9. Ceva ce găsești în baie: iluminator (este un produs de machiaj, câteodată îl țin în baie, mai bine spus îl uit acolo dar nu găsesc alt cuvânt. Aveți voi o altă sugestie?)
10. Un loc: India
11. Un motiv pentru întârziere: indolența
12. Ceva ce ai urla: Iooooi, ce fain! 🙂
13. Un titlu de film: Inception (cu Leonardo DiCaprio)
14. Ceva de băut: Iced Coffee (nu știu nimic românește, dacă știți voi, scrieți-mi în comentarii)
15. Un grup muzical: Iron Maiden (heavy metal nu e chiar genul meu de muzică dar nimic altceva nu-mi vine în minte). Inna e o cântăreață, nu o formație, deci nu se pune.
16. Un animal: iepure
17. Un nume de stradă: Iancului
18. O marcă de mașină: Infiniti. Recunosc că aici am trișat și am căutat pe internet pentru că nu știam nicio marcă de mașină care să înceapă cu i. Așa am aflat că Infiniti este aripa de lux a brandului Nissan.
19. Titlul unei melodii: I will always love you (Whitney Houston)

M-au relaxat întrebările și dacă v-au plăcut și vouă, preluați leapșa și dați-o mai departe.

 

Read More