A fost o săptămână plină de gânduri pentru mama dar nu vreau să vorbesc despre asta acum pentru că mi-e foarte greu așa că o să las la suprafață doar ceea ce se vede.

• M-am bucurat că s-a betonat aleea din fața blocului și în sfârșit am scăpat de noroiul în care ne-am scăldat toată iarna din cauza săpăturilor care s-au făcut pentru rețeaua de gaz. Arată oribil cârpeala dar cel puțin nu ne mai scufundăm când ieșim din scară.
• Am dormit puțin toată săptămâna pentru că m-am culcat foarte târziu seara. Drept urmare am suferit din cauza somnului în fiecare dimineață când, contrar deprinderii, nu m-am trezit în nicio zi înainte să sune ceasul și mi-am propus ca în weekend să dorm dusă. Culmea culmilor, sâmbătă nu mi-a mai fost somn deloc. La 6:30 deja îmi beam cafeaua, cum se explică asta??
• Am citit Facepaint – The Story of Makeup de Lisa Eldridge. Probabil că toate informațiile din carte se regăsesc într-o formă sau alta pe internet dar este una din cărțile acelea frumos legate pe care îți face plăcere să le ai în bibliotecă și să le răsfoiești din când în când sau să le ții pe măsuța din sufragerie ca să te poți uita la poze și să visezi la lucruri frumos colorate. Cartea am primit-o de la Cristina pentru că știa că îmi place mult Lisa Eldridge și că o urmăresc cu sfințenie pe YouTube.
• Am văzut (în sfârșit!) un film care mi s-a părut foarte interesant. Silver.Linings.Playbook se numește și este un film pentru care actrița din rolul principal, Jennifer Lawrence, a primit Oscarul în 2013. Aproapte toate personajele au probleme mentale și se comportă ciudat (după normele lumii în  care trăim), iar finalul filmului mi s-a părut surprinzător și mi-a plăcut așa de mult încât mi-am propus să-l mai văd încă o dată.
• Am cumpărat un cleștișor sau o pensetă, nici nu știu exact cum să-i spun acestei ustensile care mi s-a părut extrem de simpatică și care se dovedește a fi foarte utilă. Cu penseta asta scot pliculețele de ceai din cană și le storc până la ultima picătură. Nu numai că nu se risipește nimic dar nici nu mai fac stropi de ceai peste tot. Așa de tare m-am bucurat de ea ca de o jucărie 🙂 De fapt este o jucărie. A costat 8 sau 9 lei, nu mai știu exact. 
• Am mâncat apio la recomandarea prietenei mele, Anca. Apio e de fapt țelină (în spaniolă) dar probabil un soi cultivat pentru tulpină și nu pentru rădăcină așa cum eram noi obișnuiți. Regret că nu m-am încumetat mai demult să o gust dar nu știam că e atât de bună crudă și mă gândeam că trebuie gătită cumva. Am mâncat-o alături de ouă sau brânză fără niciun adaos iar altădată am pus-o în salată și este excelentă. De acum înainte n-o să-mi mai lipsească din casă, mai ales că am văzut că la frigider se păstrează mult și bine. 

• M-am enervat pentru a nu știu câta oară la Profi când casiera mi-a trîntit toate produsele pe care le scanase într-un lichid dubios care rămăsese (probabil) de la vreun client dinainte. Am întrebat-o de ce nu șterge și mi-a răspuns iritată foc că ea nu mai știe de cine să asculte că doamna din fața mea tocmai i-a spus să curețe banda după orele de program. La așa o replică neprofesională i-am răspuns că dacă nu e stare să asculte de bunul ei simț și e musai să asculte de cineva, de acum înainte să asculte de mine și numai de mine 🙂 Și dacă eu îi spun să șteargă cu o cârpă uscată, să execute imediat. Și când o să mă vadă din nou în magazin, să mă întrebe ce are de făcut 🙂 A rămas cu gura căscată și eu am plecat cu tot ce cumpărasem mirosind a zeamă de telemea.

       Vouă cum v-a trecut săptămâna? Sper că voi n-ați avut niciun motiv de nervi.

Read More

        Mulți dintre noi consideră că a economisi bani este un lux pe care nu și-l pot permite dar mie lucrurile nu mi se pare să stea deloc așa. Chiar și cea mai nesemnificativă sumă pusă deoparte lună de lună face să se adune la un moment dat ceva substanțial. Totul este să îți dorești cu adevărat să faci asta și lucrurile vor începe să se miște. Discuția despre economisire este mai mereu o temă controversată și ori de câte ori deschid acest subiect spiritele se încing, aproape toată lumea găsind o scuză pentru a justifica faptul că nu au niciun fond de rezervă.

