Râde ciob de oală spartă… Țineți minte când zilele trecute mă miram și mă minunam de cărțile de colorat pentru adulți declarându-le pierdere de vreme? Nu știu de ce tindem să-i judecăm pe alții când, de fapt, nici noi nu părem mai breji în ochii altora. Uite, de exemplu, ce ați spune voi despre mine dacă ați afla că-mi place să fac puzzle? Și că acesta mi se pare un mod foarte plăcut de relaxare și de a-ți elibera mintea de orice alte gânduri?
Cel mai greu puzzle pe care l-am făcut vreodată avea câteva mii de piese și reprezenta o grămadă imensă de mingi de fotbal puse una peste alta. Iar partea cea mai drăguță (și care te încurca teribil) era că bucățelele de carton erau imprimate și pe față și pe verso deci practic puzzle-ul avea două fețe. L-am pus pe măsuța din sufragerie și l-am făcut, împreună cu Cristi, în vreo 10 zile. Abia așteptam să venim de la serviciu să ne apucăm de lucru 🙂 iar după ce l-am terminat, a mai stat acolo vreo două săptămâni că nu ne înduram să-l adunăm și să-l punem la loc în cutie. A fost dificil de făcut dar satisfacția a fost pe măsură. Mai nou am văzut la Noriel că există puzzle-uri 3D dar cum eu n-am stat niciodată grozav cu viziunea ”în spațiu” mi se par foarte greu de făcut așa că deocamdată rămân la cele în două dimensiuni.
Să duci la capăt un puzzle este o provocare pentru oricine și nu doar copiii se bucură atunci când văd că au realizat ceva cu mâinile lor. Este un joc relaxant dar care totuși îți pune mintea la încercare, este un exercițiu logic, creativ, liniștitor și amuzant la orice vârstă. Mi se pare că un puzzle poate fi o idee drăguță de cadou pentru oricine, în orice caz mie mi-ar plăcea să primesc așa ceva. Este un joc pe care îl poți face de mai multe ori fără să te plictisești pentru că nu ai cum să ții minte ce ai făcut data trecută. Sau în loc să-l strângi și să-l pui la loc în cutie, poți să-l înrămezi și să-l consideri un mic proiect DIY. Există multe puzzle-uri foarte frumoase care reprezintă picturi celebre și se pretează perfect la așa ceva. À propos de picturi, am într-un magazin Noriel un puzzle cu Dormitorul lui Van Gogh și am vrut să vă spun de o inițiativă interesantă a Institutului de Artă din Chicago care a recreat celebrul dormitor în carne și oase, pardon, pereți, pardoseli și mobilă. Adică în Chicago există o cameră în realitate care arată exact, dar exact, ca și pictura și poate fi închiriată cu doar 10 dolari pe noapte de pe airbnb (un site cu locuri de cazare).
E drept că locurile sunt rezervate până în 2020 dar asta nu vă împiedică să vă înscrieți pe lista de așteptare, poate până atunci ne scot și nouă americanii vizele. Bietul Van Gogh, la cât de sărac a fost în timpul vieții, ce bine i-ar fi prins câțiva bănuți din închirierea camerei dar, cum se întâmplă de multe ori în viață, unele lucruri vin mult prea târziu. Revenind la jocuri, cum vi se pare ideea de a asambla un puzzle într-o după amiază rece și urâtă de toamnă?
Mi se pare foarte amuzant sa dormi in camera respectiva. Am scris si eu despre ea. Pacat ca e prea departe de noi :).
Mie nu cred că mi-ar fi venit ideea să amenajez o astfel de cameră 🙂
Cateva piese am pus si eu la puzzle-ul cu mingi de fotbal! Era greu si pentru ca pe verso avea acelasi model, daca imi aduc bine aminte! Super vremuri! Dar eu una nu mai am rabdare sa fac asa ceva. Poate dupa ce vor creste copiii mari…
Anca dragă, îmi pare rău că am uitat să te menționez dar chiar nu îmi mai aduc aminte 🙂
mie imi place sa fac puzzle-uri de 1000-2000 piese. Am rabdare si ochi si atentie si stau si pigulesc 🙂 ca pe orezul de neghina pe timpurile plumbuitului.
O, am uitat cum alegeam orezul, ce vremuri… Dar de jocul cu bețișoare, Marocco parcă se numea, îți mai amintești?
da, il jucam acasa. O sa il mai jucam dupa ce terminam de despachetat.
Ai dreptate, Ioana, si mie mi se pare ciudat sa colorezi carti, dar la puzzles-uri cu cit au mai multe piese cu atit mai bine. Am si de 3 mii si de 5 mii de piese la activ… Stateau pe jos pina le faceam, ca nu incapeau pe masuta…
Dar la un moment dat mi-am zis ca prea e pierdere de timp. Daca stai bine sa te gindesti coloratul e mai creativ decit facut puzzles…deci bine zici cu “ride ciob de oala sparta”.
Asta cu camera lui Van Gogh mi se pare cam sinistru. Locul unde e inmormintat alaturi de fratele lui si unde si-a trait ultimele luni e foarte aproape de noi, acum hanul unde a stat e muzeu, dar nu m-a impresionat prea tare .
Eu nu mă prea pricep la pictură și probabil nici pe mine nu m-ar impresiona un astfel de muzeu, în schimb îmi place foarte mult să vizitez case memoriale ale scriitorilor mei preferați.
Iar ”pierderea de timp” e ceva atât de subiectiv… de exemplu eu n-aș sta în bucătărie ore în șir să pigulesc vreun preparat sofisticat în timp ce alții adoră acest lucru 🙂
Ba’ eu, pe la 25 de ani, cand nu stiam ca o sa ma fac artista :)), coloram carti, ca ma relaxa. Acum desenez de-a dreptul. E chiar relaxant. Ma apucase o mica depresie fara motiv, de la vreme?- alaltaieri, m-am apucat de mazgalit, de colorat, mi-a trecut fara sa-mi dau seama :D.
Nu fii modestă, am văzut pe blogul tău că ești foarte talentată. Probabil pentru că îți place să faci asta, desenatul și coloratul te relaxează, pentru mine însă e un efort.