        Două sunt motivele pe care le aud cel mai des: Tot timpul apare ceva de cumpărat de care am nevoie și Vreau să trăiesc clipa. De cumpărat ce? un alt televizor mai mare sau un alt model de telefon? Iar cu trăitul clipei nimeni nu spune că nu poți să călătorești și să economisești în același timp. Sau să-ți plătești rata la bancă și, pe de altă parte, să economisești. Ideea e să vezi economisirea ca pe o cheltuială lunară peste care nu ai cum  să sari. Exact așa cum plătești facturile, exact așa trebuie programată și suma pe care vrei (și poți) să o pui deoparte. Chiar dacă sunt doar 30 de lei, adică prețul a două pachete de țigări, tot e mai mult decât nimic. Într-un an se adună 360 de lei. Ce poți face cu 360 de lei? Aștept să îmi spuneți în comentarii și apoi o să vă spun și eu ce o să fac cu acești bani (ceva de care sunt foarte încântată). Dar până atunci iată câteva motive pentru care ar trebui să începi să economisești bani începând de acum (și nu de luna viitoare).

1. Îți scade nivelul de stres. Nimic nu e mai stresant decât să știi că vine iarna și factura de gaz va ajunge la sume astronomice. Un mic fond de rezervă (la nivelul a două facturi) are marele merit de a-ți da o senzație extrem de plăcută de confort psihic. Este foarte reconfortant să știi că orice s-ar întâmpla, ai asigurați banii necesari în avans.
2. Îți creează independența de care ai nevoie astfel încât să nu depinzi de banii partenerului pentru orice oportunitate care îți apare la un moment dat în cale și pentru care ai avea nevoie de sprijin financiar. Sau independența de a nu fi ancorat într-un job pe care îl urăști dar pe care nu îl poți părăsi știind că ai contul gol goluț. Să ai câteva salarii puse deoparte îți creează sentimentul că poți oricând să-ți dai demisia știind că ai cum să supraviețuiești perioadei până la găsirea unui alt serviciu. Atitudinea față de viață e cu totul alta atunci când ești sigur pe tine.
3. Poți profita de diverse oportunități de a achiziționa produse sau servicii care au prețuri promoționale pentru perioade scurte de timp, așa numitele ocazii. Știu pe cineva care și-a cumpărat un Opel cu 1000 de euro pentru că vânzătorul avea nevoie de bani pe loc, adică în următoarea jumătate de oră. Prețul modelului respectiv pe piață este dublu.
4. Investiție în educația copiilor și aici nu intră doar banii pentru facultate deși aceasta este probabil cheltuiala cea mai consistentă. Poate copilul tău nici nu va dori să facă o facultate în schimb va avea nevoie să facă școala de șoferi, să dea teste IELTS, TOEFL sau Cambridge, să facă anumite cursuri sau să-și deschidă o afacere și ar fi păcat ca tocmai părintele să-i taie aripile din cauza lipsei de bani. Banca Transilvania are un cont de economii pentru copii, KidCont se numește, și dacă vreți să vedeți cum funcționează, aruncați un ochi aici. Mie mi-a plăcut întotdeauna banca asta, de fapt am mai și scris lucrul acesta, pentru că are comisioane foarte mici sau chiar deloc ceea ce e foarte greu de găsit în ziua de azi.
5. Este primul pas pentru a-ți cumpăra o casă. Nicio bancă nu acordă credite pentru locuințe fără avans și dacă ți-ai calculat că ai putea plăti o rată lunară de, să zicem, 200 de euro, ce-ar fi să faci o simulare pe viu și să pui banii aceștia într-un cont, lună de lună, timp de un an de zile? Pe lângă faptul că s-ar aduna 2400 de euro ai putea să-ți dai exact seama cum te-ai descurca în condițiile contractării unui credit fără ca apoi să fii luat prin surprindere.
6. Nu mai ești blocat în casă în casă în weekendurile cu vreme urâtă, zile în care ai timp liber dar nu ai bani să mergi la un spectacol sau la un restaurant sau să faci ceva distractiv care costă bani. Un fond care s-ar putea numi fondul pentru zile ploioase prinde foarte bine în astfel de situații.
7. O reparație costisitoare neprevăzută, fie la mașină, fie la acoperiș, centrala termică sau orice altceva important, nu te destabilizează, nu-ți dă lumea peste cap și nu te panichează.
8. Te face să te simți bine. Pur și simplu gândul că economisești și ai niște bani adunați te face să te simți în largul tău, relaxat,  sigur pe tine și îți dă încrederea că ești capabil să-ți ții finanțele sub control. La urma urmei economisirea n-ar trebui să fie o corvoadă ci ar trebui să vină ca ceva firesc.

Read More

        Râde ciob de oală spartă… Țineți minte când zilele trecute mă miram și mă minunam de cărțile de colorat pentru adulți declarându-le pierdere de vreme? Nu știu de ce tindem să-i judecăm pe alții când, de fapt, nici noi nu părem mai breji în ochii altora. Uite, de exemplu, ce ați spune voi despre mine dacă ați afla că-mi place să fac puzzle?  Și că acesta mi se pare un mod foarte plăcut de relaxare și de a-ți elibera mintea de orice alte gânduri?

        Cel mai greu puzzle pe care l-am făcut vreodată avea câteva mii de piese și reprezenta o grămadă imensă de mingi de fotbal puse una peste alta. Iar partea cea mai drăguță (și care te încurca teribil) era că bucățelele de carton erau imprimate și pe față și pe verso deci practic puzzle-ul avea două fețe. L-am pus pe măsuța din sufragerie și l-am făcut, împreună cu Cristi, în vreo 10 zile. Abia așteptam să venim de la serviciu să ne apucăm de lucru 🙂 iar după ce l-am terminat, a mai stat acolo vreo două săptămâni că nu ne înduram să-l adunăm și să-l punem la loc în cutie. A fost dificil de făcut dar satisfacția a fost pe măsură. Mai nou am văzut la Noriel că există puzzle-uri 3D dar cum eu n-am stat niciodată grozav cu viziunea ”în spațiu” mi se par foarte greu de făcut așa că deocamdată rămân la cele în două dimensiuni.

        Să duci la capăt un puzzle este o provocare pentru oricine și nu doar copiii se bucură  atunci când văd că au realizat ceva cu mâinile lor. Este un joc relaxant dar care totuși îți pune mintea la încercare, este un exercițiu logic, creativ, liniștitor și amuzant la orice vârstă. Mi se pare că un puzzle poate fi o idee drăguță de cadou pentru oricine, în orice caz mie mi-ar plăcea să primesc așa ceva. Este un joc pe care îl poți face de mai multe ori fără să te plictisești pentru că nu ai cum să ții minte ce ai făcut data trecută. Sau în loc să-l strângi și să-l pui la loc în cutie, poți să-l  înrămezi și să-l consideri un mic proiect DIY. Există multe puzzle-uri foarte frumoase  care reprezintă picturi celebre și se pretează perfect la așa ceva. À propos de picturi, am într-un magazin Noriel un puzzle cu Dormitorul lui Van Gogh și am vrut să vă spun de o inițiativă interesantă a Institutului de Artă din Chicago care a recreat celebrul dormitor în carne și oase, pardon, pereți, pardoseli și mobilă. Adică în Chicago există o cameră în realitate care arată exact, dar exact, ca și pictura și poate fi închiriată cu doar 10 dolari pe noapte de pe airbnb (un site cu locuri de cazare).

        E drept că locurile sunt rezervate până în 2020 dar asta nu vă împiedică să vă înscrieți pe lista de așteptare, poate până atunci ne scot și nouă americanii vizele. Bietul Van Gogh, la cât de sărac a fost în timpul vieții, ce bine i-ar fi prins câțiva bănuți din închirierea camerei dar, cum se întâmplă de multe ori în viață, unele lucruri vin mult prea târziu. Revenind la jocuri, cum vi se pare ideea de a asambla un puzzle într-o după amiază rece și urâtă de toamnă?

Read More

        N-am avut cea mai bună săptămână dar a trecut și asta.

• Mi s-a făcut dor de fostele mele colege de serviciu Adriana și Ionela și de senzația de liniște și pace care era în birou atunci când lucram cu ele. Ionela era mereu senină ca ochii ei albaștri iar Adriana, cea care nu se stresa niciodată, făcea ca orice tensiune ce venea din afară să dispară imediat. Deși jobul de atunci era infinit mai greu decât ceea ce fac acum, cu ele lucrurile păreau simple și spațiul pe care îl împărțeam avea un vibe pozitiv datorită prezenței lor. Din păcate acum am zile când deschid ușa biroului și am senzația că am nimerit la morgă.
• Mi-am propus ca cel puțin până la Paști, să reduc drastic cheltuielile cu lucruri de care nu am absolută nevoie, adică să mă limitez la a plăti doar facturile și a face aprovizionarea cu alimente, atât și nimic mai mult. Până acum am reușit cu o singură mică excepție, o alunecare de la care era imposibil să mă abțin. Cu mai puțin de 1 leu am cumpărat două lucruri: un set de capse (patente le zicea pe vremuri) de care cu siguranță o să am nevoie la mici reparații de croitorie și un set de post-it-uri din plastic, semi-transparente și mai groase decât cele de hârtie pe care le voi folosi ca despărțitoare de dosare. Cred că nu sunt singura căreia îi plac la nebunie toate prostioarele astea de papetărie.
• Am citit Cea mai frumoasă poveste de Adrian Cioroianu. O carte cuprinzând, așa cum  spune el însuși, câteva adevăruri simple despre istoria românilor povestite pe scurt, fiecare în câte 2-3 pagini începând de la Carol I până la Ceaușescu și Pacepa. Probabil pentru a-i da un tot unitar, fiecare astfel de poveste se încheie cu o morală care de cele mai multe ori mi s-a părut trasă de păr. Mie personal cartea nu mi-a adus informații noi, poate și pentru că am citit foarte mult pe acest subiect, dar pentru cei care abia acum descoperă istoria este cu siguranță interesantă.
• Am poftit la dulciuri toată săptămâna, nu știu ce-am avut de mi-a stat gândul numai la zahăr. Într-un final mi-am cumpărat de la Kaufland niște wafers care mi-au făcut cu ochiul. Sunt un fel de pandișpan foarte dulce, copt în formă de napolitană care mi-a adus aminte de pancakes-urile americane. ”Adus aminte” e un fel de-a spune pentru că pancakes originale n-am mâncat niciodată, am avut câteva tentative nereușite de a face acasă și apoi m-am liniștit. Dar wafers-urile astea sunt ceva asemănător (presupun, după cum arată), le-am îmbibat bine cu sirop de arțar pentru autenticitate și apoi le-am adus îmbunătățiri adăugând sirop de zmeură. A ieșit un deliciu. 
• M-am întristat pentru a nu știu câta oară trecând pe lângă mormanele de moloz care au rămas din fabricile de altădată. Din păcate nu există oraș în țara asta care să nu poată etala astfel de ruine ale construcțiilor abandonate, poduri rupte, drumuri desfundate, acoperișuri prăbușite și căi ferate peste care a crescut iarba. Cândva am lucrat și eu aici, alături de câțiva programatori de excepție, pe PC-uri performante la vremea respectivă, printre primele aduse în țară după revoluție. Totul s-a transformat în oale și ulcele.
• Am văzut filmul Juno, un film din 2007 despre o adolescentă de 16 ani care, descoperind că este însărcinată, hotărăște să nu facă avort ci să dea copilul spre adopție. E o poveste cu multe scene care-ți ating inima și care mi-a plăcut mult tocmai pentru că este o poveste și este departe de ceea ce se întâmplă de fapt în realitate.
• Am observat ceva nemaiîntâlnit, cel puțin de mine. Un trunchi de vișin tăiat toamna trecută, culcat la pământ o iarnă întreagă, a dat naștere, printr-un ultim efort, unei flori mici, albe și parfumate răsărită printr-o crăpătură a scoarței groase și bătrâne. În fiecare primăvară mă impresionează triumful vieții, fire de iarbă crescute printre pietre, păpădii ițite în mijlocul asfaltului, tufe de liliac explodând de flori printre garduri ruginite dar așa ceva n-am mai văzut. Un mugur de floare ce nu s-a lăsat îngenuncheat ci și-a tras seva dătătoare de viață dintr-un trunchi ce părea mort a ținut cu dinții să iasă în toată splendoarea luminii pentru o ultimă dată și a reușit. Un miracol! Pe voi cu ce v-a surprins primăvara?

Read More

        Astăzi cineva mi-a spus că mă invidiază pentru viața minunată pe care o am. De ce crezi că am o viață mai bună ca a ta? Pentru că se vede din ce scrii pe blog și din ce postezi pe Facebook…. De-atunci mă tot gândesc cum apare viața mea în ochii celor din jur și cât de înșelătoare pot fi aparențele. Nu vreau să vorbesc prea mult despre mine, nu vreau nici să mă plâng de una sau de alta, nu o să scot în evidență niciun aspect negativ dar o să mă uit și eu un pic în curtea vecinului să văd cum stau treburile și cât anume din ceea ce se întâmplă în realitate se oglindește în ceea ce apare pe internet.

        Pentru început să luăm la purecat romantismul care mustește în textele care însoțesc pozele de cuplu. Frumoasa mea soție și iubitul meu soț, cel mai iubit dintre pământeni și alte dulcegării însoțite de buchete de flori ce par ireale, inimioare străpunse de săgeata lui Cupidon și declarații de iubire eternă mi se par penibile după o anumită vârstă dar asta e doar părerea mea, până la urmă fiecare este liber să-și declare sentimentele în public dar să nu-mi spună mie nimeni că oamenii ăștia nu se ceartă niciodată. Sau că nu se enervează reciproc pentru că el și-a aruncat din nou hainele pe jos sau ea a fost gata de plecare mai târziu cu o juma’ de oră de când el o aștepta îmbrăcat cu paltonul în fața ușii. Dar never-ever niciunul dintre cei doi n-o să pună un status de genul M-a enervat consoarta de mi-a crescut tensiunea… Pentru că rufele se spală în familie iar în afară nu trebuie să se vadă decât iubirea, buna înțelegere și un  lugu-lugu veșnic.

       Dacă stai doar cu ochii în calculator s-ar putea să crezi că toți cei din jurul tău mănâncă numai la restaurant sau, în cel mai rău caz, cineva le gătește acasă meniuri de master chef în fiecare seară. Eu nu cred că sunt singura de pe lumea asta care uneori nu are în frigider decât un pachet de unt, un castravete uscat și un borcan de muștar expirat. Dar ce farmec ar avea ca cineva să-și expună cămara prin care bate vântul? n-ar primi nici două like-uri amărâte.

        Pe Facebook toată lumea e fericită. Și toți oamenii sunt frumoși. Normal, sunt unii pentru care nu ajung nici o sută de selfie-uri ca să aleagă o poză reușită în care să nu se vadă că s-au îngrășat sau că părul le stă aiurea, să nu se vadă bărbia dublă, cearcănele, tenul obosit sau spinarea cocoșată. Și musai să râdă cu toți dinții la vedere pentru că acesta este barometrul care indică starea de fericire. Cu cât râd mai tare, cu atât prietenii virtuali vor vedea ce bine le merge deși de multe ori în spatele zâmbetului se ascund lucruri grave, uneori eșecuri în căsnicie, alteori boli cumplite. Doar cei din lumea reală cunosc cât de grea e crucea pe care prietenul lor bolnav de cancer trebuie să o poarte și niciunul dintre prietenii mei care au trecut prin asta n-au scris vreodată ceva de genul azi am ședință de chimioterapie...

       Realizările profesionale sunt, evident, o bucurie pentru oricare dintre noi așa că nu e de mirare când vezi că cineva a postat ”start working at…” și toată lumea îl felicită și îi dorește succes și încă o mie de comentarii. Dar cine e fraier să scrie că firma la care lucra s-a reorganizat / restructurat / redimensionat și s-a renunțat la serviciile lui? adică, pe românește, a fost dat afară? Pe lângă desconsiderarea față de propria persoană pe care mulți o resimt în astfel de momente, nimeni nu vrea să să-și expună căderile și eșecurile doar ca să atragă compătimirea celor din jur.

        Singurătatea se resimte cel mai acut într-o mulțime. Ne-am mutat viața pe internet iar internetul ne promite să găsim prietenia și dragostea la un click distanță. Nu le găsim și  nu e cazul să-i invidiem pe cei care au zeci sau sute de like-uri la fiecare postare. Oricât ar fi de frumoase pozele cu căni de cafea aburindă, niciuna dintre ele nu are miros și nici aromă. Sunt doar poze iar cafeaua, chiar și cea care vine într-un  pahar de plastic de la aparatul din colț, este infinit mai bună pentru că este reală, se poate mirosi, se poate bea, se poate simți.

       Internetul ne dă doar impresia că avem acces la viețile altor persoane, este o iluzie pe care ne-o întreținem unii altora, de fapt arătăm doar ceea ce vrem să se vadă și așa cum atunci când ieșim din casă ne luăm hainele bune și curate lăsând gioarsele în dulap, la fel facem și atunci când ieșim pe Facebook, expunem doar ceea ce este frumos și vesel.

        Am o viață pentru care sunt recunoscătoare, departe de mine gândul de a mă plânge de ceva, dar viața mea nu este doar ceea ce scriu pe internet, le am și eu pe ale mele și sunt destule, credeți-mă, nu e cazul să fiu invidiată. Iar fericirea nu va veni niciodată la cei care nu știu să aprecieze ceea ce au deja. 

 

 

Read More